"Casele vieţilor noastre"
Prefaţă: Ioana Pârvulescu
Editura Humanitas - 2015
"Rari oamenii unei singure case, aşa cum sunt oamenii unei singure iubiri! Cei mai mulţi ne mutăm de multe ori de-a lungul vieţii şi, de la o singură casă luată cu noi prin lumea mare, ajungem, cu timpul, după toate peregrinările prin lumea mare, să purtăm înăuntrul nostru un adevărat orăşel plin de poveşti, aşa cum este şi cel ridicat de la sine în aceste pagini."
"Casele vieţilor noastre este aşadar un oraş pestriţ, cu stiluri arhitectonice diferite, cu străzi pline de animaţie şi case pline de viaţă. Iar dincolo de uşi se aud glasuri şi poveşti: aparţin în întregime caselor, fac parte din memoria lor afectivă.
Personajele principale, în acest loc care nu există pe nici o hartă, sunt casele, personajele episodice sunt oamenii din ele.
(...) Uneori casele supravieţuiesc, chiar dacă au fost dărâmate, chiar dacă au murit, la fel cum un om drag supravieţuieşte în cei care i-au fost apropiaţi. De obicei însă, casele sunt cele care rămân în picioare şi după moartea noastră, sunt cele care poartă amintirea vieţii, în timp ce oamenii trec dincolo de ele, ca apa."
"Sunt în această carte case triste şi case care privesc lucrurile cu umor, sunt case gălăgioase sau liniştite, sunt case fricoase, neastâmpărate sau bătrânicioase. Sunt case care au istorie şi, uneori, fac istoria. Sunt, adesea, case care au rezistat vremurilor şi care i-au ajutat pe oamenii din ele să reziste. Dar sunt şi case dragi care au fost despărţite cu forţa de cei care erau ai lor.
(...) Un lucru este sigur: casele vieţilor noastre nu sunt făcute numai din materiale de construcţie tradiţionale, cărămizi şi mortar, ţigle, beton, sticlă, lemn, ci, mai ales, din materiale fine şi neaşteptat de rezistente: amintiri, poveşti, mirosuri, zgomote, mici obiecte, nume, voci, mişcare."
Ioana Pârvulescu
"Orice întoarcere la o perioadă fericită a vieţii
e o manevră de a ţine timpul pe loc."
Gabriel Liiceanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu