„Erau ierni aspre, cu zăpadă mare...”

„Erau ierni aspre, cu zăpadă mare, se făcea focul în casă, mirosea a lemne şi a mâncare. Mama gătea foarte bine şi duc dorul gusturilor din copilărie.

Cred că florile alea pe geam m-au impresionat foarte tare, pentru că mi le amintesc şi acum extrem de clar. Aveau nişte forme fabuloase. Acum nu prea mai există flori de gheaţă...

Şi în această lume cu flori de gheaţă şi miros de lemne în sobă, eu am ştiut că vreau să mă fac actriţă.

Mi se pare uşor ridicol să spun acum: „Eu de când eram mică voiam să mă fac actriţă”.

Adică de când aveam vreo 5-6 ani. Dar ăsta e adevărul.

Probabil că există în noi un fel de antenă ne ghidează spre un drum, spre ceva care să răspundă nevoii noastre interioare. Pentru că altfel nu ştiu să-mi explic şi să vă explic cum anume, într-un sat din Apuseni, unde nu văzusem în viaţa mea un spectacol de teatru, eu am simţit că vreau să mă fac actriţă.

Aveam, e-adevărat, un aparat de radio la care ascultam absolut toate piesele de teatru radiofonic, cunoşteam vocile tuturor actorilor pe care îi auzeam...”

Ana Ciontea

Interviu pentru „Adevărul” , 2015