sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Să facem loc frumosului în noi!


Atâţia artişti minunaţi, atâtea realizări de excepţie, atâta artă extraordinară!...
E plină lumea de surprize dintre cele mai frumoase!...
Mai faci un pas şi iar descoperi ceva cu adevărat deosebit...
Şi este imposibil să nu-ţi capteze atenţia... Doar să nu vrei...
Când să mai ai vreme pentru nimicuri şi pentru oamenii mărunţi, insignifianţi, pentru circ şi mizerie? Când să mai trăieşti doar pentru
minciună, invidie, răutate şi ură?
Este mult, mult mai important să ne bucurăm sufletul şi privirea cu ceea ce - într-adevăr - merită atenţia noastră! 

Două concerte magnifice mă aşteaptă în următoarele zile...
La Bucureşti, Filarmonica îşi va începe spectacolele din acest an, la Ateneul Român, avându-i ca invitaţi speciali pe marea soprană Elena Moşuc şi interpretul portughez de fado - Gonçalo Salgueiro. Pentru mine personal, asta înseamnă o mult-visată reîntâlnire cu cei doi artişti, pe care am avut bucuria şi onoarea de a-i descoperi, cunoaşte şi îndrăgi, în 2014, la concertele "Operfado" ale Operei Naţionale Române din Iaşi. Ne plănuisem o revedere în 2015, dar, sinceră să fiu, nu credeam că acest lucru se va petrece atât de curând şi, mai ales, m-a surprins extrem de plăcut modul în care am primit această invitaţie, în prima noapte a anului.
Al doilea concert se va desfăşura la Sala "Olympia" din Paris. Era un vis mai vechi de-al meu de a lua parte la un spectacol al marelui Enrico Macias.
Dar nici măcar nu ştiam dacă mai realizează astfel de întâlniri cu publicul.
Ei bine, da, acum am aflat... Enrico Macias încă apare pe scenă şi face acest lucru extrem de bine...
Surpriza a venit, de data aceasta, din partea unor prieteni dragi şi frumoşi, care-mi ştiau dorinţa şi care au făcut tot posibilul să mi-o îndeplinească.
Va fi o călătorie muzicală ce va îmbina diferite culturi, începând de la Maghreb, mergând apoi spre marginile Europei de Est şi încheindu-se, cu duete inedite – tocmai la New York, totul transpus, discret, într-o variantă modernă.
Cam aşa a fost acum un an...
Enrico Macias la Sala "Olympia" - Paris, 12 ianuarie 2014
Aşadar, seri cu adevărat magice, cu artă adevărată, de calitate şi de o ţinută cum rar mai întâlnim în ziua de astăzi...
Şi simt că lunile ce vor veni mi-au pregătit momente
cel puţin la fel de frumoase!
© Pe o aripă de cânt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu