Îndrăgita actriţă Diana Lupescu s-a născut la 7 octombrie 1954, în Bacău.
A ajuns actriţă aproape din întâmplare, influenţată de mama sa, iniţial dorindu-şi să urmeze tradiţia din familie şi să devină medic sportiv
A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Secţia Actorie (1978), la clasa profesorului Amza Pellea, şi Secţia Regie - în 2007.
În 2000, a absolvit Cursuri de Management Financiar, Marketing şi Resurse Umane, finanţate de FDSC şi Management Cultural.
În al doilea an de facultate a jucat primul rol într-un film - „Povestea dragostei”, pentru care a fost aleasă de regizorul Ion Popescu Gopo.
Dintre piesele de teatru în care a jucat, amintim: „Astă-seară se improvizează”, „Castelul”, „Trei surori”, „Miresele căpitanului”, „Jocul dragostei şi al morţii”, „Jacques şi stăpânul său”, „Play”, „Sărbători fericite”, „Frumosul cotidian”, „Omul cu mârţoaga”, „Siciliana”, „Piticul din grădina de vară”, „Ultimul bal”, „Păguboşii”, „Trandafirii roşii” etc.
În calitate de regizor, a colaborat - pentru diverse spectacole - cu:
- Teatrul „George Ciprian” din Buzău: „Fii cuminte, Cristofor!”, „Sirena şi Victoria”, „Părinţii teribili”;
- Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov: „Un bilet spre fericire”;
- Teatrul „Regina Maria” din Oradea: „Sărbători fericite”;
- Teatrul „Nottara” din Bucureşti: „Vacanţă în Guadalupa”, „Mult zgomot pentru nimic”, „Matrimoniale”, „De dor şi drag, Maria Tănase”, „Umor, amor, fior de dor...”
A fost prezentă în piesele Teatrului Naţional Radiofonic: „Bertoldo la curte”, „Demiurgul”, „La Medeleni”, „O inimă de aur”, „Oraş patriarhal” etc.
A fost distribuită în filmele: „Campioana”, „Buletin de Bucureşti”, „Fata Morgana”, „Iarba verde de acasă”, „Extemporal la dirigenţie”, „E-atât de aproape fericirea”, „Există joi”.
În 2009, a primit Premiul pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi.
A fost fondator şi director executiv al Fundaţiei „D’ale Bucureştilor”.
Alături de Mircea Diaconu (soţul ei), a fost gazda emisiunii „Cafeaua de dimineaţă”, la Televiziunea Naţională.
Sunt căsătoriţi din 1980 şi împreună au doi copii.
Autor: Pe o aripă de cânt
La mulți ani!����������
RăspundețiȘtergere