La mulţi ani, Sofia Vicoveanca!

Îndrăgita interpretă de muzică populară - Sofia Vicoveanca (nume real: Sofia Fusa, căsătorită Micu) - s-a născut la 23 septembrie 1941, în localitatea Toporăuţi (Noua Suliţă, Cernăuţi, în prezent în Ucraina), într-o familie cu patru copii, destul de bine situată din punct de vedere material.

Însă, după ce Bucovina de Nord a fost anexată de Uniunea Sovietică, iar tatăl a fost luat prizonier, restul familiei s-a refugiat la o mătuşă din zona Vicovului de Sus.

Aici, Sofia a urmat şcoala primară, după care, familia s-a mutat din nou, de data aceasta în comuna Vicovu de Jos.

Din dragoste pentru satul copilăriei sale, artista i-a împrumutat mai apoi numele, devenind Sofia Vicoveanca.

A absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava.

În 1959, în urma unui concurs, a fost angajată ca solistă de muzică populară la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

În 1965 a lansat primul material discografic, căruia i-au urmat multe altele.

Din 1998 este solistă a Ansamblului „Rapsozii Botoşanilor”.

A cântat alături de diferite orchestre, împreună cu care a mers în turnee prin ţară şi peste hotare (Israel, SUA, Franţa, Portugalia, Danemarca, Iugoslavia, Germania, Republica Moldova etc).

Repertoriul Sofiei Vicoveanca este vast şi cuprinde cântece de leagăn, de nuntă, satirice, dar şi cântece de dragoste şi dor, de joc şi voie bună, precum şi doine, balade, bocete sau melodii specifice sărbătorilor de iarnă.

A publicat câteva volume de versuri: „Dureri ascunse”, „Cu inima-n palme”, „Taine în adânc păstrate” şi „Din culisele sufletului”.

A jucat în filmele: „Baltagul”, „Ciprian Porumbescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Oraşul văzut de sus”, „Urgia”, „Cântarea României”, „Vânătoarea de vulpi”, „Ochi de urs”, „Sarea în bucate”, „Casa din vis”, precum şi în scurt-metrajele: „Omule, pomule!”, „De dor de frumos pe lume”, „Lumini şi umbre”, „Povestea lemnului care cântă”, „Să învăţăm să cântăm româneşte”.

În Vicovul de Jos a ridicat o casă în stil tradiţional, unde a amenajat un muzeu etnografic.

Distincţii primite:

- 1973 - Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a;

- 1975 - Medalia „Tudor Vladimirescu” clasa I;

- 1976 - Medalia „Meritul Cultural” clasa I;

- 2002 - Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a;

- 2004 - Ordinul Naţional „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului”;

- 2014 - Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler - Casa Regală a României;

- „Cetăţean de Onoare” al localităţilor: Suceava, Rădăuţi, Siret, Pojorâta, Ciocăneşti, Vicov (jud. Suceava), Ion Creangă (jud. Neamţ) şi Cicârlău (jud. Maramureş).

A fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu (decedat în 2001), împreună având un fiu.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Plin de viaţă, cu mare drag de cântec şi joc...”

„Ne amintim de Anton Achiţei, aşa cum era pe scenă: plin de viaţă, cu pălăria pe-o parte, vesel, cu mare drag de cântec şi joc moldovenesc.”

TVR Iaşi

 

 „Părinţii mei, Vasile şi Anica, erau ţărani simpli, harnici şi cu frică de Dumnezeu.

Aveau şase copii, pentru care munceau din greu.

Tata era fierar, tâmplar şi dulgher priceput. Mama se ocupa de gospodărie şi câmp.

Amintirile mele cele mai rezistente sunt legate de ea şi de muncă, dar nu sunt amintiri cenuşii, de copil oropsit, ci amintiri luminoase, amintiri ritualice, ca un fel de serbări.”

 

„Aş fi putut şi eu să trăiesc la Bucureşti, dar m-aş fi simţit izolat, departe de locul din care-mi culeg cântecele şi îmi trag inspiraţia, debusolat, cu un repertoriu care ar fi fost, fără tăgadă, mai secătuit şi mai sărac.”

 

„Când merg în satele din nordul Moldovei, mă umplu de bunătatea vorbelor ţăranilor mei, de frumuseţea minunată a cântecelor lor, atâtea câte mai sunt adevărate, nestricate de mode, de influenţele străine, care au pătruns peste tot.”

Anton Achiţei

Interviu pentru Formula AS, 2006 

Foto: Monitorul de Suceava 

In Memoriam: Anton Achiţei

Regretatul interpret de muzică populară – Anton Achiţei, s-a născut la 27 august 1946, într-o simplă familie de ţărani, cu şase copii, din localitatea Mânăstireni - Poenari (judeţul Botoşani), şi s-a stins la Bacău, la 16 aprilie 2020.

Pasiunea pentru muzică a început în ziua în care tatăl a adus de la Botoşani un patefon vechi, la care copilul – Anton - a început să asculte pentru prima dată pe Maria Tănase, Ioana Radu, Gică Petrescu, Maria Lătăreţu şi alţii.

Pe când era elev în clasa a VII-a, la îndemnul dirigintei, la o serbare şcolară a cântat „A venit aseară mama”. După acest moment a început să prindă încredere şi să spere că într-o bună zi va cânta în faţa satului, a lumii întregi, ba chiar că va fi ascultat şi el la patefon.

A urmat Şcoala Populară de Arte din Suceava, secţia Canto popular, după ce a descoperit pe tânăra (pe atunci) Sofia Vicoveanca şi Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, dându-şi seama că muzica e viaţa lui.

A plecat apoi la Bucureşti, pentru satisfacerea stagiului militar şi astfel au început să se ivească primele ocazii pentru a apărea în faţa publicului.

Prima apariţie televizată a avut loc în 1967, în cadrul emisiunii - concurs de muzică populară „Emoţii în premieră”.

După armată, a fost angajat - prin concurs, la Ansamblul Casei Creaţiei Populare din Botoşani.

În 1981, marele folclorist şi dirjor George Sârbu, l-a chemat la Bacău şi de atunci a început să cânte - neîntrerupt - alături de Ansamblul „Plaiurile Bistriţei”.

De asemeni, a fost şi profesor de canto popular la Şcoala de Arte şi Meserii din Bacău.

Pe parcursul celor peste 40 de ani de carieră, a compus peste o sută de cântece populare.

Autor: Pe o aripă de cânt