Carte recomandată: "Portretul unei familii turceşti"

"Portretul unei familii turceşti.

O poveste din Istanbulul de altădată"

Autor: Irfan Orga

Editura Polirom - 2014

Apărut în Colecţia "Eseuri & Confesiuni" a Editurii Polirom, "Portretul unei familii turceşti" este un roman autobiografic, "e povestea unor lacrimi şi a unor despărţiri" (Ateş Orga), din Turcia anilor în care se făcea trecerea de la ultimii sultani, la Ataturk.

Autorul îşi începe naraţiunea în anul 1914, atunci când, în vârstă de doar şase ani, îşi trăia copilăria în mijlocul unei familii fericite, înstărite, alături de părinţi, bunici, frate (mai apoi şi o soră), unchi şi mătuşă, într-o casă mare şi frumoasă, plină de servitori, care încă mai păstra parfumul Istanbulului de altădată.

Atmosfera liniştită spulberată odată cu intrarea Turciei în război, atunci când tatăl şi unchiul lui Irfan trebuie să se înroleze în armată, ambii pierzându-şi viaţa pe front.

Familia înstărită de odinioară şi bine văzută în societate, îşi pierde casa, banii, bijuteriile, totul... în urma unui incendiu, cunoaşte sărăcia cruntă, luptă cu lipsurile de tot felul, cu dezastrul financiar, cu supravieţuirea de zi cu zi.

Conflictul dintre mama şi bunica lui Irfan se adânceşte, iar boala "nevrotică" de care suferea cea care i-a dat viaţă se accentuează, asupra acestor aspecte autorul revinind de mai multe ori pe parcursul paginilor.

Anii trec, personajul principal urmează o şcoală militară, iniţial fiind atras de însemnătatea pe care cuvântul "general" o avea din punctul lui de vedere, pentru ca în final să se dedice carierei militare doar pentru că nu mai avea altă opţiune.

Totul se petrece pe fondul schimbărilor politice importante din Turcia - dezintegrarea imperiului şi instaurarea republicii.

O poveste sinceră despre viaţa de familie, o istorisire atât de frumoasă, care te ţine mereu aproape, dar extrem de crudă şi de dureroasă, "una dintre cărţile de memorialistică cele mai remarcabile şi mai frumoase din epoca modernă", după cum o cataloghează Caroline Moorehead (jurnalist şi biograf).

Citate din carte:

"Unele întâmplări din viaţă ni se păstrează intacte în memorie, creînd imagini atât de vii, atât de clare, încât le poţi vedea cu ochii minţii pentru totdeauna."

"Inima găzduieşte anumite lucruri care nu pier şi, dintre toate iubirile, cele din fragedă copilărie sunt cele mai puternice."

"M-am gândit ce trist lucru e vârsta şi m-am întrebat dacă şi bătrânul acela şi toţi ceilalţi oameni bătrâni simţeau aceeaşi tristeţe.

Oare ce gândeau când îşi vedeau obrajii cândva netezi acum ofiliţi, ochii odată scânteietori acum stinşi?

Oare îşi doreau uneori ca moartea să-i ia din trupurile veştejite înainte să asiste la o degradare şi mai cruntă?"

"Mama călătorise mai departe decât noi, cei care stăteam aici în lumina soarelui. Plecase în lumea aceea a iluziilor duioase, unde ea era fata aceea veşnic tânără, în lumea în care a încercat să fugă atunci când casa ei a ars, când a aflat că soţul ei murise pe un drum îndepărtat, sub un soare dogoritor.

Îşi dorise să meargă acolo cu mult timp în urmă, dar era mereu trasă înapoi, chemată să stea cu noi - acum însă nu-i mai păsa şi n-a mai putut fi convinsă să rămână."

Florin Piersic - "Pur şi simplu..." la Ateneul Iaşi

Sâmbătă seara, 24 februarie 2018, Ateneul Iaşi a găzduit, din nou, o întâlnire emoţionantă a actorului

FLORIN PIERSIC

cu publicul său.

Sala "Radu Beligan" s-a dovedit, şi de această dată, neîncăpătoare pentru numărul mare al admiratorilor marelui actor.

Prin urmare, la cererea publicului şi prin bunăvoinţa maestrului Florin Piersic, va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului

"Pur şi simplu...".

Personal, am urmărit de mai multe ori acest spectacol şi vă garantez că nu veţi regreta absolut nicio secundă, dacă veţi alege să fiţi prezenţi acolo, într-o seară de neuitat, cu zâmbete şi lacrimi, cu amintiri şi emoţii dintre cele mai plăcute.

Lacrima şi raza

O lacrimă
Desprinsă dintre genele unei plăpânde amintiri
Ce sta ascunsă-n fundul unui suflet
Căzu
Pe albul unei fragede petale...
O rază dete peste ea
Şi-i zise:
"Simt din căldura ta că nu eşti bob de rouă...
De unde vii şi ce eşti?"

În vreme ce se destrăma în pulbere de soare,
Răspunse lacrima:
"Eu sunt un strop de suflet
Şi sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinţi:
Vin totdeauna din adâncuri - mari!"...

Lucian Blaga

Carte recomandată: "Lapte negru"

"Lapte negru"

Autor: Elif Shafak

Editura Polirom - 2012

"Lapte negru"

este, în mare parte, un roman autobiografic, care cuprinde mărturisirile lui Elif Shafak, pentru care scrisul a reprezentat întotdeauna un mod de a trăi.

Acest mod de viaţă se schimbă în mod esenţial în momentul în care se căsătoreşte şi dă naştere unui copil, traversează depresia post-partum, încercând să-şi îndeplinească ambele îndatoriri - de mamă şi de scriitoare.

De la femeia independentă, stăpână pe propriile decizii, Elif se transformă treptat în ceea ce numim generic "femeie de casă", momente în care în sufletul şi în mintea sa se dă o adevărată luptă.

În lupta cu această depresie, femeia studiază cazurile altor scriitoare celebre care, deşi provenind din medii sau perioade diferite, au devenit mame şi au scris în continuare.

Înţelege astfel că nu este totul pierdut, că li s-a mai întâmplat şi altora drama prin care trece şi, în timp, reuşeşte să depăşească această situaţie, pentru ca în final să devină ea însăşi dovada faptului că se poate îmbina armonios "meseria" de mamă cu cea de scriitoare.

"Prin "Lapte negru", Elif Shafak reface cu eleganţă parcursul de la scriitoarea nomadă independentă la mama sedentară, plină de nesiguranţă...

Shafak îşi împleteşte experienţele legate de maternitate cu cele ale unor scriitoare celebre... căutând cu perseverenţă o soluţie la conflictul dintre maternitate şi creativitate."

Citate din carte:

"Orice carte este o călătorie, o hartă ce-şi călăuzeşte cititorul prin hăţişul minţii şi sufletului uman.

Iar aceasta nu e cu nimic diferită."

"Nu eram în stare să mă simt ca acasă nicăieri prea multă vreme.

(...) Mi-am purtat toată averea într-o valiză întreaga viaţă - convinsă că puteam să stau oriunde şi pretutindeni pe planeta asta, atâta vreme cât nu eram nevoită să prind rădăcini."

"Suntem femei moderne.

Când ne simţim epuizate şi rănite înlăuntrul nostru, ascundem semnele cu ajutorul ultimelor tehnici în materie de machiaj. Ne închipuim că putem să naştem azi şi mâine să ne vedem de vieţile noastre. Sigur, unele dintre noi reuşesc. Necazul e că altele pur şi simplu nu sunt în stare."

"Cam ăsta e tiparul după care se desfăşoară viaţa mea:

Fac un pas înainte, merg mai departe, cad, mă ridic, încep să merg iar, mă împiedic şi cad iar în nas, mă ridic, continui să merg..."

Timp, viaţă... Viaţă, timp...

Suntem călători prin viaţă... Venim când ne este dat, păşim timid la început, zburăm mai târziu, ne prăbuşim la final...

Conştientizăm noi, oare, cam cât de firavă ne este viaţa?
Foarte rar cei mai mulţi sau niciodată alţii...

De cele mai multe ori, din păcate, doar tragediile care ni se întâmplă sau prin care trec cei dragi nouă... ne fac să mai deschidem ochii şi să înţelegem cât de firavă este viaţa...  

Parcă atunci aflăm pentru prima dată că timpul nu stă-n loc şi-şi vede mereu de drumul său...

Şi totuşi, chiar şi atunci, la câţi dintre noi ţine chestia asta mai mult de o zi, două, poate trei?...

Redevenim apoi cei care eram înainte... cum bine spunea cineva, undeva... sclavii muncii, ai banilor, ai indiferenţei, ai egoismului, ai orgoliilor, disperaţi pentru supravieţuire sau doar pentru a fi înaintea altora...

Suntem incapabili, probabil, să ne dăm seama cam cât de lipsite de importanţă sunt, în realitate, toate acestea, în comparaţie cu "A FI" sau "A NU MAI FI"...

Nu realizăm că poate uneori este posibil să vedem pe cineva, sau să vorbim cu cineva pentru ultima oară... Fie că acelei persoane îi este scris să... plece sau poate e rândul nostru să plecăm... Pentru că toţi suntem datori, până la urmă, să venim şi să plecăm...

Timpul nu-l putem întoarce, nici nu-i putem pune piedică pentru a sta pe loc. Şi, de cele mai multe ori, preţuim ceva sau pe cineva, abia atunci când suntem pe punctul de a pierde sau chiar după ce am pierdut...

Poate ar trebui să arătăm mai des celor dragi că-i iubim, să le spunem asta, să profităm de orice şansă pentru a fi împreună cât mai mult, pentru a ne îngădui clipe de bucurie şi mulţumire sufletească...

"Cei ce se duc, sunt o lecţie pentru cei ce rămân...", dar cine mai are timp... să înţeleagă acest lucru?

Regretele tardive aproape că nu-şi mai au rostul...

Carte recomandată: "Tarta cu mere a speranţei"

"Tarta cu mere a speranţei"

Autor: Sarah Moore Fitzgerald

Editura RAO - 2014

"Oscar Dunleavy este un adolescent visător şi creatorul celor mai gustoase tarte cu mere din lume.

Acum, Oscar a dispărut, iar singurii care îşi pun întrebări şi încearcă să-l găsească sunt Meg, cea mai bună prietenă a lui, şi Stevie, fratele său.

Aşa începe o poveste care vă va purta în lumea tandră a prieteniei, în care Meg şi Oscar vor învăţa să îşi asculte vocea inimii, descoperind puterea vindecătoare a dragostei şi sincerităţii. Totul, în aroma plină de candoare a celor mai bune tarte cu mere din lume."

"Poveste emoţionantă şi captivantă despre puterea prieteniei."

Irish Times

"O poveste plină de suspans, animată de personaje foarte bine conturate."

The Sunday Times

"Un roman emoţionant despre iubire, loialitate şi prietenie."

The Bookseller

"O carte minunată, care vă va lăsa cu un zâmbet larg pe buze şi cu o poftă nebună după gustul tartelor cu mere ale bunicii."

The Book Bag

Citate din carte:

"... atunci când încetezi să mai fii copil, Crăciunul nu mai e decât o teribilă dezamăgire."

"... atunci când devii adult există un moment unic în care lumea ţi se pare brusc - mai mult sau mai puţin - lipsită de sens, când groaznica realitate te copleşeşte precum un lucru căzut din cer."

"... uneori, lucrurile pe care îţi doreşti cel mai mult să le spui sunt chiar cele pe care nu reuşeşti să le rosteşti."

"- Aceasta e o tartă cu mere. (...) Dar nu e o tartă cu mere obişnuită... E tarta cu mere a speranţei. După ce ai luat o bucăţică, întreaga lume ţi se va părea un loc cu totul diferit. Lucrurile vor începe să se schimbe, iar după prima felie ai să-şi dai seama că totul va fi bine.

(...) În încăpere se simţea un sentiment nou - un sentiment lipsit de ranchiună sau stres. Şi, pe măsură ce tarta ni se topea în gură, şi alte lucruri păreau să se topească odată cu ea - îndoielile şi presimţirile nefaste, şi lucrurile care ne făceau morocănoşi şi retraşi. Umbrele nesiguranţei noastre păreau să dispară.

Ştiu că asta sună probabil destul de ciudat, dar după câteva înghiţituri, fiecare dintre noi vedea altfel lucrurile. Dintr-odată, totul părea diferit."

"Nu i-am trimis niciodată scrisoarea pentru că mi-a fost frică. Mi-a fost frică să nu râdă de mine. Mă temeam ca rândurile mele să nu i se pară ridicole şi stupide. Mi-a fost frică să nu distrug ceva ce eu şi Oscar aveam deja. Mi-a fost frică de faptul că el nu... că nu avea să simtă niciodată la fel ca mine."

"S-a dovedit că nimeni nu ar trebui să piardă legătura cu oamenii care reprezintă ceva pentru ei. Nu există scuză pentru asta."

"Nu poţi obliga oamenii să simtă ceva sau să spună lucruri pe care nu le cred."

"Uneori se întâmplă lucruri neprevăzute şi trebuie să-şi reevaluezi priorităţile..."

"E ceva caracteristic adolescenţilor: să-şi ţină ascunse problemele majore - închise în sufletul lor, până ce acestea devin prea grele, iar ei nu le mai pot face faţă."

"Abia îmi amintesc chipul mamei, cu toate că tata a făcut tot ce putea în această privinţă. În loc să-mi citească poveşti înainte de culcare, el obişnuia să stea în fiecare noapte cu o carte mare în braţe. Nu era nimic scris în ea. Era plină cu poze de-ale mamei. Am început să cred că tatăl meu era pe dinăuntru exact precum cartea aceea: fără cuvinte. Doar cu imagini ale mamei. Tăcut, întorcea paginile până ce ajungea la sfârşit, apoi mă săruta pe frunte şi stingea lumina. Fotografiile unei mame nu sunt acelaşi lucru cu mama. Nu-mi puteam aminti parfumul ei, cum arăta atunci când intra într-o încăpere sau cum era vocea ei. Tot ce-mi aminteam erau fotografiile - nişte lucruri reci, triste şi lipsite de viaţă."

"... prietenia era ceva care exista sau nu. Ea nu ar trebui să permită niciodată restricţii şi nu ar trebui să se bazeze pe explicaţii sau scuze."

"Dacă se întâmplă vreodată să fii confuz în legătură cu un anumit lucru... cea mai bună idee ar fi să te duci pe malul mării. Lucrurile se văd mai clar când stai pe ţărm, acolo unde apa întâlneşte uscatul, acolo unde poţi asculta greamătul valurilor şi poţi simţi întinderea vastă a oceanului - uriaş şi sărat - unind toate elementele firii."

"Oamenii adesea nu iau în seamă necazurile altora...

Lumea este un loc lipsit de bunătate, dar nu numai pentru că oamenilor nu le pasă unii de alţii. Uneori se întâmplă aşa pentru că se simt jenaţi sau nu ştiu ce să spună, sau pentru că, pur şi simplu, nu pot îndura să privească în ochii unui om care suferă."

"Oricine ar putea crede că tartele cu mere sunt ultimul lucru la care s-ar gândi cineva aflat în mijlocul unei crize existenţiale, dar se pare că o foarte mică bucată de tartă poate face minuni - şi totul devine din nou suportabil - chiar dacă acea criză izbucneşte cu uriaşe doze de suferinţă sau e încărcată cu mari cantităţi de disperare."

Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!

Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! În el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi două zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dacă-ai să termini cuvântul început?
Mâine poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
(...) Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâine - poate-i prea târziu.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
Ia cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, 'nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.

 Omar Khayam

Muzica...

"Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept, frumos."

 Platon

"Diva desculţă" - Cesaria Evora

A fost artista care a ales să cânte mereu pe scenă cu picioarele goale, în semn de solidaritate cu femeile şi copiii săraci din ţara sa, despre ale căror suferinţe a cântat în cariera sa.

Cesaria Evora s-a născut (27 august 1941) într-o familie de melomani, cărora le-a moştenit talentul, şi a murit (17 decembrie 2011), în Republica Capului Verde.

La numai 7 ani şi-a pierdut tatăl, dar a crescut înconjurată de muzică, alături de prietenii săi cântând în cluburile şi barurile din Mindelo.

Familia sa era extrem de săracă, motiv pentru care Cesaria a suferit ani în şir. Deşi în 1973 era deja o celebritate locală, de sărăcie nu scăpase, iar în dragoste avea parte numai de iubiri ratate. Acest lucru a dus la o lungă perioadă depresivă în viaţa sa, cu căderi nervoase şi refugieri în alcool, chiar şi încetarea contactului cu muzica, pentru mai bine de un deceniu.

În căsnicie a avut nu mai puţin de patru eşecuri şi niciodată nu a reuşit să-şi găsească perechea potrivită, deşi era mamă a trei copii.

Reşedinţa oficială a rămas la Mindelo, dar artista a călătorit în lumea întreagă, chiar dacă succesul său internaţional a venit destul de tardiv.

În 1987 a cântat la Lisabona, dar nu s-a arătat interesat niciun producător pentru a-i scoate un album. Abia după un an, Jose Da Silva (originar din Capul Verde), cel care ulterior i-a devenit mentor şi producător oficial, a invitat-o la Paris pentru a înregistra un album - "La Diva Aux Pieds Nuds", care i-a adus, de altfel, recunoaşterea internaţională.

În anii care au urmat, a scos şi alte materiale muzicale - "Distino Di Belita" (1990), ''Mar Azul'' (1991), "Miss Perfumado" (1992), "Cesaria" (1995), "Cabo Verde" (1997), "Cafe Atlantico" (1999), "Sao Vicente di Longe" (2001), ''Voz d'Amor'' (2003), "Rogamar" (2006), "Nha Sentimento" (2009), ''Radio Mindelo'' (2008) - o reeditare a înregistrărilor realizate la diferite posturi de radio din Mindelo la începutul anilor 60, albume de compilaţie: ''Sodade, les plus belles mornas de Cesaria'' (1994), ''Best of Cesaria Evora'' (1998), ''Anthologie Cesaria Evora'' (2002), ''Anthologie Cesaria Evora, mornas & coladeras'' (2002), ''Best of 3CD'' (2009), ''Cesaria Evora &...'', un album cu duete ale artistei alături de Adriano Celentano, Goran Bregovic, Marisa Monte, Tania Libertad etc (2010); album remix: ''Club Sodade'' (2003).

Piesa "Sodade" a fost primul său mare hit.

Stilul muzical pe care l-a abordat - "morna", un blues caracteristic zonei din Capului Verde de unde provenea, seamănă foarte mult cu fado-ul portughez.

"Cântăreaţa amesteca melodiile sale sentimentale pline de dor şi tristeţe cu sunete acustice de chitară, cavaquinho, vioară, acordeon şi clarinet, vorbind despre istoria ţării sale, a comerţului cu sclavi, precum şi despre cei plecaţi departe de locurile natale. Vocea cântăreţei ce poseda o melancolie fină dublată de un dram de răguşeală sublinia emoţiile sale prin accentuarea unui cuvânt sau a unei expresii. Chiar şi publicul care nu îi înţelegea limba era subjugat de emoţiile care se desprindeau din interpretările sale." (Sursă: Agerpres)

În 2007, la Paris, Cesara Evora primeşte titlul de "Cavaler al Legiunii de Onoare", cea mai înaltă distincţie civilă a Franţei.

UNESCO i-a oferit o distincţie pentru rolul de ambasadoare a muzicii africane.

De-a lungul carierei sale, a vândut peste şase milioane de albume, a primit numeroase Discuri de Aur şi de Platină, a fost nominalizată la Premiile Grammy în mai multe rânduri, iar în 2004 chiar a câştigat un Premiu Grammy pentru cel mai bun album internaţional de muzică contemporană - ''Voz d'Amor''.

A mai primit şi Premiul francez dedicat muzicii internaţionale ''Victoire de la Musique'', în 2000 şi 2004; a fost nominalizată la acelaşi premiu în 2002, 2007 şi 2010.

Din nefericire, în anul 2005, Cesaria Evora a fost diagnostică cu probleme la inimă, iar după infarctul din 2008, a fost supusă mai multor intervenţii chirugicale. Datorită acestor probleme, în toamna lui 2011 şi-a anunţat retragerea din viaţa muzicală, iar în luna decembrie a aceluiaşi an, a părăsit această lume.

"Povestea doamnei Murasaki"

"Povestea doamnei Murasaki"

Autor: Liza Dalby

Editura Humanitas, Colecţia "Raftul Denisei" - 2014

"În urmă cu o mie de ani, când curtea imperială a Japoniei atingea apogeul dezvoltării culturale şi artistice, Shikibu Murasaki scria "Povestea Prinţului Genji", primul roman al lumii, care avea să devină o capodoperă a literaturii nipone şi universale."

"Povestea doamnei Murasaki" - un roman "construit pe o documentaţie laborioasă", "recreează atmosfera strălucitei perioade Heian şi conturează cu fineţe profilul unei scriitoare celebre, dar misterioase".

Doamna Murasaki este "o femeie inteligentă, cu o viaţă interioară complexă, pe măsura întâmplărilor tumultoase, care o poartă din capitala Kyoto, prin sate izolate de munte, unde timpul se scurge sacru între flori de cireş şi lanuri de orez şi înapoi în capitală, la curtea imperioală, dominată de complicate intrigi politice".

"În Japonia secolului al XI-lea, cunoştinţele artistice erau apanajul bărbaţilor de viţă nobilă. Cu o minte ageră, introspectivă şi avidă de cunoaştere, Shikibu Murasaki depăşeşte tiparele convenţionale, studiind arta literară şi scriind poveşti despre iubirile unui prinţ imaginar. Talentul de povestitoare o propulsează în atenţia curţii imperiale, unde este invitată să încânte cu scrierile ei viaţa împărătesei. Murasaki devine astfel doamnă de curte, împlinindu-şi visul din tinereţe. Lumea în care pătrunde este însă pe cât de strălucitoare şi elegantă, pe atât de crudă şi plină de intrigi."

"Autentic şi elegant... Recreează viaţa unei Şeherezade de secol XI."

Entertainment Weekly

Citate din carte:

"Părinţii zămislesc copii şi le dau drumul în lume, rugându-se apoi să capete faimă bună, să ajungă într-o poziţie potrivită sau măcar să nu devină o ruşine. Părinţii pot să-i povăţuiască, astfel încât ei să aibă puterea de a îndura karma cu care s-au născut. Dar până la urmă, copiii fac tot ce vor ei. Înrâurirea vieţii de dinainte se face simţită în feluri pe care nu avem cum să le bănuim. Ca părinţi, ne resemnăm cu acest gând."

"... Ceremonia de incinerare mi-a rămas şi acum vie în minte, căci atunci m-am trezit, din senin, faţă în faţă cu schimbarea.

Priveam cum se înălţa firul de fum de pe catafalc, pe măsură ce zorii se răspândeau încet pe cerul întunecat.

... Mai devreme, catafalcul scosese flăcări stacojii şi nori groşi de fum, dar în ultimele ore nu se mai înălţaseră flăcări, ci doar câteva dâre de fum şi, în cele din urmă, un fir subţirel. L-am ţintuit cu privirea fără întrerupere, respirând uşor, de teamă că, dacă aş fi suflat aerul afară, firul s-ar fi destrămat şi el. dâra aceea de frum era ultima rămăşiţă a mamei. Când urma lui avea să piară, mama avea să se ducă şi ea de tot. Eu îmi ţineam respiraţia, aşa cum o făcusem şi la căpătâiul ei.

Gata. Firava panglică cenuşie se stinse.

... Şi dintr-odată a dispărut. Aşa a încetat şi mama să mai fie mama. Acum era altceva."

"Cu timpul am înţeles că există clipe în viaţă când ne legăm inimile de o anume imagine din natură cu o putere aparte."

"Când te apropii de cineva şi apoi descoperi că sunt multe privinţele în care nu gândiţi la fel, încep să te sâcâie tot felul de lucruri mărunte, pe care înainte nici nu le-ai fi luat în seamă. Obiceiurile care ţi se păreau cândva pline de farmec, acum nu mai sunt decât obositoare."

"Nu ajungem să preţuim lucrurile pe care le avem decât atunci când ele încep să se schimbe şi mor. Umbra de vremelnicie plutind pieritoare pe un cer de vară ne face să privim văzduhul, viaţa scurtă a frunzelor ruginii de arţar ne face să le sărbătorim, iar efemeritatea demnă de milă a vieţii omului ne mişcă."

"Iarna nu este decât un gând întârziat al toamnei."

"Dacă am găsi o persoană care să se potrivească întocmai cu imaginea noastră ideală, sunt încredinţată că ne-am plictisi repede. Cea mai frumoasă parte a unei legături de iubire este putinţa de a descoperi în celălalt înzestrări până atunci neobservate."

"Cu unii oameni nu reuşeşti niciodată să treci dincolo de banalităţi, în vreme ce cu alţii te înţelegi chiar şi dincolo de cuvinte. Nu înseamnă neapărat că te asemeni cu ei."

Carte recomandată: "Pisica musafir"

"Pisica musafir"

Autor: Takashi Hiraide

Editura Polirom, Colecţia "Actual" - 2016

156 de pagini care se citesc foarte uşor şi repede, o carte pe care eu aş recomanda-o în special iubitorilor de pisici, dar nu numai lor, pentru că "străluceşte prin micile momente şi bucurii ale vieţii, surprinse pe fundalul unei frumuseţi poetice rare".

Povestea lui - demisionar de la editura unde lucra şi a ei - corector de manuscrise, un cuplu trecut de prima tinereţe, care locuieşte cu chirie în curtea unui conac, cu o frumoasă grădină, în centrul oraşului Tokyo.

În povestea celor doi apare Mica, pisica vecinilor, care, în mod clandestin, îi vizitează deseori, prinzând astfel viaţă o puternică legătură afectivă.

"Mica era o pisică la fel ca multe altele, cu blăniţa de un alb imaculat, presărată ici-colo cu pete fumurii, în care se ghicea amestecat şi puţin cafeniu deschis: o pisică tipic japoneză, doar ceva mai subţire şi mult mai mică."

Este vorba despre fericirea care decurge din lucrurile şi momentele simple ale existenţei noastre.

Totul până în ziua în care Mica nu mai apare la ora ştiută şi panica îşi face loc în banalul şir de întâmplări cotidiene.

"Un şir de obiecte şi experienţe ieşite din comun care par să nu se mai termine, o combinaţie curioasă de iuţeală şi minuţiozitate: ceea ce la început pare aglomerare de imagini întâmplătoare se transformă într-o colecţie aproape microscopică de emoţii şi fenomene."

The Believer

"Romanul lui Takashi Hiraide este o imagine intimă, vie, surprinsă în detaliul unui loc în acelaşi timp deschis tuturor privirilor şi plin de taine."

The New York Times Book Review

"Pisica musafir oferă o lectură captivantă, plină de inteligenţă şi umor."

Publishers Weekly

"O poveste delicată şi încântătoare despre dorinţa de a fi aproape de cineva şi durerea absenţei."

Atmospheres

Timpul...

"Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc.

Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate."

William Shakespeare

Lacrima...

"Lacrima este distilarea sufletului. Este cea mai profundă emoţie a inimii umane exprimată în soluţie chimică.
Este un extract concentrat, este produsul final al căderilor şi al suferinţelor.
Lacrimile adevărate nu sunt un camuflaj, ci sunt tabloul sufletului desenat pe pânza emoţiilor.
Ele sunt portretul celor mai adânci aspiraţii umane."

Dr. M. R. Haan

Carte recomandată: "Toate casele au nevoie de un balcon"

"Toate casele au nevoie de un balcon"

Autor: Rina Frank

Editura RAO - 2008

"... un roman bulversant, care redă cu candoare şi detaşare viaţa de zi cu zi a unei familii de evrei imigranţi..."

O perfectă îmbinare

a trecutului cu prezentul...

Sub această formă se desfăşoară acţiunea romanului - în mare parte autobiografic - care a devenit, în scurt timp, un adevărat fenomen literar în Israel, fiind vândut într-un număr record de exemplare şi tradus în 8 limbi străine.

Povestea se desfăşoară, în cea mai mare parte, în Wasi Salib, unul dintre cele mai sărace cartiere din Haifa, acolo unde, de altfel, s-a şi născut autoarea.

Într-o familie numeroasă şi iubitoare, originară din România, Rina - personajul principal, şi-a trăit copilăria, în condiţii nu tocmai bune, sperând mereu într-un viitor luminos.

Norocul face ca ea să cunoască un tânăr frumos şi bogat, din Spania, alături de care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste şi cu care se căsătoreşte.

Numai că, de cele mai multe ori, realitatea crudă nu se potriveşte cu ceea ce se întâmplă în basme, ceea ce va duce, într-un final, la destrămarea a ceea ce părea a fi un vis frumos.

Împreună se stabilesc în Israel, acolo unde se naşte fetiţa lor, Noa, din păcate - un copil cu mari probleme de sănătate, care necesită o atenţie specială în permanenţă.

Citate din carte:

"În lungile nopţi de vară, lumea stătea pe balcon. La noi acasă, tata aducea o lampă şi o măsuţă pe balcon, şi părinţii mei petreceau acolo toată seara jucând rummy. Jocul nu împedica pălăvrăgitul cu cei de peste drum, dar, chiar şi fără să se povestească nimic, se ştia deja totul, pentru că în ţipetele provenite din fiecare casă distingeai orice cuvânt, mai ales dacă stăteai pe balcon. Strada noastră Stanton era foarte zgomotoasă, ca şi cum toţi ştiau că mamea mea nu auzea bine şi nu voiau să o excludă, iar vorbitul de la un balcon la altul era un obicei foarte răspândit. Să stai pe balcon era ca şi cum ai fi stat în fotoliu să te uiţi la televizor. Balconul era televiziunea noastră în direct şi, mai mult decât atât, cu actori reali, vii."

"Surorii ei îi mărturisi la telefon că simte că se sufocă.

- Ce te sufocă? o întrebă ea, ştiind că dacă o suna în loc să-i scrie, însemna că situaţia era serioasă.

- Regulile. Aici sunt prea multe reguli. Prea multe formalităţi. Toată ziua trebuie să stau să mă gândesc la ce pot face şi ce nu pot face. Ce îi este îngăduit unei doamne şi ce nu. Nu pot să glumesc cu proprietarii de la magazin, cu atât mai puţin cu portarul, pentru că eu sunt o doamnă şi, aici, unei doamne nu-i este îngăduit să glumească cu oamenii de rând. Mă enervează tacâmurile dacă trebuie să le folosesc ca să mănânc o portocală. O portocală, înţelegi! Toată portocala! Iar aici copiii sunt de compătimit."

"Oricine salvează un suflet e ca şi cum ar salva lumea toată..."

"În viaţa lor, ca într-un apartament după o renovare nereuşită, fisurile începuseră să se lărgească."