Regretata interpretă de muzică uşoară românească - Aida Moga (născută: Cornelia Aida Rădulescu) - s-a născut în Timişoara, la 12 ianuarie 1926, şi s-a stins la Bucureşti, în ziua de 27 iulie 2001.
Şi-a făcut debutul în lumea artistică, alături de sora ei (Lavinia Slăveanu), pe când erau încă eleve, în calitate de compozitor de muzică populară.
Aida Moga a urmat Liceul de Muzică „Astra” şi Conservatorul „Sabin Drăgoi” din Timişoara şi, totodată, a studiat arta decorativă, urmând cursuri de sculptură.
Ca solistă a debutat în 1955, cu piesa „Îmi spuse mie luna”.
Între 1957 - 1965, a fost angajată a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, apoi a Teatrului de Revistă „Ion Vasilescu” şi a Teatrului „Savoy”, cu fiecare dintre trupele acestora participând la turnee în ţară şi în străinătate.
A fost asistenta lui Edmond Deda, la Şcoala Populară de Artă.
A cântat pentru 6 luni la Teatrul de varietăţi din Moscova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu