Se afișează postările cu eticheta melancolie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta melancolie. Afișați toate postările

marți, 18 mai 2021

In Memoriam: Petre Teodorovici

Petre Teodorovici, cunoscut compozitor şi interpret de muzică uşoară din Republica Moldova, fratele lui Ion Aldea-Teodorovici, s-a născut la 18 mai 1950 (în familia profesorului de muzică Cristofor Teodorovici), la Leova, şi a murit la 5 iulie 1997, în Chişinău.

A absolvit Şcoala medie (muzicală) din localitatea natală (unde a învăţat vioara), apoi a studiat la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, secţia Teoria Muzicii (şi facultativ, Compoziţia, cu Eugen Doga), şi la Facultatea de Dirijat Coral a Institutului de Arte „Gavriil Musicescu din” Chişinău (1968 - 1973).

A evoluat pentru prima dată pe scenă în 1967, în cadrul formaţiei de amatori „Fortina”.

A fost angajat ca educator - metodist la Leova, apoi cadru didactic la Institutul Pedagogic din Bălţi, după care a ajuns regizor la Centrul Tineretului din Chişinău.

În 1979 a devenit director artistic al ansamblului „Bucuria” al Filarmonicii Naţionale, al ansamblului „Ceremoş” al Filarmonicii din Cernăuţi, iar mai apoi, al grupului „Ecou” - de la Centrul Tineretului (Chişinău).

În 1987 a înfiinţat formaţia „Teodor” - lider vocal fiind Filip Kirkorov.

A colaborat cu textieri renumiţi - Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Hadârcă, Anatol Ciocanu, Eugen Rotaru etc şi cu mari interpreţi: Nina Crulicovschi, Anastasia Lazariuc, Ion Suruceanu, Gheorghe Ţopa, Sofia Rotaru, Gabriel Dorobanţu etc, lansând o şerie de şlagăre foarte apreciate: „Melancolie”, „Santa Maria Maggiore”, „Scrisul nostru”, „Veniţi acasă”, „Ultima oră”, „Romantică”, „Amicii mei”, „Seară albastră”, „Basarabia”, „Vin din munţii Latiniei”, „Daţi-le voie flăcăilor basarabeni peste Prut” şi multe altele.

A scris muzică pentru filme şi spectacole (comedia muzicală „Liola”, după piesa lui L. Pirandello).

A lansat 4 discuri de autor.

A obţinut Premiul Special al Presei la Festivalul de Creaţie şi Interpretare „Mamaia 96”.

Cântecele sale au răsunat în cadrul festivalurilor muzicale din Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Rusia şi România.

I s-au acordat titlurile onorifice de „Maestru Emerit al Artei” şi „Cavaler al Ordinului Gloria Muncii”.

duminică, 27 ianuarie 2019

Mi-e dor de-o altfel de... lume!

"Mi-e foarte dor, foarte dor de frumos şi de bun. E un dor care doare, doare chiar fizic. Doare până la lacrimi. Am melancolia unor locuri pe care le-am văzut şi care nu sunt de pe lumea asta. Poate de aceea, din când în când, deschid geamul şi, uitându-mă la cer... ZBOR.

 De sus, oraşul pare mai frumos şi mai curat. Oamenii chiar sunt frumoşi. Luminile oraşului sunt calde şi bune. De sus, o casă luminată e ca un cuib de PĂSĂRI, îi simţi căldura şi îţi dă un sentiment de siguranţă, un sentiment DE ACASĂ.

(...) Mi-e dor de foarte multe lucruri pe care nu le mai găsesc în jurul meu. (...) Mi-e dor de oameni delicati şi buni. De oameni deştepţi şi generoşi. De educaţie şi tradiţie. Mi-e dor de bun-simţ şi bunăvoinţă.
Orice aş face, nu pot înţelege timpul în care trăiesc.
(...) Cum să mă pot adapta la o lume urâtă şi bolnavă? Pentru că ochii mei aşa o văd, ca pe o lume pur şi simplu bolnavă. Nu, nu vreau să fiu bolnavă, nu, nu am cum să mă adaptez şi nu vreau deloc să mă adaptez.
(...) Nu. Mai bine rămân pe dinafară, mai bine ZBOR din când în când şi mă topesc în cer, mai bine scriu de nebună cuvinte după cuvinte, decât să trăiesc în şi cu lumea pe care o văd. (...)
O, Doamne, ce dor îmi e de bine şi de frumos! (...)
Ce bine e când ochii ţi se umplu de lacrimi de frumos..."
Oana Pellea - "Jurnal 2003 - 2009"

marți, 4 septembrie 2018

E toamnă iar...


"Toamna este un andante melancolic şi graţios care pregăteşte admirabilul adagio al iernii."
 G. Sand


"Fiecare om trebuie să îşi găsească timp, să se aşeze şi să privească căderea frunzelor."
Elizabeth Lawrence