La mulţi ani, Părinte Constantin Necula!

Constantin Valer Necula, unul dintre cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi iubiţi preoţi români, s-a născut în Braşov, la 19 iulie 1970.

A absolvit Colegiul de Ştiinţe ale Naturii „Emil Racoviţă” din Braşov, iar în 1994 era şef de promoţie la finalizarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu.

În 2004 a devenit doctor în Teologie.

Între 1996 - 2006 a fost duhovnic, între 1995 - 1998 - preparator universitar, între 1998 - 2002 - asistent universitar, între 2002 - 2007 -  lector universitar, iar din 2007 este conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu.

Este şi Prodecan al Facultăţii sibiene.

Totodată, din 2013, este cadru didactic asociat la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Între 1994 - 1996 a fost diacon, din 1996 este preot, între 2006 - 2007 - secretar, sector vicar - administrativ, între 2007 - 2009 - consilier administrativ - bisericesc, iar din 2009 este consilier misiune, pastorală şi imagine la Mitropolia Ardealului - Arhiepiscopia Sibiului.

Este autor (individual sau colectiv) al mai multor volume şi studii cu tematică religioasă, cărţi pentru copii şi tineri, traducător, colaborator la numeroase publicaţii din ţară şi din străinătate, coordonator al unor cărţi.

De asemeni, este foarte cunoscut şi îndrăgit pentru sutele de conferinţe şi interviuri pe care le susţine, atât în România, cât şi în Diaspora.

Dintre titlurile cărţilor pe care le-a scris de-a lungul vremii, amintim: „Bucuria însingurării”, „Vindecările lui Hristos şi vindecarea noastră”, „Citire! Predici şi meditaţii la Apostolul de peste an. Scrisori către Profesorii de Religie”, „Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Predici la duminicile de peste an”, „Duminici de fiecare zi”, „Pedagogia poveştii. A fost odată, pe când poveştile nu aveau televizor...”, „Creştin de ocazie”, „Iisus Hristos, curajul nostru”, „Gânduri şi miride”, „Porţile Cerului. Cateheze radio - difuzate despre Sfintele Taine”, „De ce eşti trist, popor al Învierii? Predici la înmormântări şi parastase”, „Ogorul cu îngeri: povestiri”, „Scara de sare (Jurnal fără tata)”, „În aşteptarea zorilor de lună”, „În drum spre Emaus”, „Îndumnezeirea maidanului”, „Pe cine incomodează ora de Religie. Între datul Legii şi darul lui Dumnezeu”, „Libertate şi mântuire, „Anatomia sufletului”, „Iubirea care ne urneşte (pagini catehumenale)”, „Duc in altum. Ieşiţi în larg. O introducere în Catehetică – Importanţa catehezei în propovăduirea creştină”, „Microfonul cu prieteni. Interviuri realizate în cadrul emisiunii Ortodoxia pe înţelesul tuturor”, „Cine este Iisus Hristos?”, „Cum să ieşim din mediocritate”, „Formare pentru propovăduire - studii şi articole de catehetică, pedagogie şi omiletică activă”, „Duminici în dar. Predici şi gânduri”, „Propovăduind Evanghelia iertării”, „Cântare de biruinţă, cântând. Predici la Duminici de peste an. Predici şi meditaţii duhovniceşti radiodifuzate”, „Pastoraţia Bisericii în vreme de criză”, „Provocările străzii (mic catehism vorbit)”, „Creştinism de vacanţă”, „Propovăduire şi educaţie socială”, „Gheorghe Lazăr - Învietorul”, „Viaţa şi minunile Sfântului Nicolae. Repere catehetico - omiletice”, „Împreună spre întâia Spovedanie (scurte schiţe în metodologia parcursului duhovnicesc)”, „Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele!...”, „Calea virtuţilor (trei conferinţe tinereşti), „Să ne merităm Ortodoxia”, „Paştele Crucii: Sfânta Cruce semn al înfrângerii sau al Biruinţei?”, „De dragul Evangheliei”, „Sarea pământului: Studii şi articole de Pastorală” etc.

Numeroase sunt şi premiile şi distincţiile pe care părintele Necula le-a primit de-a lungul anilor. Amintim câteva dintre acestea:

- Diplomă de Excelență „Episcop Melchisedec al Romanului” - „în semn de mare prețuire pentru strădania, devotamentul și virtuțile creștine afirmate cu putere față de semeni, prin cuvânt și prin fapte” - oferită de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, 2017;

- Diplomă de Excelență „pentru implicarea și devotamentul arătat în cei zece ani de la sfințirea Bisericii Militare Sfântul Gheorghe și Eroii Neamului din Bacău”, 2017;

- Diplomă aniversară „pentru neobosita strădanie și generoasa contribuție adusă memoriei ostașilor români care s-au jerfit pentru înfăptuirea marilor idealuri ale neamului românesc”, 2017 - Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - filiala Bacău;

- Membru de Onoare al Consiliului de Onoare al Brașovului „pentru aportul adus Comunității Brașovene”, 2016;

- Diploma de Excelență a Memorialului „Vasile Militaru” - Ocnele Mari, 2016;

- Trofeul „Oamenii Timpului” 2016 - categoria „Diplomație Publică” - la Gala „Oamenii Timpului”, Iaşi, „ca urmare a obținerii unor rezultate profesionale de excepție în perioada octombrie 2015 - septembrie 2016 și a contribuției la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public românesc, extins peste granițele țării, în spiritul valorilor specifice unei societăți democratice”;

- Diploma de Excelență și Trofeul „Inima Fălticeniului” - Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, pentru „merite deosebite în promovarea artei teatrale și culturii în municipiul Fălticeni” - Asociația Cultural - Fălticeni, 2016;

- Premiant al Campaniei Civice „Premianții fără Premii” - Deva, 2016;

- Premiul de Excelență pentru „Spiritualitate” - Gala Internațională a Premiilor de excelență DEMOS T.N. - 2015, Asociația Pro Democrația, Târgu Neamț;

- Premiile de excelență „Aurel Jivi” pentru promoția 1994-1995 și pentru rezultatele deosebite la Istoria Bisericească, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” - ULBS;

- Distincția și Medalia „Profesorul Bologna!” - Gala „Profesorului Bologna” - 2017, Bucureşti;

- Placheta de onoare „pentru sprijinul acordat în activitățile de prevenire a delicvenței juvenile și creștere a gradului de siguranță rutieră” - IPJ Sibiu, 2017;

- Medalia comemorativă „70 di Città di Vita, Firenze, Santa Croce, 1946 - 2016” - oferită de Pr. Eugen Răchiteanu,  Firenze;

- Medalia „Sf. Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” şi „Crucea Nordului” - Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord - Copenhaga, Danemarca, 2016;

- Medalia comemorativă „750 Anniversario della nascita - Onorate L’Altissimo Poeta. Dante Aligheri, 1265-2015, Santa Croce, Firenze, 1865-2015”;

- Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, cls. a II-a, pentru clerici - Episcopia Caransebeșului, 2016;

- Crucea Mitropolitană a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord;

- Crucea Șaguniană pentru Clerici, Gramata Mitropolitană nr. 3225/30.11.2015, acordată de IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului;

- Medalia și Diploma omagială „Sf. Ioan Gură de Aur” - „pentru merite deosebite în păstrarea dreptei credințe și promovarea culturii creștine”, acordată de PF Sa PF Daniel, Patriarhul României, 2015;

- Titlul de susținător al cauzei Hospice, Hospice „Casa Speranței”, Brașov, 2015;

- Medalia FITS și Diploma de Excelență acordate „în semn de mulțumire pentru contribuția personală adusă la succesul FITS”, 2013, Sibiu;

- Certificatul și Medalia omagială „Gheorghe Lazăr - Întemeietorul învățământului superior în limba română” - CJ Sibiu, Consiliul Local Avrig și Asociația „Prietenii Avrigului”, 2009;

- „Iconom stavrofor” - distincție acordată de IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului;

- Placheta Comandantului Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu;

- „Sachelar” - distincție acordată de IPS Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Nineta Popa!

