Mihai Claudiu Covaliu, fost mare scrimer român, s-a născut la 5 noiembrie 1977, în Braşov.
În copilărie, primul sport practicat a fost fotbalul, iar de la 9 ani a trecut la scrimă, în cadrul C.S. „Tractorul”.
În 1998 s-a transferat la C.S. BNR Bucureşti, apoi la C.S. Dinamo, lucrând de-a lungul timpului cu diferiţi antrenori: Mihai Ticuşan, Gabriel Duţea, Alexandru Chiculiţă etc.
A obţinut aurul la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, devenind primul campion olimpic român la sabie şi urcând pe primul loc al clasamentului mondial.
La Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, a pierdut în sferturile de finală.
La Campionatul Mondial de la Leipzig, din 2005, a câştigat medalia de aur.
La Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, a cucerit medalia de bronz.
După această Olimpiadă, s-a retras din activitatea competiţională, devenind, pe parcursul anilor, antrenor principal al C.S. Dinamo Bucureşti, antrenor al lotului olimpic român - de sabie masculin, dar şi preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă şi al Comitetului Olimpic Sportiv Român.
Sub îndrumarea sa, România a obţinut medalia de argint la Campionatul European de la Plovdiv, din 2009, şi apoi medalia de aur la Campionatul Mondial din Antalya, în acelaşi an.
În 2010, la Campionatul Mondial de la Paris - echipa noastră a obţinut argintul, iar în 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra - a devenit vicecampioană.
În 2013, la Campionatul Mondial de la Budapesta, România a cucerit medalia de argint.
Distincţii şi titluri primite:
- 2000 - „Maestru Emerit al Sportului”;
- 2000 - Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor;
- 2004 - Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I;
- 2008 - Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a cu 2 barete;
- 2009 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler;
- 2012 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer;
- 2013 - a fost inclus în Hall of Fame-ul scrimei de către Federaţia Internaţională de Scrimă.
Mihai Covaliu a absolvit - în 2005 - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, precum şi un Master în Marketing şi Management în Sport.
În perioada 2010 - 2012, a elaborat lucrarea de doctorat „Contribuţii la valorificarea pregătirii sportive în scrima de performanţă”.
Din 2001, este căsătorit cu Irina Drăghici (fostă componentă a lotului feminin de sabie) şi împreună au doi copii.
Sursa: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu