In Memoriam: Virgil Carianopol

Poetul român – Virgil Carianopol – s-a născut la Caracal (judeţul Olt), la 29 martie 1908, şi s-a stins la Bucureşti, la 6 aprilie 1984.

A venit pe lume în familia Atenei (nepoată de-a lui Iancu Jianu) şi a lui Grigore Carianopol (funcţionar la Tribunal).

A urmat şcoala primară, Gimnaziul şi Liceul „Ioniţă Asan” din localitatea natală.

Pentru un an, Virgil a fost practicant la Tribunalul Romanaţi, după care a a plecat la Bucureşti, unde a urmat Şcoala Militară de Artificieri (1924 – 1930), devenit specialist în fabricarea de pulberi de exploziv.

 În 1938, a absolvit la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti.

A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei.

În ceea ce priveşte debutul său literar, se ştie că ar fi avut loc în 1928, unii susţinând că ar fi fost o poezie publicată în revista „Vraja” (al cărei redactor a şi fost pentru un timp), iar alţii afirmând că e vorba despre poezia „Gânduri”, apărută în „Zorile Romanaţiului”.

În 1929, în „Revista noastră” a publicat poezia „Pentru cine iese luna”.

Debutul editorial este marcat de volumul de versuri „Flori de spini”, apărut în 1931.

A colaborat cu diverse publicaţii: „Universul literar”, „Viaţa literară”, „Azi”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Meşterul Manole”, „Arta”, unele texte fiind semnate cu diferite pseudonime.

În perioada 1956 – 1963, a fost deţinut politic, închis la Aiud şi Periprava, deoarece frecventase – alături de alţi intelectuali, cenaclul literar organizat de Virginia Şeicaru, sora lui Pamfil Şeicaru (considerat drept cel mai mare gazetar în perioada interbelică).

Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

A primit Premiul de Poezie al Societăţii Scriitorilor Români, pentru volumul „Scrisori către plante”.

În semn de preţuire, Biblioteca Municipală din Caracal îi poartă numele.

Opera sa cuprinde următoarele volume: „Flori de spin”, „Versuri”, „Un ocean, o frunte în exil”, „Scrisori către plante”, „Carte pentru domniţe”, „Frunzişul toamnei mele”, „Scară la cer”, „Poeme de pe front”, „Cântece de amurg”, „Cântece româneşti”, „Viorile vârstei”, „Lirice”, „Ştergar românesc”, „Scriitori care au devenit amintiri” (memorialistică), „Elegii şi elegii”, „Arcaşul lui Ştefan”, „Cântece olteneşti”, „Viorile vârstei”, „Lumini pentru dragostea mea”, „Peisaj românesc”, „Copilul cu inima de aur. Poveşti şi povestiri istorice”, „Copilul şi ţara”, „Cântec la plecarea verii”, „Scară la cer”, „Cântece pentru mama”.

Postum, au apărut: „La ceasul de taină”, „Scrisori către plante”, „Scriitori care au devenit amintiri. Pagini de jurnal”.

Autor: Pe o aripă de cânt