Gabriel Cotabiţă, cunoscut şi apreciat interpret de
muzică uşoară, s-a născut la 1 noiembrie 1955, în Craiova.
A absolvit Institutul de Electrotehnică şi Şcoala Populară de Artă - ambele din
oraşul natal.
A debutat în muzica rock în 1975, alături de trupa Redivivus, iar în 1976, la
Festivalul Artei Studenţeşti de la Galaţi, a obţinut premiul pentru cel mai bun
solist vocal.
A înfiinţat apoi formaţia Fapt Divers, iar din 1983 a devenit solist al trupei Holograf, care a început să cunoască succesul după apariţia în cadrul Cenaclului „Flacăra”.
Fiindu-i refuzată de două ori viza pentru a putea merge în turnee peste hotare, Gabriel a fost nevoit să părăsească Holograf şi a revenit la trupa Redivivus de la Craiova.
În 1986, compozitorul Ionel Tudor l-a solicitat pentru a-i interpreta o piesă la Festivalul „Mamaia”, aşa că a renunţat şi la colaborarea cu Redivivus, dedicându-se muzicii uşoare şi înfiinţând formaţia Vodevil.
În 1990 a susţinut primul recital pe scena de la Mamaia, în 1991 a prezentat Festivalul „Bucureşti”, iar în 1992 a avut recital la Festivalul „Cerbul de Aur”.
În 1995 a devenit director muzical şi realizator de emisiuni la Tele 7 abc, precum şi director la firma „Aldaco Film”.
În acelaşi an a debutat la „Mamaia” în calitate de compozitor, cu melodia „Amintirea ta” (interpretă Nicoleta Ciopraga).
În 2002 a înfiinţat trupa VH2, împreună cu Mihai Pocorschi.
În 2003 a prezentat Festivalul „Callatis”.
Gabriel Cotabiţă a jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine” şi a apărut pe coloana sonoră a producţiei „Rezervă la start”.
Printre premiile obţinute de-a lungul carierei, se numără:
- 1988 - Premiul Publicului (piesa „Încearcă!”) - Concursul „Şlagăre în devenire”;
- 1988 - Trofeul Festivalului „Mamaia” (piesa „Dă-mi o şansă!”);
- 1990 - Trofeul Festivalului „Mamaia” (piesa „Ave Maria!”);
- 1991 - Şlagărul anului („Te rog, domnişoară, nu pleca!”) şi Premiul al III-lea la „Şlagăre” („Ce mai vrei?”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1992 - Trofeul („Lasă-mi pe cer o stea”), Premiul al II-lea la „Creaţie” („Dacă lumea ar fi a mea”) şi Premiul al II-lea la „Şlagăre” („Balada timidului soldat”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1993 - Şlagărul anului („Voice from above”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1995 - Şlagărul anului („Raiul e pe pământ”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1996 - Premiul al III-lea la „Şlagăre” („Atunci când nu eşti”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1997 - Premiul al II-lea la „Şlagăre” („Poate că da, poate că nu”), Premiul al II-lea la „Creaţie” (Să nu ne spunem adio”) - Festivalul „Mamaia”;
- 1997 - Trofeul Festivalului cântecului de dragoste („Să nu ne spunem adio”);
- 1997 - Diploma de Merit - „Unisong International Songs Contest” - SUA;
- 1998 - Premiul al III-lea la „Soul R&B” - „Pacific International Song Contest Surfers Paradise” - Australia;
- 1998 - Trofeu pentru piesa „Balada timidului etern”;
- 1999 - Trofeu pentru piesa „Te iert!”;
- 2002 - „Diploma de Onoare” a Ministerului Culturii şi Cultelor - Gala „O zi printre stele”.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu