Mia Braia (nume real: Maria Braia), cunoscută solistă de muzică uşoară, cântece în stil popular şi romanţe, sora celebrei Ioana Radu, s-a născut în Craiova, la 8 septembrie 1911, şi s-a stins la New York, în ziua de 3 iulie 1996.
Vocea deosebită a surorilor a fost descoperită pe când acestea cântau la cârciuma bunicului, în special la toate pomenile de după înmormântări.
La un moment dat, pe acolo a trecut marele compozitor Ion Vasilescu, a ascultat-o şi apoi a invitat-o la Bucureşti.
Mia Braia a urmat studii muzicale la Conservatorul „Cornetti” din Craiova, apoi la Conservatorul din Bucureşti.
În particular a luat lecţii de canto.
A terminat şi Facultatea de Drept.
Debutul artistic a avut loc la restaurantul „Minerva” din Craiova, acolo unde cânta muzică uşoară în trupa actorului Manu Nedeianu.
Între 1925 - 1929, a fost solistă a Corului „Armonia” din Craiova, iar între 1929 - 1934, a început să cânte în Societatea corală „Carmen” din Bucureşti.
În 1936 a debutat la Radio Bucureşti, interpretând un program de muzică uşoară.
În 1936 a lansat şi compoziţia lui Ion Vasilescu: „Nu-ţi pare rău când vezi să plâng”, pentru care a fost premiată în acelaşi an.
În acelaşi an s-a şi căsătorit.
Între 1936 - 1940, a făcut numeroase imprimări la Casa de discuri „Cristal” („Electrecord”).
Între 1937 - 1945 a cântat cu cele mai importante formaţii ale acelor vremuri, în restaurante din Bucureşti, Neptun şi la cinematograful „Marna”.
După 1948 a colaborat cu orchestrele: „Barbu Lăutarul” şi „Periniţa” (Bucureşti), „Lazăr Cernescu” - Caransebeş, „Taraful Gorjului” - Târgu Jiu, „Doina Olteniei” - Craiova şi cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.
A întreprins numeroase turnee în țară și în străinătate: Israel, Germania, SUA.
Fiind în mare vogă şi, probabil, din raţiuni financiare, a ajuns să cânte la câteva reuniuni ale unor membri ai mişcării legionare, motiv pentru care şi-a atras antipatia regimului comunist, fiind interzisă pentru aproximativ 15 ani, până pe la jumătatea anilor ’60.
Pentru bogata activitate de solistă de muzică populară şi romanţe, în 1968 i s-a acordat medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a.
La sfârşitul anilor ’80 s-a stabilit la New York.
A fost căsătorită cu interpretul de muzică ușoară și romanțe - Petre Alexandru (între 1936 - 1950), apoi cu nepotul poetului Lucian Blaga (Emanuel Blaga).
Din păcate, între Mia Braia şi Ioana Radu a existat mereu o rivalitate, iar relaţiile dintre cele două surori nu au fost tocmai dintre cele mai bune, deşi apropiaţii au încercat, ani în şir, să le apropie.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu