La mulţi ani, Mariana Mihuţ!

Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe - Mariana Mihuţ - s-a născut la 7 noiembrie 1942, în Chişinău.

Înainte de a se naşte, tatăl a plecat pe front, apoi a fost luat prizonier şi a stat 9 ani în Siberia, în tot acest timp familia crezând că a murit.

Din cauza războiului, cei rămaşi acasă au fost nevoiţi să se refugieze în România, trecând prin Severin, apoi Râmnicu Vâlcea şi Piteşti.

Prima întâlnire cu tatăl a avut loc pe când Mariana avea deja 9 ani.

Încă din copilărie visa să devină actriţă, mai ales după ce, la şcoală, a jucat în diverse spectacole, inclusiv unul de balet, apoi pe scena Teatrului de Stat din Piteşti şi la Curtea de Argeş.

Mama şi bunica îşi doreau să o vadă medic, aşa că i-au permis o singură încercare de admitere la Teatru, sperând că nu va reuşi. Numai că Mariana a trecut examenul cu brio.

În anii studenţiei, a debutat în piesa „Cum vă place?”, la Studioul „Casandra”, în 1963.

În 1964 a absolvit Institutul de Teatru şi Film „I. L. Caragiale”, iar până în 1972 a jucat pe scena Teatrului Giuleşti, dar a colaborat şi cu teatrele: „Nottara”, „Bulandra” sau Naţional din Capitală, în piese cum ar fi: „Pălăria florentină”, „Nunta lui Figaro”, „Îngerii trişti”, „Visul unei nopţi de iarnă”, „Mincinosul”, „Bună seara, domnule Wilde!”

Din 1972 a fost angajată la Teatrul „Bulandra”, fiind distribuită în spectacolele: „Revizorul”, „Valentin şi Valentina”, „A douăsprezecea noapte”, „Pygmalion”, „Lungul drum al zilei către noapte”, „Interviu”, „Pescăruşul”, „Furtuna”, „O scrisoare pierdută”, „Cum se numeau cei patru Beatles”, „Luna dezmoşteniţilor”, „Merlin”, Home”, „Teatrul comic”, „A şaptea poruncă”, „Vizita bătrânei doamne”, „Victor sau copiii la putere”, „Copilul îngropat”, „Petru”, „Levantul”, „Mutter Courage”, „Unchiul Vanea”, „Căsătoria”, „Sorry”, „Moartea unui comis voiajor”, „Îngropaţi-mă pe după plintă” etc.

Din 2017 joacă pe scena Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, cu care a reînceput să colaboreze în 1997, la piesele: „O batistă în Dunăre”, „Neînţelegerea”, „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, „Fetiţa soldat”, „Umbre”, „Regele moare”.

A avut roluri şi în piese de teatru TV: „Idioata”, „Cadavrul viu”, „Aici nu doarme nimeni”, „Nebunia lui Pantalone”, „Ciuta”, „O scrisoare pierdută”, „Improvizaţia de la Versailles”, „Îngerii trişti”, „Ursul”, „D-na Ministru”, „Piatra din casă”.

A colaborat cu Teatrul Naţional Radiofonic, la piesele: „Vă place Brahms?”, „Toţi cei care cad”, „Capriciile Fenisei”, „Mătuşa noastră”, „Puricele în ureche”, „Stridia şi perla” etc.

A jucat în filmele: „Pădurea spânzuraţilor”, „Dimineţile unui băiat cuminte”, „Regizorul”, „Revizorul”, „Capcana”, „Păcală”, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Ultima frontieră a morţii”, „Echipaj pentru Singapur”, „Muşchetarul român”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Fructe de pădure”, „Cei care plătesc cu viaţa”, „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Still Center / Buricul pământului”, „Nunta mută”, „Tatăl fantomă” etc.

Premii şi distincţii primite:

- 1991 - Premiul UNITER pentru interpretare feminină (pentru rolul din „Merlin”);

- 1992 - Premiul UNITER pentru interpretare feminină (pentru rolul din „Ursul”);

- 1996 - Premiul UNITER pentru interpretare feminină (pentru rolul din „Copilul îngropat”);

- 1997 - Premiul de Excelenţă al UNITER;

- 2000 - Premiul oraşului Bucureşti (pentru rolul din „O batistă în Dunăre”);

- 2000 - Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer;

- 2004 - Premiul „Cea mai bună actriţă” - Braşov;

- 2004 - Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal (pentru rolul din „Sorry”);

- 2009 - Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal (pentru rolul din „Lear”);

- 2011 - Stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) - Piaţa Timpului - Bucureşti;

- 2011 - „Placheta Bucureştiului” - în semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate;

- 2017 - Premiul UNITER pentru întreaga activitate;

- 2018 - Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal (pentru rolul din „Regele moare”).

Este căsătorită cu actorul Victor Rebengiuc şi împreună au un băiat.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Am fost şi sunt un om fericit...”

 

„Dacă e să trag linie, chiar am fost toată viaţa... şi sunt un om fericit.

Da, am avut o copilărie fericită, am intrat apoi într-o profesie pe care o ador şi astăzi...” 

Dorina Lazăr

La mulţi ani, Dorina Lazăr!

Îndrăgita actriţă - Dorina Lazăr - s-a născut la 7 noiembrie 1940, în Hunedoara.

În 1961 a absolvit Facultatea de Teatru - Secţia Actorie din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa profesor Ion Finteşteanu, asistenţi Sanda Manu şi Dem Rădulescu.

A fost repartizată la Teatrul Regional din Bucureşti, jucând la început roluri de figuraţie, apoi fiind distribuită în piese precum: „Muştele”, „Hora domniţelor”, „Morişca”, „Se caută un mincinos”, „Mioriţa”, „Războiul”, „Dracul uitat”, „Iubesc pe-al şaptelea”, „Trenul blindat”, „Mateiaş Gâscarul”.

Din 1969 a început să joace pe scena Teatrului Giuleşti, actualul Teatru „Odeon”, în piesele: „Nunta lui Figaro”, „Tango la Nisa”, „Sâmbătă la veritas”, „Liola”, „Răzbunarea sufleorului”, „Meşterul Manole”, „Freddy”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Aceşti îngeri trişti”, „Stele în lumina dimineţii”, „Domnişoara Nastasia”, „Cumetrele”, „Şi totuşi Eminescu”, „Pescăruşul”, „Discuţie fără martori”, „Medalionul de argint”, „Jocuri crude”, „Arta conversaţiei”, „Casanova”, „Titanic vals”, „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, „Pyramus & Thisbe 4 You”, „Camera de hotel”, „Ionesco - cinci piese scurte”, „joi.megaJoy”, „Aventurile lui Habarnam”, „Şefele”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „Gaiţele”, „Fraţii”, „O noapte furtunoasă”, „Astă seară se joacă fără piesă”  etc.

La Teatrul TV a jucat în: „Răpirea preafrumoaselor sabine” (debut - 1970), „Plicul”, „Lumini şi umbre”.

A colaborat şi cu Teatrul Naţional Radiofonic, în piese precum: „Bătrânul gelos”, „Liola”, „Peţitoare şi cumetre” etc.

Filme în care a fost distribuită: „Păcală” (debut - 1974), „Mastodontul”, „Drumuri în cumpănă”, „Saltimbancii”, „Semnul Şarpelui”, „Ştefan Luchian”, „Stop cadru la masă”, „Dragostea şi revoluţia”, „Fram”, „Angela merge mai departe”, „O lebădă iarna”, „Ochi de urs”, „Lansarea”, „Năpasta”, „Nişte băieţi grozavi”, „Liceenii”, „Divorţ... din dragoste”, „Titanic vals”, „Neînvinsă-i dragostea”, „Oraşul în miniatură”, „Valsul lebedelor”, „Binecuvântată fii, închisoare!”, „Amen”, „Modigliani”, „Balanţa”, „Funeralii fericite”, „Bucureşti NonStop”, „Proiecte de trecut”.

În 1990, Dorina Lazăr a înfiinţat Compania Artistică Bucureşti.

În 1990 a fost membru în juriul Festivalului de Film de la Costineşti, iar în 1995 - preşedinte al juriului Festivalului Tinerilor Actori de la Costineşti.

În 1996 a devenit director artistic al Teatrului „Odeon”, iar în 2003 - director al instituţiei.

Premii şi distincţii primite:

- 1979 - Trofeul „Leul de bronz” - Festivalul Internaţional de Teatru de la Arezzo (pentru rolul din „Năpasta”);

- 1982 - „Cea mai bună actriţă de film” - Asociaţia Cineaştilor din România (pentru rolul din „Angela merge mai departe”);

- 1984 - „Cea mai bună actriţă” - Asociaţia Oamenilor de Teatru şi Muzicienilor din România (pentru rolul din „Nu ne naştem toţi la aceeaşi vârstă”);

- 1986 - „Cea mai bună actriţă de film” - Festivalul de Film „Henri Langlois” de la Tours - Franţa (pentru rolul din „Frumos e în septembrie la Veneţia”);

- 2000 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler;

- 2003 - Premiul pentru cea mai bună actriţă - Ministerul Culturii şi Cultelor (pentru rolul din „Şefele”);

- 2008 - Premiul UNITER pentru întreaga activitate;

- 2009 - Premiul pentru întreaga activitate - Premiile Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură, Secţiunea „Artele Spectacolului”;

- 2010 - Premiul pentru întreaga activitate - Festivalul Internaţional de Film TIF - Cluj;

- 2010 - Premiul pentru Management cultural - Galele Iaşului Universitar;

- 2010 - „Cetăţean de Onoare al oraşului Hunedoara”;

- Distincţia pentru 45 de ani de film şi televiziune - Televiziunea Română;

- 2011 - Premiul Publicului şi „Actriţa anului” - Gala Celebrităţilor;

- 2011 - Premiul de Excelenţă „Gina Patrichi” pentru valoarea creaţiei teatrale şi cinematografice - Asociaţia Culturală „Dialog”;

- 2011 - Premiul „Elena Deleanu” pentru continuitatea valorilor teatrului românesc în programul managerial al Teatrului „Odeon” - Asociaţia Culturală „Dialog”;

- 2012 - „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor” - Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa;

- 2012 - Diploma şi Medalia „Ordinului Minier Sfânta Varvara” - pentru valoarea creaţiilor în teatru şi film, pentru respectul, aprecierea şi dragostea faţă de publicul spectator - Liga Scriitorilor din România - Filiala Hunedoara;

- 2012 - Premiul de Excelenţă - în semn de recunoştinţă pentru sprijinul acordat culturii în cadrul Fundaţiei - Fundaţia „Calea Victoriei”.

În perioada în care Dorina Lazăr a fost manager al Teatrului „Odeon”:

- s-a iniţiat, în parteneriat cu Lark Play Development Center New York, programul ARTE (American - Roumanian Theatre Exchange) - un schimb teatral între dramaturgii din România şi SUA (sesiuni comune de lucru, ateliere, întâlniri etc);

- s-a lansat un nou program internaţional - ODEON.ART - dedicat culturii şi artei unei ţări europene (Săptămâna Teatrului Maghiar, Săptămâna Teatrului Ceh, Săptămâna Culturii Olandeze, Zilele Teatrului Polonez, Zilele Culturii Israeliene);

- s-a redeschis, după 62 de ani, Sala Studio de la subsolul „Odeonului”, o sală flexibilă şi multifuncţională.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Petre Geambaşu!

Petre Geambaşu, cunoscut interpret de muzică uşoară şi instrumentist, s-a născut la 6 noiembrie 1943, în localitatea Petreşti (judeţul Alba).

A urmat Şcoala Populară de Artă, iar în 1967 a absolvit Academia de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti.

În 1969 a obţinut premiul pentru „Cea mai bună voce” a Festivalului Tineretului de la Soci (URSS).

În 1971 a primit Premiul al III-lea la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia.

În 1973 a fost laureat al Festivalului Televiziunilor din capitalele ţărilor socialiste (Dresda, R.D. Germană).

Între 1974 - 1978, în calitate de angajat al Teatrului de Revistă „Ion Vasilescu, a susţinut mai multe turnee în Germania, Israel şi URSS.

În 1978 a înfiinţat Orchestra „Star 2000”, împreună cu care a cântat pe scenele din întreaga ţară, dar şi peste hotare (Polonia, Germania, Spania, SUA), precum şi în croaziere - pe vapoare de lux.

În prezent, noua denumire a formaţiei este „Petre Geambaşu Show Band”.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Olga Delia Mateescu!

Îndrăgita actriţă, profesoară şi scriitoare - Olga Delia Mateescu, s-a născut în localitatea Livezile (judeţul Bistriţa Năsăud), la 6 noiembrie 1949.

A absolvit liceul la Reşiţa, Facultatea de Filologie (Secţia Limbi romanice şi clasice) din cadrul Universităţii Bucureşti - 1969 (în paralel activând în cadrul Teatrului Studenţesc „Podul”), Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică - 1973, Doctorat în Istoria Teatrului - 1999.

În perioada 1973 - 2007, a fost actriţa Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Roluri în teatru:

- Teatrul Naţional Bucureşti: „Furtuna”, „Acord”, „Cine a fost Adam”, „Fata din Andros”, „Alexandru Lăpuşneanu”, „Examenul”, „Gimnastică sentimentală”, „Tinereţea lui Moromete”, „Ploşniţa”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Vassa Jeleznova”, „Farul şi Domnul Valentino”, „Patrihoţii”, „Salt mortal”, „Trilogia antică”, „Vrăjitoarele din Salem”, „Tehnica raiului”, „Dragoste în hala de peşte”, „Audiţie pentru Medeea”, „Maşinăria Cehov”, „Aşteptând la Arlechin”;

- Studioul „Casandra” al Academiei de Teatru: „Vrăjitoarele din Salem”, „Mioriţa”;

- Teatrul „Nottara”: „Priveşte înapoi cu mânie”, „Aici a dormit G. Washington”;

- Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu: „Comedie de modă veche”;

- Teatrul „Masca”: „Acul Cumetrei Gurton”;

- Teatrul „Metropolis”: „Gaiţele”;

- „La Scena”: „Cabina actorilor”;

- Teatrul „Coquette”: „Moştenirea”;

- Teatrul Dramaturgilor Români: „Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său”.

Spectacole TV: „Domnişoara Nastasia”, „Bălcescu”, „A venit tata”, „Dragul meu anonim”, „Aştept provincia”, „1907”, „Arborele genealogic”, „Faleza”, „Vassa Jeleznova”, „Secretul Mariei”, „Vocea inimii”, „Ferma de struţi” etc.

Roluri în filme: „Tată de duminică”, „Cercul Magic”, „Misterele Bucureştilor”, „Trandafirul galben”, „Colierul cu turcoaze”, „Miezul fierbinte al pâinii”, „Aşteptând un tren”, „Dumbrava minunată”, „Manole - meşter valah”, „1907”, „De ce eu?”, diverse filme cu studenţii UNATC etc.

Radio: o serie de emisiuni „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim”; Teatrul Radiofonic - „Cele patru Marii”, „Fata din Andros”, „Regele Lear” etc; lectură de autor la Radio Reşiţa - volumul „Şampanie în lanul de grâu”.

Spectacole de poezie şi spectacole realizate cu studenţii: „Miniaturi lirice şi coregrafice”, „Pe la ceasul cinci spre seară”, „Scrisori basarabene”, Recital Eminescu (la TNB şi Botoşani), „Ion Caraion” (radio), „Troienele”, „Paradox.ro”, „Şampanie în lanul de grâu”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Nunta însângerată”, emisiuni de poezie la radio, tv, spectacole de poezie la Botoşani şi Iaşi.

Cărţi publicate: „Capricii”, „Urme”, „Statuia Libertăţii”, „Medeea în război cu timpul”, „Ferma de struţi”, „Manuscrisul”, „Şampanie în lanul de grâu”, „Căderea”, „E...”, „Câinele doctorului”, „Vorbirea - joc al identităţii”, „Miere şi canapea”, Antologia „Teatru” (2 volume), „Manuscrisul din ape”, „Memoriile unui om prost”, „Scena crimei”, „Magnolii şi cianură”, „Teatru”, „Basme cu O*Glinda”, „Bucureşti Noir”.

Piese de teatru publicate în diverse antologii: „Capricii”, „Fantoma de la Coventry”, „Astă seară nu moare nimeni”, „Ce soir personne ne meurt”, „No one’s going to die tonight”.

Articole publicate în: „Luceafărul” şi „Convorbiri Literare”.

Olga Delia Mateescu este Profesor Universitar Doctor al UNATC Bucureşti, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru UNITER, societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti, director al Departamentului „Vorbire şi mişcare scenică”, conducător de doctorat la UNATC - Şcoala Doctorală.

A participat la numeroase turnee şi festivaluri de teatru, a fost membru în juriile unor concursuri, a montat mai multe piese de teatru, predă diferite cursuri de arta actorului, vorbire scenică, tehnica comunicării etc.

Premii şi distincţii:

- 1973 - Premiul Şcolilor de Teatru;

- 1980 - Premiul de Creaţie al Teatrului Naţional (rolul din „Gimnastică sentimentală”);

- 1997 - Premiul UNITER „Cea mai bună piesă a anului”: „Capricii”;

- 1997 - Premiul „I. C. Brătianu” - Concursul Naţional de Literatură „Nihil Sine Deo” - Braşov („Fantoma de la Coventry”);

- 1998 - nominalizare UNITER - „Cea mai bună piesă a anului” - „Grenada”;

- 1998 - nominalizare Ministerul Culturii - piesa „Statuia Libertăţii”;

- 2000 - nominalizare Ministerul Culturii - Concursul de dramaturgie „Camil Petrescu” - piesa „În căutarea unui rol pierdut” sau „Audiţie pentru Medeea”;

- 2003 - Premiul Uniunii Scriitorilor din România - volumul „Ferma de struţi”;

- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler;

- 2008 - Medalia „Duminica Ortodoxiei”;

- 2009 - Premiul II - „FestCo” - piesa „Canapeaua”;

- 2010 - Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti - volumul „Miere şi canapea”;

- 2011 - „Cetăţean de Onoare al Judeţului Caraş-Severin”;

- 2015 - nominalizare UNITER - piesa „Dragostea în vremea lui Koch”;

- 2015 - Premiul I - Concursul de piese poliţiste;

- 2016 - Premiul „Opera Omnia” pentru Dramaturgie - Filiala de Dramaturgie Bucureşti a USR.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Emil Loteanu

Emil Vladimir Loteanu, regizor, scenarist şi poet, s-a născut peste Prut, la 6 noiembrie 1936, în satul Clocuşna ( fostul judeţ Hotin, actual raionul Ocniţa), şi a trecut la cele veşnice în Moscova, la 18 aprilie 2003.

După anexarea Basarabiei de către URSS în 1944, Emil Loteanu a rămas la Rădăuţi cu tatăl său, în vreme ce mama şi fratele au mers la Bucureşti - după divorţul părinţilor.

În 1949, rămas orfan de tată, a trecut ilegal Prutul, pentru a se refugia în casa bunicilor. A fost prins şi predat grănicerilor români, care l-au trimis la mama sa, în Capitală.

A studiat mai apoi la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti.

A încercat să intre la  I.A.T.C. Bucureşti, dar dosarul său de admitere a fost respins, motiv pentru care, în 1952, a cerut să fie repatriat, pentru a urma studii la Moscova.

Între 1953 - 1954, a fost actor la Teatrul Dramatic „A. S. Puşkin”.

A absolvit cursuri de actorie la şcoala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă din Moscova (1954 - 1956) şi Facultatea de Regie din cadrul Institutului Unional de Cinematografie (VGIK, 1956 - 1962) din capitala URSS-ului.

Între 1962 - 1972 a fost angajat ca regizor la Studioul „Moldova-Film”, iar între 1973 - 1983 - regizor la Studioul „MosFilm” din Moscova.

A revenit în Moldova, în 1985, iar între 1987 - 1992, a fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor.

A fost realizator al emisiunii „Se caută o stea”, a fondat publicaţia „Lanterna magică” şi „Asociaţia experimentală de creaţie Phoenix-M”, a condus cursul de actori de teatru şi film, la Institutul de Arte din Chişinău şi a avut un rol important în formarea a două promoţii de regizori de film în cadrul Şcolii superioare de regie.

În 1998, a filmat scurt-metrajul muzical „Romii de aur ai Moscovei”.

Filmele realizate de Emil Loteanu au fost prezentate la aproximativ 50 de festivaluri şi evenimente cinematografice din întreaga lume şi au fost vândute în 150 de ţări - pentru cinematografe, televiziuni, pe casete video sau DVD-uri.

Filmografie: „Hora mare” - 1959, „A fost odată un băiat” - 1960, „Piatra, timpul, cântecul...” - 1961, „Aşteptaţi-ne în zori” - 1963, „Poienele roşii” - 1966, „Fresca în alb” - 1967, „Această clipă” - 1968, „Academicianul Tarasevici” - 1970, „Lăutarii” - 1971, „Oraşul meu alb” - 1973, „Ecoul văilor fierbinţi” - 1974, „Şatra” (sau „O şatră urcă spre cer”) - 1975, „Oraşul meu” - 1975, „Gingaşa şi tandra mea fiară” - 1977, „Armonii de primăvară” - 1979, „Ana Pavlova” - 1983, „Eugen Doga” - 1983, „Svetlana Toma” - 1984, „Grigore Grigoriu” - 1985, „Luceafărul” - 1987, „Împreună la limita timpului” - 1989, „Piţigoiul în picaj” - 1989, „Găoacea” - 1993.

Pe plan literar, Emil Loteanu a debutat cu versuri în revista „Contemporanul” din Bucureşti, în 1949.

Volume de versuri şi plachete publicate: „Zbucium” - 1956, „Versuri” - 1970, „Sufletul ciocârliei” - 1974, „Chemarea stelelor” - 1962, „Ritmuri” - 1965.

Volume de proză: „Vioara albă” - 1963, „Bucolica” - 1966, „Lăutarii” - 1972.

Premii şi distincţii:

- 1970 - Premiul al II-lea - Festivalul Unional de Filme de la Minsk;

-1972 - Premiul al II-lea „Scoica de argint” - Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (Spania) - pentru filmul „Lăutarii”;

- 1972 - Marele Premiu - Festivalul Internaţional ce dezvăluie tema artei şi folclorului (Italia) - pentrul filmul „Lăutarii”;

- 1972 - Premiul „Nimfa de aur” - Festivalul Internaţional de Filme (Italia);

- 1978 - Premiul spectatorilor şi al presei pentru cel mai bun film - Forul Cinematografic din Milano;

- 1976 - Marele Premiu „Scoica de aur” - Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (Spania) - pentru filmul „Şatra”;

- 1977 - Premiul pentru cea mai bună regie - Festivalul Internaţional al celor mai bune filme din lume (Belgrad) - pentru „Şatra”;

- 1977 - Premiul pentru cel mai bun film - Festivalul Internaţional din Praga - pentru „Şatra”;

- Premiul pentru rezolvarea plastică a secvenţelor - Congresul XI al UNITEX - Paris;

- 1999 - Premiul pentru contribuţia deosebită la arta cinematografică - Festivalul Internaţional Est-Vest”;

- 1969 - „Maestru Emerit al Artei din R.S.S. Moldovenească”;

- 1980 - „Artist al Poporului din Federaţia Rusă”;

- 1991 - „Premiul de Stat al R.S.S.M.”;

- 2001 - „Premiul pentru excelenţa artei regizorale” - Bucureşti;

- „Cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”;

- Membru de onoare al Academiei Internaţionale de Film Nike.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Mihai Covaliu!

Mihai Claudiu Covaliu, fost mare scrimer român, s-a născut la 5 noiembrie 1977, în Braşov.

În copilărie, primul sport practicat a fost fotbalul, iar de la 9 ani a trecut la scrimă, în cadrul C.S. „Tractorul”.

În 1998 s-a transferat la C.S. BNR Bucureşti, apoi la C.S. Dinamo, lucrând de-a lungul timpului cu diferiţi antrenori: Mihai Ticuşan, Gabriel Duţea, Alexandru Chiculiţă etc.

A obţinut aurul la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, devenind primul campion olimpic român la sabie şi urcând pe primul loc al clasamentului mondial.

La Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, a pierdut în sferturile de finală.

La Campionatul Mondial de la Leipzig, din 2005, a câştigat medalia de aur.

La Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, a cucerit medalia de bronz.

După această Olimpiadă, s-a retras din activitatea competiţională, devenind, pe parcursul anilor, antrenor principal al C.S. Dinamo Bucureşti, antrenor al lotului olimpic român - de sabie masculin, dar şi preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă şi al Comitetului Olimpic Sportiv Român.

Sub îndrumarea sa, România a obţinut medalia de argint la Campionatul European de la Plovdiv, din 2009, şi apoi medalia de aur la Campionatul Mondial din Antalya, în acelaşi an.

În 2010, la Campionatul Mondial de la Paris - echipa noastră a obţinut argintul, iar în 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra - a devenit vicecampioană.

În 2013, la Campionatul Mondial de la Budapesta, România a cucerit medalia de argint.

Distincţii şi titluri primite:

- 2000 - „Maestru Emerit al Sportului”;

- 2000 - Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor;

- 2004 - Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I;

- 2008 - Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a cu 2 barete;

- 2009 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler;

- 2012 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer;

- 2013 - a fost inclus în Hall of Fame-ul scrimei de către Federaţia Internaţională de Scrimă.

Mihai Covaliu a absolvit - în 2005 - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, precum şi un Master în Marketing şi Management în Sport.

În perioada 2010 - 2012, a elaborat lucrarea de doctorat „Contribuţii la valorificarea pregătirii sportive în scrima de performanţă”.

Din 2001, este căsătorit cu Irina Drăghici (fostă componentă a lotului feminin de sabie) şi împreună au doi copii.

Sursa: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Adrian Păunescu

Adrian Păunescu, poet, scriitor, critic literar, eseist, traducător, publicist şi om politic, organizator al Cenaclului „Flacăra”, s-a născut la 20 iulie 1943, în localitatea Copăceni (Bălţi - Basarabia), şi s-a stins la 5 noiembrie 2010, în Bucureşti, în urma unei îndelungate suferinţe.

Cea mai mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o la Bîrca (judeţul Dolj).

A absolvit Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

Deoarece tatăl său a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activităţi anti-comuniste”, Păunescu a fost nevoit să aştepte 3 ani până să se poată înscrie la facultate. A studiat Filologia, la Bucureşti.

Ca poet a debutat în 1960.

Din 1973 a condus revista „Flacăra”. A fost destituit în iulie 1985 (devenise incomod), sub pretextul scandalului legat de o busculadă iscată la concertul Cenaclului din Ploieşti.

La 17 septembrie 1973 a înfiinţat Cenaclul „Flacăra” (interzis în 16 iunie 1985), un adevărat fenomen de masă, cu care a susţinut spectacole de muzică şi poezie şi prin intermediul căruia a lansat o parte a celor mai cunoscute nume din muzica românească, dar şi poeţi sau alţi creatori.

Deoarece după Revoluţie nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei, a fondat: în 7 mai 1990 - Cenaclul „Totuşi iubirea” şi în toamna lui 1990 - revista „Totuşi iubirea”.

În 1999, pentru puţin timp, a condus şi ziarul „Sportul românesc” şi a realizat emisiuni de fotbal la Antena 1.

A publicat peste 50 de cărţi, majoritatea volume de versuri.

Multe dintre poeziile sale au fost puse pe muzică, devenind foarte cunoscute şi îndrăgite de public.

În 2003, a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

I s-a acordat „Meritul academic” pentru creaţia literară şi pentru susţinerea proiectelor Academiei Române.

Liceul Teoretic din comuna Bârca îi poartă numele.

Există mai multe busturi ale poetului, în diverse locaţii: Slătioara (Vâlcea), Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, comuna Dumbrăveni (Suceava), Aleea Clasicilor din Chişinău.

Autor: Pe o aripă de cânt

„O vedetă trebuie să fie generoasă...”

„Bucuriile mele sunt tinerii pe care îi pregătesc...”

 

„O vedetă trebuie să fie generoasă, gata oricând să dăruiască şi altora din experienţa ei…”

„Dacă eşti sincer şi ai puterea şi talentul să transmiţi o emoţie, nu îţi rămâne decât să aştepţi răsplata publicului.”

„Ar trebui să fie înlăturat amatorismul.

Să nu fie admişi în concursuri decât interpreţii care ştiu să descifreze o partitură, numai cei care au noţiuni de istorie şi teoria muzicii.” 

Mihaela Runceanu

In Memoriam: Mihaela Runceanu

Valentina Mihaela Runceanu, una dintre cele mai bune voci ale muzicii uşoare româneşti, profesor de canto, s-a născut la 4 mai 1955, la Buzău, şi a trecut la cele veşnice la Bucureşti, la 1 noiembrie 1989.

A absolvit Şcoala elementară de pe lângă Liceul de Muzică şi Arte Plastice din oraşul natal, apoi acest liceu (ca şefă de promoţie) - în 1974, Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (Facultatea Compoziţie şi Muzicologie, secţia Pedagogie) şi Şcoala Populară de Artă din Bucureşti (Clasa de Canto - Muzică uşoară).

În timpul liceului, a făcut parte din Orchestra simfonică a oraşului, care aparţinea de Casa de Cultură şi alături de care a mers în turneu în Cehoslovacia şi Ungaria.

În 1972 a debutat şi la radio, cu o piesă în primă audiţie, semnată de George Grigoriu.

Între 1978 - 1979 a fost profesor de vioară la Şcoala Generală de Muzică din Brăila şi a cântat cu formaţiile „Solaris” şi „Mefisto” de aici.

Între 1979 - 1980 a fost profesor de vioară la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău, a cântat din nou alături de Orchestra simfonică a oraşului şi a făcut parte din formaţia „Nona”.

Începând cu 1980, a devenit profesor de Canto - Muzică uşoară la Şcoala Populară de Arte din Bucureşti, printre elevii săi numărându-se: Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Cătălin Crişan, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole etc.

În perioada 1980 - 1989, a cântat la cele mai cunoscute restaurante din Capitală: Intercontinental, Bucureşti, Continental, Salonul spaniol, Dorobanţi, Melody etc, precum şi la Sinaia şi Timişoara, iar vara susţinea concerte pe litoral.

Primul mare succes a fost melodia „E-adevărat, iubirea mea”, preluată din repertoriul internaţional, pe care a lansat-o în 1984.

Din 1985 a susţinut foarte multe spectacole, atât în Bucureşti, cât şi pe scenele din întreaga ţară sau din străinătate (Cuba, URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, R.D. Germană etc), devenind una dintre cele mai apreciate interprete, a făcut înregistrări la Radio, Televiziunea Română şi „Electrecord”.

Dintre numeroasele premii obţinute, amintim:

- 1972 - Premiul I - Concursul „Tinereţea buzoiană”, prima sa recunoaştere publică;

- 1975 - Trofeul „Steaua Litoralului” - Mangalia;

- 1975 - Premiul I - Festivalul „Constelaţii vâlcene” - Râmnicu Vâlcea;

- 1976 - trece cu 10 pe linie prima etapă a Concursului TV „Steaua fără nume”;

- 1976 - Premiul I - Festivalul de la Mamaia;

- 1976 - Premiul I -Festivalul „Lotca de aur” - Brăila;

- 1976 - Premiul al II-lea - Festivalul Artei Studenţeşti - Galaţi;

- 1976 - Premiul al II-lea - Concursul „Bucureşti”;

- 1976 - Trofeul Tinereţii - Festivalul Tinereţii - Amara;

- 1977 - Premiul al III-lea - Festivalul „Crizantema de Aur” - Târgovişte;

- 1978 - Premiul I - Concursul soliştilor profesionişti (Categoria Muzică uşoară);

- 1978 şi 1981 - Premiul I - Festivalul Naţional „Cântarea României”;

- 1984 - Premiul I la „Prime audiţii” (melodia „Să crezi în dragostea mea”) - Concursul „Melodii ‘84”;

- 1985 - Premiul I (melodia „De-ar fi să vii”) şi Premiul Juriului (Secţiunea „Din melodiile anului” - „Să crezi în dragostea mea”) - Concursul „Melodii ‘85”;

- 1986 - Laureată (pentru melodia „De-ar fi să vii”) - Concursul „Melodii ‘86”;

- 1987 - Laureată (duet cu George Nicolescu - „Să învingă dragostea”) - Concursul „Melodii ‘87”;

- 1988 - Menţiune - Festivalul de la Mamaia.

La 28 octombrie 1989 a participat la ultimul său spectacol, unde a avut un mare succes, fiind bisată de trei ori şi, emoţionată, se va aşeza în genunchi în faţa publicului.

Peste două zile a apărut cel de-al treilea album din carieră - „Pentru voi, muguri noi”.

Din nefericire, la în noaptea de 31 spre 1 noiembrie, a fost asasinată în garsoniera sa din Bucureşti.

A fost înmormântată la Cimitirul „Dumbrava” din Buzău.

Post - mortem, în 1991, au apărut cărţile „Mihaela Runceanu - Un cântec ucis” (reeditată în 1993), şi „Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu”, autorul acestora fiind Nicolae Peneş, iar în luna mai, la Buzău a avut loc prima ediţie a Festivalului de Muzică Uşoară ce poartă numele artistei.

Tot post - mortem, în 2004, Mihaela Runceanu a fost declarată „Cetăţean de Onoare al Municipiului Buzău”. 

Autor: Pe o aripă de cânt

„Nu m-am îmbătat cu apă rece...”

 

„Sunt un tip sincer.

Ştiu să mint foarte bine, dar asta m-a determinat să aleg să fiu sincer. Pentru că este mult mai comod.

Pentru a face o construcţie a minciunii îţi trebuie foarte multă răbdare.”

 

„Simţul autocritic m-a ajutat să progresez, pentru că nu m-am îmbătat cu apă rece.”

 

„Foarte puţină lume realizează că nu performanţa actului artistic e importantă, ci trăirea... ”

Gabriel Cotabiţă

La mulţi ani, Gabriel Cotabiţă!

Gabriel Cotabiţă, cunoscut şi apreciat interpret de muzică uşoară, s-a născut la 1 noiembrie 1955, în Craiova.
A absolvit Institutul de Electrotehnică şi Şcoala Populară de Artă - ambele din oraşul natal.
A debutat în muzica rock în 1975, alături de trupa Redivivus, iar în 1976, la Festivalul Artei Studenţeşti de la Galaţi, a obţinut premiul pentru cel mai bun solist vocal.

Între 1979 - 1980 a colaborat şi cu trupa Basorelief, împreună susţinând mai multe concerte pe litoral.
A înfiinţat apoi formaţia Fapt Divers, iar din 1983 a devenit solist al trupei Holograf, care a început să cunoască succesul după apariţia în cadrul Cenaclului „Flacăra”.
Fiindu-i refuzată de două ori viza pentru a putea merge în turnee peste hotare, Gabriel a fost nevoit să părăsească Holograf şi a revenit la trupa Redivivus de la Craiova.
În 1986, compozitorul Ionel Tudor l-a solicitat pentru a-i interpreta o piesă la Festivalul „Mamaia”, aşa că a renunţat şi la colaborarea cu Redivivus, dedicându-se muzicii uşoare şi înfiinţând formaţia Vodevil.
În 1990 a susţinut primul recital pe scena de la Mamaia, în 1991 a prezentat Festivalul „Bucureşti”, iar în 1992 a avut recital la Festivalul „Cerbul de Aur”.
În 1995 a devenit director muzical şi realizator de emisiuni la Tele 7 abc, precum şi director la firma „Aldaco Film”.
În acelaşi an a debutat la „Mamaia” în calitate de compozitor, cu melodia „Amintirea ta” (interpretă Nicoleta Ciopraga).
În 2002 a înfiinţat trupa VH2, împreună cu Mihai Pocorschi.
În 2003 a prezentat Festivalul „Callatis”.
Gabriel Cotabiţă a jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine” şi a apărut pe coloana sonoră a producţiei „Rezervă la start”.
Printre premiile obţinute de-a lungul carierei, se numără:
- 1988 - Premiul Publicului (piesa „Încearcă!”) - Concursul „Şlagăre în devenire”;
- 1988 - Trofeul Festivalului „Mamaia” (piesa „Dă-mi o şansă!”);
- 1990 - Trofeul Festivalului „Mamaia” (piesa „Ave Maria!”);
- 1991 - Şlagărul anului („Te rog, domnişoară, nu pleca!”) şi Premiul al III-lea la „Şlagăre” („Ce mai vrei?”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1992 - Trofeul („Lasă-mi pe cer o stea”), Premiul al II-lea la „Creaţie” („Dacă lumea ar fi a mea”) şi Premiul al II-lea la „Şlagăre” („Balada timidului soldat”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1993 - Şlagărul anului („Voice from above”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1995 - Şlagărul anului („Raiul e pe pământ”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1996 - Premiul al III-lea la „Şlagăre” („Atunci când nu eşti”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1997 - Premiul al II-lea la „Şlagăre” („Poate că da, poate că nu”), Premiul al II-lea la „Creaţie” (Să nu ne spunem adio”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1997 - Trofeul Festivalului cântecului de dragoste („Să nu ne spunem adio”);
- 1997 - Diploma de Merit - „Unisong International Songs Contest” - SUA;
- 1998 - Premiul al III-lea la „Soul R&B” - „Pacific International Song Contest Surfers Paradise” - Australia;
- 1998 - Trofeu pentru piesa „Balada timidului etern”;
- 1999 - Trofeu pentru piesa „Te iert!”;
- 2002 - „Diploma de Onoare” a Ministerului Culturii şi Cultelor - Gala „O zi printre stele”.

Autor: Pe o aripă de cânt