„Cântecul, pentru mine, este o stare pornită din lupta dintre lumină şi întuneric, dar şi clipa de vârf a emoţiei, a simţirii sufleteşti.
El exprimă înţelepciune, dragoste de oameni şi de viaţă, tot ce este sublim pe pământ, dar şi dureri ascunse, tristeţi şi nostalgii.
Cântecul este expresia pură a sufletului omenesc.”
Olga Ciolacu
Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate artiste din Republica Moldova, interpretă de muzică uşoară şi populară, Olga Ciolacu, s-a născut în localitatea Lozova (raionul Străşeni), la 10 octombrie 1949.
În 1967 a absolvit Şcoala Medie nr. 1 din Chişinău, după care, timp de patru ani, a urmat cursurile Facultăţii de Regie din cadrul Institutului de Arte „Gavriil Musicescu”, pe care le-a finalizat în 1971.
A fost angajată apoi în calitate de conducător artistic la Casa de Cultură din Hânceşti, în paralel activând şi ca solistă în Ansamblul vocal - instrumental „Ritm” şi în Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Andrieş”.
În perioada 1973 - 1977, a lucrat ca de regizor la Televiziunea din Chişinău, concomitent cântând în Ansamblul de Muzică Populară „Tinereţea” - de la Centrul Republican al Tineretului.
Între 1977 - 1979, a fost solistă a Ansamblului de cântece şi dansuri cu specific ţigănesc din cadrul Filarmonicii Naţionale, apoi a făcut parte din Orchestra de Muzică Populară „Fluieraş” - condusă de maestrul Seghei Lunchevici (1980 - 1982) şi Orchestra de Estradă a RadioTeleviziunii Naţionale din Chişinău (1982 - 1993).
În anul 1989 a fondat Ansamblul de Muzică Uşoară „Dacii”, alături de care a lansat o serie de cântece, care, prin mesajul lor, au contribuit la trezirea conştiinţei naţionale („Apără-ne, Doamne!”, „Dacii”, „Colindul colindelor”, „Mănăstirea Căpriana” şi altele), şi primul album - „Pe adresa unui neam”, la Casa de Discuri „Melodia” din Moscova.
Împreună cu „Dacii” a susţinut mai multe turnee în România, fiind prima solistă din Basarabia care, la 4 mai 1990 a susţinut un concert la Sala Palatului din Bucureşti şi a primit premiul Revistei „Flacăra”.
La 15 iulie 1994, a fondat şi a devenit director artistic al primului Teatru de Varietăţi din Republica Moldova, teatru care-i poartă numele şi pe scena căruia s-au lansat interpreţi renumiţi, precum: Anişoara Puică, Vitalie Dani, Irina şi Anatol Bivol, Carolina Prepeliţă etc.
A colaborat cu unii dintre cei mai cunoscuţi compozitori: Constantin Rusnac, Tudor Chiriac, Mircea Oţel, Gheorghe Mustea, Gheorghe Banariuc, I. Duca, Oleg Banariuc, Yan Raiburg, Eugen Doga, Ion şi Petru Aldea Teodorovici etc şi textieri: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Adrian Păunescu, Vasile Romanciuc, Ianoş Ţurcanu etc, lansând peste 300 de melodii, majoritatea ajungând şlagăre iubite şi fredonate chiar şi în prezent.
Multe dintre melodiile din repertoriul său au fost editate pe casete audio, CD-uri şi DVD-uri.
Totodată, a înregistrat cântece populare alături de Orchestra „Folclor” - dirijată de Petre Neamţu şi Orchestra „Mugurel” - condusă de Ion Dascăl.
O colaborare intensă a avut de-a lungul anilor cu maestrul Nicolae Botgros şi Orchestra de Muzică Populară „Lăutarii”.
Este protagonista mai multor filme muzicale: „Monolog”, „Elegie de toamnă”, „Trec zâmbind prin anotimpuri”, „Femeia îndrăgostită”, „Sărut mâna, doamnă!”, „Ce rară sărbătoare-i viaţa!” etc.
De-a lungul carierei, a întreprins numeroase turnee, în România, SUA, Australia, Cuba, Franţa, Suedia, Italia, Finlanda, Austria, Rusia, Turcia, Israel, Ucraina etc.
Dintre premiile şi distincţiile primite, amintim:
- 1988 - „Artistă Emerită a RSSM”;
- 1993 - 1995 - laureată a Festivalului „Crizantema de Aur” de la Târgovişte;
- 1993 - Medalia „Meritul Civic”;
- 1999 - Ordinul „Gloria Muncii”;
- 2009 - „Artistă a Poporului din Republica Moldova”;
- 2018 - „Ordinul Republicii Moldova” - pentru contribuţia la promovarea valorilor culturale.
Este căsătorită cu Valentin Bătrânac, jurnalist, producător, impresar.
Autor: Pe o aripă de cânt
Ion Paladi, reprezentant de seamă al tinerei generaţii, unul dintre cei mai valoroşi şi iubiţi interpreţi de muzică populară din Republica Moldova, s-a născut la 10 octombrie 1984, în satul Chişcăreni (raionul Sîngerei).
De mic copil a îndrăgit muzica populară (moştenind de la părinţii săi dragostea pentru folclor), către care şi-a îndreptat atenţia încă din timpul şcolii, activând în cadrul unui cerc de creaţie muzicală.
A cântat apoi în Corala „Gloria”, alături de care a susţinut spectacole în Spania, Franţa, Polonia, Elveţia.
În perioada anilor 2000 - 2004, a studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ştefan Neaga”, iar între 2004 - 2008, a urmat cursurile Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, specializându-se în „Dirijat cor academic”.
În 2004 a lansat primul album din carieră - „De la inimă la lume”.
În 2007, alături de maestrul Nicolae Botgros şi Orchestra Naţională de Muzică Populară „Lăutarii”, a scos pe piaţă albumul „Bine-i şade mesei mele”.
La 3 martie 2009, acompaniat tot de Orchestra „Lăutarii”, a susţinut primul spectacol solo - „Pe mine mă cheamă Ion”.
În perioada 2012 - 2013, a pus bazele amplului proiect „Dorul Basarabiei”, prin intermediul căruia, Ion Paladi şi „Lăutarii” susţin grandioase spectacole de muzică populară, care se bucură de un imens succes.
Alături de invitaţii lor speciali, atât din Republica Moldova, cât şi din România, au dus „Dorul Basarabiei” pe scenele din Chişinău, Iaşi, Bucureşti, Paris, Madrid, Lisabona, Londra, Dublin, Atena, dar şi din America sau Canada.
Un alt proiect măreţ îl reprezintă turneul „La fraţi nu se pun hotare”, care, la fel, a ajuns în mai multe oraşe din România, dar şi în străinătate.
În 2009, lui Ion Paladi i s-a înmânat Diploma pentru creativitate, măiestrie profesională şi prezenţă constantă în Topul celor 10, în cadrul spectacolului „Potcoava de Aur”, organizat de postul de radio Noroc, din Chişinău.
În acelaşi an, a primit şi titlul onorific de „Artist Emerit” din partea Preşedinţiei Republicii Moldova.
Este „Cetăţean de Onoare” al mai multor localităţi (Vorona, Corlăţeni, George Enescu etc).
Bucurându-se de sute de mii de abonaţi şi de zeci de milioane de vizualizări ale materialelor video postate pe contul său oficial, Ion Paladi a primit de la YouTube, în 2019, premiul „Butonul de argint”.
Repertoriul său cuprinde numeroase cântece care au ajuns la sufletul publicului: „Dorul Basarabiei”, „România mea frumoasă”, „La fraţi nu se pun hotare”, „Măicuţa-i cântec şi iubire”, „Numai tu, cucule, ştii”, „La fântâna lui Gheorghiţă”, „Bună vreme, bun găsit”, „Din lume când vin acasă”, „Sârba asta-i cu noroc”, „Zii, dobaş, aşa!”, „Mama mea, icoană sfântă”, „Bunicii cu vocea caldă”, „Tata-i stâlpul şi puterea”, „Foaie verde şi-un chiper”,, „Să ne cânte o vioară”, „Cine mă strigă Ion”, „Bine-i şade mesei mele”, „La mulţi ani, mamă, îţi spunem!” „Bine-i că m-am însurat” şi multe altele.
Prezenţă constantă şi mult-aşteptată pe scenele de pe cele două maluri ale Prutului, Ion Paladi a susţinut numeroase concerte şi peste hotare, atât singur, cât şi alături de Orchestra „Lăutarii”, din a cărei componenţă face parte, în calitate de solist vocal.
Promovează valorile naţionale, simte şi trăieşte româneşte, duce peste tot în lume costumul tradiţional - pe care-l poartă cu mândrie - şi folclorul autentic, de calitate.
Decis să rămână fidel, până la sfârşitul vieţii, muzicii populare pe care o iubeşte şi o respectă din tot sufletul, Ion Paladi a înţeles că pentru a ajunge un artist de renume, pe lângă talentul primit de la Dumnezeu, este nevoie şi de extrem de multă muncă, de seriozitate şi sacrificii, la nevoie, pe lungul şi anevoiosul drum artistic.
Totodată, ştie că este necesară, ba chiar se impune şi colaborarea cu adevăraţi profesionişti, pe toate planurile, proiectele de succes realizate împreună cu marea familie a „Lăutarilor”, maestrul Nicolae Botgros, fiul acestuia - Corneliu, Vlad Costandoi şi casa de producţie „Sens Music”, regizorii - Oleg şi Ina Butnaru, textiera - Mariana Honceru, stând mărturie în acest sens.
În ciuda recunoaşterii şi aprecierilor de care se bucură în prezent, Ion Paladi a continuat să rămână acelaşi om simplu, modest, înzestrat cu mult bun simţ, care încearcă să-şi împartă viaţa, cât mai bine, între familia sa (soţia - Veronica şi fiul - Lucian) şi activitatea artistică, dorind să nu-şi dezamăgească niciodată publicul.
Autor: Pe o aripă de cânt
„Merită să faci compromisuri ca să salvezi o relaţie cu un om pe care îl iubeşti şi care te iubeşte la rândul lui.
Merită dacă este făcut dintr-un schimb reciproc de dragoste şi respect.
Altfel, nu.”
Laura Stoica
Laura Stoica (nume complet Adriana Laurenţia Stoica), îndrăgită interpretă de muzică uşoară, compozitoare, dar şi actriţă, s-a născut în Alba Iulia, la 10 octombrie 1967, şi s-a stins la 9 martie 2006, în urma unui accident rutier (împreună cu partenerul ei, Cristian Mărgescu, şi copilul lor nenăscut), pe când se întorcea la Bucureşti, după un concert susţinut la Urziceni.
Primii ani ai copilăriei i-a petrecut la Alba, după care s-a mutat la Târgovişte cu familia, aici urmând şcoala generală, liceul şi, în paralel, cursuri de Canto clasic la Şcoala Populară de Arte.
După absolvire, a lucrat timp de un an la UPT Târgovişte.
Între 1980 - 1989 a participat la Festivalul „Cântarea României”, precum şi la numeroase alte concursuri.
În 1987, a avut loc debutul oficial, la Festivalul de la Amara, unde a obţinut Premiul al II-lea la Secţiunea Interpretare, după care au urmat apariţii la Ploieşti, Buzău, Deva etc şi o perioadă de turnee.
În perioada 1987 - 1989 a avut trei participări ratate la preselecţiile Festivalului de la Mamaia, dar în 1990 a reuşit să treacă în etapa următoare, obţinând mai multe premii.
Între 1989 - 1990 a fost solistă a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti.
În octombrie 1992 s-a căsătorit cu Florin Ionescu, bateristul trupei „Direcţia 5”, dar, după 4 ani, s-a pronunţat divorţul.
În 1994 a înfiinţat Fundaţia care-i poartă numele, al cărei scop era sprijinirea tinerelor talente, participarea la acţiuni caritabile pentru strângerea de fonduri în beneficiul copiilor orfani sau bolnavi.
În 1996 a participat la „Mamaia” cu piesa „Uită”, nu a fost premiată, dar a impresionat reprezentanţii mass-media.
Între 1996 - 2000, a urmat cursurile de Artă - Actorie ale Universităţii Ecologice din Bucureşti, studiind cu profesorii: Adriana Popovici, Constantin Codrescu, Vlad Rădescu şi Doru Ana.
În 1997 a lansat albumul „Nicio stea”, cu 10 piese noi.
De-a lungul carierei, a susţinut câteva turnee internaţionale importante, în: Bulgaria - 1991, Israel - 1997, Malta - 2001, SUA - 2001 - 2003.
În cariera sa, a lansat mai multe videoclipuri, pentru piesele: „Numai pentru tine, viaţă!”, „Un actor grăbit”, „Focul”, „Când eşti singur”, „Ea nu ştie ce vrea”, „Doar tu”, „Cui îi pasă”, „În singurătate”, „Cartierul cântă rock”, „Hei, hai, vino!”, „Ei ştiu tot”, „Sunt cuminte”, „Vino!”, „Mereu mă ridic”.
Între 1990 - 2005 a evoluat în peste 700 de concerte şi spectacole, pe scenele din ţară şi din străinătate, şi în peste 657 de show-uri TV (România, Bulgaria, Malta), în varianta solo sau cu trupa „Laura Stoica Band” (înfiinţată în 1995).
În 1999 a avut loc şi debutul Laurei în calitate de actor, în piesa „Azilul de noapte”, la Teatrul „Nottara”.
Alte piese în care a jucat: „Hammam / Prizonier în cutia toracică” (la „Odeon), „Îndrăgostiţii din Ancona” (Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Constanţa), „Călători în voia sorţii” (Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti).
Alte premii şi distincţii:
- 1988 – Trofeul - Festivalul de Muzică Uşoară de la Râmnicu Sărat;
- 1990 - Premiul I - Secţiunea Creaţie - Festivalul „Bucureşti” (melodia „Călători în pustiu”);
- 1990 - Premiul I - Festivalul de la Mamaia (melodiile „Dă, Doamne, cântec!” şi „Te condamn, iubire!”);
- 1990 - Premiul de telegenie al Carului 5 al TVR;
- 1990 - Premiul publicaţiilor „Melos” şi „Adevărul”;
- 1990 - Premiul Asociaţiei Artiştilor Profesionişti din România;
- 1990 - Premiul Ansamblului Tineretului din Bucureşti;
- 1990 – Premiul pentru „Cel mai bun debut muzical” - Radiodifuziunea Română;
- 1991 - Premiul „Cea mai bună voce pop feminină a anului”;
- 1992 - Premiul I pentru Debut discografic („Un actor grăbit” şi „Dă, Doamne, cântec!”), Premiul al II-lea pentru Interpretare („Focul”), Premiul al III-lea la Creaţie („Ai fost laş”) - Festivalul „Cerbul de Aur” de la Braşov;
- 1992 - Premiul al II-lea - Interpretare solişti - „International Pop Festival” (Austria);
- 1992 - „Ce mai bună voce pop a anului” - Radio Contact;
- 1992 - „Cea mai bună interpretare a unei piese pop a anului” („Un actor grăbit”) - Revista „Actualitatea Muzicală”;
- 1992 - „Cea mai bună voce pop feminină” şi „Cel mai bun videoclip al anului” („Focul”) - Revista „Pop, Rock & Show”;
- 1993 - Cea mai bună voce pop feminină” - Revista „Pop, Rock & Show”;
- 1994 - „Cea mai sexy cântăreaţă pop” - Revista „Pop, Rock & Show”;
- 1997 - Premiul al II-lea - Secţiunea „Discografie” - Festivalul „Cerbul de Aur”;
- 1997 - Premiul al III-lea - Secţiunea „Şlagăre” - Festivalul de la Mamaia (melodia „În singurătate”);
- 1997 - „Cea mai bună voce feminină” - „International Maltese Song Festival” (melodia „E toamnă iar pe străzi”);
- 1998 - Premiul Juriului (melodia „Ea nu ştie ce vrea”) - „Pamukalle Festival” (Turcia);
- 1998 - Premiul „Otto” - „Cea mai bună voce rock feminină a anului” - „Bravo România”;
Maria Macovei, interpretă de muzică populară şi făuritoare de noi talente, s-a născut în inima Bucovinei, în localitatea Mănăstirea Humorului, la 8 octombrie.
Din copilărie şi-a dorit să cânte, astfel încât participa la toate concursurile pentru elevi, iar prima apariţie importantă pe o scenă s-a produs pe când avea 17 ani.
Atunci a participat la „Floarea din grădină”, obţinând cel mai mare titlu, de până în acel moment, de o suceveancă, la acest concurs.
Au urmat numeroase alte concursuri naţionale şi internaţionale, Maria Macovei adunând peste 60 de medalii (ex: medalia de aur la „Cântarea României” - 1983), trofee şi diplome de locul I.
A studiat Muzica la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti.
Din 1976 a început să predea muzică populară la Palatul Copiilor, iar mai apoi la Casa de Cultură, printre elevii săi numărându-se o parte dintre cei mai apreciaţi artişti ai tinerei generaţii: Alexandru Brădăţan, Viorica Macovei, Angelica Flutur, Dănuţ Onoiu, Ancuţa Corlăţan etc.
Consideră că cea mai mare satisfacţie o reprezintă dragostea copiilor pentru folclorul românesc.
Din 2012, este „Cetăţean de Onoare al Comunei Mănăstirea Humorului”.
Autor: Pe o aripă de cânt
Ionel Budişteanu (nume real: Naie Ion Voicu), celebru violonist, orchestrator, compozitor şi dirijor de muzică populară românească, s-a născut la 8 octombrie 1919, într-o cunoscută familie de lăutari, şi s-a stins la 30 octombrie 1991, fiind înmormântat la Cimitiru Bellu.
A fost văr cu marele violonist Ion Voicu, iar tatăl său - Vasile Voicu - Budişteanu, un maestru al ţambalului, a cântat în orchestra condusă de Grigoraş Dinicu, la Expoziţiile Universale de la Paris şi New York.
Ionel Budişteanu a studiat - între 1933 - 1936 - la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Capitală, apoi, între 1936 - 1937, la Conservatorul particular de muzică „Pro Arte”, în aceeaşi perioadă fiind şi violonist în orchestra condusă de Victor Predescu, care susţinea concerte la Radio Bucureşti.
În 1938, la Sala Dalles, a concertat cu Orchestra „Pro Arte”, interpretând Concertul în Mi major pentru vioară şi orchestră de Bach, după care s-a îndreptat şi s-a dedicat muzicii populare, devenind cel mai mare dirijor de muzică lăutărească.
A fost violonist în orchestra lui Petrică Moţoi, apoi solist-violonist în Orchestra Ansamblului „Banu Mărăcine” din Bucureşti.
În 1949, la înmormântarea dirijorului Dinicu, Ionel Budişteanu a cântat ca solist „Hora Staccato”, împreună cu Orchestra „Barbu Lăutaru”, înfiinţată în acel an, pe lângă Institutul de Folclor.
Din 1954, Budişteanu a ajuns dirijor al acesteia (până în 1970), în paralel cu Nicu Stănescu, cu ocazia unui eveniment organizat la Ateneul Român.
Sub bagheta sa au cântat mari nume: Maria Lătăreţu, Gabi Luncă, Ioana Radu, Angela Moldovan, Ion Luican, Emil Gavriş etc.
În 1962, orchestra a susţinut spectacole în 56 de oraşe din 32 de state americane.
În 1969, Budişteanu a fost invitat să pună la punct Orchestra „Doina Oltului”, la Râmnicu Vâlcea.
Între 1970 - 1991, a fost dirijorul Ansamblului „Rapsodia Română”, alături de care a participat în zeci de turnee în întreaga lume, bucurându-se de un mare succes: URSS, Cipru, Franţa, Polonia, Bulgaria, Grecia, SUA, Japonia, Mongolia, Mexic, Israel, Argentina, Egipt, Anglia, Brazilia, China, Italia, Spania, Finlanda, Suedia, Elveţia, Norvegia, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Ceylon, India, Turcia, Iugoslavia, Birmania, Albania, Danemarca, Ungaria etc.
De-a lungul anilor, dirijorul a primit numeroase premii şi distincţii, dintre care amintim:
- Premiul de Stat - clasa I;
- medalia „Ordinul Muncii” - clasa a III-a;
- titlul de „Artist Emerit al R.P.R.”;
- titlul de „Artist al Poporului”;
- Ordinul „Meritul Cultural” - clasa a II-a.
Autor: Pe o aripă de cânt
Îndrăgita actriţă Diana Lupescu s-a născut la 7 octombrie 1954, în Bacău.
A ajuns actriţă aproape din întâmplare, influenţată de mama sa, iniţial dorindu-şi să urmeze tradiţia din familie şi să devină medic sportiv
A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Secţia Actorie (1978), la clasa profesorului Amza Pellea, şi Secţia Regie - în 2007.
În 2000, a absolvit Cursuri de Management Financiar, Marketing şi Resurse Umane, finanţate de FDSC şi Management Cultural.
În al doilea an de facultate a jucat primul rol într-un film - „Povestea dragostei”, pentru care a fost aleasă de regizorul Ion Popescu Gopo.
Dintre piesele de teatru în care a jucat, amintim: „Astă-seară se improvizează”, „Castelul”, „Trei surori”, „Miresele căpitanului”, „Jocul dragostei şi al morţii”, „Jacques şi stăpânul său”, „Play”, „Sărbători fericite”, „Frumosul cotidian”, „Omul cu mârţoaga”, „Siciliana”, „Piticul din grădina de vară”, „Ultimul bal”, „Păguboşii”, „Trandafirii roşii” etc.
În calitate de regizor, a colaborat - pentru diverse spectacole - cu:
- Teatrul „George Ciprian” din Buzău: „Fii cuminte, Cristofor!”, „Sirena şi Victoria”, „Părinţii teribili”;
- Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov: „Un bilet spre fericire”;
- Teatrul „Regina Maria” din Oradea: „Sărbători fericite”;
- Teatrul „Nottara” din Bucureşti: „Vacanţă în Guadalupa”, „Mult zgomot pentru nimic”, „Matrimoniale”, „De dor şi drag, Maria Tănase”, „Umor, amor, fior de dor...”
A fost prezentă în piesele Teatrului Naţional Radiofonic: „Bertoldo la curte”, „Demiurgul”, „La Medeleni”, „O inimă de aur”, „Oraş patriarhal” etc.
A fost distribuită în filmele: „Campioana”, „Buletin de Bucureşti”, „Fata Morgana”, „Iarba verde de acasă”, „Extemporal la dirigenţie”, „E-atât de aproape fericirea”, „Există joi”.
În 2009, a primit Premiul pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi.
A fost fondator şi director executiv al Fundaţiei „D’ale Bucureştilor”.
Alături de Mircea Diaconu (soţul ei), a fost gazda emisiunii „Cafeaua de dimineaţă”, la Televiziunea Naţională.
Sunt căsătoriţi din 1980 şi împreună au doi copii.
Autor: Pe o aripă de cânt
Luminiţa Anghel, una dintre cele cunoscute interprete de muzică pop, s-a născut în Bucureşti, la 7 octombrie 1968.
A început să cânte încă de la vârsta de 8 ani.
A încercat de două ori să intre la Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în 1986 a absolvit Şcoala Populară de Artă, Secţia Canto.
Ulterior, a urmat şi Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.
Ascensiunea sa a început după participarea la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” - 1987.
În 1988 a început colaborarea cu Ansamblul „Doina” al Armatei, alături de care a participat la turnee în ţară şi străinătate.
În 1993, la Festivalul de la Mamaia, a ocupat locul I şi a cucerit Trofeul cu melodia „Din tot ce a fost”.
În 1995, tot la Mamaia, a ocupat locul al III-lea, cu melodia „Fereastra”, iar în 1996 - acelaşi loc, cu „Şansa e de partea mea”, ambele compuse de Ionel Tudor.
În 1996 a jucat în filmul „Captain Conan”.
În 1998 a fost VJ la Prima TV, prezentând emisiunea „Music Charts”, iar în 1999, la TVR, a prezentat „Care pe care”. Apoi, în 2002 a moderat „Preţul succesului” la TVR 2 şi „Oferta specială” la TVR 1, iar în 2003 - „Start în viaţă” la TVRI.
În 1999, alături de Marcel Iureş, a lansat „Nu pot uita” - coloana sonoră pentru videoclipul promoţional al filmului „Faimosul Paparazzo”.
În 2001, la „Cerbul de Aur”, a câştigat Premiul I la Secţiunea Pop şi un Premiu de Popularitate.
În 2002 a obţinut Premiul I şi Trofeul pentru cea mai bună voce internaţională la Festivalul „Discovery” din Bulgaria, precum şi Premiul al III-lea la Festivalul „Universe talent” din Praga.
În 2003, la „Song for Europe Festival”, în Malta, a câştigat Premiul I şi Trofeul pentru cea mai bună voce internaţională, dar şi Premiul I al Festivalului Internaţional „Cairo 2003”.
În 2005, la Concursul „Eurovision” a ocupat locul al III-lea împreună cu trupa Sistem.
Autor: Pe o aripă de cânt
Marea gimnastă - Simona Amânar - s-a născut în Constanţa, la 7 octombrie 1979.
A început să practice gimnastica la vârsta de 5 ani, la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 din oraşul natal, ulterior activând cu dublă legitimare la CSS nr. 1 şi la Clubul Sportiv „Farul Constanţa”.
A debutat în concursuri la 9 ani, iar în competiţiile internaţionale, la 13 ani.
Principalii antrenori cu care s-a pregătit au fost: Ileana Mihail, Mirela Szemerjai, Nicolae Formite, Mircea Frum, Octavian Bellu, Mariana Bitang, Toma Ponoran.
A absolvit Liceul Sportiv din Deva şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport de la Universitatea de Vest - Timişoara.
Principalele medalii cucerite la competiţii:
- Balcaniada de Gimnastică din Bulgaria - bronz la individual compus;
- 1992 - CE de Juniori - aur pe echipe;
- 1994 - CE de Senioare din Suedia - aur pe echipă;
- 1994 - CM din Germania - aur pe echipă;
- 1995 - CM din Japonia - aur la sărituri şi pe echipe;
- 1996 - CE de la Birmingham - aur la sărituri, paralele şi pe echipe;
- 1996 - CM de la San Juan - argint la sărituri;
- 1996 - JO de la Atlanta - aur la sărituri, argint la sol, bronz la individual compus şi pe echipe;
- 1997 - CM din Elveţia - aur la sărituri şi pe echipe, argint la individual compus;
- 1998 - CE de Juniori din Rusia - aur pe echipe, argint la sărituri şi individual compus, bronz la sol şi bârnă;
- 1999 - CM din China - aur pe echipe, argint la sol şi sărituri;
- 2000 - CE din Franţa - aur la sărituri, argint la bârnă, bronz pe echipe;
- 2000 - JO de la Sydney - campioană olimpică absolută (după ce i s-a retras medalia de aur Andreei Răducan), aur pe echipe, bronz la sol.
În 2000 a fost desemnată sportiva numărul 1 a lumii la sporturile tehnice şi este inclusă în „International Gymnastics Hall of Fame”.
După retragerea din activitatea competiţională, a predat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, precum şi director al Academiei Olimpice Române.
A fost inclusă în Comisia de Etică a Comitetului Olimpic Român.
A primit titlul de „Maestru Emerit al Sportului” şi i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor.
Este „Cetăţean de Onoare” al oraşelor: Constanţa, Bucureşti şi Timişoara.
Autor: Pe o aripă de cânt
George Emil Palade, medic, specialist în domeniul biologiei celulare şi laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, s-a născut în Iaşi, la 19 noiembrie 1912 (într-o familie în care tatăl era profesor de filosofie, iar mama - învăţătoare), şi s-a stins în Comitatul San Diego (California, SUA), la 7 octombrie 2008.
Datorită mediului în care a copilărit, a prins drag şi respect faţă de cărţi şi educaţie.
Între 1919 - 1922, a urmat primele trei clase primare la Şcoala nr. 33 „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, după care, familia mutându-se la Buzău, Emil a terminat aici Liceul „Hasdeu”.
În ciuda faptului că tatăl îşi dorea să-i calce pe urme, tânărul absolvent a ales să studieze într-un domeniu de care se simţea atras, astfel încât, în 1930, a fost admis la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti.
De la bun început a manifestat un interes aparte pentru ştiinţele biomedicale şi a început să lucreze ca asistent în laboratorul de anatomie.
A fost un student excepţional, care a luat nota 10 la toate examenele, de la admitere şi până la licenţa de absolvire, în 1936.
A continuat apoi ca preparator, asistent şi şef de lucrări la Catedra de Anatomie, dar, în paralel, a continuat formarea medicală, în 1940 obţinând titlul de „Doctor în Medicină”, cu teza „Tubul urinifer al delfinului”.
Pentru puţin timp a fost asistent la Medicină Internă (unde nu a reuşit să se adapteze), iar în anii războiului a activat în Corpul Medical al Armatei Române.
După război, a primit scrisori de recomandare din partea unor mari personalităţi medicale - Grigore T. Popa, Dimitrie Bagdasar - pentru a putea pleca să studieze în străinătate, ca să ajungă un adevărat om de ştiinţă.
A primit un singur răspuns - de la New York University.
În 1946 s-a căsătorit cu fiica industriaşului Nicolae Malaxa - Irina (Lulu) Malaxa (cu care a avut doi copii) şi împreună au plecat spre America, la bordul unui vas de marfă recondiţionat.
A fost angajat pe postul de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York.
În 1951 a realizat fixatorul care acum îi poartă numele şi ajută la o mai bună observare a structurilor celulare.
În 1952 a devenit cetăţean american şi l-a cunoscut pe viitorul său mentor - omul de ştiinţă Albert Claude. Acesta l-a invitat să lucreze împreună la Departamentul de patologie celulară din cadrul Rockefeller Institute for Medical Research.
Colaborând cu Philip Siekevitz, Palade a înţeles importanţa microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie, iar împreună cu Keith Porter, a editat revista „The Journal of Cell Biology” - una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.
În 1961, Emil Palade a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe din SUA.
În ţară a revenit prima dată în decembrie 1965, ca membru al unei delegaţii, cu scopul de a facilita relaţiile şi schimburile de cadre între academiile celor două state.
În 1969 a vizitat din nou România, adresând un raport consistent preşedintelui Ceauşescu, îndemnând autorităţile comuniste să-i lase pe cercetători să plece peste hotare.
În 1970 şi-a pierdut soţia, ulterior recăsătorindu-se cu Marilyn Gist Farquhar, cercetător în domeniul biologiei celulare.
În 1973, Palade s-a transferat la Universitatea Yale.
În 1974 a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve - „pentru descoperiri privind organizarea funcţională a celulei, ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”.
La ceremonia în cadrul căreia a primit premiul, Palade a prezentat textul „Aspecte intracelulare în procesul de secreţie a proteinelor”, care, în 1992, a fost publicat de Fundaţia Premiului Nobel.
În 1975, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
În 1986, preşedintele american R. Reagan i-a conferit Medalia Naţională pentru Ştiinţă, pentru descoperirea unei serii esenţiale de structuri complexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele biologice.
În 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (la Universitatea din California).
În 1990 a început să lucreze la Universitatea din San Diego.
În 2007, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.
A murit în California, la vârsta de 96 de ani şi, după incinerare, copii i-au împrăştiat cenuşa în Masivul Bucegi, de pe Vârful cu Dor.
În 2012, la 100 de ani de la naşterea marelui om de ştiinţă, Banca Naţională a României a emis o monedă aniversară de argint.
Autor: Pe o aripă de cânt
