Octombrie 2018 - "Fericirea are chipul tău"

"Fericirea are, pentru români, chipul muzicii uşoare româneşti şi a valorilor de ieri de până azi.

Nu ştiu cum aş putea vedea eu altfel universul meu muzical, fără să merg în trecut şi să mă bucur de capodoperele de cândva, de artiştii iubiţi şi de tot ce-a fost bun şi frumos.

Merită să aduc asta în faţă, iar oamenii se bucură de melodicitatea şlagărelor noastre de poveste şi de imaginea celor ce cândva au făcut istoria acestui neam.

În luna octombrie, alături de Stela Enache şi Marina Florea, mai punctăm cinci oraşe ale României, cu minunatul nostru omagiu adus muzicii uşoare româneşti,

după cum urmează:

- 22 octombrie, ora 19.00 - Pojorâta,

Casa de Cultură;

- 23 octombrie, ora 19.00 - Rădăuţi,

Casa de Cultură;

- 24 octombrie, ora 19.00 - Dorohoi,

Casa de Cultură;

- 25 octombrie, ora 19.00 - Paşcani,

Casa de Cultură;

- 26 octombrie - Negreşti,

Casa de Cultură."

Paul Surugiu - Fuego

Sursă: Fuego's Blog

Carte recomandată: "Şi eu am trăit în comunism"

"Şi eu am trăit în comunism"

Editor: Ioana Pârvulescu

Editura Humanitas - 2015

"Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc.

Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi."

"Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile..."

"Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor."

"Forma în care ne trăim istoria este cotidianul. În orice epocă, omul e prins în plasa grijilor şi întâmplărilor zilnice: ce mănâncă, unde doarme, cu ce se îmbracă, o întâlnire cu prietenii, o dragoste, naşterea unui copil, un examen, serviciul, administraţia, banii, timpul liber, cumpărăturile, problemele de sănătate.

Până la urmă, dincolo de marile falii care marchează epocile, din asta e ţesută, pentru fiecare dintre noi, istoria."

"Mulţi oameni din generaţiile care şi-au trăit o bună parte a vieţii în comunism nu mai există. E ultima şansă ca micile noastre mărturii, ale celor încă vii, să se audă şi să reconstituie istoria aşa cum am trăit-o noi, oamenii din Est, aşa cum am simţit-o cu adevărat."

"Am adunat în carte felii de viaţă cotidiană din anii comunismului. Aşa s-a concretizat pentru noi, oamenii din Est, comunismul. Aşa l-am trăit, aşa l-am simţit pe pielea noastră... În curând toate aceste detalii vor dispărea cu desăvârşire şi nu se va mai şti cum a fost cu adevărat. E ca şi cum s-ar topi în neant o parte din noi."

Carte recomandată: "Împărăteasa Orhidee"

"Împărăteasa Orhidee"

Autor: Anchee Min

Editura Polirom - 2008

"Împărăteasa Orhidee" prezintă captivanta poveste a unei tinere manciuriene, care, pentru a reuşi să-şi smulgă familia din ghearele sărăciei, participă la selecţia concubinelor imperiale. Este aleasă una dintre cele şapte soţii ale împăratului Hsien Feng.

Numai că, odată ajunsă în acest punct, Orhideea are de înfruntat misterele, intrigile, ritualurile şi superstiţiile Oraşului Interzis, unde va trăi până la sfârşitul zilelor.

Frumuseţea, farmecul, isteţimea şi simţul politic de care dă dovadă îi sunt de un real folos şi Orhideea urcă pe rând treptele ierarhiei imperiale, cucerind tronul şi devenind ultima împărăteasă a Chinei.

Datorită calităţilor sale, reuşeşte să guverneze ţara în plină criză, ruinată de războaie, jefuită de străini, în pragul unor schimbări politice cu ecou pe plan mondial.

"Cititorii vor fi mai mult decât captivaţi de această tapiserie culturală atât de măiestrit ţesută, dar şi de rafinamentul spiritual al împărătesei, pe care istoricii ne-o înfăţişează drept o "maestră a răului pur şi a intrigii", însă Anchee Min ne-o înfăţişează ca pe o tânără frumoasă şi extrem de inteligentă din provincia Wuhu, ce şi-a croit drum până în vârful ierarhiei imperiului pe care avea să-l conducă timp de aproape jumătate de secol."

Publishers Weekly

"Acumularea rafinată de detalii din acest roman îi conferă textului o savoare tulburătoare şi încântător de exotică. Cititorilor, asemenea Orhideei înseşi, li se va tăia răsuflarea în faţa decorului fascinant al Chinei imperiale."

Minneapolis Star Tribune

E toamnă iar...

"Toamna este un andante melancolic şi graţios care pregăteşte admirabilul adagio al iernii."

 G. Sand

"Fiecare om trebuie să îşi găsească timp, să se aşeze şi să privească căderea frunzelor."

Elizabeth Lawrence

Carte recomandată: "Maria Olaru. Preţul aurului"

"Maria Olaru.

Preţul aurului. Sinceritate incomodă"

Editura Vremea - 2016

"E atât de multă experienţă personală în carte, disecată până la fibra ultimă a confesiunilor!

Un copil povesteşte scandalurile din casă, gelozia, bătăile, sinuciderea tatălui în care este implicată o jucărie, episoadele de beţie ale mamei şi vorbeşte despre iubirea lor, după care a tânjit şi pe care, deseori, a simţit-o.

Un copil ajunge în sala de gimnastică şi ridică ochii către norocosul şir de antrenori admirând-o şi bătând-o.

(...) Un copil a ajuns, mai apoi, campioană mondială absolută şi campioană olimpică.

(...) E despre un copil care are puterea să vină şi să-şi apere antrenorii, scriind că Bellu şi Bitang n-au avut nici o vină în cazul dopajului Andreei Răducan de la Sydney.

(...) Cartea e necesară şi insuportabilă. E cartea unui om care nu se victimizează. Îşi cunoaşte valoarea, îşi aminteşte efortul."

Cătălin Tolontan

"Dragă cititorule, îţi propun să facem cunoştinţă.

Eu sunt Maria. Maria Olaru, gimnasta...

Dar dacă vrei să mă cunoşti mai bine pe mine, Maria, sportivul şi omul deopotrivă, trebuie să ai răbdare. Viaţa mea nu se poate povesti în 34 de rânduri, atâtea câţi ani am. Asta pentru că în aceşti 34 de ani mi s-au întâmplat atâtea lucruri cât într-o viaţă de om. Aşadar, îţi voi spune povestea mea...

Cum am ajuns să fac gimnastică? A fost o pură întâmplare...

Ba nu! Pentru că, aşa cum am aflat de la un înţelept, nimic important, pe lumea asta, nu e întâmplător...

Sportul m-a format şi m-a pregătit pentru viaţă, contribuind mult la integrarea mea în societate, conferindu-mi în acest sens calităţi indispensabile. Ca fostă sportivă de înaltă performanţă sunt obişnuită cu disciplina, programul riguros, călită psihic în numeroasele antrenamente şi competiţii, cunoscând deopotrivă atât gustul dulce al victoriei, cât şi pe cel amar al înfrângerii. Sportul m-a consacrat şi tot ceea ce sunt astăzi datorez sportului.

Asta sunt, asta este povestea mea."

Maria Olaru

"Acum, când mă gândesc cum se aşază uneori lucrurile, îmi dau seama că nimic important nu este întâmplător pe lumea asta. Pe cărările vieţii, ne trezim uneori în faţa unor încercări cărora trebuie să le facem faţă. Şi, când nu suntem în stare (sau când alegerea poate fi pripită, nepotrivită, greşită în raport cu rostul nostru pe lume, cu faptele pe care trebuie să le îndeplinim), apare câte ceva sau cineva care să ne corecteze traiectoria.

Întâmplare? Coincidenţă?

Nu ştim.

Dar asta nu ştirbeşte cu nimic adevărul celor petrecute în momentele acelea."

Maria Olaru

August 2018 - Apus de-a lungul Dunării...

Foto: © Ralnied’s Photos - Pe o aripă de cânt

RETRO - Gala muzicii uşoare româneşti

"Într-o perioadă în care muzica uşoară românească e lăsată în paragină, melodicitatea şi cuvântul fiind de undeva, din altă lume parcă pentru unii, mai există şi iniţiative admirabile, proiecte care merită urmărite şi aplaudate.

Astfel că, la iniţiativa celor de la Teatrul Principal de pe Lipscani (Sala Rapsodia), vă invităm la

"RETRO - GALA MUZICII UŞOARE ROMÂNEŞTI",

un manifest ce se vrea a fi mai amplu şi în mai multe formule.

Promit o seară românească pe cinste, cu şlagăre celebre, rememorări şi omagii, dar şi piese noi şi duete memorabile.

Va fi un regal al muzicii autohtone, o inspiraţie care ne-a dăruit în ani, tot felul de poveşti ce ne-au alinat durerile, ne-au acompaniat bucuriile, ne-au delectat, ne-au uimit, unit şi ne-au emoţionat.

Voi fi alături de minunata Mirabela Dauer, ce ne va purta în lumea sa muzicală, cu surprize spectaculoase, de Stela Enache, vocea anilor de liceu, care va aduce la rampă melodii nemuritoare, creaţii ale marelui Florin Bogardo, şi de formidabila Marina Florea, care va încinge atmosfera cu ritmul său alert, dar şi cu minunatele capodopere ale anilor 80.

Vă aştept pe 27 septembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Principal din Bucureşti, să celebrăm împreună muzica uşoară românească!"

Paul Surugiu - Fuego

Sursa: Fuego's Blog

Carte recomandată: "În numele poporului meu"

"În numele poporului meu"

Autor: Malalai Joya, în colaborare cu Derrik O'Keefe

- O femeie afgană îndrăzneşte să ridice vocea

împotriva lorzilor războiului -

Editura Allfa - 2010

"În numele poporului meu este extraordinara poveste a unei femei afgane care, în ciuda tuturor opreliştilor, a ajuns membră a Parlamentului ţării ei, luptând pentru respectarea drepturilor omului în Afganistan şi în lume.

Malalai Joya avea patru ani când familia ei a părăsit Afganistanul, în urma invaziei sovietice din 1979. După venirea la putere a talibanilor, Malalai Joya s-a întors în ţara ei natală, lucrând pentru mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului. A predat în şcoli clandestine pentru fete, din oraşul Herat, şi a deschis o clinică şi un orfelinat în provincia ei natală, Farah.

În 2005, a devenit membră a Parlamentului, fiind suspendată doi ani mai târziu, în urma denunţării corupţiei din rândul lorzilor războiului. Malalai Joya a cerut în repetate rânduri judecarea unor membri ai Parlamentului pentru crime de război, criticând de asemenea acţiunile talibane, ca şi amestecul ţărilor occidentale în politica Afganistanului.

Deşi a primit ameninţări cu moartea şi a devenit ţinta atentatelor, Malalai Joya nu s-a dat bătută, fiind supranumită "cea mai curajoasă femeie din Afganistan". Lupta ei a devenit cunoscută în toată lumea..."

"Vin dintr-un ţinut al tragediei, numit Afganistan.

Viaţa mea a luat pe alocuri o turnură neobişnuită, dar în multe privinţe povestea mea e povestea unei generaţii. (...) Aceasta nu e doar povestea mea, ci povestea întregului meu popor aflat în dificultate."

"Ca să-mi ascund identitatea, trebuie să mă deplasez acoperită de o burqa, care în ochii mei este un simbol al oprimării femilor, asemenea unui giulgiu pentru cei vii. Chiar şi în zilele întunecate ale regimului taliban, puteam măcar să ies pe stradă, în burqa, pentru a le preda fetelor în diverse case secrete. Dar acum nu mă mai simt în siguranţă nici în burqa, în ciuda bodigarzilor înarmaţi care mă însoţesc. Musafirii mei sunt percheziţionaţi de arme, şi până şi florile de la nunta mea au fost verificate ca să nu ascundă bombe. Nu vă pot divulga numele familiei mele sau numele soţului meu, pentru că le-aş pune viaţa în pericol. Din acest motiv, am schimbat mai multe nume din carte."

"În cei treizeci de ani de când m-am născut, ţara mea a fost devastată constant de războaie. Cei mai mulţi afgani de vârsta mea sau mai tineri decât mine n-au cunoscut altceva decât vărsare de sânge, strămutări şi ocupaţie."

"Sper... că volumul va corecta uriaşa cantitate de informaţii eronate difuzată în legătură cu Afganistanul. Afganii sunt uneori prezentaţi în mass-media drept un popor înapoiat, nimic mai mult decât o adunătură de terorişti, criminali şi slugi obediente. Această imagine falsă este extrem de periculoasă, atât pentru viitorul ţării mele, cât şi pentru cel al Occidentului. Adevărul e că afganii sunt un popor curajos, iubitor de libertate, cu o cultură bogată şi un trecut de care pot fi mândri. Suntem în stare să ne apărăm independenţa, să ne guvernăm singuri şi să ne hotărâm viitorul."

"În Afganistan, avem o zicală care mi-e foarte dragă: "Adevărul e asemenea soarelui. Când răsare, nimeni nu-l poate opri sau ascunde." Sper ca această carte şi povestea mea să ajute acel soare să continue să strălucească şi să vă inspire pe voi, oriunde v-aţi afla când veţi citi aceste rânduri, să luptaţi pentru pace, dreptate şi democraţie."

Malalai Joya - Introducere. Praf în ochii lumii

*** Malalai Joya s-a născut la 25 aprilie 1978, în Ziken, regiunea Anardara (Vestul Afganistanului) şi mare parte din copilărie şi-a petrecut-o în afara ţării (Iran, Pakistan), în tabere de refugiaţi, aglomerate, în "barăci improvizate şi cocioabe de chirpici", în condiţii extrem de grele.

*** "Deşi familia mea a suferit multe lipsuri, un lucru am avut întotdeauna din belşug: dragoste."

*** "Bunicul avea darul vorbirii şi îi plăcea să intre în vorbă cu străinii pe oriunde mergea. Într-un fel, a fost primul "politician" din familia noastră. Îmi place să cred că am moştenit o parte din aceste trăsături de la el."

*** "Mine antipersonal sunt şi astăzi îngropate în câmpiile din întreaga ţară, mutilând copii şi fermieri, continuând să-şi îndeplinească misiunea malefică mult timp după ce cei care le-au plantat au plecat acasă."

