Castelul Peleş

"De la mănăstire, pe drumul de pădure întins de-a lungul Peleşului clocotind în albia-i joasă, ajungi la castelul care te surprinde, te încântă, te impresionează din primul moment.

Desiş de brazi şi de fagi de ambele părţi, până când deodată, într-un luminiş dincolo de izvor, ţi se arată ca o fermecătoare creaţie de basm castelul cu turnurile şi crenelurile, arcadele şi terasele sale, cu galeriile şi verandele îmbrăcate în iederă şi viţă-de-vie, încadrat de verdeaţă compactă, în faţă cu straturi de flori şi fântâni arteziene, ca fundal nişte blânde şiruri de munţi cu aglomerări de molizi de mărime şi frumuseţe uimitoare; ca ultimă componentă a acestui tablou unic, Bucegii cu abruptele lor stânci şi vârfuri, care la apusul soarelui se transformă în vatra aprinsă a unui feeric joc de culori.

Şi pe lângă acestea, liniştea solemnă întreruptă numai de strigătul cucului şi de fluierătura mierlei, de susurul Peleşului şi de freamătul uşor din vârful copacilor, totul mare şi distant şi totuşi elegant şi preţios.

Urmând mai departe cărarea, trecând peste un pod de piatră pe sub care se zbenguie Peleşul cu valuri alb înspumate, ajungi în zona propriu-zisă a castelului, mărginită pe stânga de diferite clădiri. Dintre acestea frapează în mod deosebit aceea a gărzii, ocupată de o grupă a Batalionului 8 vânători staţionat în Sinaia, construită astfel încât imită o ruină de fortificaţie.

În faţa ei sunt aşezate două tunuri turceşti capturate de trupele române.

(...) Stilul, cu bogate elemente decorative, este cel al Renaşterii germane a secolului al XVI-lea.

Parterul şi etajul unu sunt construcţii de piatră, etajul doi, construcţie de palancă, ceea ce înseamnă deja o oarecare diversitate, la care se asociază mansarda pluriformă cu turnuleţe şi bovindouri, cu arcade şi vârfuri de fier aurite, totul prietenos şi plăcut, fără pompă şi somptuozitate greoaie.

De o anumită masivitate este numai marele turn cu patru laturi şi şarpanta deschisă a acoperişului, turn care se ridică la extremitatea vestică a faţadei principale.

În vârful său zvelt flutură mândru tricolorul, un turn rotund mai mic cu acoperiş conic foarte ascuţit completează colţul estic.

Nişe, balcoane, galerii, parţial acoperite cu stufoase plante agăţătoare sau împodobite cu flori frumos mirositoare, tot felul de adaosuri constructive interioare şi exterioare, o permanentă schimbare de linii şi profiluri veni să dea o notă de intimitate întregului.

(...) Interiorul castelului este amenajat cu cel mai fin simţ al frumosului şi cu cea mai profundă pricepere în materie de artă; căci refele şi soţia sa au decis şi aici asupra fiecărei piese de mobilier şi s-au îngrijit până la detaliul infim pentru o execuţie agreabilă, unitară a elementului decorativ, care este aliniat la stilul antic-german...

Pe lângă sculptura în lemn, regele a acordat mare atenţie lucrărilor de pictură pe sticlă, lucrări purtând marca bucuriei pe care o inspiră frumuseţea.

Concepute de foarte talentaţi maeştri, acestea au fost executate de primele firme muncheneze. Prin ele, lumina cade difuz pe săli şi scări, în care şi saloane, unde întâlnim marile creaţii ale clor mai importanţi artişti, creaţii care, prin atmosferă şi culoare, se adaptează spaţiilor respective.

În soţia sa, regele a găsit un ajutor preţios care-i împărtăşeşte înclinaţiile artistice. Regina a asistat permanent la consfătuirile lui cu arhitecţii şi artiştii, fiind mereu prezentă cu sfat şi faptă; multe picturi şi podoabe decorative atestă competenţa artistică a înaltei doamne. În apartamentele ei domneşte fantezia senină, totul este luminos şi prietenos, asemenea sufletului ei, şi totul se încarcă de un intim farmec personal, de particularităţile talentului ei poetic, muzical, artistic.

(...) O vrajă cuceritoare a castelului emană şi din faptul că din cele mai multe încăperi ale lui ai priveliştea celui mai minunat cadru creat de natură, a masivelor împădurite care-şi trimit în vale aburii parfumaţi, a văgăunilor şi munţilor.

(...) Curând după inaugurarea sa, castelul a avut oaspeţi distinşi, care au fost cuceriţi de căminul realmente princiar ca şi de poziţia impozantă şi de ambianţa sa idilică.

(...) Aproape de Castelul Peleş s-a înălţat apoi, ca reşedinţă estivală a perechii moştenitoare a tronului, castelul Pelişor, construit în stilul Renaşterii vechi germane.

Această construcţie, care a fost gata în doi ani şi s-a făcut după planurile şi sub supravegherea arhitectului Karl Liman, are un aspect extraordinar de agreabil, cu faţada ei variată, finisată cu bârne de lemn, înconjurată de verdeaţă.

Interiorul este mobilat precum modernele sedii aristocratice englezeşti, totul este luminos cu oarecare tendinţă spre stilul Secession, însă fără exagerările acestuia.

Multe dintre încăperi au fost aranjate exact după indicaţiile prinţesei Maria şi împodobite de ea cu propriile ei picturi, sculpturi şi broderii artistice, operaţiune în care s-a vădit gustul ei deosebit.

Din balcoanele şi galeriile Pelişorului privirile îţi rătăcesc fie în jos, spre îndepărtatele văi şi lunci străbătute de izvoare, fie se afundă în singurătatea codrului cu brazi înalţi şi cu foioase fremătătoare peste ale căror creştete îşi înalţă vârfurile zimţate Arsa Peleşului, de la care se prăvăleşte vuind şi spumegând Peleşul.

(...) Castelul Peleş este de altfel supus de curând unei încete, dar complete transformări constructive a faţadelor sale, cu o mai strictă redare a stilului şi rigorilor frumoasei epoci a Renaşterii germane şi a celor mai remarcabile edificii ale acesteia.

Când a fost ridicat, castelul nu a putut să îmbrace un aspect pe atât de unitar pe cât îl dorise de la bun început regele. Aceasta din cauza multiplelor piedici, a unei anumite lipse de experienţă a şefilor de lucrări şi, în sfârşit, a mai fost şi timpul care presa pentru grabnica terminare a construcţiei.

Ceea ce a rămas imperfect atunci se îmbunătăţeşte sau chiar se renovează complet în linişte, pe bază de studiu foarte cuprinzător şi cu ajutorul unei echipe de lucrători atent şcolarizaţi, conduşi competent de mai-sus amintitul arhitect Liman...

(...) Regele se interesează şi de lucrurile aparent cele mai neînsemnate. Studiază cu maximă conştiinciozitate toate planurile, schiţele, desenele, stabileşte adesea forme şi material, se sfătuieşte cu arhitecţii, constructorii şi artiştii şi supraveghează mersul fiecărei lucrări în parte..."

"Regele Carol I al României"

Autor: Paul Lindenberg

Editura Humanitas - 2010