In Memoriam: Alexandru Vlahuţă

Alexandru Vlahuţă, scriitor şi poet, s-a născut la 5 septembrie 1858, în satul Pleşeşti (astăzi îi poartă numele) din judeţul Vaslui, şi s-a stins la 19 noiembrie 1919, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

A venit pe lume într-o familie de ţărani, cu nouă copii, el fiind cel mai mic dintre fraţi. Tatăl - Neculai, fiul unui ispravnic, era proprietarul unei mici moşii, dar amator de vânători şi petreceri, îşi neglija gospodăria. Mama - Ecaterina, originară din Transilvania, dată la călugărie de mică, a renunţat la această viaţă pentru a se căsători cu Neculai. La bătrâneţe, ea se va călugări la Mănăstirea Agapia (maica Elisaveta).

Între 1859 - 1866, familia a dus o viaţă plină de griji, pierzând, la vârste fragede, mai mulţi copii.

În 1867, Alexandru a intrat în clasa I, la oraş, îndurând multe suferinţe şi umilinţe din partea învăţătorilor, a fiilor celor bogaţi, dar şi a gazdei (neavând cu ce plăti întreţinerea, este folosit ca slugă).

Din 1871 a studiat la liceu în Bârlad, fiind un bun elev, iar în clasa a V-a de liceu a început să scrie versuri, îndrumat de profesorul de limba română.

În 1878 a terminat liceul (în 1879 a susţinut bacalaureatul la Bucureşti) şi, în acelaşi an, s-a căsătorit cu Ida Pagano, fiica profesorului său de italiană.

În 1879 s-a înscris la Facultatea de Drept (unde va promova doar trei din cele cinci examene cerute), s-a stabilit la Târgovişte şi, din 1880, a predat limba latină şi româna la Gimnaziul „Văcărescu”.

Debutul literar a avut loc la 1 aprilie 1880, cu poezii apărute în revista „Convorbiri Literare”, iar în 1881 a început să publice articole în nou-înfiinţatul ziar „Armonia”, în al cărui comitet de conducere se va afla din septembrie.

A fost numit profesor la Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu, a colaborat cu ziarele „Armonia”, „Unirea” şi „România liberă”, s-a înscris la Baroul Târgovişte (cu o diplomă cumpărată, deoarece nu avea licenţa în Drept) şi a susţinut conferinţa „Schiţe literare” - la Congresul studenţilor (Bacău).

În urma atacurilor împotriva moravurilor înaltei societăţi din Târgovişte, Consiliul permanent al judeţului Dâmboviţa l-a destituit din postul de profesor de gimnaziu, cu majoritate de voturi.

Din 1883 a devenit avocat pledant la Târgovişte şi Galaţi, a publicat articole şi schiţe în ziarul „Galaţi”, s-a mutat în Bucureşti, a intrat în ziaristică (redactor la „România liberă”) şi l-a cunoscut pe Eminescu.

Între 1884 - 1888, a predat la: Şcoala Normală a Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe” (până în 1893) şi, pentru scurt timp - la Liceul „Vasile Alecsandri”.

În 1885 a divorţat de Ida Pagano, a participat la Congresul didactic de la Iaşi, a început colaborarea cu „Epoca”.

În perioada 1886 - 1887, a călătorit pentru prima dată peste graniţe, a susţinut la Ateneu mai multe conferinţe cu tema „Mişcarea literară”, a publicat în „Lupta” o scrisoare - apel cu scopul strângerii de fonduri pentru recuperarea lui Eminescu şi a fost redactor al publicaţiei „Revista nouă”.

În 1888 a fost numit revizor şcolar pentru Prahova, Buzău şi Ploieşti, a asistat la Festivalul „Miron Costin” de la Craiova şi s-a căsătorit cu Margareta Dona (de care va divorţa în 1896).

În 1892 era corector la Analele parlamentare (până în 1896), secretar şi şef de birou al Comisiei Industriale de pe lângă Ministerul Domeniilor.

A susţinut conferinţa „Curentul Eminescu”, şi a depus o muncă asiduă pentru acordarea unei burse lui Dumitru Kiriac.

În 1893 a refuzat titlul de membru corespondent al Academiei Române, a susţinut la Ateneu conferinţa „Onestitatea în artă”, a publicat în „Constituţionalul” o scrisoare de refuz, a fost director al noii reviste „Vieaţa”.

În 1894 - 1895 a început colaborarea cu „Gazeta săteanului”, a participat la seratele cercului „Amicii literaturii şi artei române” şi şi-a petrecut vara la Mănăstirea Agapia.

Între 1897 - 1898, a colaborat la: „Convorbiri literare”, „România literară”, „Revista literară”, „Revista nouă”, „Epoca”, „Galaţii”, „Naţionalul”, „Gazeta săteanului”, „Lupta”, „Lupta literară”, „Voinţa naţională”, „Românul”, „Universul”, „Luceafărul”, „Viaţa românească”.

În 1901, împreună cu Coşbuc, a lucrat la cărţile de citire pentru şcolile primare şi a scos revista „Semănătorul”; era şi „referendar” la Casa Şcoalelor.

În 1905 s-a căsătorit cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, iar în 1906, la Sibiu, a fost naşul lui O. Goga.

Apoi a călătorit la Paris, Constantinopol şi prin Italia.

În 1912 a început colaborarea la „Flacăra”, a participat la înmormântarea prietenului său - I. L. Caragiale, la Berlin, iar în 1913, împreună cu soţia, a călătorit în Norvegia.

În 1915 conducea săptămânalul „Scriitorii români”, în 1916 a plecat în refugiu cu familia, stabilindu-se la Bârlad, iar în 1917 era la Iaşi, bolnav.

În 1918 a mers pe front pentru a cunoaşte îndeaproape tragediile războiului, a participat la înmormântarea lui Delavrancea, a fost destituit - pentru scurt timp - din funcţia de referendar.

În 1919 conducea cotidianul „Dacia”, scotea revista „Lamura”, iar de la începutul lui iulie, a stat la Câmpina - grav bolnav.

La 19 noiembrie 1919, s-a stins în casa din Bucureşti.

La 28 octombrie 1948, post-mortem, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La Agapia se află o Casă memorială „Alexandru Vlahuţă”.

Principalele volume publicate:

- 1886 - „Nuvele” (respins de la Premiul „Heliade Rădulescu” al Academiei);

- 1887 - „Poezii” (respins la premiile Academiei);

- 1892 - Din goana vieţii” (proză) şi „Poezii” (ed. a II-a);

- 1893 - „Dan”;

- 1894 - „Poezii vechi şi nouă”, „Din goana vieţii” (ed. a II-a), „Un an de luptă”;

- 1895 - „Icoane şterse. Nuvele şi amintiri”, „Iubire” (poezii);

- 1896 - În vâltoare” (proză, respins la premiile Academiei);

- între 1897 - 1898 - a publicat mai multe volume, unele revăzute şi completate;

- 1899 - „Clipe de linişte” (premiat de Academie, cu mare greutate, în 1900), „Poezii. Ediţie completă”;

- 1901 - „România pitorească”;

- 1902 - „România pitorească” (ed. a II-a, primeşte Premiul Academiei);

- 1904 - „Poezii. 1880 - 1904”;

- 1908 - „Din durerile inimii”, „Din trecutul nostru” (respins la premiile Academiei);

- 1909 - „Poezii. 1880 - 1908”, „File rupte”;

- 1910 - „Pictorul N. I. Grigorescu” (respins de Academie);

- 1911 - „La gura sobei”;

- 1913 - „Dreptate”;

- 1915 - „Poezii. 1880 - 1915” ( premiat de Academie în 1919).

Autor: Pe o aripă de cânt