Nineta Popa Ionescu (nume real: Nineta Poponea), îndrăgită interpretă de muzică populară, s-a născut la 19 iulie 1959, în satul Boişoara (judeţul Vâlcea), într-o familie cu patru copii.

După ce a terminat liceul, pe când lucra la Uzina „Independenţa” din Sibiu, a început şi cariera artistică.

Mai apoi a urmat şi cursurile Facultăţii de Muzică.

În 1989 a fost primită ca interpretă în cadrul Ansamblurilor folclorice - proaspăt reînfiinţate atunci - „Cindrelul” şi „Junii Sibiului”, alături de care a lansat şi primul CD.

Melodia cu care s-a consacrat a fost „Bună ziua, maică bună!”.

După căsătorie, s-a mutat la Râmnicu Vâlcea.

În prezent, face parte din Orchestra „Doina Argeşului” - Piteşti.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Magdalena Cernat!

Cunoscuta actriţă - Magdalena Cernat - s-a născut la 19 iulie 1955.

A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (promoţia 1978).

Între 1978 - 1981 a jucat pe scena Teatrului Municipal din Baia Mare, în piese precum: „Vasile Lucaciu”, „A cincea lebădă”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Rămas bun, soare apune”.

La Academia de Teatru şi Film a jucat în: „Casa Bernardei Alba”, „Cei ce ne-au dat nume” şi „Ciuta”.

De asemeni, a făcut parte din distribuţia a numeroase piese jucate pe scena Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti: „Omul cu mârţoaga”, „Cinci femei de tranziţie”, „Dragoste în hala de peşte”, „Menajeria de sticlă”, „Cine are nevoie de teatru”, „Vassa Jeleznova”, „Arheologia dragostei”, „D’ale carnavalului”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Ploşniţa”, „Cheile oraşului Breda”, „Coana Chiriţa”, „Gimnastică sentimentală”.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Regina Maria a României

Regina Maria a României s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Ashford (Kent, Anglia), şi s-a stins la 18 iulie 1938, la Castelul Pelişor de la Sinaia.

Despre viaţa şi activitatea Reginei Maria se pot scrie sute de pagini; este imposibil de sintetizat în doar câteva rânduri tot ceea ce a însemnat şi ce a făcut.

Mai jos menţionăm doar câteva aspecte...

Principesa Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, botezată în rit anglican, a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei, deci nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Şi-a petrecut primii ani de viaţă la reşedinţa familiei de la Eastwell Park, într-o atmosferă destul de tensionată, în care mama era o femeie dominatoare, iar tatăl - mai mult plecat în călătorii, iar adolescenţa - la Coburg şi Rosenau.

În acea perioadă, Casa Regală a României căuta o parteneră pentru Ferdinand.

Primele întâlniri dintre cei doi (1891) s-au dovedit a fi un eşec. Intervenţia împăratului german şi presiunile ducesei Maria Alexandrovna au dus, într-un final, la anunţarea logodnei, în vara lui 1892.

Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892 / 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen (Germania), şi, de fapt, a fost vorba de trei ceremonii:

- civilă - în Salonul Roşu al castelului;

- catolică - la catedrală, Maria fiind condusă la altar de tatăl său;

- protestantă - mai modestă, fiind oficiată într-un salon al palatului, de un capelan al Marinei Regale Britanice.

Tinerii căsătoriţi au petrecut luna de miere la Castelul Krauchenwies din Bavaria, iar în drumul spre ţară, l-au vizitat la Viena pe Împăratul Franz Josef.

Au traversat Transilvania noaptea, cu luminile din tren stinse, întrucât, din cauza procesului memorandiştilor aflat în plină desfăşurare, situaţia politică era tensionată.

La Predeal însă, când au trecut frontiera, s-au bucurat de o primire călduroasă, urmată apoi de mai multe ceremonii şi recepţii oficiale.

Deoarece căsătoria a avut la bază interese dinastice, în ciuda faptului că Maria şi Ferdinand nu au avut nimic de spus şi din cauza diferenţei de vârstă şi temperament, primii ani ai mariajului au fost destul de agitaţi.

De altfel, întreaga lor relaţie a fost una complexă, cu o evoluţie sinuoasă, dar, niciodată nu au lăsat ca problemele personale să-şi pună amprenta asupra activităţii politice, în direcţia căreia şi-au focalizat energia şi eforturile.

După naşterea copiilor şi cu anumite compromisuri făcute de ambele părţi, relaţia de cuplu s-a consolidat, iar perechea princiară a reprezentat un factor de stabilitate, între ei fiind un devotament sincer.

În anul venirii cuplului în ţară, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria”, care urma să cultive arta populară.

Noua lume în care a intrat Maria, foarte diferită de cea anglo-saxonă, a determinat mari dificultăţi de adaptare, totul i se părea ciudat, mai ales că Regele Carol i-a interzis să-şi facă prieteni în societatea românească.

În martie 1896, Maria şi Ferdinand se mută în noua reşedinţă princiară - Palatul Cotroceni, ceea ce va însemna un grad mai mare de independenţă şi desprinderea treptată de sub tutela regelui.

Maria va amenaja interiorul noii locuinţe după dorinţele sale şi va începe să practice sportul preferat - călăria.

În acelaşi an, vor petrece momente plăcute la Sankt Petersburg, unde au luat parte la încoronarea ţarului Nicolae al II-lea.

La întoarcere, Carol I a decis numirea principesei Maria drept comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, spre bucuria acesteia, care s-a implicat mereu în acţiunile desfăşurate şi a fost alături de soldaţii săi.

În 1897, Ferdinand a suferit din cauza unei forme grave de febră tifoidă, care l-a adus chiar în pragul morţii. A scăpat însă cu bine şi au petrecut iarna 1897 / 1898 pe Coasta de Azur, alături de rudele Mariei din familia imperială rusă.

Regele Carol I, nemulţumit de modul - prea liber, după el - în care principii şi-au petrecut vacanţa, o pedepseşte pe Maria şi nu o ia în vizita pe care o face în Rusia, în vară, alături de Ferdinand.

Regele Carol le-a construit reşedinţa de vară de la Sinaia - Castelul Pelişor, inaugurat în 1903.

În 1904, Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat.

Maria a devenit Regină a României la 11 octombrie 1914, odată cu preluarea tronului de către soţul ei, într-o perioadă crucială, marcată de izbucnirea războiului şi o divizare a întregii societăţi în tabere.

Regina s-a opus intrării ţării în război, de partea Puterilor Centrale, iar la sfârşitul lui noiembrie 1916, l-a însoţit pe Ferdinand în refugiul din Moldova.

De altfel, războiul a transformat-o într-un adevărat erou naţional; a participat activ pe front, a încurajat răniţii şi soldaţii în cele mai fierbinţi puncte de luptă, a fost soră de caritate în spitalele militare, toate acestea atrăgându-i denumiri precum: „Mama Regina”, „Mama răniţilor” sau „Regina - soldat”.

A înfiinţat organizaţia „Regina Maria”, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă.

În 1919, trimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, a vizitat Franţa şi Marea Britanie, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris, desfăşurând o amplă campanie diplomatică în direcţia recunoaşterii internaţionale a statului român reîntregit.

La Paris, a fost invitată să treacă în revistă Garda de Onoare de la Palatul Elysee, o onoare ce nu i se mai făcuse până atunci unei regine prin căsătorie, şi a fost primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase, singura femeie în această instituţie.

În octombrie - noiembrie 1926, a mers în vizită în Statele Unite ale Americii - moment considerat drept apogeul popularităţii sale, fiind primită peste tot de oficialităţi şi de mulţimi pline de entuziasm. Atunci a vizitat şi Canada, dar a fost nevoită să revină în ţară mai repede, pentru că starea de sănătate a Regelui se înrăutăţise.

După moartea Regelui Ferdinand, în 1927, Maria şi-a consacrat energia pentru bunul mers al ţării sub domnia nepotului - Regele Mihai, însoţindu-l mai mereu şi ocrotindu-l.

Treptat, însă, a fost profund rănită de atitudinea şi excesele din viaţa personală ale fiului cel mare - Carol, care punea în pericol dinastia şi chiar ţara.

Carol al II-lea a reuşit chiar să-şi îndepărteze mama din viaţa politică, obligând-o să trăiască aproape în permanenţă, ca într-un fel de exil, la reşedinţele de la Balcic şi Bran, din iunie 1930 şi până la moarte.

Ultimii ani ai vieţii i-au adus Reginei o înrăutăţire a stării de sănătate, motiv pentru care a încercat să se trateze în mai multe sanatorii din Europa.

Cu toate acestea, în vara lui 1938, s-a stins la Pelişor.

Înmormântarea a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care poporul i-a purtat-o, pe întregul drum: Sinaia - Bucureşti - Curtea de Argeş, mulţimi uriaşe fiind prezente pentru a prezenta onorul.

Prin testament, a cerut ca trupul să fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris de la Balcic.

În 1940, după cedarea Cadrilaterului, inima a fost mutată la Bran.

Maria şi Ferdinand au avut 6 copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Maria (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913), acesta din urmă murind la o vârstă fragedă.

În aparenţă, relaţia părinţi - copii era una normală, în realitate, primii s-au implicat prea puţin în educaţia celor mici, nu i-au supravegheat cu stricteţe şi nu au reuşit să se impună în viaţa lor, deşi îi iubeau foarte mult. Astfel, copiii au crescut, practic, în voia lor, fără a primi o educaţie riguroasă, personalitatea lor suferind lacune serioase.

Regina Maria a scris mai multe cărţi - unele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, altele de literatură pentru copii, sau de versuri ori povestiri. Este autoarea a numeroase articole publicate în presa de la noi şi în cea internaţională.

Regina Maria a fost fermecătoare şi distinsă, dar avea o atitudine deschisă, lipsită de menajamente.

Titluri, formule de adresare, însemne şi distincţii:

- ianuarie 1893: Alteța Sa Regală Prințesa Maria de Edinburgh, Prințesă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, Prințesă de Saxa-Coburg-Gotha, Ducesă a Saxoniei;

- 10 ianuarie 1893 - 10 octombrie 1914: Alteța Sa Regală Principesa de Coroană a României;

- 10 octombrie 1914 - 20 iulie 1927: Maiestatea Sa Regina României;

- 20 iulie 1927 - 18 iulie 1938: Maiestatea Sa Regina Maria a României.

De-a lungul vieţii, Regina Maria a primit următoarele ordine naționale sau ale altor țări:

- Marea Cruce a ordinului Coroana României (România);

- Marea Cruce a ordinului Carol I (România);

- Legiunea de Onoare (Franța);

- Medalia Militară (Franța);

- Ordinul Coroana Italiei (Italia);

- Ordinul Imperial al Coroanei Indiei (Marea Britanie);

- Ordinul Crucea Roșie Regală (Marea Britanie);

- Ordinul Victoria și Albert (Marea Britanie);

- Ordinul Sfântului Ioan (Marea Britanie);

- Ordinul Vulturul Alb (Serbia);

- Ordinul Sfântul Sava (Serbia);

- Ordinul Regina María Luisa (Spania).

Autor: Pe o aripă de cânt

„Tinerii să preţuiască datinile şi obiceiurile...”

„Românului îi e specifică o profunzime anume în trăirea evenimentelor vieţii, iar această sensibilitate este în consonanţă cu cântecele, cu manifestările lui, care redau complexitatea firii umane.

Ţăranul e cel mai mare filozof român.

Asta ne întoarce spre constatarea lui Blaga cum că „veşnicia s-a născut la sat”.

Important e ca oamenii, dar mai ales tinerii, să preţuiască în continuare datinile şi obiceiurile străvechi, punându-le la loc de cinste.

De rigoarea lor depinde în mare parte viitorul acestora.”

Ionuţ Fulea 

„Îmi iubesc aproapele, cântându-i...”

„Eu cred că harul pe care îl primeşti este norocul fiecăruia.

Oamenii au fost lăsaţi pe pământ să facă ceva. Dar nu numai pentru ei.

Uite, eu îmi iubesc aproapele, cântându-i.

E o formă. Prin mine, se transmite ceva.

Poate prin cântecul meu eu am reuşit să-l fac pe om să fie mai bun, mai atent, să plângă - ca o formă de descărcare, să-şi retrăiască anumite momente din viaţă.

Prin cântec, aduc linişte, bucurie, supărare - dar o supărare care nu doare, ci e un fel de consolare, de împăcare cu tine însuţi...”

Ionuţ Fulea 

La mulţi ani, Ionuţ Fulea!

Îndrăgitul interpret de muzică populară - Ionuţ Fulea - s-a născut la Sebeş (judeţul Alba), la 17 iulie 1971.

Deşi i-a plăcut muzica încă din copilărie, abia în liceu a început să cânte.

Pe când era în clasa a IX-a, a fost impresionat de apariţia lui Nicolae Furdui Iancu la „Floarea din grădină” şi aşa a decis să-i urmeze exemplul, începând să cânte şi pentru cei din jur.

A urmat cursurile Politehnicii şi este de profesie inginer, dar nu a mai apucat să practice vreodată această meserie, deoarece a ales drumul muzicii.

În timpul facultăţii a cântat alături de Ansamblul „Românaşul” al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca şi a urmat Şcoala Populară de Artă, secţia Canto clasic.

Ulterior, a participat la numeroase festivaluri şi concursuri, având şansa de a-l întâlni pe cel care-i era model şi de a cânta împreună. De altfel, apariţia alături de Nicolae Furdui Iancu a determinat un avânt al carierei, Ionuţ fiind tot mai des solicitat să apară în diferite emisiuni ori evenimente artistice în ţară.

Consideră că unul dintre cele mai importante spectacole din viaţa lui a fost în 1994, când, pe scena Sălii Palatului, a apărut prima dată împreună cu Nicolae Furdui Iancu. A fost momentul în care a simţit că marile nume din muzica populară îl acceptă şi îl susţin.

Anii însă au trecut, iar Ionuţ Fulea şi-a croit propriul drum, a pus la punct o mică orchestră cu care a început să colinde ţara.

De-a lungul carierei a lansat mai multe materiale discografice.

Pe lângă numeroasele concerte din ţară, cântă deseori şi peste hotare, până acum ajungând în: Germania, Mexic, Olanda, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Austria etc.

Este căsătorit şi are doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Gheorghe Cozorici

Celebrul actor Gheorghe Cozorici s-a născut în comuna Arbore (judeţul Suceava), la 16 iulie 1933, într-o familie de săpători de fântâni, şi s-a stins la Bucureşti, la 18 decembrie 1993.

Pe când era muncitor la Uzinele „Vulcan” din Capitală, a decis să dea examen de admitere la IATC, Facultatea de Teatru, secţia Actorie.

În 1956, după absolvire, alături de colegii de promoţie, a mers la Teatrul din Craiova.

A debutat în teatru la 24 de ani, în rolul „Hamlet”.

În 1959 a fost angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a jucat vreme de peste trei decenii.

Principalele piese de teatru în care a jucat: „Tragedia optimistă”, „Surorile Boga”, „Nora sau Casa cu păpuşi”, „Domnişoara Nastasia”, „Apus de soare”, „Romeo şi Julieta”, „Becket”, „Regele Lear”, „Danton”, „Medeea”, „Generoasa fundaţie”, „A treia ţeapă”, „Caligula”, „Tinereţea lui Moromete”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Despot Vodă”, „Vassa Jeleznova”, „Moştenirea”, „Avram Iancu”, „Cabinierul”, „Livada de vişini”, „Familia lui John”.

