„Tradiţia şi folclorul vor fi nemuritoare...”

„Tatăl nostru ne-a învăţat că totul - prin cântec - are viaţă.

Astfel, cântecul a devenit şi o dorinţă a noastră, o stare sufletească, ce tinde spre câştigarea veşniciei.”

 

„Rolul nostru în această lume grăbită din ziua de astăzi, e de a înfrâna drumul pe calea greşită şi de a stimula şi încuraja calea cea bună, cu condiţia de a păstra obiceiurile şi tradiţiile, aşa cum au fost ele gândite de către ţăranul român.

Vrem să-i facem pe oameni conştienţi de însemnătatea valoroasă a ceea ce este important.

Avem tradiţii vrednice de apreciere şi de stimă, calităţi ce corespund necesităţilor noastre sociale.

Sperăm ca oamenii să economisească timp pentru a căuta adevărul şi a spori deosebirea dintre lucrurile bune şi rele.

Tindem să credem că folclorul nu va deveni un ecou al unei lumi puse sub cheie.”

 

„Maramureşul este păstrătorul unei tradiţii străvechi şi nealterate.

Afirmăm cu tărie că suntem două maramureşence ataşate emoţional de plaiurile natale.

Acest loc este considerat de mulţi „sufletul satului tipic românesc”.

Cu aşezările sale pitoreşti şi dealuri înverzite, Maramureşul înseamnă viaţa la ţară.

Vizitatorii acestor meleaguri au ocazia de a se întoarce în timp şi de a fi martori ai unor vremuri şi ai unei vieţi demult apuse.

Maramureşul a păstrat cu mare grijă cultura, tradiţiile şi stilul de viaţă al ţăranului din vremurile trecute. Îmbrăcămintea ţesută manual este încă purtată cu mândrie.

Biserica este în continuare sufletul satului, iar vecinii se cunosc unii pe alţii şi se ajută între ei.”

 

„Există aspecte ale vieţii fără de care nu putem trăi. Tradiţia şi folclorul vor fi nemuritoare, pentru că ce e bun, nu moare.”

Suzana şi Daciana Vlad

Sursa: Interviu Graiul, 2016 

Foto: Claudiu Ctin Ardelean 

Sursă foto: Facebook Suzana şi Daciana Vlad Official 

La mulţi ani, Suzana şi Daciana Vlad!

Cunoscute şi ca „Gemenele folclorului maramureşean” sau „Gemenele Maramureşului”, Suzana şi Daciana Vlad sunt două frumoase şi talentate surori, interprete de muzică populară, care s-au născut în localitatea Săliştea de Sus, din judeţul Maramureş, în ziua de 8 mai 1991.

Au urmat primii ani de şcoală în satul natal, după care au studiat la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmaţiei.

Mai apoi, drumurile lor s-au despărţit în ceea ce priveşte studiile:

- Daciana a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeş - Bolyai” din Cluj Napoca, un Master la Secţia „Etnologie, Antropologie culturală şi Folclor” a Universităţii bucureştene şi, în prezent, urmează Doctoratul la Facultatea de Istorie şi Filosofie, din nou la Cluj,

- Suzana a absolvit Facultatea şi a urmat un Master în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Pe plan artistic au debutat încă de la vârsta de 7 ani, cântând la diferite manifestări artistice din Săliştea de Sus. Mereu au fost încurajate şi îndrumate de regretatul lor tată (care a trecut la cele veşnice pe când fetele aveau numai 18 ani), acesta reuşind să le sădească în suflet credinţa, dragostea pentru muzica populară şi folclorul autentic, iubirea faţă de semeni, de obiceiurile şi tradiţiile moştenite din străbuni.

Au colaborat cu: Ansamblul din comuna natală (condus de Iuga Simion), Ansamblul „Mărţişorul” – al Casei de Cultură din Cluj Napoca şi Ansamblul „Icoane” – sub îndrumarea interpretului de muzică populară şi profesorului – Ioan Bocşa.

Gemenele au lansat mai multe albume: „Moroşancă-s, bine-mi şade”, „Mândru ninge-n astă sară”, „Maramureşu’ răsună cu Ardealu’ împreună” (în colaborare cu Costel Popa), „Bate ceasu’ nu stă-n loc”, „Sub fereastră, la om bun”.

Au cântat pe diferite scene, ducând mai departe tradiţia şi folclorul de pe minunatele plaiuri maramureşene, încercând să fie un exemplu demn de urmat pentru generaţiile care vin din urmă.

Nu de mult timp, au lansat şi un proiect inedit, intitulat „Albastru Rural”, prin care îşi doresc să creeze articole vestimentare unicat, folosind motive tradiţionale inspirate din celebrele porţi maramureşene, Cimitirul Vesel din Săpânţa şi portul popular din această zonă a ţării.

Autor: Pe o aripă de cânt 

Foto:  Claudiu Ctin Ardelean 

Sursă foto: Facebook Suzana şi Daciana Vlad Official

Drăgan Muntean – gânduri din partea colegilor

„Cuvintele sunt sărace să spun cât de mult a însemnat Drăgan pentru mine, ca om, ca slujitor al cântecului, ca prieten, coleg de scenă... Drăgan ne lipseşte atât de mult, încât aşteptăm să-l vedem apărând în uşa cabinei, în culise, cu zâmbetul său luminos, care-i înflorea pe toată faţa, cu vorba sa bună, pentru toţi.”

Sava Negrean Brudaşcu

 

„Am fost împreună la multe concerte şi în multe şi lungi turnee, unul chiar în Australia, timp de două luni.

N-am să uit niciodată clipele frumoase petrecute alături de el şi soţia lui, Mioara. Mi-au fost amândoi buni şi dragi prieteni...

Zguduitoare îmi este şi amintirea ultimei convorbiri pe care am avut-o cu el, cu câteva ceasuri doar înainte de a se stinge. Eu eram invitată într-o emisiune în direct la televiziune, iar el a ţinut neapărat să mă sune acolo, să intre în direct, să spună publicului telespectator că sunt cea mai mare româncă şi că mă iubeşte foarte mult.

A rămas un gol prin plecarea lui la ceruri, el a fost un interpret care a descoperit un cântec şi chiar un ţinut uitat: cel al Pădurenilor.

Tot ce ţine de spiritualitatea acestui loc el a adus în scenă cu un sentiment al datoriei înduioşător.”

Veta Biriş

 

„Pe Drăgan, Dumnezeu l-a lăsat pe pământ pentru oameni, nu pentru el: era cel mai generos şi cel mai bun dintre toţi. Păcat că Dumnezeu l-a lăsat atât de puţin printre noi, fiindcă avea de modelat şi de vindecat multe suflete.

Nu pregetam să urc Dealul Cornetului, atunci când Drăgan mă chema la Sărbătoarea Pădurenilor săi. Nici nu-mi trebuia altă plată decât bucuria de a-i fi aproape, de a-i împărtăşi dragostea pentru cântecul românesc.

„Frăţior de peste munte” e un cântec dedicat lui, pe care l-am inclus în repertoriul meu şi, de câte ori îl cânt, îmi curg şi lacrimile.

Pentru mine, Drăgan Muntean a însemnat modelul omului adevărat, cu toate calităţile pe care trebuie acesta să le aibă.”

Gheorghe Roşoga

 

„Drăgan mi-a fost mai mult decât un prieten, m-a privit întotdeauna ca pe sora lui mai mică.

El fiind pădurean, eu hunedoreancă, de pe Valea Streiului, am fost alături, la propriu, locuind amândoi în Deva, dar şi aproape cu sufletul, prin vorba sa bună pe care o avea întotdeauna pentru mine, dacă eram necăjită sau descurajată.

Aveam 17 ani când am plecat în turnee împreună, el era deja dascăl la şcoală, deja consacrat, eu eram doar o copilă. Pentru el nu exista oboseală, ne punea pe toţi interpreţii din zonă în maşina sa şi şofa ore întregi, ducându-ne pe unde aveam spectacole.

A fost un exemplu de dăruire pe scenă şi în viaţă, îşi oferea sufletul cum frângi o pâine şi o împarţi tuturor.

Făcuse din satul său, la Poieniţa Voinii, în Dealul Cornetului, centrul universului: în fiecare an, înainte de Sânta Marie, se adunau oameni din toate colţurile ţării să participe la Sărbătoarea Pădurenilor.

Şi-a venerat părinţii, îşi pierduse mama de timpuriu şi întotdeauna când vorbea despre ea, îi jucau ochii în lacrimi. Tatăl său s-a stins la doar câteva luni după ce Drăgan a plecat, răpus de durere şi de suferinţă.”

Mariana Anghel

 

„Era vedetă şi totuşi era om ca toţi oamenii, cu dorurile şi durerile lui... Ca toţi oamenii, avea locul lui drag, pe care-l cânta mereu şi îl purta oriunde prin lume.

„Acasă” pentru Drăgan Muntean era Ţinutul Pădurenilor Hunedoarei, acolo păstra icoane dragi şi din preaplinul sufletului său le dăruia şi altora.

Dar într-o zi de Sf. Gheorghe, oamenii de la munte şi-au lăsat satele şi au coborat în Deva. Cu basmale albe de doliu, cu brad falnic împodobit după datina pentru cei care pleacă prea tineri, cu cântecele lor de îngropăciune, care vin din vremi de departe.

Tocmai în acea zi, Televiziunea Naţională transmitea în reluare „Tezaur folcloric” - ultimul recital al lui Drăgan Muntean, înregistrat împreună cu Mariana Anghel în „Gala Moştenitorilor”. Niciodată până atunci, reluarea „Tezaurului” n-a fost programată aşa, marţea la ora 13:00. E oare ceva întâmplător în lumea noastră?

L-am urmărit pe Drăgan în drumul lui spre glorie: parcă se grăbea, parcă ştia că nu are prea multă vreme.

Şi după atâtea drumuri, Drăgan s-a oprit să se odihnească la Leşnic, aproape de casa lui cu tricolor... la numai 47 de ani.

Mult prea devreme!

Ca şi pe scenă, şi la locul de odihnă este mereu înconjurat de flori. Când au drum prin Ardeal, colegii lui de cântec împart cu Drăgan florile succesului, precum odinioară...”

Marioara Murărescu

Sursă: Formula AS, 2004

In Memoriam: Drăgan Muntean

Regretatul interpret de muzică populară - Drăgan Muntean, s-a născut la 18 aprilie 1955, în Ţinutul Pădurenilor, la Poienița Voinii (judeţul Hunedoara), şi s-a stins din viaţă la 20 aprilie 2002, la Târgu Mureş, în urma unui accident vascular cerebral.

La numai 10 ani, Drăgan Muntean a participat la faza comunală a emisiunii „Dialog la distanţă”, prilej cu care a fost remarcat de un profesor de muzică de la Ghelari. Acesta l-a sfătuit să urmeze o școală de muzică şi astfel a ajuns să studieze la Liceul de Muzică şi la cel Pedagogic din Deva.

În perioada 1988 - 1992, Drăgan Muntean a fost profesor la Şcoala Populară de Artă din Deva, după care a intrat în poliţie şi a urmat cursurile Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” din Bucureşti.

Între 1997 - 2000, a fost directorul Ansamblului „Ciocârlia” al Ministerului de Interne, iar din 2000 - şef al Biroului de Cultură, Educaţie şi Tradiţii din cadrul IJP Hunedoara, unde a avut gradul de locotenent - colonel.

În 1987, Drăgan Muntean a cântat pentru prima dată alături de Ioan Bocşa şi Nicolae Furdui Iancu, emoţionând publicul, în special prin melodiile patriotice.

La finele anului 1994 şi începutul lui 1995, Drăgan Muntean a fost în turneu în Australia, împreună cu Veta Biriş, susţinând concerte pentru comunităţile de români de acolo.

Deşi cariera lui artistică a fost una relativ scurtă – de numai 20 de ani, Drăgan Muntean a reuşit să-şi găsească loc în inimile românilor, bucurându-se de o mare popularitate.

Dintre cele mai cunoscute cântece ale repertoriului său, amintim: „De-aș avea mândră să-mi placă”, „Feciorii din poieniță”, „Doamne, atât mi-i de greu”, „Drag mi-i să mă duc la fân”, „Nu știu, mândră, ce-are luna”, „Mândruță, de dorul tău”, „Bate vântul printre duzi”, „Lele din Orăștie”, „Nici un dor nu-mi vine greu”, „Sara bună, bade Ioane”, „Dă-i, Doamne, mândrii noroc”, „Eu cânt pădurenilor”, „Care om n-are pe nimeni” şi altele.

Autor: Pe o aripă de cânt