Plecare...

Ne ducem toti, câte putin, mereu,
Catre liman de tihna si-mpacare.
Poate curând va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strâng pentru plecare.
O, dragi mesteceni gingasi si subtiri!
Si tu, pamânt! Si voi, câmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapâni-ntristarea.
Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii, ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.
Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Si pe pamântul trist, sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.
Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.
Acolo, stiu, ca nu fosneste-n zari
Cu gâturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari,
Eu ma-nfior si-mi simt adânc povara.
Acolo, stiu, ca nu vor mai fi fagi,
Nici holdele de aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi,
Toti oamenii cu care trec prin lume.
(Serghei Esenin)