În film a debutat în 1960, cu rolul din „Mândrie”.

Din 1962 a fost distribuit în roluri memorabile în numeroase producţii cinematografice: „Ştefan cel Mare”, „Pădura spânzuraţilor”, „Gioconda fără surâs”, „Moartea unui artist”, „Capcana mercenarilor”, „Ciuleandra”, „Partea ta de vină”, „Răscoala”, „Procesul alb”, „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Ciprian Porumbescu”, „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475”, „Patima”, „Ultimele zile ale verii”, „Instanţa amână pronunţarea”, „Aurel Vlaicu”, „Râul care urca muntele”, „Urgia”, „Clipa”, „Vânătoarea de vulpi”, „Ancheta”, „Stele de iarnă”, „Un echipaj pentru Singapore”, „Omul şi umbra”, „Comoara”, „Imposibila iubire”, „Dragostea şi revoluţia”, „Un petic de cer”, „Vreau să ştiu de ce am aripi”, „Zbor periculos”, „Ziua Z”, „Din prea multă dragoste”, „Furtună în Pacific”, „Vară sentimentală”, „Trenul de aur” etc.

A fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a - „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” (1967) şi clasa a II-a (în 1971).

Autor: Pe o aripă de cânt

„Etalonul cântecului autentic...”

„Când rostești numele de Tiberiu Ceia, simți cum noțiunile de Banat, muzică populară și folclor se învârtejesc într-un joc amețitor și se pierd departe, într-o contopire aproape deplină.

Sinonim cu cântecul popular din Banat, Tiberiu Ceia a devenit etalonul cântecului autentic și un strict garant al versului de bună calitate.

Cu o voce melodioasă de excepție, izvorâtă din meandrele Timișului, din gânguritul păsărilor și din șoaptele vântului de pustă, bănățeanul fălos este îndrăgit de mai bine de o jumătate de secol de întreaga suflare a locului din care s-a ridicat, dar și de românii de dincolo de granițele Banatului, ca drept și legitim reprezentant, nu doar al unei regiuni bogate și frumoase, ci și al unui nesecat izvor de folclor fără seamăn.

Tiberiu Ceia, însă, a colindat și lumea, cântându-le românilor de pretutindeni, cărora le-a aprins roua ochilor și dorul de casă...” 

Petru Vasile Tomoiagă

Ziarul „Timişoara” - 2014 

„Este locul în care sunt acasă...”

 

„Timișoara este inima acestui ținut care m-a dăruit țării și contemporanilor mei.

România este țara în care m-am născut și locul în care sunt acasă.”

Tiberiu Ceia

La mulţi ani, Tiberiu Ceia!

Tiberiu Ceia, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi interpreţi de folclor, s-a născut în Timişoara, la 16 iulie 1940, într-o familie modestă, tatăl fiind funcţionar la Primărie, iar mama - casnică.

Primele cântece le-a auzit chiar acasă, la părinţii săi, care cântau foarte bine şi se pare că talentul l-a moştenit de la aceştia, precum şi de la bunici.

Conform propriilor declaraţii, a debutat încă de la 5 ani, la Grădina „Capitol” din Timişoara, cu romanţa „Cruce albă de mesteacăn”, pe care o ştia de la tatăl său, şi pe care a înregistrat-o abia după anul 1990, fiind interzisă în perioada comunistă.

La şcoală era deja o mică vedetă şi solist al corului.

După absolvirea Liceului „C. D. Loga”, între 1960 - 1962 a urmat Şcoala Tehnică Financiară din oraşul natal, iar între 1962 - 1967, a fost student al Facultăţii de Filologie, din cadrul Universităţii de Vest.

Între 1967 - 1972, a predat ca profesor la şcoli din Şandra, Jimbolia, Timişoara, iar între 1972 - 1978, a fost director adjunct al Şcolii Speciale.

În 1978 a renunţat definitiv la învăţământ.

În timpul facultăţii a cântat pe scena Casei de Cultură a Studenţilor.

Debutul oficial a avut loc în 1967, pe scena Operei din Timişoara.

Primii paşi pe drumul cântecului i-a făcut alături de Ansamblul „Doina Oltului”, sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan.

La începutul carierei, idolii săi erau Ioana Radu şi Lucreţia Ciobanu.

Între 1978 - 1991, a fost solist vocal al Ansamblurilor „Doina Oltului” - Slatina, „Rapsodia Română” - Bucureşti, „Haţegana” - Hunedoara, Filarmonicii „Ghe. Dima” - Braşov.

Între 1991 - 1994, a fost director al Ansamblului „Banatul” din Timişoara.

Între 1995 - 1997, a fost redactor - şef, iar în 1997 - director al TVR Timişoara, unde realizează şi prezintă emisiunea - iniţial având titlul „La izvoare”, ulterior redenumită „Plaiuri bănăţene”, apoi „Cântecul de acasă”.

În anul 2016 a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Timişoarei”.

Între 1967 - 2012, a colaborat intens cu Casa de Discuri „Electrecord”.

De-a lungul carierei a făcut numeroase înregistrări la Radio Timişoara şi Radio Bucureşti, a fost prezent pe scene din întreaga ţară, dar şi din Europa, America de Nord, America Centrală, Australia şi Asia.

În 1968 a primit Medalia „Meritul Cultural clasa I”, în 2000 - Diploma de Excelenţă din partea Ministerului Culturii, iar în 2006 - Diploma de Excelenţă „TVR 50”.

A fost căsătorit cu Anca Ceia (de profesie cadru didactic) timp de 52 de ani, până în octombrie 2019, când doamna a decedat în urma unei grele şi îndelungate suferinţe. Împreună au un băiat stabilit în California.

Pe o aripă de cânt 

La mulţi ani, Laura Haidău!

Laura Lenuţa Haidău, iubită interpretă de muzică populară din zona Bucovinei, s-a născut la 16 iulie 1969, în satul Dănila (comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava).

A absolvit Colegiul „Petru Rareş” din Suceava.

A îndrăgit muzica din copilărie, dar paşii săi pe drumul folclorului au fost îndrumaţi, mai târziu, de maestrul Viorel Leancă.

A lansat mai multe albume, este o prezenţă constantă în cadrul emisiunilor de folclor, pe scenele spectacolelor şi festivalurilor folclorice, atât în calitate de interpretă, cât şi de prezentatoare.

Este căsătorită şi are un băiat.

Pe o aripă de cânt 

La mulţi ani, Mioara Pitulice!

Îndrăgita interpretă de muzică populară - Mioara Pitulice - s-a născut la 16 iulie 1958, în comuna Adunaţii-Copăceni (judeţul Giurgiu).

Mioara Pitulice reprezintă Muntenia şi a fost solistă a Ansamblului Artistic „Ciocârlia” timp de 11 ani.

De-a lungul carierei a apărut în numeroase spectacole în ţară şi străinătate, în emisiuni radio-tv de folclor şi a lansat mai multe materiale discografice.

În anul 2000 a plecat să locuiască în Virginia, Statele Unite ale Americii, unde participă la festivalurile dedicate comunităţii de români de aici.

Este căsătorită şi are două fete, iar una dintre ele - Ruxandra - îi calcă pe urme în domeniul artistic.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Tu iubeşte-mă aşa cum sunt...”

„Sunt rău. Sunt bun. Sunt nemilos. Sunt blând.

Dar tu iubeşte-mă aşa cum sunt.

De-aş fi doar bun şi blând, cum mă doreşti,

ar fi uşor de tot să mă iubeşti.

Atuncea lumea toată, câtă e, m-ar adora -

şi-ar mai avea oare acelaşi preţ iubirea ta?”

Nicolae Dabija

 

Am prea multe de spus...