"O fată ca tine"
Autor: Maureen Lindley
Editura Humanitas, Colecţia "Raftul Denisei" - 2016
"În 1939, în Angelina, un prăfuit orăşel californian, segregarea rasială e un fapt cotidian: în curtea şcolii se joacă doar copiii albi, iar la sfârşitul orelor, numai copiii japonezi se grăbesc spre casă.
Satomi Baker... o fată de 14 ani, pe jumătate japoneză, înfruntă prejudecăţile şi clişeele americane cu impetuozitatea specifică vârstei: neaparţinând în întregume nici uneia din cele două lumi, în fiecare din ele e percepută drept o străină.
Când începe războiul, tatăl ei se înrolează voluntar şi îşi pierde viaţa în atacul de la Pearl Harbor.
Comunitatea japoneză, tolerată până atunci, este învinuită şi demonizată, iar în scurtă vreme toţi membrii ei sunt deportaţi într-un lagăr dintr-o zonă aridă.
Pentru Satomi începe o călătorie complicată, a maturizării precoce, a descoperirii de sine şi a afirmării identităţii într-o societate încă nepregătită să o aceepte."
"Lagărul îi oferă însă lui Satomi prilejul de a învăţa valoarea libertăţii şi de a-şi cunoaşte cu adevărat mama, înţelegând pe deplin adânca umanitate a principiilor după care aceasta se ghidează.
Lungul drum pe care-l parcurge Satomi de la adolescenta sălbatică la tânăra care-şi găseşte împlinirea pe Coasta de Est este redat cu mână sigură de Maureen Lindley, într-o poveste fascinantă."
"O poveste plină de empatie, spusă cu delicateţe."
Kirkus Reviews
"Satomi este una dintre cele mai izbutite eroine din literatura contemporană."
Frostmagazine.com
"Un bildungsroman captivant, dar şi o carte despre iubire, solidaritate şi forţă morală într-o lume în derivă, care, împletind aparent mărunte istorii personale cu istoria mare, devine povestea unei generaţii pierdute."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu