In Memoriam: Nichita Stănescu

Nichita Hristea Stănescu, celebru poet, scriitor şi eseist român, s-a născut la Ploieşti, la 31 martie 1933, şi s-a stins la Bucureşti, la 13 decembrie 1983.

A venit pe lume în familia lui Nicolae Hristea Stănescu – fost ţăran devenit meşteşugar şi comerciant, şi a Tatianei Cereaciuchin, care făcea parte dintr-o familie de nobili de origine rusă, refugiată în România.

Între 1944 – 1952, Nichita a urmat Liceul „Sf. Petru şi Pavel” din oraşul natal, iar între 1952 – 1957 – Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii bucureştene.

În primul an de facultate s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar, după numai un an, s-au despărţit.

În 1955 a adunat poeziile sale – despre care spunea că le-a scris „fără mamă, fără tată”, într-un volum – „Argotice – cântece la drumul mare”, care va fi publicat abia în 1992.

În martie 1957, a debutat la revistele „Tribuna” (din Cluj) şi „Gazeta literară”.

Între 1957 – 1958, a fost corector şi redactor la secţia de poezie a „Gazetei literare” (condusă de Zaharia Stancu).

În 1960 a apărut volumul de debut – „Sensul iubirii”.

În 1962 s-a căsătorit cu poeta Doina Ciurea, din relaţia lor inspirându-se Nichita şi publicând – în 1964 – „O viziune a sentimentelor” (premiat de Uniunea Scriitorilor).

În 1965 a apărut volumul „Dreptul la timp”, iar în următorul an – „11 elegii”.

În 1967 a publicat trei volume: „Roşu vertical”, „Antologia Alfa”, „Oul şi sfera”, iar în 1969 – „Necuvintele” (premiat de Uniunea Scriitorilor) şi „Un pământ numit România”.

În 1969 a devenit redactor – şef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.

În 1970 a publicat volumul „În dulcele stil clasic”, o a doua antologie – „Poezii” şi deţinea o rubrică lunară în revista „Argeş”.

Între 1970 – 1973 a fost redactor – şef adjunct al revistei „România literară”.

În 1972 a apărut volumul „Măreţia frigului”, iar volumul de eseuri „Cartea de recitire” – a primit un nou Premiu al Uniunii Scriitorilor.

În 1973 a fost publicată antologia de poezii de dragoste – „Clar de inimă”.

În 1975 Nichita a primit Premiul internaţional „Johann Gottfried von Herder”, a publicat antologia „Starea poeziei” (premiată de Uniunea Scriitorilor) şi a devenit publicist comentator la revista „România literară”.

La cutremurul din 4 martie 1977, încercând să-şi salveze un prieten, a fost lovit de un zid, suferind un şoc şi o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului, urmată de alte sechele.

Din păcate, în această perioadă a devenit şi dependent de alcool. În ciuda acestui fapt, a fost o etapă a existenţei sale în care, cu o luciditate aproape nefirească, a scris unele dintre cele mai bune poezii.

În 1978 a publicat volumul „Epica Magna”, pentru care i s-a acordat Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române”, iar în 1979 – a apărut „Opere imperfecte”.

În 1980 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.

În 1981 a suferit prima criză hepatică, periodic repetându-se, astfel încât, în toamnă, Nichita a fost spitalizat la Fundeni.

În 1982 i s-a acordat Premiul „Cununa de aur” a Festivalului Internaţional de Poezie de la Struga (Macedonia) şi a apărut volumul „Noduri şi semne”.

1982 este şi anul în care şi-a pierdut tatăl.

În iulie 1982, s-a căsătorit cu Todoriţa Tărâţă, apoi a călătorit prin Iugoslavia.

Într-o deplasare la Focşani, în toamnă, şi-a fracturat un picior, motiv pentru care va fi imobilizat în casă timp de şase luni.

La împlinirea vârstei de 50 de ani (la 31 martie 1983), i s-a organizat o sărbătorire naţională şi a fost publicat volumul „Strigarea numelui”.

La 9 decembrie, a participat la nunta unor prieteni, dar, din cauza consumului exagerat de alcool, la 12 decembrie – a suferit o nouă criză puternică de ficat.

A ajuns la Spitalul Fundeni, dar, a doua zi, a trecut la cele veşnice.

În 1985 a apărut volumul „Antimetafizica, Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu”.

În 1990, post-mortem, a fost ales membru al Academiei Române.

Autor: Pe o aripă de cânt