*** "Mulţi refugiaţi aveau probleme de sănătate din cauza malnutriţiei şi amintirea bebeluşilor subnutriţi, care mureau în braţele mamelor lor îngrozite, mă bântuie şi azi. (...) Experienţa din taberele de refugiaţi m-au învăţat multe lucruri despre poporul afgan. Am văzut cu ochii mei suferinţa şi nedreptăţile şi am aflat despre puterea educaţiei. Aceste experienţe mi-au format percepţia asupra lumii. (...) Cititul a fost întotdeauna foarte important pentru mine. Alături de experienţele trăite, m-a făcut ceea ce sunt şi m-a ajutat să înţeleg importanţa valorilor pentru care luptăm."

*** "Anii de război civil au fost printre cei mai sângeroşi şi dificili din ultimele trei decenii... Chiar dacă respectarea regulilor religioase şi comportamentul zilnic le erau impuse şi supravegheate cu atâta stricteţe, spiritul oamenilor nu putea fi înfrânt."

*** "Copiii de la orfelinat erau o mare bucurie pentru mine. De fiecare dată când îmi făceam apariţia, mă înconjurau şi îmi săreau în braţe, plini de voioşie. La început, mi-am făcut griji că n-o să mă descurc cu ei, fiindcă aveau atât de multă energie, dar, treptat, această parte a muncii mele a devenit tot mai plăcută. (...) Poveştile lor tragice mă întristau, dar în acelaşi timp mă motivau să fac ceva pentru ei, ca să le vindec rănile. Moartea nu e o necunoscută pentru copiii din Afganistan, dar noi ne străduiam să le oferim o şansă la viaţă. (...) Acei copii mi-au schimbat viaţa şi m-au mişcat profund... Când vezi copii fericiţi şi plini de viaţă, devii şi tu fericit."

*** "Atât bărbaţii, cât şi femeile din Afganistan au o viaţă scurtă şi adeseori distrusă de violenţă, pierderi şi suferinţe. Speranţa de viaţă e mai mică de 45 de ani...

(...) Autoincendierea este un fenomen recent în Afganistan. Este o metodă tragică şi tot mai răspândită prin care femeile şi fetele scapă de o viaţă mizerabilă. Rata sinuciderilor în rândul femeilor e foarte ridicată în ţara noastră, din cauza abuzurilor şi relelor tratamente la care sunt supuse. (...) Sute de femei îşi iau viaţa viaţa în fiecare an, pentru a scăpa de soţii violenţi sau de ruşinea de a fi fost violate şi abuzate.

(...) Multe femei mor din ce în ce mai tinere la naştere. Aproape 20 la sută din nou-născuţi nu ajung la vârsta de cinci ani."

*** "Se estimează că peste jumătate din bărbaţii afgani şi 80 la sută din femei sunt analfabeţi."

*** "Am ales de fiecare dată independenţa politică, deoarece consider că nişte carnete de partid pe care le purtăm în buzunare sunt mai puţin importante decât ideile pe care le purtăm în inimile şi în minţile noastre."

*** "E greu să fii puternic tot timpul. La fel ca toată lumea, mă simt şi eu obosită şi uneori speriată. Nu e nimic ruşinos în asta. Important e să continui, în ciuda greutăţilor."

*** "În zilele pe care le petreceam în Parlament eram întotdeauna stresată şi mă simţeam singură, fiindcă eram constant atacată şi insultată şi nimeni de acolo nu era dispus să discute problemele importante care ne afectează ţara. Simţeam o presiune enormă să vorbesc în numele poporului, dar nu mi se dădea niciodată ocazia. (...) Numeroase persoane, inclusiv unii dintre colegii mei parlamentari, m-au abordat pentru a-mi spune discret că mă susţin, dar că nu pot face acest lucru în public. Acest tip de susţinere este practic lipsit de valoare, de aceea am spus de nenumărate ori că tăcerea oamenilor buni este mai rea decât acţiunile celor răi. Îi condamn pe cei care păstrează tăcerea deşi cunosc adevărul."

*** "Există multe tipuri de teroare pe lume. Am scris deja despre teroarea împotriva femeilor şi despre teroarea sărăciei din ţara mea. Dar cei care se informează din mass-media corporatiste nu realizează poate că atacurile aliaţilor împotriva unor presupuse ţinte Al-Qaida şi talibane ucid, terorizează şi mutilează de asemenea şi afgani inocenţi.

Noi trăim în fiecare zi terorizaţi de un război fără sfârşit.

Moartea vine prea uşor şi în prea multe feluri în Afganistan... De câte ori plecăm de acasă... nu ştim dacă ne vom mai întoarce."

*** "Mă puteţi ucide pe mine, dar nu-mi puteţi ucide spiritul.

(...) Duşmanii noştri pot reteza floarea, dar nimic nu va împiedica sosirea primăverii."

Curtea de Argeş

"Anul 1886 a adus inaugurarea solemnă a bisericii de la Curtea de Argeş, refacerii căreia regele i se dedicase cu mare dragoste şi pentru care donase sume considerabile din punga sa personală.

Impresia pe care o face lăcaşul Domnului este una absolut minunată.

Păşeşti de-a lungul unei alei umbrite de arbori bătrâni, când, după o micuţă cotitură, la oarecare distanţă se aprinde deodată o lumină intensă care, asemenea unei vrăji exotice, aruncă raze în toate părţile, turnuri zvelte, aurii înconjoară o cupolă mândră, boltită graţios deasupra clădirii a cărei structură arhitectonică şi splendoare multicoloră îţi aminteşte de una dintre acele casete de bijuterii orientale...

Prin întreaga structură decorativă, prin diversitatea ornamentelor, prin farmecul execuţiei artistice a diferitelor părţi ale ansamblului, prin fascinanta simfonie cromatică, biserica seamănă mai mult cu o admirabilă operă de artă autentic orientală.

Interiorul te întâmpină cu cel mai consistent gust bizantin, sclipeşte în toate tonurile cromatice, mai ales în auriu, albastru, verde; lămpi aurii de forme orientale atârnă de înaltele, aerienele arcade ale plafonului spre care coloanele se răsuceau aşa de decorativ de parcă n-ar avea de susţinut decât un uşor acoperiş de frunze.

Toate obiectele peste care cade privirea sunt lucrate cu mare artă, într-un stil unitar, perfect integrate ansamblului. O casetă mare din sticlă şi tivită cu aur conţine darul reginei, dar adevărat preţios, unic în felul lui: o evanghelie scrisă de ea pe pergament şi ilustrată cu picturi, fiecare dintre cele cincizeci de file mari fiind încadrată în larg chenar argintiu, cizelat cu aur.

În dreapta şi în stânga intrării descoperi, prezentate în pictură şi în mozaic, în atitudine de demnă simplicitate, chipurile regelui şi al reginei. Sub cel al reginei stă scris:

"Nu plânge, ea n-a murit, ea doarme".

Explicaţia acestor cuvinte ne-o dă un înger coborând în zbor din ceruri, un înger cu trăsăturile drăgălaşe ale micii prinţese Maria, scumpul, unicul copil al perechii regale, dispărut prematur."

"Regele Carol I al României"

Autor: Paul Lindenberg

Editura Humanitas - 2010

Cititul - o ultimă apărare a demnităţii umane...

"Poate că scrisul şi cititul de cărţi constituie una dintre ultimele apărări ale demnităţii umane care au mai rămas, fiindcă, în cele din urmă, ele ne reamintesc de ceea ce ne-a adus aminte Dumnezeu cândva, înainte ca şi El să se evapore în acest veac de umilire nemiloasă - şi anume că suntem mai mult decât noi înşine, că avem suflete.

Şi mai mult, mult mai mult decât atât..."

Richard Flanagan

"Cartea cu peşti a lui Gould. Un roman în doisprezece peşti"

Carte recomandată: "Prinţesa Bari"

"Prinţesa Bari"

Autor: Hwang Sok-yong

Editura Polirom, Colecţia "Actual" - 2014

În romanul său, Hwang Sok-yong "ţese o poveste despre viaţa grea din Coreea de Nord a anilor '90, despre cum oamenii pot deveni fiare, despre supravieţuirea într-o lume chinuită de conflict.

Eroina... primeşte de la bunica ei, o femeie-şaman, numele Bari.

Bunica este cea care o pregăteşte pe micuţa Bari pentru calea lungă pe care o va străbate, învăţând-o cu ajutorul poveştilor că nimic nu e inutil, că răbdarea reprezintă cheia supravieţuirii.

Şi, deşi copila nu înţelege mare lucru, va descoperi în China, la Londra şi pe unde o mai poartă paşii, aievea şi în vis, înţelepciunea de a da timpului timp."

"Prinţesa Bari este un roman frumos despre dezrădăcinare, exil şi imigraţie..."

Page des Libraires

Pe unde-am mai umblat...

Carte recomandată: "Casele vieţilor noastre"

"Casele vieţilor noastre"

Prefaţă: Ioana Pârvulescu

Editura Humanitas - 2015

"Rari oamenii unei singure case, aşa cum sunt oamenii unei singure iubiri! Cei mai mulţi ne mutăm de multe ori de-a lungul vieţii şi, de la o singură casă luată cu noi prin lumea mare, ajungem, cu timpul, după toate peregrinările prin lumea mare, să purtăm înăuntrul nostru un adevărat orăşel plin de poveşti, aşa cum este şi cel ridicat de la sine în aceste pagini."

"Casele vieţilor noastre este aşadar un oraş pestriţ, cu stiluri arhitectonice diferite, cu străzi pline de animaţie şi case pline de viaţă. Iar dincolo de uşi se aud glasuri şi poveşti: aparţin în întregime caselor, fac parte din memoria lor afectivă.

Personajele principale, în acest loc care nu există pe nici o hartă, sunt casele, personajele episodice sunt oamenii din ele.

(...) Uneori casele supravieţuiesc, chiar dacă au fost dărâmate, chiar dacă au murit, la fel cum un om drag supravieţuieşte în cei care i-au fost apropiaţi. De obicei însă, casele sunt cele care rămân în picioare şi după moartea noastră, sunt cele care poartă amintirea vieţii, în timp ce oamenii trec dincolo de ele, ca apa."

"Sunt în această carte case triste şi case care privesc lucrurile cu umor, sunt case gălăgioase sau liniştite, sunt case fricoase, neastâmpărate sau bătrânicioase. Sunt case care au istorie şi, uneori, fac istoria. Sunt, adesea, case care au rezistat vremurilor şi care i-au ajutat pe oamenii din ele să reziste. Dar sunt şi case dragi care au fost despărţite cu forţa de cei care erau ai lor.

(...) Un lucru este sigur: casele vieţilor noastre nu sunt făcute numai din materiale de construcţie tradiţionale, cărămizi şi mortar, ţigle, beton, sticlă, lemn, ci, mai ales, din materiale fine şi neaşteptat de rezistente: amintiri, poveşti, mirosuri, zgomote, mici obiecte, nume, voci, mişcare."

Ioana Pârvulescu

"Orice întoarcere la o perioadă fericită a vieţii

e o manevră de a ţine timpul pe loc."

Gabriel Liiceanu

Film recomandat: "Dans la brume"

"Dans la brume" (trad. "Toxic")

Franţa, mai 2018

Mathieu şi Anna s-au separat, dar se întâlnesc deseori, pentru a avea grijă împreună de fiica lor, Sarah, care "locuieşte" într-o capsulă de sticlă, din cauza unei maladii ce o împiedică să trăiască asemeni oamenilor normali.

După un cutremur, însă, o ceaţă mortală invadează Parisul.

Părinţii o lase singură în apartament pe Sarah, în capsula ei, fiind nevoiţi să se retragă la un etaj superior al clădirii, în locuinţa unor bătrâni, pentru a putea supravieţui.

Numai că bateria conectată la capsula fetei nu va mai rezista multă vreme, din cauza lipsei curentului electric.

Haosul şi moartea au pus stăpânire pe Parisul cuprins de ceaţa toxică. În acest tragic decor, Mathieu şi Anna, disperaţi, încearcă să-şi ajute copila în lupta pentru viaţă.

Nu vreau să vă dezvălui finalul filmului, pentru a păstra suspansul.

Dar vă pot spune că este o producţie care efectiv te ţine cu sufletul la gură, venind ca o alternativă plăcută la filmele americane despre catastrofe.

Dacă ar fi să notez şi un punct slab... sfârşitul prea abrupt, după părerea mea. Un sfârşit care îţi lasă multe semne de întrebare. Sau... poate tocmai asta a fost ideea regizorului, poate va fi şi o continuare, cine ştie?...

Oricum, este un film care m-a surprins în mod plăcut şi pe care mi-aş dori să-l revăd.

Aşa că nu-l rataţi când apare la cinema, în oraşul vostru, ori când îl veţi găsi pe site-uri.

Trailer-ul îl puteţi urmări accesând:

Dans la brume (Toxic) - trailer

"În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine"

Când am citit prima dată titlul, mi-a plăcut cum sună şi-mi inspira deja câteva imagini minunate în mintea mea, chiar dacă mi s-a părut ciudat de lung şi parcă nu prea la locul lui pentru o piesă de teatru.

Dar mi-a stârnit curiozitatea şi am ales să merg să văd spectacolul realizat de Teatrul de pe Lipscani, mai ales că Horaţiu Mălăele semnează regia şi este prezent în distribuţie.

"În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine"

este o comedie cu adevărat spumoasă, realizată după textul scris de Sean O'Casey - "S-a sfârşit cum a-nceput", şi marchează debutul în teatru al lui Bogdan Mălăele (fiul îndrăgitului actor).

Despre subiectul piesei... păi nu e foarte complicat, dar atrage publicul şi stârneşte hohote de râs, descreţind cu adevărat frunţile. Tratează, în principal, trei mari teme: împărţirea obligaţiilor casnice, relaţia dintre soţi şi relaţia dintre copii şi părinţi.

Pepino şi Lisa trăiesc în mediul rural şi, deşi formează un cuplu fericit, la un moment dat decid să schimbe ceva în viaţa lor. Plictisit de rutină (de altfel el este leneşul etern, dar care-şi critică mereu partenera pentru superficialitatea cu care s-ar achita de atribuţiile cotidiene) şi de veşnic cicălitoarea nevastă, Pepino hotărăşte ca ei să inverseze rolurile, fiecare preluând atribuţiile zilnice ale celuilalt: ea merge la cosit, el rămâne cu treburile casnice.

Este momentul în care apare tatăl - Roberto, un miop foarte neîndemânatic şi beţiv pe deasupra. Închipuiţi-vă cam ce poate rezulta într-o casă, unde astfel de bărbaţi incompetenţi se ocupă de gospodărie... Ajung să dărâme totul pe acolo, farfuriile ajung cioburi, se strică dulapurile, cade mobila, explodează becurile.

Tresari la bufnituri care se aud când nici nu te aştepţi, întreaga recuzită este distrusă în diferite feluri dintre cele mai ingenioase.

Nici nu mai ştii ce să crezi: e Rai, e Iad?

Nici nu mai ai timp să respiri, aşa de mult se râde la această piesă intensă şi extrem de bine pusă în scenă, pe care v-o recomand din suflet, când se mai joacă pe undeva.

Distribuţie: Horaţiu Mălăele, Meda Victor, Bogdan Mălăele

Carte recomandată: "Cartea cu Bunici"

"Cartea cu Bunici"

Coord. Marius Chivu

Editura Humanitas - 2008

"Crescut fiind de bunici şi copilărind apoi zeci de vacanţe la ţară, am fost tare uimit să întâlnesc oameni pentru care bunicii nu înseamnă nimic.

Asociaţi ideii de poveste, copilăria fără bunici mi se pare cel mai trist lucru cu putinţă.

(...) Ideea acestei cărţi a venit, aşadar, de la sine şi, iată, în trei ani s-au adunat aproape o sută de texte în care există bunici la discreţie.

Le mulţumesc tuturor celor care au onorat această carte cu nepreţuitele lor amintiri."

Marius Chivu

Printre altele, în cele peste 500 de pagini ale cărţii, puteţi parcurge amintirile despre bunicii lor, povestite de către:

Anamaria Beligan, Ana Blandiana, Alexandru Călinescu, Adrian Cioroianu, Denisa Comănescu, Radu Cosaşu, Dana Deac, Filip Florian, Nora Iuga, Lucian Mîndruţă, Ioan T. Morar, Radu Naum, Tudor Octavian, Radu Paraschivescu, Andrei Pleşu, Lucian Dan Teodorovici etc.

Citate din carte:

"În mod normal, fiecărui copil ar trebui să-i fie înmânat de la început careul magic de aşi. Adică de bunici. Nu toţi îl au. În jocul copilăriei, unii au parte doar de trei aşi - de trei bunici, alţii doar de doi, de unul sau, fără să fie vinovaţi cu nimic, de nici unul.

(...) Cu timpul, aşii noştri bătrâni încep să se împuţineze, rămân trei, doi, o pereche, iar fiecare bunic pierdut e o nenorocire. Tu creşti, iar ei se împuţinează la trup, apoi la număr şi rămâi fără nici unul.

De obicei atunci eşti deja om matur şi - deşi e normal, nu ştiu dacă e bine.

Preţul e prea mare, iar moartea e inclusă în el."

Radu Pavel Gheo, scriitor şi jurnalist

"Probabil că bunicii fac parte din istoria noastră personală. Ei sunt... aluatul nostru de oameni. Bunicii au tristul destin de a fi uitaţi, pentru că ei se întâmplă la vârsta când suntem orice, numai fiinţe culturale nu. Adică la vârsta la care nu suntem în stare să îi scriem, să îi descriem, să îi contemplăm. Apoi ei mor, noi ne uităm copilăria ca să devenim adulţi întregi şi bunicii se prezintă într-o poză, ca o curiozitate biografică.

(...) Trebuie să fii ludic de la vârsta primelor treziri ca să le poţi înţelege bătrâneţea, una dintre cele mai fascinante experienţe omeneşti, dacă ai ochi de văzut şi urechi de auzit. Trebuie să te educi să-i asculţi, să ai răbdare, să ai curiozitatea demnă de vârsta lor.

(...) Bunica Maria... Mica ei rutină o ţine în viaţă. Inactivitatea nu există. Paradoxal, deşi cea mai fragilă dintre bunici, e cea mai longevivă. A fost mai puternică decât au crezut-o toţi la moartea bunicului..."

Iuliana Alexa, jurnalistă

"Există tentaţia de a spune că e o performanţă să fii trecut de 40 de ani şi să ai bunici aievea, vii şi la fel de afectuoşi cu tine ca în vremea primei copilării.

(...) Sunt, însă, şi lucruri pe care, deşi ajunşi la vârste venerabile, bunicii nu le înţeleg. Bunica nu pricepe de ce nepoţii trec atât de rar s-o vadă."

Alin Buzărin, jurnalist sportiv

"De ce bunicii suportă cu atâta stoicism, chiar seninătate, dacă nu de-a dreptul bucurie, chinurile la care îi supun nepoţii?... De ce bunicii le îngăduie nepoţilor ceea ce alţi adulţi, şi-n primul rând părinţii, n-ar admite în nici un chip? De ce îi răsfaţă până la răzgâiere?

(...) Înţelesesem. Durerile pricinuite de nepoţi sunt ultimele mari puseuri de vitalitate în apropierea morţii. Sunt ecouri alte vieţii trecute în cea viitoare."

Florin Dumitrescu, publicitar

"Nimic altceva nu mi-a mai rămas de la ele, în afară de chipurile fără zâmbet din fotografii, mai mult paradă de costume de epocă, şi epitetul identic "biata mama", pe care li-l acordau unchii şi mătuşile, cândva rămaşi orfani."

Gabriela Adameşteanu, scriitoare

"Dacă lucrurile mergeau rău, ridica din umeri şi zâmbea. Noi să fim sănătoşi, zicea şi-ţi mai spunea că atâta vreme cât te trezeşti dimineaţa şi vezi cerul, nimic nu e pierdut. Din contră, totul este pe cale să reînceapă."

Stela Giurgeanu, jurnalistă

"Tot ce purtăm cu noi prin negura vremurilor, legat de imaginea luminoasă a bunicilor - imagine care se suprapune, vom descoperi curând, cu bucuroasă şi încântată uimire, peste cea din primele lecturi - se asociază cu o lume percepută mai ales senzorial, o lume a miresmelor şi a parfumurilor de tot felul, a aromelor şi a mirosurilor impregnate, pentru totdeauna, în epiderma lăuntrului nostru."

Ruxandra Mihăilă, corector

"Undeva, acolo, amintirea bunicilor - fie că mai sunt sau nu în viaţă - ne păzeşte ca un înger bun şi de ce înaintăm în vârstă înţelegem mai bine câtă nevoie avem de îngeri buni.

(...) Stând acolo, lângă sicriul aşezat în capela cimitirului... am trecut un fel de prag. Am început să înţeleg că trebuie să învăţ să trăiesc nu numai cu această absenţă, dar şi cu viitoarele absenţe, ale celorlalţi, bunici şi părinţi, că va trebui să găsesc o cale de a înainta singură prin vârtejul numit viaţă, având din ce în ce mai puţine puncte de sprijin.

Dacă noi suntem împrăştiaţi prin lume, alergând în fiecare zi după glorie, bani sau cine ştie ce alte himere, bunicii noştri ne aşteaptă undeva, fie într-un sat uitat de lume, fie într-un orăşel nu prea îndepărtat, dar unde ajungem tot mai rar, fie pur şi simplu în amintire, răbdători şi înţelepţi, fiindcă vremea când ei au trăit toate astea a trecut de mult."

Cristina Modreanu, jurnalistă

Mai 2018 - Turneu "Tu eşti primăvara mea!"

Paul Surugiu - Fuego:

"Vă aşteptăm cu drag!"

"Se pare că ce este bun, trebuie continuat.

La cererea publicului, realizez şi partea a doua a super turneului

"TU EŞTI PRIMĂVARA MEA!",

omagiul adus de mine, împreună cu Stela Enache şi Marina Florea, muzicii uşoare româneşti de ieri până azi.

Aşa se face că, în aşteptarea verii, ducem frumoasele şlagăre ale românilor prin ţară, unde vă aşteptăm cu drag.

Biletele se găsesc, începând de mâine, la casele de bilete ale sălilor de spectacole, precum şi online, pe Startickets sau BLT.RO, în dreptul oraşelor în care este indicat acest lucru.

Mai jos aveţi lista locaţiilor în care vom ajunge, urmând să mai anunţăm pe parcurs alte modificări.

Telefon pentru informaţii: 0746774204."

Paul Surugiu - Fuego

1 aprilie 2018

- 13 mai, ora 19.00 - Botoşani, Casa Sindicatelor;

- 14 mai, ora 19.00 - Suceava, Casa Sindicatelor;

- 15 mai, ora 19.00 - Gura Humorului, Centrul Cultural;

- 16 mai, ora 19.00 - Fălticeni, Centrul Cultural;

- 17 mai, ora 19.00 - Buhuşi, Centrul Cultural;

- 18 mai, ora 19.00 - Piatra Neamţ, Cinema Dacia;

- 19 mai, ora 18.00 - Galaţi, Teatrul Muzical "Nae Leonard",

Grădina de vară;

- 27 mai, ora 16.00 - Târgu Jiu, Cinema "Sergiu Nicolaescu

(bilete şi pe Startickets);

- 27 mai, ora 20.00 - Craiova, Filarmonica "Oltenia"

(bilete şi pe Startickets);

- 28 mai, ora 17.00 - Lugoj, Casa de Cultură a Sindicatelor

(bilete şi pe Startickets);

- 28 mai, ora 20.00 - Timişoara, Opera Naţională

(bilete şi pe Startickets);

- 29 mai, ora 17.00 - Beiuş, Casa de Cultură

(bilete şi pe Startickets);

- 29 mai, ora 20.00 - Oradea, Casa de Cultură a Sindicatelor

(bilete şi pe Startickets şi blt.ro);

- 30 mai, ora 17.00 - Carei, Teatrul Municipal

(bilete şi pe Startickets);

- 30 mai, ora 20.00 - Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor

(bilete şi pe Startickets);

- 31 mai, ora 20.00 - Baia Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor

(bilete şi pe Startickets).

Sursa: Fuego's Blog