Se afișează postările cu eticheta cărţi de citit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cărţi de citit. Afișați toate postările

marți, 28 iunie 2022

"Am scris noaptea în jurnal"

"Am scris noaptea în jurnal"
Autor: Veera Hiranandani
Editura Epica - 2019



"În ziua în care împlineşte doisprezece ani, Nisha primeşte un jurnal — acesta îi oferă ocazia să-şi scrie gândurile pe care nu le poate rosti, dar care prind contur în mintea ei, pe măsură ce începe să vadă lumea cu ochi tot mai maturi.

Însă nu doar Nisha se schimbă. Ea nici măcar nu-şi mai recunoaşte ţara.

Suntem în anul 1947, iar India, abia eliberată de sub dominaţia britanică, este împărţită în două state, din motive religioase: Pakistanul şi India. Drept rezultat al adâncirii neînţelegerilor dintre hinduşi, musulmani, sikhi şi cei de alte religii, mulţimi mari de oameni îşi părăsesc locurile natale şi casele pentru a trece graniţa nou-apărută.
Trecerea dintr-o parte în alta se face cu mari greutăţi şi sacrificii şi mulţi nevinovaţi pier ucişi.


Nisha nu ştie de care parte a baricadei ar trebui să se afle şi nici de ce trebuie să aleagă o anumită tabără.

După ce şi-a pierdut deja mama la naşterea ei şi a fratelui său geamăn, Nisha nu poate să accepte faptul că va trebui să-şi piardă şi ţara.

Mama fusese musulmană. Tatăl este hindus şi susţine că Pakistanul nu le mai oferă siguranţa de odinioară. Asftel, Nisha şi familia sunt nevoiţi să pornească într-o călătorie primejdioasă şi să străbată, cu trenul sau pe jos, un drum lung spre noul lor cămin, aflat de cealaltă parte a graniţei, în India.

Scris sub forma unui jurnal, romanul înfăţişează povestea unor momente dramatice din istorie, dar şi a aventurii unei fetiţe pornite în căutarea unui cămin, a identităţii şi a unui viitor plin de speranţă."



"Veera Hiranandani este o povestitoare desăvârşită. Această carte captivantă şi importantă vorbeşte despre puterea dragostei într-o lume mistuită de ură şi ridică întrebări ce nu şi-au găsit încă răspuns nici după şaptezeci de ani de la tragicele evenimente.

Acum, povestea Nishei face parte din viaţa mea. Cum o putem transforma într-o lectură universală?"

James Howe, autorul romanului "The Misfits"


"Lumea frumoasă şi sigură a Nishei dispare peste noapte când ţara ei se împarte în două: hinduşii trebuie să trăiască acum în India, iar musulmanii în Pakistan. Dar Nisha e şi hindusă, şi musulmană. Unde s-ar putea afla familia ei în siguranţă?

Acţiunea romanului lui Hiranandani se desfăşoară într-un moment istoric mai puţin cunoscut copiilor, dar felul în care autoarea o prezintă o transformă într-o poveste accesibilă, actuală, interesantă şi reală."

Kimberly Brubaker Bradley, autoarea romanului "Războiul care mi-a salvat viaţa"


"Naraţiunea Veerei Hiranandani este splendidă şi captivantă. Pentru Nisha, ca şi pentru mulţi dintre noi, viaţa de familie poate fi complicată„ iar acest roman sfâşietor şi plin de speranţă ne reaminteşte faptul că până şi în locurile răvăşite de conflicte sângeroase regăsim bucuria şi credinţa.

"Am scris noaptea în jurnal" este o adevarată comoară pentru tinerii cititori, aflaţi în căutarea propriului univers, hotărâţi să plece în călătoria vieţii lor cu o fărâmă din locurile natale."

Rene Watson, autoarea romanului "Piecing Me Together"


"Veridică şi sfâşietoare. O poveste captivantă, frumos nuanţată, despre costurile omeneşti ale conflictelor, recomandabilă şi copiilor, şi adulţilor."

Kirkus Starred

luni, 4 aprilie 2022

"Ultima din clanul Stanfield"

„Ultima din clanul Stanfield”

Autor: Marc Levy

Editura Trei - 2017

 

„Povestea unui secret de familie tulburător.”

Le Parisien

„Eleanor Rigby este jurnalistă la National Geographic şi locuieşte la Londra.

Într-o zi, primeşte o scrisoare în care i se spune că mama sa a comis o infracţiune în trecut.

George Harrison este tâmplar. Locuieşte în Cantoanele de Est, Québec.

Într-o zi, şi el primeşte o scrisoare din care află că mama sa are un trecut pătat.

Eleanor Rigby şi George Harrison nu se cunosc.

Autorul anonim al scrisorilor le dă fiecăruia întâlnire într-un local din portul Baltimore.

Ce anume îi leagă?

Ce infracţiune au comis mamele lor?

Cine îi hăituieşte şi ce intenţii are?

Plecând de la o enigmă care a urmărit trei generaţii, „Ultima din clanul Stanfield” ne poartă din vara lui 1944, când Franţa era sub ocupaţie, prin Baltimore şi libertatea anilor 1980, apoi în Londra şi Montréalul zilelor noastre.”

duminică, 12 septembrie 2021

Carte recomandată: „Am uitat să fim fericiţi”

„Am uitat să fim fericiţi”
Autor: Liane Moriarty
Editura Trei - 2016



„Când se trezeşte întinsă pe podeaua sălii de gimnastică, după o puternică lovitură la cap, Alice Love crede că este încă o tânără de douăzeci şi nouă de ani, dornică de distracţii, aflată la început de drum alături de un soţ minunat şi însărcinată cu primul lor copil.

Însă descoperă cu uimire că lovitura la cap i-a şters ultimii zece ani din memorie şi că acum este o femeie de treizeci şi nouă de ani, cu trei copii şi un bărbat care o urăşte.

Cum e posibil ca viaţa ei să se fi schimbat atât de dramatic?

Şi de ce nu-şi aminteşte nimic?

Alice nu se mai recunoaşte şi nici nu-i place persoana în care s-a transformat.

Trebuie să decidă dacă pierderea memoriei este un blestem sau o binecuvântare şi cum să o ia de la capăt.”

 

„O comedie romantică, amuzantă şi provocatoare, scrisă cu un fin simţ al observaţiei.”

Marie Claire

 

„O poveste dulce - amăruie scrisă de o autoare talentată.”

Women's Weekly

 

„Stilul lui Moriarty este minunat: uneori nostim, alteori trist, dar mereu irezistibil.”

Good Housekeeping

vineri, 13 august 2021

Carte recomandată: „Ce a lăsat în urma ei”

„Ce a lăsat în urma ei”
Autor: Ellen Marie Wiseman
Editura Trei - 2014


„Cu zece ani în urmă, mama lui Izzy Stone l-a împuşcat mortal pe tatăl ei, care dormea.

Devastată de aparenta boală mentală a mamei sale, Izzy, acum în vârstă de 17 ani, refuză s-o viziteze la închisoare.

Dar când noua familie o roagă să ajute la inventarierea lucrurilor găsite într-un azil de stat închis de multă vreme, Izzy descoperă un teanc de scrisori nedeschise, un jurnal vechi de câteva zeci de ani şi o fereastră spre propriul ei trecut.

Jurnalul aparţine Clarei Cartwright, care, cu aproape o sută de ani în urmă, a respins o căsătorie aranjată, iar tatăl ei a trimis-o la un sanatoriu de lux pentru oameni cu probleme mentale.

Însă el îşi pierde averea în timpul prăbuşirii bursei, nu-şi mai permite îngrijirea ei, şi Clara este internată într-un azil de stat.

Izzy pune cap la cap bucăţelele din viaţa Clarei şi ajunge să-şi reconsidere propriile alegeri - cu rezultate şocante.

Prezentul şi trecutul se întrepătrund într-o poveste impresionantă despre ce înseamnă dragoste şi loialitate - şi cât de departe suntem dispuşi să mergem pentru a-i proteja pe cei care au cel mai mult nevoie de noi.”

 

„Ce a lăsat în urma ei emană autenticitate şi o înţelegere sinceră a firii umane.

Ellen Marie Wiseman analizează vieţile adolescentelor cu empatie şi compasiune.

Merită un loc de onoare pe scena literară.”

The New York Journal of Books

 

„Captivantă în complexitatea ei, povestea atinge o profunzime emoţionala ieşită din comun, plină de intensitate psihologică, şi culminează cu un deznodământ neaşteptat şi înduioşător.”

RT Book Reviews

vineri, 9 aprilie 2021

„Primăvara la Roma a doamnei Stone”

„Primăvara la Roma a doamnei Stone”
Autor: Tennessee Williams
Editura Art - 2017


După ce şi-a pierdut cariera şi soţul, lui Karen Stone, la 50 de ani, nu-i mai rămâne altceva de făcut, decât să se plimbe fără ţintă pe străzile Romei sărăcită de război.

Văduva bogată din America este curtată de nobile ciudate, care încearcă să-i facă rost de tineri italieni, cu care să-şi petreacă a doua parte a noii sale vieţi.

Karen, fostă actriţă, se vede prinsă între forţa propriilor dorinţe şi frica de a nu pierde demnitatea de suprafaţă a vieţii sale anterioare. Este purtată dintr-o stare de derivă în alta, într-un adevărat studiu asupra degradării.

Cartea lui Tennessee Williams „... păstrează aceeaşi mână sigură ca-n piesele care l-au făcut celebru, acelaşi ochi pentru disfuncţional şi pentru instabilitate, aceeaşi abilitate de a pătrunde în spatele vălului de respectabilitate socială pentru a găsi drama şi durerea.”

„Splendid scrisă, precisă, scurtă, completă şi frumoasă.”

Gore Vidal


„O realizare sclipitoare...”

The Washington Post

Autor: Pe o aripă de cânt

duminică, 3 ianuarie 2021

"Ziua în care am învăţat să trăiesc"

"Ziua în care am învăţat să trăiesc"
Autor: Laurent Gounelle
Editura Trei - 2018


"Poetul român Mihai Eminescu spunea:
"Viaţa este irosită pentru cel care n-a trăit-o aşa cum ar fi vrut."
Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieţii, mulţi oameni încep să aibă regrete şi îşi dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel.
Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorinţa irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspiraţii ale lor."
Laurent Gounelle

"Imaginează-ţi: într-o duminică te plimbi în San Francisco pe faleză, când deodată o ghicitoare te prinde de mână ca să-ţi citească viitorul în palmă. Amuzat, intri în joc, dar deodată figura ei se crispează şi devine lividă. Ceea ce îţi spune în final... ai fi preferat să nu afli.
Începând din acest moment, nimic nu va mai fi ca înainte şi tot ce făceai zi de zi se va schimba."

"O lecţie despre fericire."
Le Parisien

"O carte pozitivă, care-ţi dă o stare de bine."
Ouest France


Citate din carte:

"Nu preţuim viaţa decât când suntem pe cale s-o pierdem."

"Vieţile noastre trăite în fugă ne fac deseori să-i neglijăm pe cei la care ţinem."

"... Odată o dorinţă împlinită, vom năzui spre ceva nou, la care nici nu ne gândeam înainte.
În final, e doar o cursă fără sfârşit în încercarea de a împlini dorinţe care se succed la infinit."

"Dacă nu ne dăm timp să ne ascultăm inima, să atingem ceea ce vine din cele mai profunde acorduri ale fiinţei noastre, riscăm să nu ne cunoaştem cu adevărat.
Şi când se întâmplă asta...
Când nu ne cunoaştem cu adevărat, lăsăm iluziile să ne guverneze viaţa...
Toţi avem iluzii în legătură cu viaţa noastră, care ne împing într-o direcţie sau alta. În profunzime, conştiinţa noastră ştie că nu sunt reale şi că ne aflăm pe un drum greşit. Dar dacă nu ne ascultăm inima, lăsăm acele iluzii să ne guverneze viaţa şi să ne priveze de adevărata libertate. Putem deveni chiar sclavii iluziilor noastre."

"E destul de greu să-ţi regăseşti pacea interioară într-o lume plină de egoism şi de violenţă, împotriva căreia trebuie să lupţi zi de zi."

"... Prezentul nu se trăieşte decât o singură dată. Momentele pierdute nu se mai întorc niciodată."

"Lumea e rezultatul actelor noastre individuale.
Schimbarea produsă în fiecare dintre noi e singura cale spre o lume mai bună.
O lume mai bună, în care să putem trăi frumos."

"Viaţa e prea scurtă ca să ne lamentăm pentru toate dezamăgirile...
Existenţa e o mişcare continuă, lucrurile se schimbă în fiecare clipă şi a te opune acestor schimbări nu înseamnă decât nefericire.
Doar încrederea în viaţă îţi permite să mergi mai departe, să treci peste greutăţi şi să reuşeşti să apreciezi orice ţi se va întâmpla."

"Dacă fiecare dintre noi ar fi conştient de imensa valoare pe care o are, întreaga lume s-ar schimba radical."

"... Trăim într-o societate în care rareori spunem celor din jur lucrurile bune pe care le gândim despre ei.
Ne este jenă s-o facem şi avem multe reţineri, fiecare îşi păstrează pentru sine opiniile pozitive ca pe nişte seminţe pe care le lasă să se usuce în fundul buzunarului, în loc să le cultive ori să le încredinţeze vântului, ploii şi pământului.
Acesta este probabil motivul pentru care oamenii nu sunt obişnuiţi să primească astfel de mesaje şi de aceea e greu să faci un compliment sincer fără ca interlocutorul să-l interpreteze greşit ori să te suspecteze de cine ştie ce intenţii ascunse.
Şi chiar dacă, prin cine ştie ce şansă nesperată, sinceritatea nu-ţi e pusă la îndoială, persoana în cauză va încerca să minimalizeze prin toate mijloacele calitatea pe care i-o evidenţiezi, într-un elan de modestie ce ascunde stânjeneala de a primi un cadou atât de neobişnuit."

"Nu e bine să rămâi în preajma cuiva care-ţi face rău. Plecarea e decizia cea mai înţeleaptă."

"Conştiinţa morţii este necesară pentru a şti să trăieşti...
Viaţa noastră începe cu adevărat în ziua în care conştientizăm şi acceptăm cu adevărat faptul că într-o zi vom muri.
Conştiinţa morţii ne permite să ne eliberăm de iluzii...
Realizăm brusc ce are cu adevărat importanţă în viaţa noastră. Tot restul, care până atunci ne acapara atenţia şi energia, trece pe planul al doilea.
Orbirea noastră încetează, himerele dispar.
Atunci ne permitem să fim noi înşine, să exprimăm ceea ce simţim, să trăim ceea ce vrem să trăim."

joi, 14 mai 2020

"Dragă John"

"Dragă John"
Autor: Nicholas Sparks
Editura RAO - 2013

John, un tânăr rebel şi confuz, renunţă la şcoală şi se înrolează în armată, neştiind ce altceva să facă în viaţă, până când o întâlneşte pe fata visurilor sale, Savannah.
Atracţia reciprocă se transformă rapid într-o dragoste puternică, iar Savannah hotărăşte să-l aştepte pe John să-şi îndeplinească datoria faţă de ţară.
Dar tragedia din 11 septembrie schimbă totul.
John simte că trebuie să rămână alături de camarazii lui în aceste momente şi îşi prelungeşte contractul încă doi ani.
Din nefericire pentru el, între timp, Savannah se îndrăgosteşte de altcineva.
Scrisoarea care începea cu "Dragă John" frânge o inimă şi schimbă pentru totdeauna două vieţi.

luni, 20 mai 2019

Aparenţa este câteodată hotărâtoare...

HECTOR MALOT
(n. 20 mai 1830 - d. 17 iulie 1907)








Hector Malot este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi, autorul mai multor romane, dintre care cel mai cunoscut rămâne, peste timp: "Singur pe lume", dedicat fiicei, Lucie.






"Dacă trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi viitorul."

"Cât de sărac este graiul buzelor faţă de cel al ochilor!...
Cât de reci şi goale sunt cuvintele în comparaţie cu ochii!..."

"Puţine lucruri se pot obţine cu brutalitate, în timp ce cu blândeţea obţii foarte mult, dacă nu, chiar totul."

"Sunt momente în care inima vede mai bine şi mai departe decât ochii cei mai ageri."

"... în viaţă, aparenţa este câteodată hotărâtoare; este neplăcut, dar asta este..."

"Inteligenţa nu este cu adevărat apreciată decât prin comparaţie."