In Memoriam: George Emil Palade

George Emil Palade, medic, specialist în domeniul biologiei celulare şi laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, s-a născut în Iaşi, la 19 noiembrie 1912 (într-o familie în care tatăl era profesor de filosofie, iar mama - învăţătoare), şi s-a stins în Comitatul San Diego (California, SUA), la 7 octombrie 2008.

Datorită mediului în care a copilărit, a prins drag şi respect faţă de cărţi şi educaţie.

Între 1919 - 1922, a urmat primele trei clase primare la Şcoala nr. 33 „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, după care, familia mutându-se la Buzău, Emil a terminat aici Liceul „Hasdeu”.

În ciuda faptului că tatăl îşi dorea să-i calce pe urme, tânărul absolvent a ales să studieze într-un domeniu de care se simţea atras, astfel încât, în 1930, a fost admis la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti.

De la bun început a manifestat un interes aparte pentru ştiinţele biomedicale şi a început să lucreze ca asistent în laboratorul de anatomie.

A fost un student excepţional, care a luat nota 10 la toate examenele, de la admitere şi până la licenţa de absolvire, în 1936.

A continuat apoi ca preparator, asistent şi şef de lucrări la Catedra de Anatomie, dar, în paralel, a continuat formarea medicală, în 1940 obţinând titlul de „Doctor în Medicină”, cu teza „Tubul urinifer al delfinului”.

Pentru puţin timp a fost asistent la Medicină Internă (unde nu a reuşit să se adapteze), iar în anii războiului a activat în Corpul Medical al Armatei Române.

După război, a primit scrisori de recomandare din partea unor mari personalităţi medicale - Grigore T. Popa, Dimitrie Bagdasar - pentru a putea pleca să studieze în străinătate, ca să ajungă un adevărat om de ştiinţă.

A primit un singur răspuns - de la New York University.

În 1946 s-a căsătorit cu fiica industriaşului Nicolae Malaxa - Irina (Lulu) Malaxa (cu care a avut doi copii) şi împreună au plecat spre America, la bordul unui vas de marfă recondiţionat.

A fost angajat pe postul de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York.

În 1951 a realizat fixatorul care acum îi poartă numele şi ajută la o mai bună observare a structurilor celulare.

În 1952 a devenit cetăţean american şi l-a cunoscut pe viitorul său mentor - omul de ştiinţă Albert Claude. Acesta l-a invitat să lucreze împreună la Departamentul de patologie celulară din cadrul Rockefeller Institute for Medical Research.

Colaborând cu Philip Siekevitz, Palade a înţeles importanţa microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie, iar împreună cu Keith Porter, a editat revista „The Journal of Cell Biology” - una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.

În 1961, Emil Palade a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe din SUA.

În ţară a revenit prima dată în decembrie 1965, ca membru al unei delegaţii, cu scopul de a facilita relaţiile şi schimburile de cadre între academiile celor două state.

În 1969 a vizitat din nou România, adresând un raport consistent preşedintelui Ceauşescu, îndemnând autorităţile comuniste să-i lase pe cercetători să plece peste hotare.

În 1970 şi-a pierdut soţia, ulterior recăsătorindu-se cu Marilyn Gist Farquhar, cercetător în domeniul biologiei celulare.

În 1973, Palade s-a transferat la Universitatea Yale.

În 1974 a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve - „pentru descoperiri privind organizarea funcţională a celulei, ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”.

La ceremonia în cadrul căreia a primit premiul, Palade a prezentat textul „Aspecte intracelulare în procesul de secreţie a proteinelor”, care, în 1992, a fost publicat de Fundaţia Premiului Nobel.

În 1975, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

În 1986, preşedintele american R. Reagan i-a conferit Medalia Naţională pentru Ştiinţă, pentru descoperirea unei serii esenţiale de structuri complexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele biologice.

În 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (la Universitatea din California).

În 1990 a început să lucreze la Universitatea din San Diego.

În 2007, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

A murit în California, la vârsta de 96 de ani şi, după incinerare, copii i-au împrăştiat cenuşa în Masivul Bucegi, de pe Vârful cu Dor.

În 2012, la 100 de ani de la naşterea marelui om de ştiinţă, Banca Naţională a României a emis o monedă aniversară de argint.

Autor: Pe o aripă de cânt