"Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu
ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi
renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de
timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu
pas, şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca
lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă şi atunci când te
desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e usor
s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al
lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit
s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi
voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără
rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii
fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri. Există trei
mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.
Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în
foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de
copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca
vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost
privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au
ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de
paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă
vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea
grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni
nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l
mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele
Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy",
prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le
trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă
se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor
supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene". La noi chestia asta
se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place.
Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la
hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că d-aia avem UE. Cântatul
cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă
până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi
broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit,
nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme
barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag
ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu
erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte
şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei
dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau
la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de
partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au
neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât
mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de
îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi
pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de
câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară
oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o
variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi
înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi
aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se
accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe
jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu' părinte, e
urgent.
Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să
facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar
de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii
se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru
viză de Canada .
Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian
bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate,
joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că
fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian
bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi
să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru
multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.
Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi!"
Sursă text: Bistrita Online
Sursă foto: DCNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu