„Viaţa mea - cântecul...”

 

„M-am născut pentru a cânta...

Viaţa mea a fost şi va rămâne cântecul.

Atât cât mai vrea bunul Dumnezeu.”

Maria Ciobanu

„Timpul nu iartă pe nimeni...”

„Fără muzică, viaţa mea ar fi fost mai tristă, mai grea...”

 

„Cu siguranţă, dacă aş avea posibilitatea să mă întorc în timp, nu aş alege să fac altceva, chiar dacă acest meşteşug cere sacrificii destul de mari.”

 

„Dragostea celor care mă ascultă este una dintre cele mai mari împliniri ale destinului meu.”

 

„Din păcate, timpul nu iartă pe nimeni.

Schimbă totul la noi, oamenii.

Artiştii nu mai pot cânta ca la început, bătrâneţea chipului se observă odată cu trecerea timpului şi câte altele nu sunt schimbătoare la om?!...”

Maria Ciobanu 

„Să păstreze folclorul cu sfinţenie...”

„Am îndrăgit de când mă ştiu folclorul şi l-am cântat dintotdeauna cu toată dragostea şi cu toată fiinţa mea.

L-am păstrat şi îl voi păstra la fel de curat, de autentic.

Este un sfat pe care-l dau tinerilor noştri solişti, celor care vin din urmă. Le spun la fel cum i-ar sfătui o mamă: să păstreze folclorul cu sfinţenie şi, mai ales, să-l cânte din tot sufletul pentru... sufletul publicului.”

Maria Ciobanu

La mulţi ani, Maria Ciobanu!

Maria Ciobanu, „Ciocârlia muzicii populare româneşti”, s-a născut la 3 septembrie 1937, în satul Hotăroaia (comuna Roşiile, judeţul Vâlcea), într-o familie în care tatăl era instrumentist, iar mama avea o voce foarte frumoasă.

Încă din copilărie i-a plăcut să cânte, dar debutul în lumea artistică a avut loc pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii „George Enescu”, în 1961.

După acest moment a fost înscrisă la un concurs pentru ocuparea unui post în Ansamblul „Ciocârlia” al Ministerului de Interne. Din cei peste 400 de candidaţi, doar Maria Ciobanu şi Irina Loghin au fost admise, Maria Lătăreţu spunând atunci:

„Asta este cântăreaţa care-mi va călca pe urme.”.

Între 1962 - 1990 a fost solistă a Ansamblului „Ciocârlia”.

A mai făcut parte din Ansamblul „Doina Ilfovului” şi „Doina” al Armatei, dar a colaborat cu numeroase alte orchestre şi ansambluri, de-a lungul carierei sale artistice, cântând pe scene din întreaga ţară, precum şi de peste hotare (URSS, Israel, Cehoslovacia, Iugoslavia, SUA, Austria, Olanda, Belgia, Italia, Danemarca, Malta etc).

Repertoriul său cuprinde peste 600 de melodii, înregistrate la radio, TV şi pe diverse materiale discografice.

A primit de două ori „Discul de Aur”.

În 2002, i s-a conferit Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a, iar în 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

În 2014, la Castelul Peleş, Casa Regală a României i-a acordat Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler.

Are două fete (Leontina - celebră soprană şi Camelia) şi un băiat (Ionuţ Dolănescu - interpret de muzică populară).

Autor: Pe o aripă de cânt

„Un cântec sfâşietor, ca un ţipăt de pasăre...”

„Un mare talent!

Cântă limpede şi cu deplină înţelegere, parcă e însuşi glasul vremii, aşa proaspăt, din codri (...).

Cântecul ei, „Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere”, apare ca un fragment de baladă şi vine de foarte departe. Un cântec popular trist, simplu şi sfâşietor, ca un ţipăt de pasăre călătoare...”

Mihail Sadoveanu - despre Ileana Constantinescu

In Memoriam: Ileana Constantinescu

Ileana Constantinescu, îndrăgită interpretă de muzică populară, s-a născut la 30 mai 1929, în satul Comani (Drăgăneşti - Olt), şi s-a stins la 24 mai 2018.

Cânta mereu în copilărie, dar a fost remarcată de folcloristul Constantin Prichici, în 1951, când o echipă a Institutului de Folclor căuta tinere talente în mediul rural, pentru concursurile acelui an.

Ileana Constantinescu a câştigat atunci Premiul I pe regiunea Teleormanului şi Premiul al II-lea pe ţară.

În 1952 a făcut primele 5 înregistrări la Radio, acompaniată de orchestra condusă de Ionel Banu, iar ziua de 3 august marchează debutul radiofonic al artistei, cântecele sale fiind difuzate pentru prima dată. În numai jumătate de an, a fost trecută de la amatori la profesionişti.

În perioada 1951 - 1956, la Institutul de Folclor a înregistrat peste 200 de melodii culese de la bătrânii satelor.

A urmat cursurile Liceului de Muzică din Capitală (Canto popular) şi, deşi anii de şcoală au fost destul de grei, nu s-a dat bătută. A avut-o pe Maria Tănase drept profesoară.

A luat parte la numeroase turnee prin ţară, alături de „Taraful Gorjului” - Târgu Jiu (ulterior „Doina Gorjului”), „Doina Argeşului” - Piteşti, „Doina Olteniei” - Craiova, „Doina Ilfovului” - Bucureşti, „Brâuleţul” - Constanţa, „Rapsodia Română” - Bucureşti, „Flacăra Prahovei” - Piteşti.

În anul 2002, a primit Medalia Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a, iar în 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Din 2002, Casa de Cultură din Drăgăneşti - Olt îi poartă numele.

A fost bună prietenă cu scriitorul Mihail Sadoveanu.

O prietenie deosebită a legat-o de Ion Dolănescu, alături de care a mers în multe turnee şi căruia i-a purtat o mare recunoştinţă. La rândul său, Dolănescu o numea „Doamna cântecelor munteneşti”. Mai apoi au devenit vecini, iar atunci când Ileana Constantinescu a început să sufere de miopie şi s-a confruntat cu o desprindere de retină la un ochi, artistul a condus-o de mână în permanenţă, fiindu-i mereu aproape.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Era o cântăreaţă completă...”

„Ileana știa să cânte pentru fiecare și e mare lucru să-ți faci un repertoriu atât de vast.

Cânta și romanțe, cânta orice...

Avea darul de a captiva pe toată lumea.

Eu zic că fata asta a avut atâta forță - era descurcăreață din cale afară - încât nu avea nevoie de ajutorul nimănui ca să se lanseze.

Era o cântăreață completă.

După Mia Braia și Ioana Radu, Ileana Sărăroiu s-a apropiat foarte mult de perfecțiune în interpretarea romanței...”

Ion Dolănescu