"Poetul român Mihai Eminescu spunea:
"Viaţa este irosită pentru cel care n-a trăit-o aşa cum ar fi vrut."
Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieţii, mulţi oameni încep să aibă regrete şi îşi dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel.
Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorinţa irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspiraţii ale lor."
"Viaţa este irosită pentru cel care n-a trăit-o aşa cum ar fi vrut."
Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieţii, mulţi oameni încep să aibă regrete şi îşi dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel.
Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorinţa irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspiraţii ale lor."
Laurent Gounelle
"Imaginează-ţi: într-o duminică te plimbi în San Francisco pe faleză, când deodată o ghicitoare te prinde de mână ca să-ţi citească viitorul în palmă. Amuzat, intri în joc, dar deodată figura ei se crispează şi devine lividă. Ceea ce îţi spune în final... ai fi preferat să nu afli.
Începând din acest moment, nimic nu va mai fi ca înainte şi tot ce făceai zi de zi se va schimba."
"O lecţie despre fericire."
Le Parisien
"O carte pozitivă, care-ţi dă o stare de bine."
Ouest France
Citate din carte:
"Nu preţuim viaţa decât când suntem pe cale s-o pierdem."
"Vieţile noastre trăite în fugă ne fac deseori să-i neglijăm pe cei la care ţinem."
"... Odată o dorinţă împlinită, vom năzui spre ceva nou, la care nici nu ne gândeam înainte.
În final, e doar o cursă fără sfârşit în încercarea de a împlini dorinţe care se succed la infinit."
"Dacă nu ne dăm timp să ne ascultăm inima, să atingem ceea ce vine din cele mai profunde acorduri ale fiinţei noastre, riscăm să nu ne cunoaştem cu adevărat.
Şi când se întâmplă asta...
Când nu ne cunoaştem cu adevărat, lăsăm iluziile să ne guverneze viaţa...
Toţi avem iluzii în legătură cu viaţa noastră, care ne împing într-o direcţie sau alta. În profunzime, conştiinţa noastră ştie că nu sunt reale şi că ne aflăm pe un drum greşit. Dar dacă nu ne ascultăm inima, lăsăm acele iluzii să ne guverneze viaţa şi să ne priveze de adevărata libertate. Putem deveni chiar sclavii iluziilor noastre."
"E destul de greu să-ţi regăseşti pacea interioară într-o lume plină de egoism şi de violenţă, împotriva căreia trebuie să lupţi zi de zi."
"... Prezentul nu se trăieşte decât o singură dată. Momentele pierdute nu se mai întorc niciodată."
"Lumea e rezultatul actelor noastre individuale.
Schimbarea produsă în fiecare dintre noi e singura cale spre o lume mai bună.
O lume mai bună, în care să putem trăi frumos."
"Viaţa e prea scurtă ca să ne lamentăm pentru toate dezamăgirile...
Existenţa e o mişcare continuă, lucrurile se schimbă în fiecare clipă şi a te opune acestor schimbări nu înseamnă decât nefericire.
Doar încrederea în viaţă îţi permite să mergi mai departe, să treci peste greutăţi şi să reuşeşti să apreciezi orice ţi se va întâmpla."
"Dacă fiecare dintre noi ar fi conştient de imensa valoare pe care o are, întreaga lume s-ar schimba radical."
"... Trăim într-o societate în care rareori spunem celor din jur lucrurile bune pe care le gândim despre ei.
Ne este jenă s-o facem şi avem multe reţineri, fiecare îşi păstrează pentru sine opiniile pozitive ca pe nişte seminţe pe care le lasă să se usuce în fundul buzunarului, în loc să le cultive ori să le încredinţeze vântului, ploii şi pământului.
Acesta este probabil motivul pentru care oamenii nu sunt obişnuiţi să primească astfel de mesaje şi de aceea e greu să faci un compliment sincer fără ca interlocutorul să-l interpreteze greşit ori să te suspecteze de cine ştie ce intenţii ascunse.
Şi chiar dacă, prin cine ştie ce şansă nesperată, sinceritatea nu-ţi e pusă la îndoială, persoana în cauză va încerca să minimalizeze prin toate mijloacele calitatea pe care i-o evidenţiezi, într-un elan de modestie ce ascunde stânjeneala de a primi un cadou atât de neobişnuit."
"Nu e bine să rămâi în preajma cuiva care-ţi face rău. Plecarea e decizia cea mai înţeleaptă."
"Conştiinţa morţii este necesară pentru a şti să trăieşti...
Viaţa noastră începe cu adevărat în ziua în care conştientizăm şi acceptăm cu adevărat faptul că într-o zi vom muri.
Conştiinţa morţii ne permite să ne eliberăm de iluzii...
Realizăm brusc ce are cu adevărat importanţă în viaţa noastră. Tot restul, care până atunci ne acapara atenţia şi energia, trece pe planul al doilea.
Orbirea noastră încetează, himerele dispar.
Atunci ne permitem să fim noi înşine, să exprimăm ceea ce simţim, să trăim ceea ce vrem să trăim."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu