In Memoriam: Nicolae Dabija

Nicolae Dabija a fost scriitor, publicist, istoric literar, om politic, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, membru al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, deputat în Sovietul Suprem al URSS (1989 - 1991) şi deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990 - 1994 și 1998 - 2001).

Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni (raionul Cimişlia), şi s-a stins la 12 martie 2021, în urma complicaţiilor determinate de virusul Covid.

A urmat cursuri la Facultatea de Ziaristică şi la cea de Filologie, iar în 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău.

A fost redactor - şef al săptămânalului „Literatura şi Arta” (editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova), calitate în care a jucat un rol important în lupta de renaştere naţională, publicaţia fiind cea mai importantă dintre cele care susţineau, în perioada 1988 - 1989, revenirea la grafia latină şi decretarea limbii române ca limbă oficială a ţării.

Nicolae Dabija a fost lector la Catedra de Literatură Română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la Catedra Ştiinţele Comunicării a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

A ocupat funcţiile de preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română”, preşedinte al „Asociaţiei Oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din Republica Moldova”, vicepreşedinte al „Ligii culturale a românilor de pretutindeni”, preşedinte al „Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova”.

Din anul 2016, a fost preşedinte al Mişcării „Sfatul Ţării - 2”, asociaţie non-guvernamentală care şi-a propus întregirea naţiunii române.

Premii şi distincţii:

- 1977 - Premiul Tineretului din Moldova;

- 1977 - Premiul pentru Poezie al Conferinței tinerilor scriitori din URSS - Moscova;

- 1982 - Premiul Festivalului Internațional de Poezie Tânără - Schwerin (RDG);

- 1988 - Premiul Naţional al Republicii Moldova;

- 1989 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 1992 - Marele Premiu „Nichita Stănescu”;

- 1993 - Marele Premiu „Lucian Blaga”;

- 1993 - Marele Premiu „George Bacovia”;

- 1993 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 1995 - Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române;

- 1995, 1996, 1997 - Câştigător al Topului „Cei mai buni 10 jurnalişti ai anului”;

- 1996 - Cavaler al „Ordinului Republicii” (cea mai înaltă distincţie);

- 2000 - Comandor al Ordinului Naţional „Steaua României”;

- 2000 - Premiul „Titu Maiorescu” - Asociaţia Juriştilor din România;

- 2000 - Medalia guvernamentală a României „Eminescu - 150 de ani de la naştere”;

- 2002 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova;

- 2005 - Marele Premiu pentru Poezie „Sfântul Gheorghe” - Festivalul Internațional de Poezie de la Uzdin (Serbia);

- 2008 - Premiul „Opera Omnia” - Uniunea Scriitorilor din Moldova;

- 2009 - Marele Premiu „Nichita Stănescu” - Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației;

- 2009 - „Ordinul de Onoare” - „în semn de prețuire pentru contribuția adusă la procesul de renaștere națională”;

- 2009, 2010, 2011 - Premiul „Pârghia lui Arhimede” - „pentru promovarea ştiinţei şi inovării în mass-media” - Academia de Ştiinţe a Moldovei;

- 2010 - „Doctor Honoris Causa” - Academia de Studii Înalte din România;

 - 2010 - Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului - Academia Internațională „Mihai Eminescu”;

- 2010 - Premiul de Excelență „Sărbătoarea Poeziei” - Iaşi;

- 2011 - Membru de Onoare al Comunității Academice - Universitatea „George Bacovia” Bacău - „ca o recunoaștere a deosebitei sale contribuții la promovarea românismului în lume”;

- 2011 - Premiul „Constantin Stere” - Ministerul Culturii din Republica Moldova;

- 2011 - Premiul Național „pentru întreaga activitate literară”;

- 2011 – „Doctor Honoris Causa” – Universitatea Tehnică din Moldova;

- 2012 - Profesor de Onoare al Liceului Teoretic „Petru Rareș” din orașul Soroca;

- 2012 - Premiul pentru promovarea valorilor culturale românești - Festivalul Internațional „Lucian Blaga”;

- 2013 - Premiul „Cartea Anului” - Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret;

- 2013 - Titlul Onorific „Om Emerit”;

- 2013 - Premiul „Italia - 2013” (pentru Cultură);

- 2014 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer - „în semn de înaltă preţuire pentru promovarea culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti” - Preşedinţia României;

- 2014 - Marele Premiu - Festivalul Internațional de Poezie - Trieste (Italia);

- 2015 - Premiul „Giacomo Leopardi” - Centrul Mondial al Poeziei;

- 2015 - Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani” (Italia);

- 2015 - Premiul „Sceptrul Poeziei” - Uniunea Scriitorilor din Macedonia - „pentru cel mai important scriitor din străinătate”;

- 2016 - Prix de l'Autre Edition;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea din Oradea;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”;

- 2016 - „Doctor Honoris Causa” - Universitatea din Târgu Jiu.

- 2017 - Marele Premiu - Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Craiova;

- 2018 - Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” - Festivalul Internaţional de Poezie – Havana.

Nicolae Dabija a scris peste 80 de volume de poezie, proză, eseuri, manuale.

A debutat în 1975, cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, după care au urmat culegerile de proză: „Apă neîncepută” (1980), „Zugravul anonim”(1985), „Aripă sub cămaşă” (1989), „Dreptul la eroare” (1993), „Lacrima care vede” (1994), „Oul de piatră” (1995), „Fotograful de fulgere”(1998), „Tăceri asurzitoare”(2000), „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!”(2013) şi altele.

Dintre volumele de eseuri pe care le-a publicat, amintim: „Pe urmele lui Orfeu” (1983), „Moldova de peste Nistru - vechi pământ strămoşesc” (1991), „Libertatea are chipul lui Dumnezeu” (1997), „Icoană spartă, Basarabia” (1998); „Harta noastră care sângeră” (1999), „La est de vest” (2001), „Vai de capul nostru!” (2001), „În căutarea identităţii” (2002), „Drumul spre biserică” (2013), „Urma sârmei ghimpate” (2013), „Manifest de Unire” (2013).

A scris şi literatură pentru copii: „Poveşti de când Păsărel era mic” (1980), „Alte poveşti de când Păsărel era mic” (1984), „Domnia lui Ştefan cel Mare” (1991), „Nasc şi la Moldova oameni”(1992).

A fost autorul manualelor şcolare „Daciada, ciclu de manuale pentru clasele I-IV” (1991 - 1993) şi „Literatura română pentru clasa a VI-a” (1998 - 2002).

A alcătuit o „Antologie a poeziei vechi moldoveneşti” (1988) şi a tradus din Federico Garcia Lorca, Goethe, Jukovski.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Erau ierni aspre, cu zăpadă mare...”

„Erau ierni aspre, cu zăpadă mare, se făcea focul în casă, mirosea a lemne şi a mâncare. Mama gătea foarte bine şi duc dorul gusturilor din copilărie.

Cred că florile alea pe geam m-au impresionat foarte tare, pentru că mi le amintesc şi acum extrem de clar. Aveau nişte forme fabuloase. Acum nu prea mai există flori de gheaţă...

Şi în această lume cu flori de gheaţă şi miros de lemne în sobă, eu am ştiut că vreau să mă fac actriţă.

Mi se pare uşor ridicol să spun acum: „Eu de când eram mică voiam să mă fac actriţă”.

Adică de când aveam vreo 5-6 ani. Dar ăsta e adevărul.

Probabil că există în noi un fel de antenă ne ghidează spre un drum, spre ceva care să răspundă nevoii noastre interioare. Pentru că altfel nu ştiu să-mi explic şi să vă explic cum anume, într-un sat din Apuseni, unde nu văzusem în viaţa mea un spectacol de teatru, eu am simţit că vreau să mă fac actriţă.

Aveam, e-adevărat, un aparat de radio la care ascultam absolut toate piesele de teatru radiofonic, cunoşteam vocile tuturor actorilor pe care îi auzeam...”

Ana Ciontea

Interviu pentru „Adevărul” , 2015 

„E viaţă în plus pe care o primeşti...”

„Între două roluri, când nu joci, ai senzaţia că se termină cariera.”

 

„Actoria pentru mine e o nevoie de a mă exprima, e o invitaţie la joc, la intrarea în poveste.”

 

„Eu simt că trebuie să fiu pe scenă. Simt nevoia să dăruiesc...”

”Pe scenă mă simt mult mai bine decât în viaţă, mult mai în siguranţă, mult mai liberă.

Iar pe scenă te simţi „mai” viu decât în viaţă. E o cantitate în plus de viaţă pe care o primeşti acolo.

E viaţă concentrată.

Şi e minunat să lucrezi fără plasă de siguranţă. Dar pentru asta îţi trebuie curaj...”

Ana Ciontea

Foto: Metropolis  

La mulţi ani, Ana Ciontea!

Actriţa Ana Ciontea s-a născut la Hunedoara, la 15 iulie 1959.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (promoţia 1982, clasa Ion Cojar şi Marin Moraru).

A fost repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.

A colaborat cu Teatrul Mic şi Teatrul „Bulandra” din Bucureşti, precum şi cu Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

A debutat în film în 1982, în producţia „Concurs”, după care a urmat - în 1983 - drama „Întoarcerea din iad”.

Alte roluri în filme: „Sezonul pescăruşilor”, „Primăvara bobocilor”, „Umbrele soarelui”, „Luminile din larg”, „Pădureanca”, „Sanda”, „Şoapte de amor”, „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”, „Ciocârlia”, „Un gout de sel”, „Undeva la Palilula”, „Sthorzina”, „SieraNevada”, „Charleston”, „Comrade Detective”, „2”, „Retur”, „În iarnă” etc.

A făcut parte şi din distribuţia serialului „Aniela”.

S-a stabilit în Franţa, unde colaborează cu Silviu Purcărete și Tompa Gabor la Théâtre de L'Union din Limoges și este cadru didactic la Académie théâtrale de l'Union Limoges, Compania şi şcoala de teatru „Actea”, Caen, Lycée Gay-Lussac, Limoges, clasele de teatru.

În 2009 a revenit în România şi a început colaborarea cu Teatrul Naţional din Bucureşti, în piese precum: „Un duel”, „ O trilogie antică - Electra”, „Cine are nevoie de teatru?”, „Livada de vişini”, „Romelo şi Julieta”, „Vrăjitoarele din Salem”, „Roberto Zucco”, „Tartuffe”, „Avalanşa”, „MacBeth”, „Două loturi”, „Revizorul”, „Hoţi”, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, „Umbre”, „Regele moare”, „Viforul”.

A câştigat mai multe premii pentru interpretare.

La Gala Premiilor UNITER, a fost distinsă de trei ori la categoria „Cea mai bună actriţă într-un rol secundar”.

La Gala Premiilor Gopo - 2017, a primit un premiu pentru rolul din filmul „SieraNevada”.

Este căsătorită cu actorul Paul Chiribuţă.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Mi-am dăruit sufletul pentru cântec...”

„... Mi-am dăruit sufletul pentru cântec, pentru artă, pentru răspândirea cântecului popular.

De multe ori a trebuit să înving indiferenţa unor organizatori de spectacole, poate şi a unor colegi, sau demnitari.

Melomanii însă mă iubesc şi-mi rămân fideli, la fel şi eu lor.

Sunt mai puţin invitată la concerte şi-mi pare rău, că are de suferit spectatorul. Pentru că în motivaţia lor este dorinţa de-a audia şi viziona spectacole veritabile.

... Nu pot trăi fără scenă, fără spectatori; doar cântând în faţa lumii am avut stări de satisfacţie sufletească.

După spectacole rămân tristă şi singuratică.

Cântecul meu este dăruirea sufletului, înclinaţia spre oameni. Fără scenă, înfrunt realitatea grosolană a materialităţii şi sunt cu adevărat tristă.

Dar gândul că vine o altă zi îmi dă încrederea unor schimbări spre mai bine...”

Nina Ermurachi

In Memoriam: Nina Ermurachi

Nina Ermurachi, cunoscută interpretă de muzică populară din Republica Moldova, s-a născut la 15 iulie 1949, în satul Floriţoaia Veche, raionul Ungheni, şi s-a stins la 20 octombrie 2016.

A fost mezina unei familii de ţărani, cu cinci copii.

A studiat la Şcoala medie de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău.

Între 1966 - 1968, a făcut parte din Capela corală „Doina” a Filarmonicii de Stat „Serghei Lunchevici” din Chişinău.

S-a lansat în muzica populară în anul 1968, cu melodia „Măi, cucule, blestemat”, foarte apreciată de public şi care a fost urmată de alte cântece îndrăgite: „Pădure, verde pădure”, „Flori de romanţă”, „Frunză verde iasomie”, „Cântec vechi de cătănie”, „Şi-am zis verde brad de munte”, „Lăsaţi-mă să cânt!”, „Aseară la poarta mea”, „Sunt o fată de la codru” etc.

Între 1964 - 1984 şi 1991 - 1995, a fost solistă a Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii din Moldova.

În 1988 a fost solistă a Orchestrei de muzică populară „Moldoveneasca”.

Între 1989 - 1991 a fost solistă a Orchestrei de Muzică Populară „Arta” din Chişinău.

A participat la mai multe festivaluri, printre care: „Crizantema de Aur” - Târgovişte şi „Maria Tănase” - Craiova.

A fost distinsă cu titlul de „Maestru în Artă” din Republica Moldova, în 1998.

A fost căsătorită, dar a divorţat; avea un băiat, care este căsătorit cu artista Maria Stoianov.

Autor: Pe o aripă de cânt

Carte recomandată: „Memoriile unei fete cuminţi”

„Memoriile unei fete cuminţi”

Autor: Simone de Beauvoir

Editura Humanitas - 2011

 

„Primul şi cel mai faimos dintre volumele autobiografice ale lui Simone de Beauvoir apare într-o nouă versiune românească.

„Memoriile unei fete cuminţi”, povestea vieţii autoarei din copilărie până la 21 de ani, când, devenită studentă la Sorbona, l-a întâlnit pe Sartre, e socotită o operă clasică a genului şi ilustrarea vie a filozofiei existenţialiste.

Este emoţionanta mărturie a evoluţiei unei personalităţi de-a lungul copilăriei, adolescenţei şi a primei tinereţi; mărturia unei „fete cuminţi” care a avut îndrăzneala să se desprindă de mediul convenţional în care crescuse, de însăşi credinţa catolică, pentru a gândi pe cont propriu.

Şi este, totodată, documentul unei epoci, al începutului de secol XX european.”

In Memoriam: Mădălina Manole

Mădălina Manole (nume real: Anca Magdalena Mircea, primul nume: Magdalena - Anca Manole), una dintre cele mai iubite artiste din România, s-a născut la 14 iulie 1967, în Vălenii de Munte (judeţul Prahova), şi a trecut la cele veşnice la 14 iulie 2010, în locuinţa sa din localitatea Otopeni (judeţul Ilfov).

Pasiunea pentru domeniul artistic a moştenit-o de la mama sa, care cânta muzică populară.

În copilărie, dornică să înveţe chitara, Mădălina a luat lecţii de la Ana Tetelea Ionescu, o folk-istă din Ploieşti.

La 15 ani, a intrat în Cenaclul Tineretului Prahovean, condus pe atunci de poetul Lucian Avramescu.

În paralel cu activitatea artistică, a studiat la Liceul de Chimie din Ploieşti, a terminat Şcoala de controlori trafic aerian Băneasa şi chiar a lucrat câţiva ani în acest domeniu.

În adolescenţă, cu dorinţa de a se afirma, a format împreună cu Ştefania Ghiţă un duet - „Alfa şi Beta” - participând la spectacolele Cenaclului „Flacăra”.

De asemeni, Mădălina a fost cea mai tânără membră a Cenaclului „Serbările Scânteii Tineretului”, colaborând şi cu Victor Socaciu, trupa Roşu şi Negru şi alţii.

Între 1982 - 1985, a urmat Şcoala Populară de Artă, având drept mentori pe Mihaela Runceanu şi Ionel Tudor.

Spre sfârşitul anilor ’80, compozitorul Dan Ştefănică i-a încredinţat piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer” (care se află şi pe coloana sonoră a filmului „Nelu”), cu acest prilej, Mădălina interpretând şi primul rol într-un film.

În 1988 l-a cunoscut pe compozitorul Şerban Georgescu.

În acelaşi an, solista a apărut pe scena Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia, cu melodia „Un om sentimental”, primind o Menţiune.

În 1989, Mădălina a cântat la Festivalul de la Amara, unde a mai revenit de două ori.

Din 1990, a susţinut recitaluri în întreaga ţară, iar în 1991, melodia „Fată dragă”, compusă de Şerban Georgescu, a devenit un mare şlagăr şi, implicit, cartea de vizită a Mădălinei.

A semnat un contract de management cu „Electrecord” şi, tot în 1991, a lansat primul album de studio - „Fată dragă”, concomitent cu înfiinţarea fan-clubului ce va avea, din 1992, filiale în diverse regiuni ale României.

În aceeaşi perioadă, Mădălina a cântat pentru românii din SUA, Canada, Belgia, Germania, Austria şi Franţa.

În 1993, a lansat un nou album de studio - „Ei, şi ce?”, cu 8 piese, majoritatea semnate de Şerban Georgescu, care s-a bucurat din nou de un mare succes, solista fiind desemnată de către cei de la Radio Contact, drept „Cea mai bună artistă pop”.

În 1994, Mădălina şi Şerban s-au căsătorit, în ciuda diferenţei de vârstă şi a bârfelor care circulau.

În 1995, la Bucureşti, Mădălina a cântat în deschiderea concertului susţinut de Whigfield, iar în 1996 - în deschiderea formaţiei Los del Rio.

În 1997 a lansat albumul „Lină, lină... Mădălină” (cu melodii din repertoriul: Mariei Tănase, Mariei Lătăreţu, Ilenei Sărăroiu, Lucreţiei Ciobanu, Mioarei Velicu), devenind primul nume al muzicii pop româneşti care intră în catalogul unui mare producător muzical internaţional - Polygram Group şi prima artistă pop care are curajul să cânte folclor autentic, într-un mod original, cu orchestră de muzică populară.

Tot în 1997, alături de Octavian Ursulescu, a prezentat ediţia aniversară a Festivalului „Cerbul de Aur”.

1997 este şi anul în care a fost înfiinţată „Asociaţia Culturală Mădălina Manole”, ce avea caracter cultural şi umanitar, artista participând la foarte multe emisiuni radio-tv şi spectacole ale marilor impresari.

Concernul internaţional „Procter & Gamble” a ales-o pentru a-i folosi imaginea la lansarea în România a unui produs cosmetic, de aici provenind şi sintagma „fata cu părul de foc”, aşa cum a fost numită Mădălina de-atunci.

În 2000, la Premiile Radio România şi Premiile Industriei Muzicale din România, a obţinut distincţii pentru cea mai bună interpretă pop şi cea mai bună voce feminină a anului.

În acelaşi an, Radio România Actualităţi a apreciat materialul „Dulce de tot” ca fiind cel mai bun album pop.

A urmat divorţul Mădălinei de Şerban Georgescu. Ulterior, la 8 iunie 2009, a adus pe lume un băieţel, iar în luna octombrie 2009 - s-a recăsătorit.

La 19 februarie 2010, Mădălina a lansat cel de-al nouălea album din carieră - „O 9 Mădălina Manole”.

Din păcate, stresul, oboseala şi probabil alte probleme personale şi-au pus amprenta asupra vieţii interpretei. În ziua în care împlinea 43 de ani, a fost găsită decedată, în propria casă.

A fost înmormântată în Cimitirul din Ploieşti.

În urma Mădălinei, au rămas zeci de şlagăre, pe care, chiar şi astăzi, cei ce au iubit-o şi au crescut cu muzica ei, încă le fredonează.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Cornel Fugaru

Cornel Fugaru, compozitor, solist vocal şi instrumentist român, lidel al formaţiei „Sincron”, s-a născut la Bucureşti, la 2 decembrie 1940, şi a trecut la cele veşnice la 13 iulie 2011.

Este autorul a numeroase şlagăre ale muzicii uşoare româneşti.

De-a lungul anilor, a participat la numeroase spectacole în ţară şi turnee în străinătate, a fost prezent la emisiuni radio-tv, a făcut parte din jurii ale concursurilor de muzică uşoară.

A apărut ca interpret în filme: „Opt minute de vis”, „Opt exerciţii de 625 de linii”, „Împuşcături pe portativ”.

A compus muzică pentru filme: „Brezaia”, „Cici”, „Cei 4 M”, „Oacă şi Boacă” etc.

A fost căsătorit cu Mirela Voiculescu - Fugaru, împreună având un băiat.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Lucky Marinescu

Lucreţia (Lucky) Marinescu, cunoscută interpretă de muzică uşoară, s-a născut la 12 iulie 1934, la Cahul (astăzi - în Republica Moldova), şi s-a stins la 10 ianuarie 2018.

În 1940, după ce familia s-a stabilit la Cluj, Lucky a început studiile la Liceul „Sfânta Tereza”.

Şi-a făcut debutul pe plan artistic la vârsta de 17 ani, prima melodie interpretată fiind „5 minute”.

A urmat Conservatorul „Gheorghe Dima” (Secţia Canto).

A lucrat la Teatrul de Operetă, apoi la Teatrul „Savoy” şi Teatrul „Constantantin Tănase” din Capitală, primul spectacol în care a jucat pe scena acestuia fiind „Călătorie pe note”. A făcut parte şi din echipa Teatrului „Ion Vasilescu”.

În 1959 s-a căsătorit cu Petre Mihăescu (compozitor), de care a divorţat în următorul an.

S-a căsătorit apoi cu Nicolae Goliceanu (consilier la Camera de Comerţ Exterior), împreună având un fiu.

În 1968 a plecat într-un turneu la Paris şi a decis să nu mai revină în România. A încercat să-şi aducă din ţară copilul, dar a fost prinsă la vamă şi închisă pentru 6 săptămâni. După 6 ani de căsnicie, a divorţat din nou şi s-a angajat la „Nord Hotel”, pentru a obţine custodia copilului.

A rămas în România, dar a continuat şi turneele peste hotare, ocazie cu care l-a cunoscut pe colonelul Armatei americane - Constantin Barbu, cu care s-a căsătorit.

După 11 ani în străinătate, au revenit împreună în ţară.

Aici, Lucky Marinescu a condus „Clubul pensionarilor fără vârstă”, dedicându-se ajutorării acestei categorii sociale, iar din 2006 a devenit moderator al emisiunii „Show Lucky”.

De-a lungul carierei, a participat de 14 ori la „Stelele muzicii uşoare”, în URSS.

În 2002 a primit „Diploma de Onoare” în cadrul Galei Muzicii Uşoare Româneşti „O zi printre stele”, iar în 2008 - „Discul de Aur”.

Dintre melodiile interpretare, amintim: „Replici”, „Aşa începe dragostea”, „Până una - alta”, „Cât e lună, cât e soare”, „Cireşii de la noi”, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” etc.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Mariana Buruiană!

Mariana Buruiană, îndrăgită actriţă de teatru şi film, traducătoare şi scriitoare, s-a născut la 11 iulie 1955, în Arad.

A urmat Liceul nr. 2 din Arad, apoi a studiat Actorie la I.A.T.C. Bucureşti.

A jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, după care, prin concurs, s-a transferat la Teatrul „Bulandra” din Capitală, în 1981.

În 1995 a demisionat de la „Bulandra”, pentru a putea colabora la piesa „Danaidele” (regia Silviu Purcărete), la Teatrul din Craiova.

A predat la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti.

După 1990 s-a retras din lumina reflectoarelor, dedicându-şi viaţa credinţei creştine.

A apărut în numeroase piese de teatru radiofonic: „Elita”, „Cumpăna amiezii”, „Dramă la vânătoare”, „Cel care se pedepseşte singur actor”, „Corupţie la Palatul de Justiţie”, „Jocul Sfântului Nicolae”, „Livada de vişini”, „Lotte la Weimar”, „Măsură pentru măsură”, „Mănăstirea din Parma”, „Mioriţa”, „O zi mai lungă decât veacul”, „Odiseea”, „Paul şi Virginia”, „Romanţioşii”, „Trenurile mele”, „Troilus şi Cresida”, „Truffaldino”, „Călătoria diletanţilor”.

A apărut în foarte multe piese de teatru: „Simple coincidenţe”, „Peer Gynt”, „Cei ce ne-au dat nume”, „Este vinovată Corina?”, „Avram Iancu”, „Romeo şi Julieta”, „Trei surori”, „Cuibul”, „Cei trei muşchetari”, „Suntem şi rămânem”, „Cum se numeau cei patru Beatles?”, „Program special LB”, „Îmblânzirea Scorpiei”, „D’ale Carnavalului”, „Poezia muzicii tinere. Programul I”, „Tartuffe”, „Cabala bigoţilor”, „Amintiri”, „Gustul parvenirii”, „Linişte, ne privim în ochi”, „Passacaglia”, „Hamlet”, „Uriaşii munţilor”, „Privind în jur cu ochi fără lumină”, „Visul unei nopţi de vară”, „Mephisto”, „Victor sau copiii la putere”, „Danaidele”, „Enigma din testament (Cireşica)”, „Stâlpii societăţii”, „Astă-seară se improvizează”.

Filme în care a fost distribuită: „Patima”, „Ţapinarii”, „Melodii la Costineşti”, „Sfârşitul nopţii”, „Zacharius”, „Să mori rănit din dragoste de viaţă”, „Figuranţii”, „Hanul dintre dealuri”, „Drumeţ în calea lupilor”, „Domnişoara Christina”, serialele tv: „Lumini şi umbre”, „Ochii care nu se văd...”

Este autoarea cărţii: „Taina Mărturisirii”, apărută în 1998, şi, totodată, a semnat mai multe traduceri.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Maria Dragomiroiu!

Îndrăgita interpretă de muzică populară - Maria Dragomiroiu - s-a născut la 11 iulie 1955, în localitatea Marcea (judeţul Vâlcea).

Din 1972, a lăsat casa părintească şi a mers la Bucureşti, locuind la o mătuşă, pentru a urma şcoala.

A studiat la Liceul „I. L. Caragiale”, iar în 2006 a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.

În timpul liceului, s-a înscris la concursul „Floarea din grădină”, trecând primele etape eliminatorii cu note maxime. Numai că, la final, juriul a ezitat să-i decerneze trofeul, considerând că vocea îi seamănă cu a Mariei Tănase. Până la urmă, a primit nota 10 şi a plecat acasă cu Trofeul.

A fost susţinută în carieră de naşa copiilor, Ileana Sărăroiu, aceasta dirijându-i paşii pe calea muzicii.

A fost solistă a Orchestrei „Alunelul” - Teleorman (1983 - 1985), a Orchestrei „Vâlceanca” - Râmnicu Vâlcea (1985 - 1989), a Ansamblului „Căluşul” - Scorniceşti (1989) şi a Orchestrei „Doina Argeşului” - Piteşti (1990 - 1993).

Premii şi distincţii primite de-a lungul timpului:

- 2013 - Diploma „Cecilia Cuţescu-Stork” - ASE Bucureşti;

- 2009 - Diplomă pentru 30 de ani de activitate - TVR;

- 2009 - Premiul de Excelenţă pentru 30 de ani de activitate - Asociaţia Cultural-Artistică „Best Art”;

- 2009 - „Discul de Aur” - pentru albumul „Cântecul şi dragostea” - DMB Music Records;

- 2009 - nominalizare la „Cel mai bun interpret vocal pentru 2008” - Gala „Zece pentru România”;

- 2007 - Diploma „Simfonia Lalelelor” - Primăria Piteşti;

- 2006 - Diploma de Excelenţă „TVR 50”;

- 2006 - Diploma de Excelenţă „Vocea de aur a folclorului românesc” - Primăria Sector 2;

- 2005 - Diplomă jubiliară - „Zilele Municipiului Călăraşi”;

- 2005 - Diploma „Doamna cântecului popular românesc” - Primăria Urlaţi;

- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor;

- 2000 - Premiul special - Societatea Academică „Titu Maiorescu”;

- 1996 - Premiul Criticii Muzicale pentru „Arta interpretării cântecului românesc” - Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora”;

- 1995 - Diploma „Vedeta cântecului popular” - Revista „Vedete”;

- 1977 - Trofeul „Floarea din grădină” - TVR;

- 1976 - Premiul I şi Trofeul - Festivalul muzical - coregrafic „Toamna muzicală băcăuană”;

- 1976 - Premiul special - Festivalul - concurs „Toamna culturală buzoiană”;

- 1974 - Premiul „Flacăra” pentru „Păstrarea purităţii folclorului” - Cenaclul „Flacăra”;

- 1973 - Premiul special - Festivalul Cântecului Popular „Maria Tănase”;

- 1972 - Premiul I - Concursul cultural - artistic al elevilor - faza pe Municipiu;

- 1972 - Premiul „Frumoasa Oltului” - Festivalul folcloric „Cântecele Oltului”.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Vasile Şeicaru!

Vasile Şeicaru, apreciat interpret şi compozitor de muzică folk din România, s-a născut la 10 iulie 1951, în localitatea Oancea (judeţul Galaţi).

A studiat la Liceul nr. 4 (cu program de educaţie fizică) şi Facultatea de Educaţie Fizică (specializarea înot) din Galaţi.

A fost profesor de Educaţie fizică timp de 7 ani.

A urmat cursuri de chitară la Casa Pionierilor din Galaţi, dar, după cum chiar el declară, în realitate, a învăţat chitara de unul singur, fiind autodidact.

La 16 ani a avut prima trupă rock - „Atletic”, cu care cânta melodii din repertoriul Beatles şi al altor formaţii cunoscute.

În 1968 a intrat ca solist vocal în trupa „Cristal”.

În acelaşi an a compus şi primul cântec  „Pădurea”.

Din 1970 a câştigat toate Festivalurile Artei Studenţeşti.

Între 1972 - 1980, a cântat la Costineşti, la Disco „Ring” şi la Restaurantul „Forum”.

Între 1978 - 1984, a cântat în Cenaclul „Flacăra”, unde a devenit cu adevărat popular, ca interpret şi compozitor de muzică folk. A fost perioada în care consideră că a scris cele mai apreciate şi valoroase cântece, majoritatea pe versurile poetului Adrian Păunescu.

În Cenaclu a primit Marele Premiu şi de două ori Premiul pentru Creaţie, pentru melodiile „La adio” şi „Aruncarea în valuri”.

În 1986 şi 1987, a participat la Festivalul de Muzică Folk şi Rock „Rote Lider”, din Berlin.

În 1987, a susţinut concerte - cu Victor Socaciu şi Ştefan Hruşcă - în China şi Coreea de Nord.

A mai cântat în: Irlanda, Grecia, Bulgaria, Italia, USA, Canada, Franţa, Germania, Belgia, Basarabia.

În 1988, alături de Hruşcă, a câştigat Premiul Special al Presei - cu piesa „Lumina” - la Festivalul de muzică pop de la Soci (URSS).

În ţară, Şeicaru a câştigat mai multe premii, ca solist vocal şi ca autor de muzică, din partea Radio România Actualităţi şi Televiziunii Române.

În 2006 a fost decorat cu Ordinul Cultural în Grad de Cavaler.

În 2009 a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi”.

În 2010, la „Premiile Radio România”, a obţinut „Premiul pentru cel mai bun album folk” („În oraşul cu floare de tei”) şi Premiul „Omul cu chitara”.

În 2012 a devenit „Cetăţean de Onoare al Oraşului Buşteni”.

În 2012, Şcoala generală din localitatea natală a primit numele „Vasile Şeicaru”.

În 2014, la „Gala Premiilor Radio România”, a obţinut „Premiul pentru cel mai bun cântec folk”, pentru piesa „Sentimente”.

A fost căsătorit cu Gabriela, care s-a stins pe 6 ianuarie 2006, şi au un băiat.

Autor: Pe o aripă de cânt