9 septembrie - Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana

Sfântul Ioachim, fiul lui Barpatir, se trăgea din neamul regelui David, căruia Dumnezeu i-a rânduit ca Mântuitorul să se nască din urmaşii lui.

Sfânta Ana, fiica lui Matan, era din tribul lui Levi, iar dinspre mamă - se trăgea din tribul lui Iuda.

Ioachim, un om foarte bogat şi evlavios, ducea mereu daruri la Templu.

Într-o astfel de împrejurare, un anume Ruben l-a mustrat, reproşându-i că nu ar trebui să fie cel dintâi care să aducă daruri, atâta timp cât nu a fost binecuvântat cu copii.

Auzind acestea, Ioachim s-a întristat foarte mult şi de la Templu, a plecat direct în pustietate, unde a postit vreme de 40 de zile, spunând:

„Nu voi coborî în casa mea după mâncare şi băutură până când Domnul şi Dumnezeul meu nu se va uita la mine; până atunci rugăciunea îmi va ţine de foame şi de sete.”.

Fără a şti ce s-a întâmplat cu soţul său, Ana a început să-şi plângă văduvia şi pântecele sterp:

„Vai, mie, nefericita, cu cine aş putea să mă asemăn? Nu sunt ca păsările cerului, fiindcă şi păsările cerului aduc pe lume pui, în vreme ce eu nu, Doamne!”...

Auzindu-le rugăciunile, Dumnezeu a trimis un înger pentru a vesti Anei:

„Ana, Ana, Domnul a împlinit ruga ta: vei prinde sămânţă în pântec şi vei naşte prunc, iar despre neamul tău se va vorbi în toată lumea!”.

Un alt înger a coborât la Ioachim spunându-i:

„Ioachim, Ioachim, Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea; coboară cu turmele din pustie, căci femeia ta, Ana, va rămâne grea!”.

Când Ioachim a sosit cu turmele, Ana îl aştepta la poartă:

„Acum ştiu că Domnul Dumnezeu m-a binecuvântat din plin. Iată, cea care a fost văduvă nu mai este şi cea care n-a avut copii va zămisli.”

După nouă luni, Ana a născut-o pe Fecioara Maria, pe care au dus-o la Templu, aşa cum au făgăduit.

Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani, iar Ana la 70 de ani, trecând la Domnul binecuvântaţi de bucuria împlinirii rugăciunii lor: Fecioara Maria.

Autor: Pe o aripă de cânt

Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mică

Se spune că acum, mai mult ca oricând, Maica Domnului îl roagă pe Dumnezeu să asculte rugăciunile şi să dăruiască prunci celor care şi-i doresc, aşa cum a făcut cu părinţii Ioachim şi Ana.

Se dau de pomană prune şi struguri pentru sufletele celor adormiţi.

În tradiţia populară, se consideră că această sărbătoare reprezintă hotarul dintre vară şi toamnă, ziua în care rândunelele şi alte păsări pornesc în călătoria către ţările calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ.

De acum începe culesul viilor, se bat nucii pentru a avea şi anul următor un rod bogat, se culeg unele fructe şi plante medicinale (adunate ulterior, îşi pierd puterile), se adună recoltele şi se fac semănăturile de toamnă.

Vremea începe să devină capricioasă, mai răcoroasă, motiv pentru care, de acum nu se mai poartă pălărie, de aici şi expresia: „O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria...”.

O veche superstiţie românească spune că cei care astăzi mănâncă gătit la foc pot atrage asupra lor boli grave.

Pe 8 septembrie, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treburi prin gospodărie, iar femeile nu au voie să spele rufe sau să coasă, pentru a nu atrage răul asupra familiilor.

O altă superstiţie din bătrâni spune că dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, oala cu mâncare fie se va arde, fie se va răsturna şi-i va arde pe copii, iar cei care lucrează ceva - se vor lovi.

În unele zone, se spune că dacă astăzi plouă, va fi o toamnă urâtă, cu multe precipitaţii; dacă înfloresc merii şi perii, va fi o toamnă plăcută.

Autor: Pe o aripă de cânt

8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului

În ziua de 8 septembrie, este sărbătorită Naşterea Maicii Domnului (popular: Sfânta Măria Mică) sau Naşterea Sfintei Fecioare Maria - în calendarul romano - catolic, cifra 8 simbolizând viaţa fără de sfârşit, veşnicia.

Este prima sărbătoare a Noului An Bisericesc, care a început la 1 septembrie, şi una dintre cele patru mari sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu, alături de: Intrarea în biserică - 21 noiembrie, Buna Vestire - 25 martie, Adormirea Maicii Domnului - 15 august.

Totodată, în calendarul ortodox, pentru Maica Domnului mai sunt şi alte zile de pomenire: Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie, Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana - 9 decembrie, Soborul Maicii Domnului - 26 decembrie, Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne - 2 iulie şi Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului - 31 august.

Sfânta Fecioară Maria s-a născut din Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, venit la bătrâneţe, după îndelungate rugăciuni.

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită prin secolul al V-lea, între Sinodul Ecumenic III (431) şi Sinodul Ecumenic IV (451).

Hotărârea datei de 8 septembrie pentru această prăznuire este direct legată de ziua sfinţirii unei biserici închinate Maicii Domnului, la Ierusalim, de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Autor: Pe o aripă de cânt

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

„În plină primăvară, la 1 mai, calendarul popular consemnează sărbătoarea populară Armindeniul, zi dedicată unei divinități autohtone a vegetației, dar și protectoare a animalelor și a caselor.

De Armindeni, întreaga suflare a satelor se bucură, bucurie oglindită și în lirica populară:

„Frunză verde de pelin,/ Iată-ne la Armindin,/ Beau sătenii și mănâncă,/ și de ciumă nu li-i frică”.

În ziua precedentă sărbătorii, se manifesta cultul dendrolatic, prin arborarea ramurilor verzi la porți și la stâlpii prispelor, un fel de substitut al zeității vegetale în ipostază fitomorfă.

Și tot acum, se înfingeau în mijlocul satelor, la stâne, la intrările în adăposturile animalelor sau la hotarele moșiilor, prăjini înalte, împodobite cu verdeață, numite „Pomul de Armindeni” sau „Pomul de Mai” (Maiagă).

În funcție de cei care-l arborau, pomul purta diferite denumiri: al feciorilor, al ciobanilor (când se ridica la stână), al gospodarului etc.

În jurul pomului ridicat în mijlocul așezării, se desfășura și o manifestație ceremonială, de multe ori fiind suplinită și de hora satului.

Acest pom era coborât abia după recoltatul grâului, când se punea în focul cuptorului în care se cocea pâinea din noua recoltă.

În unele sate, pomul era lăsat să păzească de rău gospodăria până cădea singur sau era înlocuit cu altul peste an.

În Bucovina, se obișnuia ca, în dimineața zilei de Armindeni, lumea să se spele pe față cu roua culeasă de prin iarbă, oamenii ieșind la plimbare în aer curat către zorii zilei.

Și tot în Bucovina, lăutarii cutreierau pe la case, mergând în „vizât”, pentru ca după-amiază toată suflarea satelor să participe la o grandioasă serbare câmpenească, lumea petrecând cu muzică la iarbă verde, cu miel sacramental consumat, cu vin roșu amestecat cu pelin.

În această zi, se recolta pelinul, considerat a fi tămăduitor pentru multe boli, fiind păstrat drept iarbă de leac peste vară.

De Armindeni, pelinul se purta la pălărie, în sân, se punea în așternutul patului, în haine, se împodobeau cu el ferestrele și icoanele.

Se considera că este bine să se semene fasolea, cuiburile fiind acoperite cu mâna, existând credința că acestea vor rodi mult mai bine decât cele semănate în alte zile.

Cultul dendrolatic manifestat în cadrul acestei sărbători populare, sub impulsul ramurei verzi și multe altele sunt dovezi certe că oamenii societății tradiționale nu erau niște simpli naivi, ignoranți sau îndărătnici (cum au fost calificați de către unii), ci făceau acestea pentru că erau înrădăcinați în ancestral, adevărați „robi ai tradiției autohtone”.

Denumirea de „Arminden” derivă din limba slavonă.

La 1 Mai, în calendarul bisericesc figurează Eremia și probabil de la ziua lui Eremia (Eremia-deni) a rezultat în limba română Armindeniul.

Până în anii din urmă (și chiar în prezent), la 1 Mai lumea sărbătorea la iarbă verde, cu bere și mici, fără să știe de semnificația de bază a acestei zile (totul datorându-se zilei de 1 Mai muncitoresc), manifestările acestei zile trădând în substrat, ecourile tradiționale ale Armindeniului.”

Sursa: Mihai Camilar - „Calendarul popular Bucovinean”  

"Ziua Cucului" - tradiţii şi obiceiuri

Popular, sărbătoarea Bunei Vestiri mai este cunoscută şi sub numele de „Ziua Cucului”, despre care se spune că în această perioadă, ajungând pe meleagurile noastre, îşi începe cântul, vestind sosirea primăverii.

Se consideră că acum este auzit pentru prima dată, iar pe 24 iunie, de Sânzâiene, cântecul său se opreşte brusc, căci, conform tradiţiei, atunci cucul s-ar îneca înghiţind un bob de orz.

 Se spune că este un semn rău, prevestitor chiar de moarte, pentru cel care aude primul cântec al cucului în spatele său şi are stomacul gol în acel moment:

„Cucu-n spate mi-a cântat

Şi moartea m-a săgetat!”.

Cine aude cucul cântând, trebuie să numere de câte ori acesta îşi strigă numele şi atâţia ani va mai avea de trăit.

Tinerii care urmau a se căsători, rosteau următoarea zicere:

„Cucule, voinicule,

Câţi ani îmi vei da

Pân’ m-oi însura / mărita?”.

În cazul în care cucul se auzea cântând imediat, urma să treacă un an până la nuntă. Dacă nu se auzea, căsătoria se va înfăptui în scurtă vreme.

Creanga pe care cânta cucul, era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, pentru a nu fi ocolite de flăcăi.

Când cântă cucul, e bine să ai bani în buzunar, ca să nu duci lipsă de aceştia tot anul.

În această zi, firul de iarbă se dezleagă şi prinde a creşte, pământul şi muştele se dezmorţesc, iar păsările călătoare încep să revină din ţările calde.

În unele zone ale ţării, la rădăcina prunilor se toarnă ţuică şi toţi pomii fructiferi sunt ameninţaţi cu securea că vor fi tăiaţi dacă nu vor avea rod îmbelşugat.

În alte zone, în această zi nu se pun cloştile pe ouă. Totodată, ouăle ouate astăzi nu se pun nici la cloşcă, nici nu se mănâncă, nefiind bune.

În timp ce în Moldova şi Bucovina, acum nu se seamănă porumbul, în partea de vest a ţării – se altoiesc copacii, iar în nord – se scot stupii de la iernat.

Toată lumea trebuie să mănânce peşte pe 25 martie, pentru ca tot anul să fie „ca peştele în apă”.

În curţi se aprinde un foc, lângă care oamenii pun: pâine, sare şi apă, astfel încât îngerii să se încălzească, să îşi potolească setea şi foamea, veghind tot anul asupra acelei case.

Se mai aprind şi focuri în care se ard lucruri nefolositoare de prin gospodărie.

Azi, oamenii nu trebuie să se certe cu nimeni şi este indicat să se trezească devreme, pentru a nu fi somnoroşi tot restul anului.

Dacă vremea este frumoasă, va fi un an bun.

Dacă până la amiază plouă, apoi norii se risipesc, va fi o toamnă lungă şi bogată.

Dacă ploaia şi soarele se amestecă, nu va fi un an bun.

Iar dacă întreaga zi e însorită, va fi un an mănos.

Pentru ca vrăjile făcute în această zi să nu aibă efect, locuinţele se afumă cu tămâie de la Paştele anterior (sau de la o altă mare sărbătoare), iar lenjeria se poartă pe dos.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Radio Oltenia