Mănăstirea Curtea de Argeş
- 100 de ani de la moartea Regelui Carol I -
Mi-am amintit de excursia pe care am avut bucuria de o întreprinde la Mănăstirea Curtea de Argeş şi m-am gândit să vă arăt câteva imagini de acolo, astăzi, nu întâmplător.
Motivul principal care stă la baza acestei postări, îl reprezintă o informaţie peste care am dat astăzi, conform căreia, în urmă cu 100 de ani, într-o zi de 10 octombrie, părăsea această lume CAROL I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României.
Domnia sa (1866 - 1914) a reprezentat, prin cei 48 de ani ai săi, o perioadă caracterizată prin mari progrese în plan politic, social, economic, demografic, administrativ și cultural.
În toamna anului 1914, CAROL I a fost înmormântat la Curtea de Argeș, în Biserica episcopală, unde, doi ani mai târziu, avea să-şi găsească odihna și soția sa, ELISABETA.
Despre CAROL I, Constantin C. Giurescu scria:
"A avut simţul datoriei şi al onoarei în gradul cel mai înalt, fiind o pildă vie pentru toţi supuşii săi. A pus întotdeauna mai presus de sine statul, la a cărui ridicare s-a gândit necontenit".
CAROL I, primul rege al României, scria în testamentul său: "Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene.
M-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului (...) Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Totul pentru Ţară, nimic pentru mine!»".
Tot la Curtea de Argeş îşi dorm somnul de veci: Regele FERDINAND şi Regina MARIA.
În pronaosul bisericii se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab, Doamna Despina - soţia lui Neagoe Basarab, Doamna Stana (Sofronia) - fiica lui Neagoe Basarab şi soţia lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei, precum şi locul de veci al lui Radu de la Afumaţi – soţul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab.
La câţiva paşi de legendara mânăstire Curtea de Argeş se construieşte noua Catedrală Episcopală şi Regală, care va adăposti criptele familiei regale a României.
Lucrările ar urma să se finalizeze în anul 2015, cu excepţia picturii interioare şi a unor finisaje.
Când construcţia va fi gata, primul sicriu coborât în criptă va fi al regelui Carol al II-lea, urmat de cel al fostei soţii, Elena a Greciei, care va fi adus de la Lausanne, Elveţia.
Momentan, sicriul lui Carol al II-lea se află într-o capelă situată la circa 30 de metri de Mănăstire, unde a fost depus în februarie 2013.
Tot atunci, Elena Lupescu, ultima soţie a regelui Carol al II-lea, a fost înmormântată în faţa unei bisericuţe de lemn de la Curtea de Argeş.
© Pe o aripă de cânt
10 octombrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu