"Anul 1886 a adus inaugurarea solemnă a bisericii de la Curtea de Argeş, refacerii căreia regele i se dedicase cu mare dragoste şi pentru care donase sume considerabile din punga sa personală.
Impresia pe care o face lăcaşul Domnului este una absolut minunată.
Păşeşti de-a lungul unei alei umbrite de arbori bătrâni, când, după o micuţă cotitură, la oarecare distanţă se aprinde deodată o lumină intensă care, asemenea unei vrăji exotice, aruncă raze în toate părţile, turnuri zvelte, aurii înconjoară o cupolă mândră, boltită graţios deasupra clădirii a cărei structură arhitectonică şi splendoare multicoloră îţi aminteşte de una dintre acele casete de bijuterii orientale...
Prin întreaga structură decorativă, prin diversitatea ornamentelor, prin farmecul execuţiei artistice a diferitelor părţi ale ansamblului, prin fascinanta simfonie cromatică, biserica seamănă mai mult cu o admirabilă operă de artă autentic orientală.
Interiorul te întâmpină cu cel mai consistent gust bizantin, sclipeşte în toate tonurile cromatice, mai ales în auriu, albastru, verde; lămpi aurii de forme orientale atârnă de înaltele, aerienele arcade ale plafonului spre care coloanele se răsuceau aşa de decorativ de parcă n-ar avea de susţinut decât un uşor acoperiş de frunze.
Toate obiectele peste care cade privirea sunt lucrate cu mare artă, într-un stil unitar, perfect integrate ansamblului. O casetă mare din sticlă şi tivită cu aur conţine darul reginei, dar adevărat preţios, unic în felul lui: o evanghelie scrisă de ea pe pergament şi ilustrată cu picturi, fiecare dintre cele cincizeci de file mari fiind încadrată în larg chenar argintiu, cizelat cu aur.

"Nu plânge, ea n-a murit, ea doarme".
Explicaţia acestor cuvinte ne-o dă un înger coborând în zbor din ceruri, un înger cu trăsăturile drăgălaşe ale micii prinţese Maria, scumpul, unicul copil al perechii regale, dispărut prematur."
"Regele Carol I al României"
Autor: Paul Lindenberg
Editura Humanitas - 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu