Petre Geambaşu, cunoscut interpret de muzică uşoară şi instrumentist, s-a născut la 6 noiembrie 1943, în localitatea Petreşti (judeţul Alba).
A urmat Şcoala Populară de Artă, iar în 1967 a absolvit Academia de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti.
În 1969 a obţinut premiul pentru „Cea mai bună voce” a Festivalului Tineretului de la Soci (URSS).
În 1971 a primit Premiul al III-lea la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia.
În 1973 a fost laureat al Festivalului Televiziunilor din capitalele ţărilor socialiste (Dresda, R.D. Germană).
Între 1974 - 1978, în calitate de angajat al Teatrului de Revistă „Ion Vasilescu, a susţinut mai multe turnee în Germania, Israel şi URSS.
În 1978 a înfiinţat Orchestra „Star 2000”, împreună cu care a cântat pe scenele din întreaga ţară, dar şi peste hotare (Polonia, Germania, Spania, SUA), precum şi în croaziere - pe vapoare de lux.
În prezent, noua denumire a formaţiei este „Petre Geambaşu Show Band”.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu