"În numele poporului meu"
Autor: Malalai Joya, în colaborare cu Derrik O'Keefe
- O femeie afgană îndrăzneşte să ridice vocea
împotriva lorzilor războiului -
Editura Allfa - 2010
"În numele poporului meu este extraordinara poveste a unei femei afgane care, în ciuda tuturor opreliştilor, a ajuns membră a Parlamentului ţării ei, luptând pentru respectarea drepturilor omului în Afganistan şi în lume.
Malalai Joya avea patru ani când familia ei a părăsit Afganistanul, în urma invaziei sovietice din 1979. După venirea la putere a talibanilor, Malalai Joya s-a întors în ţara ei natală, lucrând pentru mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului. A predat în şcoli clandestine pentru fete, din oraşul Herat, şi a deschis o clinică şi un orfelinat în provincia ei natală, Farah.
În 2005, a devenit membră a Parlamentului, fiind suspendată doi ani mai târziu, în urma denunţării corupţiei din rândul lorzilor războiului. Malalai Joya a cerut în repetate rânduri judecarea unor membri ai Parlamentului pentru crime de război, criticând de asemenea acţiunile talibane, ca şi amestecul ţărilor occidentale în politica Afganistanului.
Deşi a primit ameninţări cu moartea şi a devenit ţinta atentatelor, Malalai Joya nu s-a dat bătută, fiind supranumită "cea mai curajoasă femeie din Afganistan". Lupta ei a devenit cunoscută în toată lumea..."
"Vin dintr-un ţinut al tragediei, numit Afganistan.
Viaţa mea a luat pe alocuri o turnură neobişnuită, dar în multe privinţe povestea mea e povestea unei generaţii. (...) Aceasta nu e doar povestea mea, ci povestea întregului meu popor aflat în dificultate."
"Ca să-mi ascund identitatea, trebuie să mă deplasez acoperită de o burqa, care în ochii mei este un simbol al oprimării femilor, asemenea unui giulgiu pentru cei vii. Chiar şi în zilele întunecate ale regimului taliban, puteam măcar să ies pe stradă, în burqa, pentru a le preda fetelor în diverse case secrete. Dar acum nu mă mai simt în siguranţă nici în burqa, în ciuda bodigarzilor înarmaţi care mă însoţesc. Musafirii mei sunt percheziţionaţi de arme, şi până şi florile de la nunta mea au fost verificate ca să nu ascundă bombe. Nu vă pot divulga numele familiei mele sau numele soţului meu, pentru că le-aş pune viaţa în pericol. Din acest motiv, am schimbat mai multe nume din carte."
"În cei treizeci de ani de când m-am născut, ţara mea a fost devastată constant de războaie. Cei mai mulţi afgani de vârsta mea sau mai tineri decât mine n-au cunoscut altceva decât vărsare de sânge, strămutări şi ocupaţie."
"Sper... că volumul va corecta uriaşa cantitate de informaţii eronate difuzată în legătură cu Afganistanul. Afganii sunt uneori prezentaţi în mass-media drept un popor înapoiat, nimic mai mult decât o adunătură de terorişti, criminali şi slugi obediente. Această imagine falsă este extrem de periculoasă, atât pentru viitorul ţării mele, cât şi pentru cel al Occidentului. Adevărul e că afganii sunt un popor curajos, iubitor de libertate, cu o cultură bogată şi un trecut de care pot fi mândri. Suntem în stare să ne apărăm independenţa, să ne guvernăm singuri şi să ne hotărâm viitorul."
"În Afganistan, avem o zicală care mi-e foarte dragă: "Adevărul e asemenea soarelui. Când răsare, nimeni nu-l poate opri sau ascunde." Sper ca această carte şi povestea mea să ajute acel soare să continue să strălucească şi să vă inspire pe voi, oriunde v-aţi afla când veţi citi aceste rânduri, să luptaţi pentru pace, dreptate şi democraţie."
Malalai Joya - Introducere. Praf în ochii lumii
*** Malalai Joya s-a născut la 25 aprilie 1978, în Ziken, regiunea Anardara (Vestul Afganistanului) şi mare parte din copilărie şi-a petrecut-o în afara ţării (Iran, Pakistan), în tabere de refugiaţi, aglomerate, în "barăci improvizate şi cocioabe de chirpici", în condiţii extrem de grele.
*** "Deşi familia mea a suferit multe lipsuri, un lucru am avut întotdeauna din belşug: dragoste."
*** "Bunicul avea darul vorbirii şi îi plăcea să intre în vorbă cu străinii pe oriunde mergea. Într-un fel, a fost primul "politician" din familia noastră. Îmi place să cred că am moştenit o parte din aceste trăsături de la el."
*** "Mine antipersonal sunt şi astăzi îngropate în câmpiile din întreaga ţară, mutilând copii şi fermieri, continuând să-şi îndeplinească misiunea malefică mult timp după ce cei care le-au plantat au plecat acasă."
*** "Mulţi refugiaţi aveau probleme de sănătate din cauza malnutriţiei şi amintirea bebeluşilor subnutriţi, care mureau în braţele mamelor lor îngrozite, mă bântuie şi azi. (...) Experienţa din taberele de refugiaţi m-au învăţat multe lucruri despre poporul afgan. Am văzut cu ochii mei suferinţa şi nedreptăţile şi am aflat despre puterea educaţiei. Aceste experienţe mi-au format percepţia asupra lumii. (...) Cititul a fost întotdeauna foarte important pentru mine. Alături de experienţele trăite, m-a făcut ceea ce sunt şi m-a ajutat să înţeleg importanţa valorilor pentru care luptăm."
*** "Anii de război civil au fost printre cei mai sângeroşi şi dificili din ultimele trei decenii... Chiar dacă respectarea regulilor religioase şi comportamentul zilnic le erau impuse şi supravegheate cu atâta stricteţe, spiritul oamenilor nu putea fi înfrânt."
*** "Copiii de la orfelinat erau o mare bucurie pentru mine. De fiecare dată când îmi făceam apariţia, mă înconjurau şi îmi săreau în braţe, plini de voioşie. La început, mi-am făcut griji că n-o să mă descurc cu ei, fiindcă aveau atât de multă energie, dar, treptat, această parte a muncii mele a devenit tot mai plăcută. (...) Poveştile lor tragice mă întristau, dar în acelaşi timp mă motivau să fac ceva pentru ei, ca să le vindec rănile. Moartea nu e o necunoscută pentru copiii din Afganistan, dar noi ne străduiam să le oferim o şansă la viaţă. (...) Acei copii mi-au schimbat viaţa şi m-au mişcat profund... Când vezi copii fericiţi şi plini de viaţă, devii şi tu fericit."
*** "Atât bărbaţii, cât şi femeile din Afganistan au o viaţă scurtă şi adeseori distrusă de violenţă, pierderi şi suferinţe. Speranţa de viaţă e mai mică de 45 de ani...
(...) Autoincendierea este un fenomen recent în Afganistan. Este o metodă tragică şi tot mai răspândită prin care femeile şi fetele scapă de o viaţă mizerabilă. Rata sinuciderilor în rândul femeilor e foarte ridicată în ţara noastră, din cauza abuzurilor şi relelor tratamente la care sunt supuse. (...) Sute de femei îşi iau viaţa viaţa în fiecare an, pentru a scăpa de soţii violenţi sau de ruşinea de a fi fost violate şi abuzate.
(...) Multe femei mor din ce în ce mai tinere la naştere. Aproape 20 la sută din nou-născuţi nu ajung la vârsta de cinci ani."
*** "Se estimează că peste jumătate din bărbaţii afgani şi 80 la sută din femei sunt analfabeţi."
*** "Am ales de fiecare dată independenţa politică, deoarece consider că nişte carnete de partid pe care le purtăm în buzunare sunt mai puţin importante decât ideile pe care le purtăm în inimile şi în minţile noastre."
*** "E greu să fii puternic tot timpul. La fel ca toată lumea, mă simt şi eu obosită şi uneori speriată. Nu e nimic ruşinos în asta. Important e să continui, în ciuda greutăţilor."
*** "În zilele pe care le petreceam în Parlament eram întotdeauna stresată şi mă simţeam singură, fiindcă eram constant atacată şi insultată şi nimeni de acolo nu era dispus să discute problemele importante care ne afectează ţara. Simţeam o presiune enormă să vorbesc în numele poporului, dar nu mi se dădea niciodată ocazia. (...) Numeroase persoane, inclusiv unii dintre colegii mei parlamentari, m-au abordat pentru a-mi spune discret că mă susţin, dar că nu pot face acest lucru în public. Acest tip de susţinere este practic lipsit de valoare, de aceea am spus de nenumărate ori că tăcerea oamenilor buni este mai rea decât acţiunile celor răi. Îi condamn pe cei care păstrează tăcerea deşi cunosc adevărul."
*** "Există multe tipuri de teroare pe lume. Am scris deja despre teroarea împotriva femeilor şi despre teroarea sărăciei din ţara mea. Dar cei care se informează din mass-media corporatiste nu realizează poate că atacurile aliaţilor împotriva unor presupuse ţinte Al-Qaida şi talibane ucid, terorizează şi mutilează de asemenea şi afgani inocenţi.
Noi trăim în fiecare zi terorizaţi de un război fără sfârşit.
Moartea vine prea uşor şi în prea multe feluri în Afganistan... De câte ori plecăm de acasă... nu ştim dacă ne vom mai întoarce."
*** "Mă puteţi ucide pe mine, dar nu-mi puteţi ucide spiritul.
(...) Duşmanii noştri pot reteza floarea, dar nimic nu va împiedica sosirea primăverii."
