Julio Iglesias - "Între Paradis şi Infern"
- Autobiografie -
- Editura RAO, 2008 -
"Julio Iglesias nu este un personaj simplu. Nu este simplu să fii o legendă. Misterul va avea uneori, poate, ultimul cuvânt..."
"Nu vreau să păstrez pentru mine nimic din ceea ce ar trebui să spun, ca să nu regret mâine ceea ce nu am făcut."
"Puţini, foarte puţini sunt cei care mă cunosc cu adevărat. Nici eu însumi nu ştiu cine sunt şi nu-mi este deloc uşor, chiar deloc, atunci când mă surprinde
ceea ce fac."
"Fac ceea ce-mi doresc. Nimeni nu mă obligă. Sunt eu însumi."
"Mă întristez când văd că unii cred despre mine că sunt un omuleţ slab, un domnişor căruia viaţa i-a dat totul, fără ca el să dea nimic în schimb.
Nu, nu este aşa.
Ceea ce mi s-a întâmplat atunci m-a făcut mai puternic.
M-a făcut să mă nasc din nou, dar altfel.
De atunci, nimic nu a fost uşor sau gratuit pentru mine."
"... în scaunul acela cu rotile, eu nu mi-am văzut viaţa, ci moartea.
Şi mi-am spus:
Julio, nu poţi să mori, nu poţi să rămâi cum eşti acum.
Trebuie să te ridici şi să mergi!
(...) Ceea ce voiam eu era să merg, să umblu, să ies din nou afară, să văd şi altceva decât ceea ce îmi arătau geamurile de la balcon.
Să trăiesc din nou..."
"Mi-ar plăcea să mă pot urca într-o zi într-un avion privat, să zbor până în nordul Spaniei, fără să ştie nimeni că vin, şi să străbat meleagurile copilăriei mele, căutându-mi vechii prieteni de-atunci.
(...) M-aş bucura mult să trec neobservat. Dar nu va fi uşor!
N-am zile libere, sunt legat de mâini şi de picioare de timp, de acest timp care deja nu-mi mai aparţine.
De aceea este timpul atât de important pentru mine.
(...) Niciodată, aproape niciodată nu pot face ceea ce-mi doresc..."
"Povestea cu clovnul care râde pe dinafară şi plânge pe dinăuntru e vizibilă la mine, n-am ce-i face, dar este un lucru pe care am început
să-l depăşesc încet-încet...
(...) Sunt zile în care mă trezesc prost dispus şi nu suport asta.
Nu mă simt în largul meu, sunt sătul să tot aberez, cum zic eu, obosit să repet la nesfârşit aceeaşi poveste.
Cei care mă iubesc, bine, iar cei care nu, să mă lase în pace."
"În viaţă vezi multe, multă bucurie, multă tristeţe, multe vorbe goale şi sentimente utopice.
Eu sunt un visător, dar aşa cum sunt,
trebuie să mă menţin cu picioarele pe pământ."
"Mă frământ mult, mai mult decât trebuie. Şi vreau să dau şi mai mult.
Ştiu că sunt un perfecţionist, iar asta, deşi pare o calitate, în fond ajunge să te distrugă."
"Despre mine se va spune mai întâi că am fost un bărbat care a iubit mult şi abia pe urmă se va vorbi despre cântăreţul Julio Iglesias.
(...) Succesul meu se datorează multor lucruri mărunte, puse laolaltă. De la voce până la privire, în doze mici. Trecând prin atitudinea mea faţă de viaţă. Prin poziţia mea faţă de tot ce mă înconjoară. Toate acestea, împreună, pot oferi o imagine oarecum atrăgătoare. Într-o anumită măsură, unică. Şi, bineînţeles, accept farmecul pe care ţi-l dă legenda, pe care eu nu-l caut, care apare aşa, pur şi simplu, care se ţese în jurul meu, care constituie povestea muncii mele, povestea mea.
(...) Îmi plac femeile cu personalitate puternică şi care au multe de povestit, îmi place să conversez îndelung cu ele, să le privesc în ochi, să le iubesc.
(...) Prefer femeia inteligentă, dar tandră. Nu-mi place deloc cealaltă, inteligentă, dar dură. Şi nici femeia atotputernică
nu este modelul meu în dragoste...
O iubesc pe cea care este feminină, dar feminină, pur şi simplu, de la sine, nu în mod artificial. Nu pe cea care dă dovadă de feminitate în anumite împrejurări, ci pe cea care este feminină, pentru că aşa este ea...
(...) Când ies cu o femeie, când o ţin în braţe, oricât de minunate ar fi acele momente, oricât de frumoasă ar fi femeia şi de romantică seara sau atmosfera, întotdeauna îmi pun în sinea mea aceeaşi întrebare:
- Este cu mine pentru ceea ce sunt, sau pentru ceea ce reprezint?...
(...) În viaţa mea au existat cu adevărat multe femei cărora le-aş fi putut spune multe, într-adevăr - "Să ne căsătorim!" - fără să-mi tremure vocea, însă, din cauza unor anumite circumstanţe de moment, n-a fost să fie.
(...) Recunosc că mă fascinează să vorbesc despre femei... cu toate că, uneori, în adâncul sufletului, mă doare... Am nevoie de ele mai mult decât de viaţa însăşi... Ele sunt însăşi viaţa mea... Sunt unul dintre motoarele existenţei mele."
"Pentru mine este o satisfacţie să apar pe copertă, nu din vanitate, ci pentru că este recunoaşterea muncii mele. Este meseria mea,
iar prima pagină e mai bună decât ultima.
(...) Sunt conştient că înfăţişarea reprezintă un procent foarte ridicat din succesul meu.
(...) Eu vreau să plac.
(...) Sufăr mai mult când văd un document grafic în care apar învins, obosit, urât, decât atunci când constat că am spus ceva ce nu trebuia să spun. Uneori, cuvintele zboară, chiar dacă apar în ziar, însă o imagine a idolului prăbuşit poate fi fatală. Se colecţionează. Iar ceea ce vreau eu este să nu-i deziluzionez pe aceia - acelea - care mi-au încredinţat visele şi speranţele lor.
Eu vreau să dau lumii potenţialul de speranţă, de bucurie, chiar de dragoste, de romantism, pe care mi l-a lăsat spre păstrare, aşa cum laşi într-o cutie de argint cele mai frumoase fotografii, dorinţe, sentimente."
"Întotdeauna mi-am vorbit de bine toţi colegii; niciodată, nici măcar în treacăt, nu i-am luat peste picior pe cei care sunt aici, împreună cu mine, şi iau parte la această luptă zilnică pentru cucerirea publicului. Nu.
Şi sunt mulţi cei care, dimpotrivă, se hrănesc cu sângele meu, ca vampirii, îmi sug propriul sânge, pentru a merge mai departe."
"Uneori, trebuie să spui anumite lucruri, acele lucruri care izvorăsc
din adâncul sufletului.
(...) Vorbesc şi tot vorbesc cu o siguranţă absolută, cu încrederea că majoritatea oamenilor din jur îmi sunt prieteni. Uit însă că mulţi dintre aceia care mă înconjoară îndeplinesc o obligaţie primară şi fundamentală, aceea de a povesti mai departe.
(...) Am ajuns să-mi fie teamă până şi de ceea ce spun. Viaţa mea se transformă, în pofida succesului, într-o situaţie efemeră, instabilă. Şi asta fiindcă ştiu că trebuie să tac şi nu tac, pentru că dorinţa de-a vorbi este mai presus de mine."
"Îmi iubesc fanii, cred în fanii mei...
(...) Nebuni şi înţelepţi, admiratori minunaţi, care te iubesc şi mor pentru tine în fiecare zi. Pe toţi îi port cu mine, ştiu că sunt acolo, în umbră, şi că, până acum am fost înconjurat de oameni calzi, foarte calzi.
(...) Eu nu ştiu să nesocotesc niciun zâmbet, oricât de modest ar fi acesta.
(...) Întotdeauna, însă, încerc să apar în faţa oamenilor aşa cum vor ei să o fac. Nu vreau să-i dezamăgesc. Au dreptul să mă vadă aşa cum vor ei să fiu,
nu cum sunt.
(...) Un cântăreţ n-ar fi nimic fără acel grup de fane care te sprijină necondiţionat, care ştiu totul despre tine şi îţi urmează paşii...
(...) Oameni dragi, pe care mulţi colegi îi nedreptăţesc. Casa şi inima mea sunt deschise acestor sute de mii de fraţi ai artistului, care îmi sunt alături când câştig şi pierd, deopotrivă, care nu vor decât să te îmbrăţişeze sau, pur şi simplu, să le trimiţi un sărut simbolic, în rândul de unde te aplaudă..."
"În ziua în care sănătatea mă va avertiza să abuzez de mine, în prima zi, mă retrag în tăcere de pe scena vieţii, fără alte explicaţii."
"Viitorul meu este scris în stele.
(...) Nu fac altceva decât să-mi urmez drumul. Propriul meu drum.
(...) Deşi pare că am totul, adevărul este că n-am nimic sau aproape nimic."
"Trebuie să trăiesc, trebuie să cânt. Până la moarte.
(...) Ceea ce vreau este să fac lumea fericită, iar dacă, în schimb, mă face şi ea fericit pe mine, cu atât mai bine.
(...) Singurul lucru care va rămâne din toată muzica mea va fi iubirea pe care am cântat-o, pe care am trăit-o, pentru care am suferit.
(...) Anii trec, într-adevăr, peste noi. Ţi-o strigă în faţă, în mod constant.
(...) Nu există poveste mai importantă decât viaţa însăşi..."
Pe o aripă de cânt
www.pearipadecant.blogspot.ro
