Sfârşit de octombrie, la Palat...

Zi de toamnă

Palatul Culturii din Iaşi

FUEGO - vernisaj la Bacău: "TAINA CULORILOR"

"TAINA CULORILOR"

Expoziţie de pictură cu vânzare a artistului

PAUL SURUGIU - FUEGO

Vă invităm la evenimentul în care veţi cunoaşte

noua pasiune a lui Fuego.

Vernisajul este cu vânzare.

Veţi descoperi poezia tăcută a culorilor, într-un exerciţiu de introspecţie a artistului

Paul Surugiu,

care pictează cântece şi ascultă poveşti ale picturilor.

Parte din fondurile obţinute din valorificarea lucrărilor realizate cu multă pasiune vor fi destinate sprijinirii unor mari artişti ai României, aflaţi în dificultate, dar şi tinerelor talente.

Invitaţi speciali, muzică şi poezie, bunăvoinţă,

într-o seară de neuitat...

22 septembrie 2016, ora 19.00 - BACĂU

Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău

Calea Doctor Alexandru Şafran 145

Păstrează esenţa vieţii!

Niciodată nu renunţa la visele pe care le ai!

Zboară mereu liber, precum păsările cerului şi nu lăsa pe nimeni să taie aripile viselor tale!

Învaţă să trăieşti,

nu doar să exişti!

Păstrează, întotdeauna, esenţa vieţii în sufletul tău şi încrederea în propriul destin!

Fii tu însuţi şi urmează-ţi drumul!

© Pe o aripă de cânt

"Carmen"

Opera Naţională Română din Iaşi

24 februarie 2016

Pentru o vizualizare mai bună, click pe foto

"La Traviata"

Opera Naţională Română din Iaşi

25 martie 2016

Pentru o vizualizare mai bună, click pe foto

DOAR FEMEIA POATE FI...

Ştiam şi am mai spus deseori despre faptul că această primăvară trebuie să fie una cu adevărat specială pentru

fiecare dintre noi.

În ceea ce mă priveşte, această afirmaţie este susţinută de atâtea întâmplări minunate de care zilnic am parte, întâlniri cu oameni de excepţie, clipe minunate petrecute alături de inimi calde, veşti dintre cele mai bune etc.

Una dintre cele mai plăcute surprize şi, dacă vreţi - cadoul cel mai drag sufletului meu în aceste zile, este următorul montaj video, pe care, cu imensă surprindere, l-am descoperit în această seară şi care ne este dedicat nouă, femeilor de pe o

Aripă de cânt.

Un gest banal probabil îl vor numi unii, dar vă asigur că de mare preţ pentru mine... pentru că ador această melodie.

"DOAR FEMEIA"

este - cred eu - poate una dintre cele mai frumoase definiţii pe care un bărbat - de această dată este vorba despre regretatul poet

DUMITRU MATCOVSCHI

- o poate da FEMEII.

Temele abordate de către maestrul Matcovschi în poeziile sale sunt dintre cele mai diverse. Printre acestea - versurile dedicate femeii şi iubirii, pur şi simplu te cuceresc prin armonie, sensibilitate, prospeţime, sinceritate şi,

mai presus de toate, prin simplitate.

În ceea ce o priveşte pe

OLGA CIOLACU,

extraordinara doamnă care a dat viaţă acestei variante interpretative, multe ar fi de spus, dar prea puţine cuvintele care-mi vin în minte acum.

Întotdeauna elegantă şi distinsă, frumoasă, modestă şi profesionistă în tot ceea ce face, ştiind de fiecare dată ce să ofere publicului pentru a-l ţine aproape, artista emoţionează prin vocea sa şi prin melodiile pe care le interpretează.

Întruchipare desăvârşită a eternului feminin,

OLGA CIOLACU

este exact aşa cum...

"Doar femeia poate fi..."

Tuturor doamnelor şi domnişoarelor de pe blogul nostru, ofer în dar surpriza muzicală specială, pe care d-na OLGA CIOLACU ne-a dăruit-o cu ocazia zilei de 8 Martie şi pentru care-i mulţumim din suflet!

La mulţi ani tuturor!

"Între Paradis şi Infern"

Julio Iglesias - "Între Paradis şi Infern"

- Autobiografie -

- Editura RAO, 2008 -

"Julio Iglesias nu este un personaj simplu. Nu este simplu să fii o legendă. Misterul va avea uneori, poate, ultimul cuvânt..."

"Nu vreau să păstrez pentru mine nimic din ceea ce ar trebui să spun, ca să nu regret mâine ceea ce nu am făcut."

"Puţini, foarte puţini sunt cei care mă cunosc cu adevărat. Nici eu însumi nu ştiu cine sunt şi nu-mi este deloc uşor, chiar deloc, atunci când mă surprinde

ceea ce fac."

"Fac ceea ce-mi doresc. Nimeni nu mă obligă. Sunt eu însumi."

"Mă întristez când văd că unii cred despre mine că sunt un omuleţ slab, un domnişor căruia viaţa i-a dat totul, fără ca el să dea nimic în schimb.

Nu, nu este aşa.

Ceea ce mi s-a întâmplat atunci m-a făcut mai puternic.

M-a făcut să mă nasc din nou, dar altfel.

De atunci, nimic nu a fost uşor sau gratuit pentru mine."

"... în scaunul acela cu rotile, eu nu mi-am văzut viaţa, ci moartea.

Şi mi-am spus:

Julio, nu poţi să mori, nu poţi să rămâi cum eşti acum.

Trebuie să te ridici şi să mergi!

(...) Ceea ce voiam eu era să merg, să umblu, să ies din nou afară, să văd şi altceva decât ceea ce îmi arătau geamurile de la balcon.

Să trăiesc din nou..."

"Mi-ar plăcea să mă pot urca într-o zi într-un avion privat, să zbor până în nordul Spaniei, fără să ştie nimeni că vin, şi să străbat meleagurile copilăriei mele, căutându-mi vechii prieteni de-atunci.

(...) M-aş bucura mult să trec neobservat. Dar nu va fi uşor!

N-am zile libere, sunt legat de mâini şi de picioare de timp, de acest timp care deja nu-mi mai aparţine.

De aceea este timpul atât de important pentru mine.

(...) Niciodată, aproape niciodată nu pot face ceea ce-mi doresc..."

"Povestea cu clovnul care râde pe dinafară şi plânge pe dinăuntru e vizibilă la mine, n-am ce-i face, dar este un lucru pe care am început

să-l depăşesc încet-încet...

(...) Sunt zile în care mă trezesc prost dispus şi nu suport asta.

Nu mă simt în largul meu, sunt sătul să tot aberez, cum zic eu, obosit să repet la nesfârşit aceeaşi poveste.

Cei care mă iubesc, bine, iar cei care nu, să mă lase în pace."

"În viaţă vezi multe, multă bucurie, multă tristeţe, multe vorbe goale şi sentimente utopice.

Eu sunt un visător, dar aşa cum sunt,

trebuie să mă menţin cu picioarele pe pământ."

"Mă frământ mult, mai mult decât trebuie. Şi vreau să dau şi mai mult.

Ştiu că sunt un perfecţionist, iar asta, deşi pare o calitate, în fond ajunge să te distrugă."

"Despre mine se va spune mai întâi că am fost un bărbat care a iubit mult şi abia pe urmă se va vorbi despre cântăreţul Julio Iglesias.

(...) Succesul meu se datorează multor lucruri mărunte, puse laolaltă. De la voce până la privire, în doze mici. Trecând prin atitudinea mea faţă de viaţă. Prin poziţia mea faţă de tot ce mă înconjoară. Toate acestea, împreună, pot oferi o imagine oarecum atrăgătoare. Într-o anumită măsură, unică. Şi, bineînţeles, accept farmecul pe care ţi-l dă legenda, pe care eu nu-l caut, care apare aşa, pur şi simplu, care se ţese în jurul meu, care constituie povestea muncii mele, povestea mea.

(...) Îmi plac femeile cu personalitate puternică şi care au multe de povestit, îmi place să conversez îndelung cu ele, să le privesc în ochi, să le iubesc.

(...) Prefer femeia inteligentă, dar tandră. Nu-mi place deloc cealaltă, inteligentă, dar dură. Şi nici femeia atotputernică

nu este modelul meu în dragoste...

O iubesc pe cea care este feminină, dar feminină, pur şi simplu, de la sine, nu în mod artificial. Nu pe cea care dă dovadă de feminitate în anumite împrejurări, ci pe cea care este feminină, pentru că aşa este ea...

(...) Când ies cu o femeie, când o ţin în braţe, oricât de minunate ar fi acele momente, oricât de frumoasă ar fi femeia şi de romantică seara sau atmosfera, întotdeauna îmi pun în sinea mea aceeaşi întrebare:

- Este cu mine pentru ceea ce sunt, sau pentru ceea ce reprezint?...

(...) În viaţa mea au existat cu adevărat multe femei cărora le-aş fi putut spune multe, într-adevăr - "Să ne căsătorim!" - fără să-mi tremure vocea, însă, din cauza unor anumite circumstanţe de moment, n-a fost să fie.

(...) Recunosc că mă fascinează să vorbesc despre femei... cu toate că, uneori, în adâncul sufletului, mă doare... Am nevoie de ele mai mult decât de viaţa însăşi... Ele sunt însăşi viaţa mea... Sunt unul dintre motoarele existenţei mele."

"Pentru mine este o satisfacţie să apar pe copertă, nu din vanitate, ci pentru că este recunoaşterea muncii mele. Este meseria mea,

iar prima pagină e mai bună decât ultima.

(...) Sunt conştient că înfăţişarea reprezintă un procent foarte ridicat din succesul meu.

(...) Eu vreau să plac.

(...) Sufăr mai mult când văd un document grafic în care apar învins, obosit, urât, decât atunci când constat că am spus ceva ce nu trebuia să spun. Uneori, cuvintele zboară, chiar dacă apar în ziar, însă o imagine a idolului prăbuşit poate fi fatală. Se colecţionează. Iar ceea ce vreau eu este să nu-i deziluzionez pe aceia - acelea - care mi-au încredinţat visele şi speranţele lor.

Eu vreau să dau lumii potenţialul de speranţă, de bucurie, chiar de dragoste, de romantism, pe care mi l-a lăsat spre păstrare, aşa cum laşi într-o cutie de argint cele mai frumoase fotografii, dorinţe, sentimente."

"Întotdeauna mi-am vorbit de bine toţi colegii; niciodată, nici măcar în treacăt, nu i-am luat peste picior pe cei care sunt aici, împreună cu mine, şi iau parte la această luptă zilnică pentru cucerirea publicului. Nu.

Şi sunt mulţi cei care, dimpotrivă, se hrănesc cu sângele meu, ca vampirii, îmi sug propriul sânge, pentru a merge mai departe."

"Uneori, trebuie să spui anumite lucruri, acele lucruri care izvorăsc

din adâncul sufletului.

(...) Vorbesc şi tot vorbesc cu o siguranţă absolută, cu încrederea că majoritatea oamenilor din jur îmi sunt prieteni. Uit însă că mulţi dintre aceia care mă înconjoară îndeplinesc o obligaţie primară şi fundamentală, aceea de a povesti mai departe.

(...) Am ajuns să-mi fie teamă până şi de ceea ce spun. Viaţa mea se transformă, în pofida succesului, într-o situaţie efemeră, instabilă. Şi asta fiindcă ştiu că trebuie să tac şi nu tac, pentru că dorinţa de-a vorbi este mai presus de mine."

"Îmi iubesc fanii, cred în fanii mei...

(...) Nebuni şi înţelepţi, admiratori minunaţi, care te iubesc şi mor pentru tine în fiecare zi. Pe toţi îi port cu mine, ştiu că sunt acolo, în umbră, şi că, până acum am fost înconjurat de oameni calzi, foarte calzi.

(...) Eu nu ştiu să nesocotesc niciun zâmbet, oricât de modest ar fi acesta.

(...) Întotdeauna, însă, încerc să apar în faţa oamenilor aşa cum vor ei să o fac. Nu vreau să-i dezamăgesc. Au dreptul să mă vadă aşa cum vor ei să fiu,

nu cum sunt.

(...) Un cântăreţ n-ar fi nimic fără acel grup de fane care te sprijină necondiţionat, care ştiu totul despre tine şi îţi urmează paşii...

(...) Oameni dragi, pe care mulţi colegi îi nedreptăţesc. Casa şi inima mea sunt deschise acestor sute de mii de fraţi ai artistului, care îmi sunt alături când câştig şi pierd, deopotrivă, care nu vor decât să te îmbrăţişeze sau, pur şi simplu, să le trimiţi un sărut simbolic, în rândul de unde te aplaudă..."

"În ziua în care sănătatea mă va avertiza să abuzez de mine, în prima zi, mă retrag în tăcere de pe scena vieţii, fără alte explicaţii."

"Viitorul meu este scris în stele.

(...) Nu fac altceva decât să-mi urmez drumul. Propriul meu drum.

(...) Deşi pare că am totul, adevărul este că n-am nimic sau aproape nimic."

"Trebuie să trăiesc, trebuie să cânt. Până la moarte.

(...) Ceea ce vreau este să fac lumea fericită, iar dacă, în schimb, mă face şi ea fericit pe mine, cu atât mai bine.

(...) Singurul lucru care va rămâne din toată muzica mea va fi iubirea pe care am cântat-o, pe care am trăit-o, pentru care am suferit.

(...) Anii trec, într-adevăr, peste noi. Ţi-o strigă în faţă, în mod constant.

(...) Nu există poveste mai importantă decât viaţa însăşi..."

Pe o aripă de cânt

www.pearipadecant.blogspot.ro

"Fără iubire suntem nimic..."

Edith Piaf - "Fără iubire suntem nimic..."

- Biografie, Autor: Jean-Dominique Brierre -

- Editura RAO, 2014 -

"Iubirea dintre două fiinţe este, cred, singurul lucru care contează pe pământ.

Când iubeşti, eşti deosebit de curajos.

Dacă vrei să te realizezi, să te dezvolţi, ai nevoie de o iubire în viaţa ta.

Starea de iubire este o maladie foarte plăcută, cu inconvenientele sale, şi, mai ales, cu marile ei bucurii..."

Pe o aripă de cânt

www.pearipadecant.blogspot.ro

De colecţie...

In Memoriam...

Mărioara Murărescu...

"Dumnezeu să o odihnească!

Nu vom uita nicicând emisiunile ei de la TVR, privirea ei fascinantă şi vocea caldă, liniştită, plină de nuanţe magnifice, care ne mângâiau la suflet...

Am fost alături de ea, Tiberiu Ceia, Gică Petrescu, Nicolae Savu Cristescu ş.a., în juriul "Crizantemei de Aur" de la Târgovişte."

Olga Ciolacu

Foto: Olga Ciolacu Official

Mulţumim pentru amabilitate!

"Umbra din vocea mea"

Patricia Kaas - "Umbra din vocea mea"

- Autobiografie, Editura "Litera", 2011 -

"Mi-a fost foarte frică să scriu această carte. Pentru că un text nu e ca o scenă. Nu există lumini, totul e negru pe alb.

În curgerea cuvintelor încercăm să ne amintim partitura vieţii.

Nu e sigur şi eşti singur pe scena amintirilor care ezită să se arate.

Trebuie să ieşi din culisele uitării, să-ţi depăşeşti tracul, să înfrunţi întunericul sălii. (...) Cuvintele mele n-au acoperit nimic, ci mi-au scos la lumină visele, îndoielile, suferinţele. (...)

Merit acum puţină fericire, seninătate. Nu o fur, o cer cu umilinţă. De la mine însămi.

Povestea mea este nebunească, pentru că urmează o traiectorie puţin obişnuită.

Vin de departe, am ajuns departe. Acest parcurs mă hrăneşte, mă îmbogăţeşte..."

"Nu sunt ranchiunoasă, cu toate că nu uit.

Am prea mult noţiunea timpului, a fragilităţii lucrurilor şi a fiinţelor, ca să-l pierd detestându-i pe cei care mi-au făcut rău..."

"Rezist stresului scenei, călătoriilor, rutinei hotelurilor, pentru că sunt susţinută de publicul pe care îl întâlnesc.

Alerg într-o cursă fără sfârşit. Mă duc unde mă cheamă iubirea oamenilor.

Îmi depăşesc durerea, îmi alin arsura rănilor cu balsamul luminii, cu iubirea efemeră şi impresionantă a mulţimilor.

Mă intoxic cu concertele, mă lansez în cel mai viu dintre paradisurile artificiale, care sunt spectacolul şi scena.

O parte din mine este anesteziată. Sunt în stare să nu mai simt durerea.

În loc să încerc s-o îmblânzesc, o domin, o controlez şi o ascund..."

"Nu este întotdeauna uşor să nu le dai fanilor ceea ce vor, ceea ce pretind chiar.

Când mă aşteaptă seara, la ieşirea de la concerte, ca să mă vadă, să-mi vorbească, să le dau autografe, să fac o fotografie cu ei, sunt fericită.

Dar nu sunt mereu în formă.

Înţeleg că aşteaptă de la mine un zâmbet, un mulţumesc, prietenie, îmbrăţişări.

Ei nu pot înţelege să nu mă simt bine în seara aceea, pentru că m-am certat cu iubitul, pentru că sunt epuizată. Că n-am niciun chef să zâmbesc în fotografii sau că am probleme personale, independente de ei.

Şi atunci îmi controlez pornirile, întind mâna, le ofer chipul, zâmbetul.

Mă stăpânesc, pentru că îi iubesc.

Sunt mai importanţi decât Patricia. Fac tot ce-mi stă în puteri..."

"Mi-am imaginat întotdeauna că pot depăşi durerile, dacă mă concentrez total asupra spectacolului. Mi s-a întâmplat să cânt cu o durere de cap sau cu un picior rupt, cu o hernie cervicală, sau chiar suferind din dragoste - am reuşit, dar cu ce preţ?

Când eşti artist, cu greu poţi renunţa. E prea multă lume implicată, pentru a putea să-ţi arăţi slăbiciunea. Nu se pune problema să trimiţi publicul acasă, instrumentiştii, tehnicienii. Nu e numai o chestiune de bani. E vorba de etică.

Câtă vreme eşti în stare să te ţii pe picioare, chiar suferind, urci pe scenă... Pentru noi, într-o zi anume, oamenii au cumpărat bilet pentru seara respectivă, şi-au făcut un program. Din respect pentru ei, te duci la spectacol orice ar fi! Cu toată durerea, depăşindu-te.

Efortul devine supraomenesc, dar răsplătit... Entuziasmul publicului te alină ca un balsam, atenuează puţin infernul."

"Suntem apropiaţi în pofida distanţei, a vârstei, a experienţei

(relaţia cu Alain Delon - n.r.).

Îmi dă sfaturi, mă pune în gardă în legătură cu capcanele celebrităţii. Cele peste care dai din imprudenţă şi celelalte, obligatorii, de care n-ai cum să scapi. Cum sunt singurătatea, izolarea la care te obligă gloria.

Cuvintele lui despre preţul notorietăţii mă îngrozesc. Găsesc că preţul e mare, eu, care cunosc senzaţia de vid, hora tăcută a obiectelor, vocea mamei care nu se mai aude la telefon.

Îl las să-mi vorbească despre răceală, absenţă.

Chiar dacă presimt că are dreptate.

Lovitura dată de relaţiile false, pentru că eşti celebru, îndepărtarea de cei apropiaţi, posibila paranoia din cauză că eşti prea normal.

Admiratorii şi fotografii îţi pot fura o mare parte din viaţă..."

"Bogăţia şi notorietatea nu m-au făcut să uit de unde vin -

acelaşi sânge curge în venele noastre.

La început, când începi să câştigi bani, ai tendinţa să trăieşti în lux. Am petrecut aşa o perioadă frenetică. De recuperare. (...)

Tot ce-mi imaginam că face un om bogat făceam şi eu. Şi-apoi, mai târziu, am înţeles că asta nu mă făcea mai fericită, că banul este doar un supliment al fericirii, care face viaţa mai uşoară."

"De fapt, niciodată nu ne obişnuim cu moartea, nici cu boala.

Când fiinţa iubită este încă printre noi, îi negăm plecarea, iar când deja a plecat, forţăm prezentul, refuzându-i absenţa. Cum să ne resemnăm cu ceva care ne depăşeşte, cu ceva atât de puţin omenesc?..."

Pe o aripă de cânt

www.pearipadecant.blogspot.ro