La mulţi ani, Mihai Constantin!

Mihai Constantin, fiul celebrului actor George Constantin şi al mezzo-sopranei Iulia Buciuceanu, nepot al Tamarei Buciuceanu - Botez, s-a născut la 30 septembrie 1964.

În 1989 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Secţia Actorie, la clasa prof. Sanda Manu şi Adriana Popovici, după care a fost angajat la Teatrul Municipal din Ploieşti.

Piese în care a fost distribuit:

- 1986 - 2012 - Teatrul „Bulandra”: „Obiceiuri necurate”, „Însemnările unui necunoscut”, „Elizaveta Bam”, „Oblomov”, „Hamlet”, „Regele Lear”, „Petru”, „Black & White”, „Woyzeck”, „Antigona”, „Trei surori”, „Poveste de iarnă”, „Mephisto”, „Forma mesei”, „Deşteptarea primăverii”, „Visul unei nopţi de vară”, „Merlin”, „Afară în faţa uşii”, „A treia ţeapă”, „Dimineaţă pierdută”;

- 2010 - 2018 - Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti: „Orchestra Titanic”, „Livada de vişini”, „Regele Lear”, „Visul unei nopţi de vară”, „Revizorul”, „Scrisoarea”, „S-a sfârşit cum a-nceput”;

- 1985 - Teatrul Giuleşti: „Un băiat de prăvălie”;

- 1990 - Teatrul Municipal din Ploieşti: „Woyzeck”;

- 1997 - Teatrul Naţional din Craiova: „Hamlet”;

- 2004 - Teatrul de Comedie: „Ubu înlănţuit”;

- 2008 - UNATC „I. L. Caragiale”: „A douăsprezecea noapte”;

- 2008 - 2009 - „Metropolis”: „O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord”, „Sfârşit de partidă”, „Imnul (Ajutorul)”;

- 2014 - Asociaţia „Inspira”: „Acum sau niciodată”.

A avut, de asemeni, o colaborare foarte bună cu Teatrul Radiofonic, participând la realizarea pieselor: „Berthelot - generalul generalilor”, „Insomniile lui Gregor”, „Henric al 5-lea”, „Dintr-un vechi catastif”, „Martori ai istoriei”, „Năpasta”, „Sfinte aduceri aminte de mărţişor: Cei 40 de mucenici de la Sevastia”, „Păzitoarea de gâşte”, „Marfa vie”, „Finul lui Dumnezeu”, „Peripeţiile Alicei în ţara minunilor”, „Împărat şi Galilean”, „În vremea aceea... de Florii”, „Tabloul cel viu”, „Spada, punga şi inelul”, „Băiatul isteţ şi morarul hoţ”, „Barca fermecată”, „Fata cea înţeleaptă”, „Bunătatea bătrânului”, „Woyzeck”, „Falstaff”, „Moş Ion Roată şi Cuza Vodă”, „Întâmplări din dacice”, „Talk Show”, „Pescăruşul împăiat”, „Ileana Cosânzeana”, „Ionică Făt-Frumos şi cerbul de aur”, „Mintea de pe urmă”, „Fata-n grădina de aur”, „Cavalerii”, „Omul transversal”, „Oraşul cu fantome”, „Suntem gata să murim dacă ne garantaţi că rămânem în viaţă sau Domnul Telescop”, „Îmblânzirea scorpiei”, „De ochii lumii”, „1241”, „Amintiri din copilărie”, „O noapte furtunoasă”, „Sarea în bucate”, „Aleodor împărat”, „Raţa sălbatică”, „Aspirină pentru doi”, „Dimitrie Sfinţi de Toamnă”, „Călătoria lui Kalo Dant în cea de-a şaptea lume”, „Răzbunarea Kriemhildei şi Amurgul Nibelungilor”, „Timon din Atena”, „Iepuraşul de Paşti”, „Legenda Macaleandrului zis şi Guşă Roşie”, „Pasărea de foc”, „Baba Dochia”, „Moartea lui Ivan Ilici”, „Anglia sau vărsatul de vânt”, „Femeia, eterna poveste... umoristică”, „Sfântul Calinic, călugărul fără arginţi”, „Limir Împărat”, „Francesca da Rimini”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Căsătoria”, „Sodoma şi Gomora”, „Bogdan Dragoş: cornul lui Decebal”, „Spaima zmeilor”, „Escapada”, „Un duel în ziua nunţii”, „Jurământul”, „Fost-au Ştefan Vodă”, „Stăpânul pământului, al apelor şi al văzduhului”, „Ştefan cel Mare”, „Don Quijote”, „Constantin cel Mare, Împăratul creştinilor”, „Pipăruş Petru şi Florea Înfloritu”, „Jupân Rănică Vulpoiul”, „Poveste de Paşte”, „Steaua Zimbrului”, „Stan Păţitu’”, „Hamlet”.

A fost distribuit şi în numeroase filme, desigur printre cele mai cunoscute fiind: „Liceenii”, „Extemporal la dirigenţie”, „Liceenii rock and roll”, „Liceenii în alertă”, la care se adaugă: „Pădureanca”, „Flăcări pe comori”, „Balanţa”, „Nişte băieţi grozavi”, „Călătorie de neuitat”, „O vară de neuitat”, „Triunghiul morţii”, „Canton”, „Şi totul era nimic”, „Apa”, „Ştefan”, „Nunta mută”, „Porc”, „Bibliotheque Pascal”, „Cutia de viteze”, „Portretul luptătorului la tinereţe”, „Eu când vreau să fluier, fluier”, „Ursul”, „Tatăl fantomă”, „De ce eu?”, „Ninel”, „Aniversarea”.

A fost prezent în producţiile TV: „Titanic vals”, „Escu”, „D’ale carnavalului”, „Poveste imorală”, „Zarurile sunt aruncate”, „Alegerea lui Alexandru Sutto”, „Păcatele Evei”, „Roman teatral”, „O săptămână nebună”.

Dintre premiile obţinute de-a lungul timpului, amintim:

- 1994 - Premiul UNITER - „Cel mai bun actor al anului”;

- 1996 - Premiul Criticii pentru „Cel mai bun actor al anului”;

- 1998 - Premiul „Silvia Popovici” pentru merite deosebite în activitatea teatrală pe anul 1998;

- 2003 - Premiul Naţional „Cel mai bun actor al anului”;

- 2008 - Premiul pentru „Cel mai bun spectacol” - „A douăsprezecea noapte”;

- 2009 - Premiul „Cel mai bun actor în stagiunea teatrală 2008 - 2009” - oferit de Primăria Municipiului Bucureşti (secţiunea „Artele spectacolului”).

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Andreea Răducan!

Celebra gimnastă - Andreea Răducan - s-a născut la 30 septembrie 1983, în Bârlad (judeţul Vaslui).

Prima întâlnire cu gimnastica artistică a avut loc la Clubul Sportiv Şcolar din oraşul natal, sub îndrumarea antrenoarei Veronica Ionaşcu.

În 1996 cucerise deja peste 20 de medalii în diferite competiţii şi a fost selecţionată în lotul naţional de junioare de la Oneşti, pregătit de antrenorii Ştefan Gal şi Clementa Garabet.

În 1998 a fost cooptată în lotul olimpic de la Deva, pregătit de un colectiv de antrenori coordonat de Octavian Bellu.

Palmaresul competiţional şi olimpic:

- 1998 - Campionatele Europene de Juniori - 2 medalii de argint (pe echipe şi bârnă), 1 medalie de bronz (sol) şi locul 4 - la individual compus;

- 1999 - Campionatele Mondiale de la Tianjin (China) - 1 medalie de aur (sol), 1 medalie de argint (bârnă), al patrulea titlu mondial consecutiv cu echipa României, locul 5 - la individual compus;

- 2000 - Campionatele Europene de la Paris - 1 medalie de argint (sol), medalie de bronz pe echipe;

- 2000 - JO de la Sydney - 1 medalie de argint (sărituri), medalie de aur pe echipe; medalie de aur - la individual compus (retrasă de Comitetul Internaţional Olimpic, după ce a fost depistată pozitiv cu efedrină, la controlul doping);
- 2001 - Campionatele Mondiale de la Gent (Belgia) - 3 medalii de aur (bârnă, sol, echipe), 2 medalii de bronz (individual compus, sărituri).

În anul 2002 s-a retras din activitatea competiţională, după care a lucrat în cadrul Fundaţiei Olimpice Române.

A primit titlul de „Maestru Emerit al Sportului”.

I-a fost conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor:

În 2010 a publicat cartea autobiografică „Reversul medaliei”.

În 2017 a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică.

În 2018 a fost inclusă în „Hall of Fame”, alături de mari personalităţi care au marcat istoria gimnasticii mondiale.

Este căsătorită şi are doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Lucreţia Ciobanu

Lucreţia Ciobanu (n. Lucreţia Arcaş) - „Doamna Munţilor”, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară, s-a născut la 27 octombrie 1924, în localitatea Topârcea (judeţul Sibiu) şi a trecut la cele veşnice la 30 septembrie 2015, în Bucureşti.

Din copilărie a fost fascinată de doinele cântate din fluier de oierii din zona natală şi asculta cu mare atenţie lăutarii din satul ei.

A absolvit Liceul „Domniţa Bălaşa Brâncoveanu” din Bucureşti.

A debutat la Valea Călugărească, unde a cântat în deschiderea unui spectacol susţinut de Ioana Radu şi Ion Luican.

În 1953, la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, a obţinut menţiunea pe ţară, interpretând balada „Uite, bade-n ochii mei”.

Alături de Maria Tănase, a deschis prima emisiune difuzată de Televiziunea Română.

A dus frumuseţea cântecelor din Mărginimea Sibiului peste tot în ţară şi peste hotare, ajungând tocmai până în SUA şi Canada.

„Pleacă oile la munte”, „Codrule, bătrânule”, „Ridică-te negură”, „Cine n-are dor pe vale”, „Ia uitaţi-vă, feciori!”, „Vino iute, dorule!” sunt doar câteva dintre titlurile cele mai cunoscute din repertoriul său.

În 2002 a primit Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a - „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.

În 2004 i s-a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului” - „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

În 2013, în cadrul unei ceremonii desfăşurată în Piaţa Mare din Sibiu, cu prilejul Festivalului de Folclor „Cântecele Munţilor”, Lucreţia Ciobanu a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Sibiu”.

Este înmormântată la cimitirul Ghencea civil din Capitală.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Ion Vova

Ion Vova (nume real: Vladimir Stelian Ionescu), actor, realizator de emisiuni şi regizor artistic la Radiodifuziunea Română, s-a născut la 30 septembrie 1917, la Berlin (mama sa studia acolo Canto), şi s-a stins în Bucureşti, la 7 ianuarie 2011.

Vreme de peste 60 de ani, viaţa sa s-a împletit cu istoria Radiodifuziunii Române şi a Teatrului Naţional Radiofonic, realizând mai mult de 1000 de emisiuni educative pentru cei mici, teatru la microfon, celebra „Ora veselă”, spectacole de estradă etc.

A venit pe lume într-o familie de artişti: tatăl - tenor, mama - cântăreaţă şi actriţă.

A urmat Liceul „Mihai Viteazul”, în timpul căruia a fost cercetaş şi îi plăcea să meargă la piese de teatru.

A fost respins la examenul de admitere la Şcoala de Aviaţie de la Mediaş, dar în 1943 a absolvit Academia de Muzică şi Artă Dramatică, Secţia Actorie, fiind coleg cu Radu Beligan.

După absolvire, alături de Lucia Sturdza Bulandra, a jucat la Teatrul Nostru, în „Thérčse Raquin”, iar la Compania particulară Birlic, se bucura deja de succes.

A mai colaborat cu Sică Alexandrescu şi Dina Cocea, la companii particulare, precum şi cu Teatrul Naţional din Capitală.

Prima colaborare cu Radiodifuziunea a avut loc la 15 decembrie 1951, când a semnat regia de studio pentru înregistrarea „D’ale carnavalului”, iar în anul următor, a fost angajat aici ca regizor.

În 1955 a fost distribuit în pelicula „Directorul nostru”.

La Radio, a promovat pe unii dintre marii noştri actori, a realizat emisiunile: „Prietena noastră, cartea”, „Părinţi şi copii”, „Do-re-mi”, „Legendele Olimpului”, „Unda veselă”, „Teatru la microfon”, „Noapte bună, copii!”, „Satira şi umorul”.

Dintre piesele de teatru regizate la radio de Ion Vova, amintim: „Revizorul”, „Volpone” (şi actor), „Cei doi tineri din Verona” (şi actor), „Regele Lear”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Justiţie”, „Diplomaţie”, „Începem”, „Om cu noroc”, „Minunile Sfântului Sisoe”, „Comisarul e băiat de treabă”, „Nu priviţi la îngeri”, „Boemii”, „Scene din viaţa lumii mari”, „Tartuffe”.

După ce a ieşit la pensie, în 1977, a continuat colaborarea cu Redacţia Teatru a Radiodifuziunii.

Premii şi distincţii:

- 1991 - Premiul Asociaţiei Umoriştilor din România - pentru activitate creatoare în domeniul emisiunilor de comedie;

- 1994 - Premiul Asociaţiei oamenilor de ştiinţă, scenarii ştiinţifice;

- 1999 - Premiul UNCER - creaţii radiofonice în Fonoteca de aur;

- 2001 - Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic pentru stagiunea 1999 - 2000 - Gala UNITER;

- 2001 - Titlul de Excelenţă al Culturii Române;

- 2002 - Diploma de fidelitate faţă de Radio România - 50 de ani.

În 2007 a fost lansată cartea de convorbiri: „Ion Vova cel... cumplit”, semnată de Octavian Iordăchescu.

În acelaşi an, la aniversarea celor 90 de ani, Radio România a organizat Săptămâna „Ion Vova”, perioadă în care au fost transmise emisiuni şi spectacole în cinstea lui.

Ion Vova a fost nelipsit la Radio până la vârsta de 93 de ani, sosind mereu fix la ora 10 şi plecând acasă la ora 13.

A trecut la cele veşnice la 7 ianuarie 2011 şi a fost înmormântat la Cimitirul Iancu Nou.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Elena Roizen

Elena Roizen, voce emblematică a folclorului dobrogean, una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite interprete de muzică populară, s-a născut la 1 februarie 1945, în localitatea Ovidiu (judeţul Constanţa), într-o familie numeroasă (a mai avut nouă fraţi), şi s-a stins la 25 septembrie 2007, în urma unei grele suferinţe.

A urmat şcoala primară la Ovidiu, apoi Şcoala Medie nr. 3 din Constanţa.

Talentul muzical l-ar fi moştenit din familie, mama cântând deseori în timp ce muncea în gospodărie. Părinţilor le-a datorat decizia de a urma calea muzicii, aceştia, ţărani harnici, cinstiţi şi cu frică de Dumnezeu, crescând-o într-o atmosferă în care predominau cântecul şi erau păstrate tradiţiile autentice.

Deşi dorinţa Elenei era aceea de a deveni profesoară, în 1965 şi-a început activitatea artistică, debutând la Radiodifuziunea Română cu melodia: „Hai, Dunărea mea!” şi începând colaborarea cu „Electrecord”, un an mai târziu.

A fost angajată a ansamblurilor „Brâuleţul” (Constanţa) şi „Nunta Zamfirei” (Eforie), a colaborat cu „Dor transilvan” (Bistriţa), precum şi cu numeroase alte orchestre din întreaga ţară.

A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale şi a susţinut turnee atât în România, cât şi peste hotare, fiind apreciată pentru glasul inconfundabil şi ţinuta scenică desăvârşită.

În 2002 i s-a conferit Medalia Naţională „Serviciul Credincios”.

În 2006, la Callatis, a primit Trofeul şi diploma „Steaua de Mare”, iar în 2007 - Premiul VIP la Secţiunea Folclor.

După moartea sa, Festivalul Naţional al Cântecului Popular de la Ovidiu îi poartă numele, iar în faţa Centrului Cultural din localitate, în 2008, a fost dezvelit bustul din bronz al artistei.

Tot atunci s-a lansat şi volumul „Cântecul unei amintiri”.

În 2014, post-mortem, Casa de discuri „Eurostar” i-a oferit „Discul de Aur”, pe care l-a primit soţul.

A fost căsătorită cu profesorul Marcel Roizen şi împreună au avut doi copii.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, Sofia Vicoveanca!

Îndrăgita interpretă de muzică populară - Sofia Vicoveanca (nume real: Sofia Fusa, căsătorită Micu) - s-a născut la 23 septembrie 1941, în localitatea Toporăuţi (Noua Suliţă, Cernăuţi, în prezent în Ucraina), într-o familie cu patru copii, destul de bine situată din punct de vedere material.

Însă, după ce Bucovina de Nord a fost anexată de Uniunea Sovietică, iar tatăl a fost luat prizonier, restul familiei s-a refugiat la o mătuşă din zona Vicovului de Sus.

Aici, Sofia a urmat şcoala primară, după care, familia s-a mutat din nou, de data aceasta în comuna Vicovu de Jos.

Din dragoste pentru satul copilăriei sale, artista i-a împrumutat mai apoi numele, devenind Sofia Vicoveanca.

A absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava.

În 1959, în urma unui concurs, a fost angajată ca solistă de muzică populară la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

În 1965 a lansat primul material discografic, căruia i-au urmat multe altele.

Din 1998 este solistă a Ansamblului „Rapsozii Botoşanilor”.

A cântat alături de diferite orchestre, împreună cu care a mers în turnee prin ţară şi peste hotare (Israel, SUA, Franţa, Portugalia, Danemarca, Iugoslavia, Germania, Republica Moldova etc).

Repertoriul Sofiei Vicoveanca este vast şi cuprinde cântece de leagăn, de nuntă, satirice, dar şi cântece de dragoste şi dor, de joc şi voie bună, precum şi doine, balade, bocete sau melodii specifice sărbătorilor de iarnă.

A publicat câteva volume de versuri: „Dureri ascunse”, „Cu inima-n palme”, „Taine în adânc păstrate” şi „Din culisele sufletului”.

A jucat în filmele: „Baltagul”, „Ciprian Porumbescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Oraşul văzut de sus”, „Urgia”, „Cântarea României”, „Vânătoarea de vulpi”, „Ochi de urs”, „Sarea în bucate”, „Casa din vis”, precum şi în scurt-metrajele: „Omule, pomule!”, „De dor de frumos pe lume”, „Lumini şi umbre”, „Povestea lemnului care cântă”, „Să învăţăm să cântăm româneşte”.

În Vicovul de Jos a ridicat o casă în stil tradiţional, unde a amenajat un muzeu etnografic.

Distincţii primite:

- 1973 - Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a;

- 1975 - Medalia „Tudor Vladimirescu” clasa I;

- 1976 - Medalia „Meritul Cultural” clasa I;

- 2002 - Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a;

- 2004 - Ordinul Naţional „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului”;

- 2014 - Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler - Casa Regală a României;

- „Cetăţean de Onoare” al localităţilor: Suceava, Rădăuţi, Siret, Pojorâta, Ciocăneşti, Vicov (jud. Suceava), Ion Creangă (jud. Neamţ) şi Cicârlău (jud. Maramureş).

A fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu (decedat în 2001), împreună având un fiu.

Autor: Pe o aripă de cânt

La mulţi ani, George Mihăiţă!

Îndrăgitul actor - George Mihăiţă - s-a născut la 23 septembrie 1948, în localitatea Moreni (judeţul Dâmboviţa).

În clasa a VIII-a era artist amator la Clubul „Flacăra” al Casei de Cultură din Moreni.

A intrat la I.A.T.C. din a treia încercare şi a absolvit Institutul în 1971.

În 1969 a jucat pe scena Naţionalului bucureştean, în „Coana Chiriţa”, în 1971 a jucat la „Bulandra”, în „Ziariştii”, iar în 1972, la Teatrul din Baia Mare - în „O noapte furtunoasă”.

În 2014, la Teatrul ACT a jucat în „Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”.

Majoritatea pieselor în care a fost distribuit, le-a jucat pe scena Teatrului de Comedie: „Fata Morgana”, „Mutter Courage”, „Buffalo Bill şi indienii”, „O noapte furtunoasă”, „Volpone”, „Jocul dragostei şi al întâmplării”, „Doisprezece oameni furioşi”, „Cercul de cretă caucazian”, „Măseaua de minte”, „Livada cu vişini”, „Peţitoarea”, „Harold şi Maude”, „Strigoi la Kitahama”, „Scaiul”, „Ce ne facem fără Willy?”, „Amphytrion”, „Troilus şi Cresida”, „Fuga”, „Pălăria”, „Bani din cer”, „Poker”, „Ubu înlănţuit”, „Revizorul”, „Clinica”, „Casa Zoikăi”, „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, „O scrisoare pierdută”, „În plină glorie”, „Shylock”, „Breaking News”, „Fierarii”, „Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi”.

În film a debutat în „Reconstituirea”, în anul 1968, după care au urmat alte roluri, în producţiile: „Căldura”, „Prieteni fără grai”, „Castelul condamnaţilor”, „Brigada Diverse în alertă”, „Urmărirea”, „Veronica”, „Capcana”, „Veronica se întoarce”, „Filip cel Bun”, „Ilustrate cu flori de câmp”, „Zidul”, „Comedie fantastică”, „Accident”, „Mama”, „Tufă de Veneţia”, „Ultima noapte a singurătăţii”, „Ultimele zile ale verii”, „Pentru patrie”, „Braţele Afroditei”, „Drumuri în cumpănă”, „Omul care ne trebuie”, „Ultima noapte de dragoste”, „Capcana mercenarilor”, „Duelul”, „Saltimbancii”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, „Melodii la Costineşti”, „Zacharicus”, „Promisiuni”, „Francois Villon, poetul vagabond”, „Duminica în familie”, „Nişte băieţi grozavi”, „Zâmbet de soare”, „Campioana”, „Paradisul în direct”, „Punctul zero”, „Omul zilei”, „Supravieţuitorul”, „Nunta mută”, „Undeva la Palilula”, „Ultimul corupt din România”.

A jucat şi în piesele de teatru TV: „Să umplem pământul cu visuri”, „Doctor în filosofie”, „Siciliana”, „Şeful sectorului suflete”, „Îndrăzneală”, „Viori de primăvară”, „Căsnicia nu-i o joacă”, „Vilegiatura”, „Fata care a mutat Parângul”, „Ziariştii”, „Speranţa nu moare în zori”, „Căsătorie imposibilă”, „Capul de răţoi”, „Când vine barza”, „Caragiale, dar nu teatru”, precum şi în serialele TV: „Urmărirea”, „Muşatinii”, „Agenţia matrimonială”, „Secretul Mariei”, „Vine Poliţia!”.

A fondat şi a condus publicaţiile: „Salut”, „Salut paranormal”, „Salut rebusist”, „Integrame salut”, „Sexualitatea”.

A fost director al revistei „Salut Generaţia Pro”, director onorific al revistei „Super”.

În 1992 a devenit Preşedintele Clubului UNESCO Adolescenţii.

În 1994 a propus Parlamentului proiectul de lege privind „Ziua adolescentului”.

Din 2003 este director al Festivalului Comediei Româneşti.

În prezent este director al Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Dintre premiile primite de-a lungul carierei, amintim:

- 1975 - Premiul al III-lea - Festivalul de Teatru de la Bacău;

- 1976 - Premiul Cenaclului „Flacăra”;

- 1994 - Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină - Asociaţia Umoriştilor Români;

- 2001 - Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină - Festivalul Naţional de Comedie - Galaţi;

- 2002 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler;

- 2007 - Premiul pentru cel mai bun actor - Festivalul „JoakimInterFest” - Serbia;

- 2007 - Premiul pentru cel mai bun actor - Festivalul Naţional de Comedie - Galaţi;

- 2010 - Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal - Gala UNITER;

- 2018 - „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Şerban Ionescu

Actorul Şerban Ionescu s-a născut la 23 septembrie 1950, în localitatea Corabia (judeţul Olt), şi s-a stins la 21 noiembrie 2012, în Bucureşti.

A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi, după patru încercări, a intrat la Teatru.

În 1978 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorului Amza Pellea.

După absolvire a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a jucat în: „Locţiitorul”, „Pluta Meduzei” şi „În căutarea sensului pierdut”.

A jucat apoi la Teatrul Mic din Bucureşti, în piesele: „Nişte ţărani”, „Moartea mănâncă banane” şi „Inelul dragostei”, precum şi la Teatrul din Sibiu, în: „Dirijorul” şi „Camino real”.

Între 1982 - 1992, a activat la Teatrul de Comedie din Capitală, unde a făcut parte din distribuţia pieselor: „Comedia erorilor”, „Cârtiţele”, „3 x Havel”, „Procesul”, „Slugă la doi stăpâni”, „Avea două pistoare cu doi ochi albi şi negri”, „Sfântul Mitică Blajinu”, „Troilus şi Cresida”, „Visul unei nopţi de vară”, „Regele Ioan”, „Doi tineri din Verona”.

Între 1992 - 2002, a jucat la Teatrul „Odeon”, în piesele: „Comedii de Cehov”, „Richard III”, „Demonul meschin”, „La ţigănci”, „Platonov”, „Lulu”, „Fraţii”, „Saragosa 666 zile”, „Cartofi prăjiţi cu orice”.

Din 2002 a fost angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a jucat în: „Crimă pentru pământ”, „Revizorul”, „O scrisoare pierdută”, „Apus de soare”, „Gândirea”, „Inimă de câine”, „Comedie roşie”, „Eduard al III-lea”, „Molto, gran’ impressione”, „Livada de vişini” şi „Dineu cu proşti”.

În film a debutat cu rolul memorabil din „Ion - Blestemul pământului, blestemul iubirii”, din 1979.

Au urmat apoi alte producţii din distribuţia cărora a făcut parte: „Capcana mercenarilor”, „Burebista”, „Porţile dimineţii”, „Imposibila iubire”, „Ţapinarii”, „Horea”, „Acasă”, „Marele Premiu”, „Furtună în Pacific”, „Salutări de la Agigea”, „Bătălia din umbră”, „Martori dispăruţi”, „Pădureanca”, „Cantonul părăsit”, „Umbrele soarelui”, „Mircea”, „Miracolul”, „Începutul adevărului”, „Oglinda”, „Chira Chiralina”, „Prea târziu”, „Maria”, „Sindromul Timişoara”, „15”, „Visuri otrăvite”, „Păcală se întoarce”, „Beyond America”, „Umilinţă” etc.

De asemeni, a jucat în producţiile TV: „Om sărac, om bogat”, „Al Matale, Caragiale”, „Valsul lebedelor”, „Tandreţea lăcustelor”, „Roberta”, „Lumini şi umbre”, „Misiunea”, „Cuscrele”, „Fetele marinarului”, „Narcisa sălbatică” etc.

În 2002 a fost distins cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler şi a primit Premiul de Excelenţă UCIN.

De asemeni, a fost premiat la Festivalul de Film de la Costineşti.

A fost căsătorit cu actriţa Magda Catone şi împreună au avut un fiu.

Autor: Pe o aripă de cânt

In Memoriam: Geo Saizescu

Regizor, scenarist şi actor român, profesor şi mentor pentru mulţi tineri care au ales calea cinematografiei, Gheorghe (Geo) Saizescu s-a născut în localitatea Prisăceaua (judeţul Mehedinţi), la 14 noiembrie 1932, şi s-a stins la Bucureşti, la 23 septembrie 2013.

A absolvit Liceul „Traian” din Drobeta-Turnu Severin şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1957).

În calitate de regizor, a lucrat la producţiile: „Doi vecini”, „Un surâs în plină vară”, „Dragoste la zero grade”, „La porţile pământului”, „Balul de sâmbătă seara”, „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Şantaj”, „Jocul de-a vacanţa” (teatru TV), „Grăbeşte-te încet!”, „Secretul lui Bachus”, „Sosesc păsările călătoare”, „Secretul lui Nemesis”, „Harababura”, „Călătorie de neuitat” (serial TV), „Ciuta” (film TV), „Păcală se întoarce”, „Iubire elenă”, „The Adventure of the Good Soldier Schweik”.

A semnat scenariul pentru filmele: „Doi vecini”, „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Şantaj”, „Harababura”, „Păcală se întoarce”.

Ca actor, a fost distribuit în peliculele: „S-a furat o bombă”, „Partea ta de vină”, „Asediul”, „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală”, „Eu, tu, şi... Ovidiu”, „Lumina palidă a durerii”, „Şantaj”, „Saltimbancii”, „Am o idee”, „Grăbeşte-te încet!”, „Buletin de Bucureşti”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Fram”, „Căruţa cu mere”, „Secretul lui Bachus”, „Sosesc păsările călătoare”, „Căsătorie cu repetiţie”, „Secretul lui Nemesis”, „Figuranţii”, „Harababura”, „Telefonul”, „A doua cădere a Constantinopolului”, „Milionari de weekend”, „Păcală se întoarce”.

A fost profesor şi prodecan al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Hyperion”.

A fost director al Studioului de film TV, în perioada 1972 - 1976.

Este autorul cărţilor: „Jurnalul unui bătrân lup de cinema”, „Istoria dramatică a unui film comic - Păcală”, „Un surâs la... Balul de sâmbătă seara”, „Astă seară dansăm cu... Bachus”, „Mascatul din Santa Fe”, „Păcală se întoarce şi... rămâne!”, „Svejk - scenariu cinematografic după Jaroslav Hasek tradus de Jean Grosu”.

A fost preşedintele fondator al Festivalului Internaţional de Teatru şi Film „Hyperion Stud-Fest”, fondatorul publicaţiei de haz „Harababura” şi al Societăţii Umoristice „Păcală”.

Premii şi distincţii primite:

- 1964 - Premiul „Mamaia” (pentru „Un surâs în plină vară”);

- 1974 - Premiul ACIN - „pentru contribuţia la dezvoltarea comediei cinematografice”;

- 1981 - Premiul ACIN (pentru „Şantaj”);

- 1984 - Premiul ACIN (pentru „Delta de ici... de colo”);

- 2002 - Premiul de Excelenţă în Cinematografia Românească;

- 2002 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler;

- 2005 - „Cetăţean de Onoare al Severinului”;

- 2010 - Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră - Festivalul Internaţional de Film Comedy - Cluj Napoca.

Din 2013, Cinematograful „Ostroveni” din Râmnicu Vâlcea îi poartă numele.

Fiul său, Cătălin Saizescu, îi calcă pe urme, fiind un cunoscut regizor.

Autor: Pe o aripă de cânt

Carte recomandată: „Am uitat să fim fericiţi”

„Am uitat să fim fericiţi”
Autor: Liane Moriarty
Editura Trei - 2016

„Când se trezeşte întinsă pe podeaua sălii de gimnastică, după o puternică lovitură la cap, Alice Love crede că este încă o tânără de douăzeci şi nouă de ani, dornică de distracţii, aflată la început de drum alături de un soţ minunat şi însărcinată cu primul lor copil.

Însă descoperă cu uimire că lovitura la cap i-a şters ultimii zece ani din memorie şi că acum este o femeie de treizeci şi nouă de ani, cu trei copii şi un bărbat care o urăşte.

Cum e posibil ca viaţa ei să se fi schimbat atât de dramatic?

Şi de ce nu-şi aminteşte nimic?

Alice nu se mai recunoaşte şi nici nu-i place persoana în care s-a transformat.

Trebuie să decidă dacă pierderea memoriei este un blestem sau o binecuvântare şi cum să o ia de la capăt.”

 

„O comedie romantică, amuzantă şi provocatoare, scrisă cu un fin simţ al observaţiei.”

Marie Claire

 

„O poveste dulce - amăruie scrisă de o autoare talentată.”

Women's Weekly

 

„Stilul lui Moriarty este minunat: uneori nostim, alteori trist, dar mereu irezistibil.”

Good Housekeeping