S-aprinzi câte-o lumânare!

Mama

"A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,

Ca să-l vadă pe feciorul, astăzi domn cu multă carte.

A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag,

Mi s-a umezit privirea, de iubire şi de drag.

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept sfioasă,

Şi întrebând-o câte toate, a intrat apoi în casă.

Înlăuntrul casei mele, câtă brumă am adunat,

Da' prilej ca biata mama să se creadă-ntr-un palat.

Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,

Şi cu multă grijă calcă, doar alături de covoare.

Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept în lege,

Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.

Şi abia o fac să şadă, pe-un divan cu scoarţă nouă...

"Mi-era dor de tine, maică... Ţi-am adus vreo zece ouă,

Niţel unt ia colea-n traistă, nişte nuci, vreo două sute..."

Şi cu ochii plini de lacrimi prinse iar să mă sărute.

"Poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume

Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume.

Caierul mi-i pe sfârșite... mâine poate-şi curmă firul

Şi-ntre patru blăni de scânduri, să mă cheme cimitirul.

Jale mi-i de voi, măicuţă, şi visez, chiar şi deşteaptă,

Cum pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă.

Tu, cu dorul mamei-n urmă, să te-aduni cu fraţii-acasă

Şi să-mparţi agoniseala de pe urma ei rămasă...

Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via,

Vaca şi-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria,

Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pâraie,

Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae.

Iară tu, că mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,

Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume,

Când şi când, în miez de vară sau de Paşti, să vadă satul

Cum îmi vine, ca-n toţi anii, la căsuţa mea, băiatul.

Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,

S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!..."

A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,

Ce, curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele."

Autor: Vasile Militaru

Sursă foto: Aici