La mulţi ani, Mircea Baniciu!

Mircea Baniciu, cunoscut interpret şi chitarist român, s-a născut în Timişoara, la 31 iulie 1949.

De la 7 la 14 ani, a studiat pianul, apoi a decis să treacă la chitară, după ce a văzut filmul „Tinerii”, cu Cliff Richard şi trupa Shadows.

Prima apariţie a fost pe scena Teatrului German din Timişoara, unde cânta folk, melodii preluate de la mari artişti, precum şi compoziţii proprii.

O scurtă perioadă de timp a făcut parte din trupa Clasic XX.

A reapărut singur pe scena Clubului PM6 din Timişoara, acolo unde, uneori, concerta trupa Phoenix. Basistul Bela Kamocsa l-a văzut şi, Phoenix fiind în căutare de solist vocal, i-a recomandat lui Covaci să-l asculte.

Astfel, în primul an de facultate (Arhitectură) - 1971, Mircea a devenit solistul trupei Phoenix, moment care i-a schimbat întreaga viaţă.

În următorii 7 ani, trupa a imprimat patru albume: „Cei ce ne-au dat nume”, „Meşterul Manole”, „Mugur de fluier”, „Cantafabule”.

În 1977, după ce colegii au părăsit ilegal ţara, plecând în Germania ascunşi în boxele instalaţiei de sunet, Mircea Baniciu, rămas în România, şi-a continuat cariera, iar în 1979 a înregistrat primul EP.

În 1981 a lansat al doilea album şi a început să susţină tot mai multe concerte prin ţară, singur.

În 1984, a lansat albumul „Ploaia”, urmat de „Secunda 1” - în 1988.

„Secunda 2” a apărut în 1990 şi conţinea melodii precum: „Întoarcerea la Orient”, „Dealul cu dor”, „Pisica neagră”.

În 1992, împreună cu Phoenix, a scos albumul „Phoenix 36”, în care erau reluate piese de succes din repertoriul lor.

La sfârşitul lui 1992, a luat naştere trupa Pasărea Colibri, din care făceau parte: Mircea Baniciu, Florian Pittiş, Mircea Vintilă şi, mai apoi, Vlady Cnejevici şi Marius Baţu.

Primul lor album s-a lansat în 1995 - „În căutarea cuibului pierdut”, urmând: „Ciripituri” - 1997, „Cântece de Bivuac” - 1999, „Încă 2000 de ani” - 2002 (care a primit „Discul de Aur”) şi „Pasărea Colibri - 10 ani” (vol. I şi II) - 2003 (şi DVD din concert).

În aprilie 2002, Baniciu a apărut în spectacolul „Tandreţuri mici pentru doamne şi gagici”, alături de Mircea Vintilă, Alexandru Andrieş şi Nicu Alifantis, continuat cu „Tandreţuri pentru femei cu cei patru corifei” - 2003 şi „Tandreţuri...” - 2005.

În 2005, împreună cu Phoenix, Baniciu a scos albumul „Baba Novak”, iar în 2007 s-a despărţit de trupă.

A continuat să ia parte la numeroase concerte în ţară şi străinătate, precum şi la emisiuni radio-tv.

În 2008 a lansat primul volum al colecţiei „Best of Mircea Baniciu”, numit „Eşarfa”, prima apariţie solo după 17 ani, şi a colaborat la realizarea albumului „Şapte” - al trupei timişorene ABRA.

În 2010 a apărut al doilea volum „Best of”.

În 2014, împreună cu Josef Kappl şi Ţăndărică, a pus bazele trupei Pasărea Rock, încercând să ducă mai departe o poveste care devenise legendă a muzicii româneşti.

Concertul de lansare a avut loc la Sala Palatului, în ziua de 25 martie.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Nicu Constantin

Nicu Constantin, unul dintre cei mai apreciaţi actori români, s-a născut la 31 iulie 1939, în localitatea Carmen Sylva (în prezent Eforie Sud, judeţul Constanţa), şi s-a stins în Bucureşti, la 15 septembrie 2009.

Tatăl său provenea dintr-o familie originară din localitatea albaneză Korcea, iar mama - dintr-o familie de origine greacă. Împreună au avut 8 copii, dintre care unul înfiat.

Nicu a urmat şcoala primară la Constanţa, însă, pentru a contribui la situaţia materială a numeroasei familii, încă din copilărie a muncit, fiind: cărător de bagaje în gară, ajutor la bostănărie, sacagiu, vânzător de răcoritoare pe plajă, vânzător de lapte, de creveţi sau de ziare.

Când avea 12 ani, a văzut pentru prima dată spectacole cu marii artişti din acea perioadă, pe care-i admira. Astfel a început să înveţe poezii lungi, de zeci de strofe, pe care le recita la serbările şcolare sau la cele organizate de Ziua Eroilor.

La sfatul tatălui, a dat examen la Şcoala de Construcţii din Braşov, dar, pentru că era foarte greu cu banii, s-a transferat la Şcoala Medie Tehnică de Marină din Constanţa (profil navigaţie şi motoare).

Aici a devenit membru al grupului „Trio Scaramuţa”, susţinând şi primul său moment satiric în cadrul unui spectacol, dovedindu-şi, totodată, şi calităţile muzicale, interpretând o compoziţie a sa.

În 1954 a sosit în Bucureşti, sperând într-o angajare la Ansamblul de Estradă al Armatei, apoi la circ, dar, cum promisiunile nu s-au concretizat, s-a angajat la Întreprinderea „Electromontaj”, ca electrician.

În aceeaşi perioadă a urmat şi Liceul „Matei Basarab” din Capitală, iar seara mergea la Şcoala Populară de Artă, pentru a lua lecţii de istoria teatrului, literatură şi dicţie.

La fabrică, împreună cu un fost profesor de la Constanţa, a pus bazele brigăzii artistice a instituţiei, numită „Scurtcircuit”.

În 1959 a debutat în televiziune, într-o emisiune dedicată mişcărilor artistice de amatori, cu un cuplet - „Holteiul”, semnat de George Mihalache.

În 1960 a fost angajat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase (2 locuri la 250 de candidaţi), unde a rămas până în anul 2000, când a ieşit la pensie.

În cei peste 40 de ani de activitate, a susţinut peste 9.000 de reprezentaţii, în spectacole cum ar fi: „Pagini alese din revista de altădată”, „Revista dragostei”, „La Grădina Cărăbuş”, „Colibri music-hall”, „Nu aduce ziua ce aduce noaptea”, „Jos pălăria”, „Vino să ne vezi diseară”, „Costică, ne vede lumea!”, „Uite că nu tac!”, „Lasă supărarea-n hol”, „Grand Music-Hall de Bucarest”, „Nimic despre elefanţi”, „Cafeaua cu lapte de adio”, „Salutări de la Vasile”, „Mi se pare că mă-nsor!”, „Savoy, Savoy!” etc.

În 1960 a debutat şi în film - „Împuşcături pe portativ”, ulterior fiind distribuit şi multe alte producţii, alături de mari actori: „Vin cicliştii”, „Sorcovitorul... voluntar”, „Lupuşor şi mieluţu”, „Septembrie”, „Ora zero”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Am o idee”, „Grăbeşte-te încet”, „Întoarcere la dragostea dintâi”, „Totul pentru fotbal”, „Muşchetarii în vacanţă”, „Secretul lui Bachus”, „Eroii n-au vârstă”, „Borvizomanii”, „Harababura”, „Ministerul comediei”, „The Prophecy: Forsaken” etc.

Între 1979 - 1982, a fost şi actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”, jucând în „Vânzătorul de păsări”.

De asemeni, a fost prezent în sute de emisiuni radio - tv.

Să nu uităm de prezenţa sa în celebra emisiune radiofonică „Unda veselă”, unde a colaborat cu maestrul Ion Vova.

A scris texte pentru scenă, texte pentru cântece şi chiar a lansat câteva albume muzicale: „Nicu... vede tot”, „Uite-l pe nea Nicu...” şi „Nicu Constantin - o viaţă de artist”.

În 2000 s-a lansat cartea „Ochelarii miraculoşi. Nicu Constantin în dialog cu Cristian Brancu”.

În 2001 a devenit „Cetăţean de Onoare al Oraşului Eforie Sud”.

În 2004 i-a fost conferit Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit Premiul special pentru teatru de revistă.

În 2006, tot la Gala UNITER, a primit Premiul pentru întreaga activitate.

A fost căsătorit de două ori: prima dată cu o fiică de preot - Florenţa (cu care a avut un băiat, acum regizor) şi a doua oară cu Măndiţa, cunoscută voce a Teatrului de Operetă.

În 2009 a fost internat mai mult de patru luni, pentru probleme pulmonare severe, iar la 15 septembrie s-a stins, în urma unui stop cardio-respirator, fiind înmormântat la Eforie Sud.

După deces, soţia a decis ca o parte din textele şi melodiile interpretate de Nicu Constantin de-a lungul anilor, să intre în posesia actorului Nae Alexandru, de la Teatrul „C. Tănase”.

Autor: Pe o aripă de cânt

„Totul stă în puterea noastră...”

 

 

„Visez să fie un pic de linişte şi de bunăstare pentru acest popor, pentru noi toţi.

Măcar un an să trăim în echilibru.
Totul stă în noi, în puterea noastră, numai noi putem să evoluăm, să înlocuim tirania acestui prezent cu echilibrul prezentului...”

Florina Cercel

„Am primit totul de la meseria mea...”

„Fără profesia mea, fără acest har... nu ştiu dacă viaţa mea pe pământ ar fi avut vreun rost, vreun sens.

Eu am primit totul de la meseria mea - fericirea, bucuria, împlinirea, satisfacţia, succesul, munca, dragostea, durerea, suferinţa, uneori eşecul.
Am învăţat foarte mult.
Fiinţa mea toată a învăţat foarte mult din toate personajele pe care le-am jucat.
Cred că n-aş fi putut să fac o altă profesie...”

Florina Cercel

In Memoriam: Florina Cercel

Florina Cercel, cunoscută actriţă de teatru şi film, s-a născut la 28 ianuarie 1943, în Piatra Neamţ, şi a trecut la cele veşnice la 30 iulie 2019, în Bucureşti.

În 1964 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală.

De-a lungul carierei, a jucat pe scenele: Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi (1964 - 1965), Teatrului Naţional din Timişoara (1965 - 1973) şi Teatrului Naţional din Bucureşti (din 1972).

Piese de teatru în care a fost distribuită: „Dona Diana”, „Arde soarele deasupra lui Senecade”, „Bacantele”, „Moartea unui comis voiajor”, „Revizorul”, „Jurământul”, „Lucrezia Borgia”, „Micii burghezi”, „Inimă de câine”, „Monodrame europene”, „Istoria comunismului, povestită pentru bolnavii mintal”, „Camerista”, „Graciosa şi Percinet”, „De vorbă cu Eminescu”, „Gaiţele”, „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, „Noapte bună, mamă!”, „Omul de zăpadă”, „Oreste, regele sunetelor”, „Pe strada Mântuleasa”, „Quartet”, „Regele moare”, „Rusoaica”, „Săptămâna luminată”, „Ultima haltă în paradis”, „Vassa Jeleznova”.

A făcut parte din distribuţia filmelor: „Fraţii”, „Dincolo de pod”, „Prin cenuşa imperiului”, „Premiera”, „Roşcovanul”, „Toate pânzele sus”, „Marele singuratic”, „Iarna bobocilor”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Braţele Afroditei”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Iancu Jianu, zapciul”, „Dumbrava minunată”, „Burebista”, „Bietul Ioanide” (dublaj voce), „Femeia din Ursa Mare”, „Căruţa cu mere”, „Bocet vesel”, „Vară sentimentală”, „Din prea multă dragoste”, „Trenul din zori nu mai opreşte aici”, „Crucea de piatră”, „Ultima haltă în Paradis”, „Ţăcăniţii”, „Ambasadori, căutăm Patrie”, „Viaţa lui Timofey Berezin”, „O soacră de coşmar”, „Niciodată nu e prea târziu”, „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Aniela”, „Poveste imorală”.

Dintre premiile primite, amintim:

- 1990 - Premiul UNITER pentru „cea mai bună interpretare feminină” - rolul Vassa Jeleznova;

- 2002 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler - „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”;

- 2002 - „Cea mai bună actriţă a anului” - premiu oferit de Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru rolul Anna Andreevna, în piesa „Revizorul”.

În 2016 a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.

A fost căsătorită cu medicul Ioan Liviu Perian, care a murit la scurt timp după nuntă.

Este înmormântată pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Marina Scupra

Marina Scupra, îndrăgită interpretă de muzică uşoară, s-a născut pe 24 decembrie 1967, la Bucureşti, şi s-a stins pe 30 iulie 2017, în urma unei grele suferinţe.

A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Capitală.

A debutat în 1973, în emisiunea „Prietenii lui Aşchiuţă”.

În 1981 a obţinut Menţiune la etapa republicană a Festivalului „Cântarea României”.

În 1983, la Mamaia, a primit „Premiul Tinereţii”.

În 1984, cu melodia „Joc de copii”, a obţinut Trofeul Festivalului de la Mamaia.

A început apoi colaborarea cu Dan Dimitriu, compozitorul care-i va scrie multe dintre şlagărele interpretate şi care, ulterior, îi va deveni soţ, împreună având doi copii.

În 1993 a fost angajată la Casa de Cultură a Ministerului de Interne.

În 1994 a jucat în comedia „Concurs de seducţie”.

A cântat în spectacolele Teatrului de Revistă „C. Tănase” din Bucureşti.

În 2001 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Titu Maiorescu”.

În ultimii ani ai vieţii, a fost profesoară de Canto - muzică uşoară, la Şcoala Populară de Artă din Piteşti, îndrumând copii care au obţinut numeroase premii la concursurile de profil.

A apărut în numeroase emisiuni radio-tv, în festivaluri şi spectacole în întreaga ţară.

După divorţul de Dan Dimitriu, s-a recăsătorit cu sportivul Claudiu Piţigoi.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Anca Sigartău!

Anca Sigartău, îndrăgită actriţă de teatru şi film, s-a născut în Bucureşti, la 29 iulie 1967, în familia unor profesori, tatăl - originar din Ardeal, iar mama - din Moldova.

A urmat cursurile Şcolii de Muzică şi Liceul „George Enescu” din Capitală.

La 14 ani făcea parte din Corul „Voces Primavera”.

La dorinţa părinţilor, s-a pregătit pentru a da admitere la Academia de Studii Economice, dar s-a răzgândit în ultimul moment şi a dat examen la Teatru, în 1985.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (clasa prof. Dem Rădulescu şi prof. Adriana Popovici).

În 1989 a primit premiul pentru „Cea mai bună actriţă” la Gala Tinerilor Actori de la Costineşti.

În 1992 a primit premiul pentru „Cel mai bun rol de comedie” - în „Visul unei nopţi de vară”.

Din 1991 a făcut parte din trupa Teatrului „Bulandra”.

A colaborat şi cu Teatrul „Metropolis”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Avangardia”.

În perioada 2007 - 2008 a prezentat emisiunea „Excentricii”, la TVR Cultural.

A jucat în piese prcum: „Vreau să fiu actriţă”, „Visul unei nopţi de vară”, „Poveste de iarnă”, „Trei surori”, „Deşteptarea primăverii”, „Cum m-am lăsat de gândit”, „Exerciţii de stil”, „Three O’Clock”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Richard al III-lea se interzice” etc.

Filme în care a fost distribuită: „O zi la Bucureşti”, „Pădurea de fagi”, „Zâmbet de Soare”, „Amen”, „Şi totul era nimic...”, „Margo”, „Nuntă mută”, „Schimb valutar”, „Marilena”, „Aniela”, „Un Crăciun altfel”, „Doar cu buletinul la Paris”, „Stele rătăcitoare” etc.

S-a ocupat şi cu regizarea dublajelor în limba română pentru desene animate realizate de Disney şi a fost vocea unor personaje din aceste producţii.

A fost căsătorită şi are trei copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Smiley!

Smiley (nume real: Andrei Tiberiu Maria), unul dintre cei mai în vogă artişti români la momentul actual, s-a născut în Piteşti, la 27 iulie 1983.

În copilărie, Smiley era un puşti agitat, care iubea şi muzica. De pe la 10 ani, pasiunea lui de a asculta muzică s-a transformat în dorinţa de a cânta.

Mai întâi a fost solist al trupei Millenium 3.

În 2001 a intrat în trupa Simplu, după ce a dat probă la Casa de discuri „Roton”. A fost nevoit să înveţe să danseze.

Colegii de la Simplu l-au poreclit „Smiley”, pentru atitudinea lui mereu veselă şi jovială, iar în prezent foloseşte această denumire ca nume de scenă.

În 2008, a câştigat alături de Simplu premiul „Best Show” pentru „Istoria Dansului”.

În 2008 a debutat şi solo, cu albumul „În lipsa mea” - premiat cu un „Disc de Aur” şi cu distincţia „Best album” la „Romanian Music Awards”.

Primul  single - „În lipsa mea” a fost declarat „Best song”, iar Smiley a devenit „Best solo artist”.

În 2010 a lansat al doilea album - „Plec pe Marte” - distins cu „Best Pop Dance Album”.

Melodia „Dream Girl”, lansată în 2011, a ocupat - pentru 6 săptămâni consecutive, primul loc în clasamentele muzicale.

În acelaşi an, la „Romanian Music Awards”, Smiley a fost desemnat „Best Male” şi „Best Pop Artist”.

Prin discul single - „Dead Man Walking”, lansat în 2012, Smiley a devenit cel mai difuzat cântăreţ la radio-tv.

A fost din nou premiat la „Romanian Music Awards”: „Best Producer” şi „Best Website”.

În 2013 a câştigat „MTV Europe Music Award for Best Romanian Act”.

De-a lungul timpului, Smiley a colaborat cu numeroşi artişti, iar în 2009 a înfiinţat propria casă de producţie - „HaHaHa Production”.

Smiley este co-prezentator al show-ului tv „Românii au talent” şi face parte dintre juraţii spectacolului - concurs „Vocea României”.

Warner Bros Animation l-a ales pentru a interpreta varianta în limba română a porumbelului Toady, din filmul „Berzele”.

Totodată, Smiley a jucat în filmele: „Meseriaşii”, „One Step Ahead”, „Un film simplu”, „Naşa” şi „Selfie”.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Ana-Maria Ababei!

Tânăra şi talentata interpretă de muzică populară - Ana-Maria Ababei - s-a născut la Iaşi, într-o zi de 27 iulie.

A absolvit Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, unde a studiat chitara, pianul şi canto.

A urmat două masterate în cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Este profesoară de canto popular la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi.

Este solistă a Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”.

În noiembrie 2018, şi-a lansat primul album - „România-i ţara ta”, printr-un impresionant concert desfăşurat la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, la care i-au fost alături artişti îndrăgiţi de muzică populară: Ion Paladi, Angelica Flutur, Sorin Filip, Fetele din Botoşani, Constantin Bahrin şi alţii, acompaniaţi de Orchestra Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Aida Moga

Regretata interpretă de muzică uşoară românească - Aida Moga (născută: Cornelia Aida Rădulescu) - s-a născut în Timişoara, la 12 ianuarie 1926, şi s-a stins la Bucureşti, în ziua de 27 iulie 2001.

Şi-a făcut debutul în lumea artistică, alături de sora ei (Lavinia Slăveanu), pe când erau încă eleve, în calitate de compozitor de muzică populară.

Aida Moga a urmat Liceul de Muzică „Astra” şi Conservatorul „Sabin Drăgoi” din Timişoara şi, totodată, a studiat arta decorativă, urmând cursuri de sculptură.

Ca solistă a debutat în 1955, cu piesa „Îmi spuse mie luna”.

Între 1957 - 1965, a fost angajată a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, apoi a Teatrului de Revistă „Ion Vasilescu” şi a Teatrului „Savoy”, cu fiecare dintre trupele acestora participând la turnee în ţară şi în străinătate.

A fost asistenta lui Edmond Deda, la Şcoala Populară de Artă.

A cântat pentru 6 luni la Teatrul de varietăţi din Moscova.

A colaborat cu mari compozitori români, cum ar fi: Ion Vasilescu, Vasile Veselovski, Radu Şerban, Edmond Deda, Henri Mălineanu, Temistocle Popa etc.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: George Sbârcea

Motto:

„Singura flacără care a aprins tot ce se putea atinge şi în mine a fost şi a rămas, până azi, muzica...”

„Muzica dăruieşte bucuriile cele mai alese...”

 

George Sbârcea (pseudonim: Claude Romano), cunoscut compozitor, pianist, muzicolog, jurnalist, scriitor, traducător, promotor al tango-ului clasic argentinian, s-a născut în Topliţa, la 23 martie 1914, şi s-a stins la Bucureşti, în ziua de 27 iulie 2005.

A venit pe lume într-o familie cu patru copii, tatăl fiind medic şi, ulterior, colonel (r) al Armatei Române. A rămas orfan de tată pe când avea numai 9 ani. Bunica după acesta a fost sora Patriarhului Miron Cristea.

Primele studii le-a făcut la Topliţa, apoi a urmat gimnaziul şi liceul la Reghin, precum şi Dreptul - la Cluj, deşi nu a fost deloc atras de acest domeniu.

A absolvit şi Conservatorul „George Dima” din Cluj, unde a studiat armonia şi contrapunctul.

Fiind o fire mai mult rebelă şi romantică, îndrăgind muzica foarte mult şi dovedind talent la a interpreta şi a compune, şi-a creat propria orchestră, cu care cânta prin restaurante din Cluj, Satu Mare, Timişoara, Sibiu, în ciuda opoziţiei familiei.

A început să devină cu adevărat cunoscut şi apreciat din 1937, odată cu lansarea melodiei „Ionel, Ionelule”, pe când era angajat al Teatrului „Alhambra”.

Alte melodii de muzică uşoară cunoscute pe care le-a compus au fost: „De ce ai plecat?”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste!”, „Inimioară, inimioară”, „Un tangou de adio” etc.

În 1938, la Paris, Charles de Gaulle l-a decorat cu „Legiunea de Onoare”.

În 1942 a primit titlul de Comandor al Ordinului „Leul Finlandei”.

Academia Română l-a distins cu Premiul „Ciprian Porumbescu”.

George Sbârcea vorbea fluent 6 limbi străine, avea o vastă cultură şi era foarte apreciat în cancelariile europene. De exemplu, în 1942, a fost primit la Palatul Rezidenza de însuşi dictatorul fascist Benito Mussolini şi, în acelaşi an, a realizat un interviu şi cu Hitler, la o reşedinţă de lângă Berlin.

După 1944, viaţa lui Sbârcea a cunoscut o întorsătură dramatică, din momentul în care comuniştii au început vânătoarea pentru prinderea sa, considerându-l un slujitor al hitlerismului.

Vreme de un an, a fost nevoit să se ascundă în comunea Petelea din judeţul Mureş, dar în 1947 a fost arestat, judecat de Tribunalul Poporului şi condamnat la 15 ani de temniţă grea (singur în celulă).

A fost închis la Jilava, Aiud şi Gherla, bătut cu bestialitate, mai ales peste mâna dreaptă. Gardienii îşi băteau joc de el, în loc de mâncare îi dădeau lături, l-au lăsat să doarmă direct pe ciment, acoperit de şobolanii care îl încălzeau.

George Sbârcea spunea despre acea perioadă:

„Am avut noroc de un fizic rezistent, dar rugăciunea şi furia m-au făcut să trec peste aceşti ani...”.

În 1956, după 8 ani de detenţie în condiţii inumane, a fost eliberat, în urma insistenţelor venite din partea ambasadelor străine de la Bucureşti.

A fost căsătorit de două ori, cu prima soţie având două fete, dar care nu au mai păstrat legătura cu el.

A scris, tradus şi editat 83 de cărţi. Câteva titluri: „Muza veselă”, „Jazzul, o poveste cu negri”, „O stradă cu cântec sau povestea musicalului”, „Veşnic tânărul George Enescu”, „Povestea vieţii lui George Enescu”, „Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu”.

Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Dan Condurache!

Dan Condurache, cunoscut actor român, s-a născut la Dorohoi (judeţul Botoşani), la 26 iulie 1952.

A copilărit la bunicii de la Stânceşti, unde asculta cu mare plăcere piese de teatru radiofonic.

A absolvit liceul în Dorohoi, după care a decis să meargă la Bucureşti, pentru a da admitere la Teatru.

În 1975 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, fiind profund influenţat de marele actor şi profesor Octavian Cotescu, din a cărui clasă a făcut parte.

După finalizarea studiilor, a fost repartizat la Târgu Mureş, acolo unde a fost văzut de cei de la Teatrul Mic din Bucureşti, care l-au dorit în echipa lor.

Debutul a fost în spectacolele „Nu suntem îngeri” şi „Galileo Galilei”.

A mai jucat în: „... Escu”, „Rendez-vous pe Lună”, „Profesiunea doamnei Warren”, „Băieţii de aur”, „Război cu Troia nu se face”, „Şi noi şi ea...”, „Pe gaura cheii”, „Spionul balcanic”, „Cimitirul păsărilor”, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, „Fazanul”, „Peer Gynt”, „Coriolan”, „Pluralul englezesc”, „Neguţătorul din Veneţia”, „Bigamul”, „Jacques şi stăpânul său”, „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Actorii”, „Minunea Învierii Lui”, „Don Juan”, „O scrisoare pierdută”, „O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord”, „Mielul turbat”, „Cu tot ce am aparţin acestui pământ”, „Ivona, principesa Burgundiei”, „Ca frunza dudului din rai”, „Doi pe un balansoar”, „Diavolul şi Bunul Dumnezeu”, „Maestrul şi Margareta”, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Zbor de sticleţi”, „Nebuna din Chaillot”, „Cititorul de contor”, „Reţeta fericirii”, „Două ore de pace”, „Locotenentul în Dosarul Andersonville”, „Chiţimia”, „Ambasada iubirii” etc.

A făcut parte şi din distribuţia unor piese de teatru radiofonic: „Troilus şi Cressida”, „Scorpia îmblânzită”, „Romeo şi Julieta”, „Anonimul veneţian”, „Gulliver în Ţara piticilor”, „Manechinul sentimental” etc.

Primul rol în film de televiziune a fost în 1976, când a fost distribuit în „Domnişoara Nastasia”.

Debutul pe marele ecran a avut loc în 1982, în filmele: „La capătul liniei” şi „Calculatorul mărturiseşte”.

Au urmat multe alte roluri: „Portrete în pădure”, „De ce eu?”, „Tamara, Echelon”, „Blu”, „Iubire şi onoare”, „Dacă bobul nu moare”, „Aniela”, „Nuntă mută”, „Regina”, „Bucureşti - Berlin”, „Drept la ţintă”, „Femeia visurilor”, „Hacker”, „Sindromul Timişoara - Manipularea”, „Une place parmi les vivants”, „Ţăcăniţii”, „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”, „Les 7 vies du docteur Laux”, „Manipularea”, „Fii cu ochii pe fericire”, „Aerisirea”, „Nekro”, „The Vampires Journals”, „Une mere comme on n’en fait plus”, „Vertiges”, „Prea târziu”, „Semne în pustiu”, „Stare de fapt”, „Un deţinut la Auschwitz”, „Hoţul noaptea”, „Leapin’ Leprechauns”, „Meurtres par procuration”, „Le travail du furet”, „Somnul insulei”, „O invitaţie”, „Trahir”, „Balanţa”, „Milionar... la minut”, „Drumul câinilor”, „Vinovatul”, „Kilometrul 36”, „Trenul de aur”, „Nelu”, „Un studio în căutarea unei vedete”, „Cântec în zori”, „Bătălia din umbră”, „Domnişoara Aurica”, „Emisia continuă”, „Furtună în Pacific”, „Întunecare”, „Sezonul pescăruşilor”, „Acasă”, „Moara lui Călifar”, „De dragul tău, Anca!”, „Lumini şi umbre”, „Bună seara, Irina!”, „Punga cu libelule”, „În aşteptarea lui Lefty”, „Pentru patrie”, „Serenadă pentru două vârste”, „Egmont”, „Moartea unui comis-voiajor”, „Să umplem pământul cu visuri”, „Pălăria florentină”.

Este căsătorit şi are doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

Vila „Sonet” - Iaşi

Casa Memorială „Mihai Codreanu” (cunoscută sub numele de Vila „Sonet”, botezată astfel chiar de către poet), secţie a Muzeului Literaturii Române din Iaşi, este amplasată pe Strada Rece nr. 5 şi reprezintă locul unde a trăit şi a scris sonetistul Mihai Codreanu, în perioada 1934 - 1957.

Vila, construită în stil românesc - în anul 1934 (şi restaurată în 2009), a fost ridicată pe un teren donat lui Codreanu de către Primăria Iaşi, în semn de recunoaştere a activităţii sale.

Imediat după ce au fost finalizate lucrările, poetul s-a mutat aici, de pe strada Lăpuşneanu, împreună cu prima soţie - Sofia Betina Veker.

Femeia a murit de tuberculoză, după 40 de ani de căsnicie, iar în 1952, el s-a recăsătorit, de data aceasta cu Ecaterina Harea, cea care, timp de 19 ani, le-a fost menajeră.

Aici aveau loc întâlniri literare celebre, la care luau parte Topîrceanu, Otilia Cazimir, Sadoveanu, Ionel Teodoreanu şi alţii, cărora „Cati” le oferea masa, le pregătea ceaiul şi avea grijă să nu le lipsească ceva.

După moartea sonetistului, casa i-a aparţinut Ecaterinei Codreanu, care, la rândul ei, a lăsat parterul - prin testament - cu scopul de a fi amenajat ca muzeu.

Funcţionează ca muzeu din 1970 şi păstrează - aproape integral - aspectul din timpul vieţii poetului, putând fi vizitate: biblioteca, biroul de lucru, sufrageria, dormitorul şi alte anexe.

Cei care-i trec pragul pot vedea manuscrise, ediţii prime ale poetului, scrisori, texte din gazetele vremii, medalii, cărţi traduse de Mihai Codreanu, mobilier autentic, fotografii, precum şi obiecte de artă - picturi, sculpturi.

Din anul 2004, clădirea este inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi.

 

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Muzeul Literaturii Iaşi