sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Şi zbor acum...

"Doamne!
Mi-am pus roţi la tălpi şi la umeri aripi.
Şi-n aripi şi-n roţi... foc am pus.
Şi zbor acum mai repede ca raza, mai sus ca şoimii şi aproape de stele.
Un luceafăr a trecut prin aripa mea şi aripa mi-a luat foc, împuşcată cu aur.
Am crezut că înmulţesc timpul şi-l întind,
Că viaţa îmi va fi bogată -
Iar timpul în jurul meu s-a scurtat.
Dedesubt, în poalele lumii, trec, înjugaţi, boii liniştiţi şi carele lor miros a primăvară, ca nişte biserici.
Sus, pe fân, doi copii îmbucă poamele culese pe răcoare.
Ei nu vor şti să-şi facă aripi, ca să cadă mai de sus, nici roţi de foc, ca să treacă mai iute."
Tudor Arghezi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu