Constantin Codrescu, unul dintre cei mai de seamă actori români, s-a născut la Huşi (judeţul Vaslui), la 5 septembrie 1931.
În 1951 a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti.
În 1976 a părăsit Teatrul Mic din Bucureşti, pe scena căruia jucase, iar între 1976 - 1989 a fost profesor la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, participând la înfiinţarea secţiei române.
A fost director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila şi al Teatrului din Sfântu Gheorghe (Covasna).
În 1996 a început să predea la Facultatea de Teatru a Universităţii Ecologice, iar din 2003 - la cea a Universităţii „Spiru Haret”, colaborând foarte bine cu actorul şi bunul său prieten, Vlad Rădescu.
Principalele piese de teatru în care a jucat:
- Teatrul Naţional Bucureşti (1949 - 1951): „Aşa s-a călit oţelul”, „Bătrâneţe zbuciumată”, „În sat la noi;
- Teatrul Tineretului (1951 - 1953): „Dealul vrăbiilor”, „Un flăcău din oraşul nostru”;
- Teatrul Armatei (1951 - 1958): „Recolta de aur”, „Dragoste târzie”, „La ora şase”, „Furtuni de primăvară”, „De partea cealaltă”, „Ruptura”, „Ioan Vodă cel Cumplit”, „Meşterul Manole”, „Cei trei muşchetari”, „Invazia”;
- Teatrul din Constanţa: „Ovidiu”;
- Teatrul Mic Bucureşti (1958 - 1977): „La telefon Taimirul”, „Nora”, „Zboară cocorii”, „Acuzarea apără”, „Pisica sălbatică”, „Oceanul”, „Galileo Galilei”, „Secunda 58”, „Nu suntem îngeri”, „Dosarul Andersonville”, „Antigona”, „Testamentul câinelui”, „Balul absolvenţilor”, „Incident la Vichy”, „Timp şi adevăr”, „Dragostea noastră”, „Maria 1714”, „Ruy Blas”, „Oricât ar părea de ciudat”;
- Teatrul de Nord Satu Mare: „Un loc rămas liber”;
- Sala Mică a Ateneului Român: „La muzica”;
- Teatrul din Braşov: „Brâncuşi”;
- Teatrul Naţional Târgu Mureş (1977 - 1981): „Omul care aduce ploaia”, „Fraţii Karamazov”;
- Teatrul „Maria Filotti” Brăila (1981 - 1986): „Cu căluşul în gură, „Despot Eraclidul”, „Politica I (Trestia gânditoare)”, „Politica II (Ferocitate)”, Politica III;
- Teatrul din Sfântu Gheorghe (1986 - 1990): „Un pahar cu apă”, „Călătorie cu telefericul”;
- Teatrul Nottara (1994 - 1996): „Doctorul - minune”, „Orfanul Zac”, „Scenariul”;
- Teatrul Evreiesc: „Stalin şi Bufonul”;
- Teatrul Naţional Bucureşti: „Variaţiuni enigmatice” (nu s-a mai jucat, din cauza decesului actorului Valeriu Popescu), „Toma D’Aquino”;
- Teatrul „George Ciprian” Buzău (2008 - 2009): „Inimă de boxer”.
Activitatea regizorală şi scenografică:
- Teatrul de Nord Satu Mare: „Un loc rămas liber”;
- Teatrul de Stat Baia Mare: „Act veneţian”;
- Teatrul Dramatic Braşov: „Valea cu fluturi”, „Passacaglia”;
- Teatrul Naţional Târgu Mureş: „Fraţii Karamazov”, „Judecată în noapte”, „Pensiunea doamnei Olimpia”;
- Teatrul de Stat Giurgiu: „Clipa”;
- Teatrul de Stat Petroşani: „Eternul albastru”;
- Teatrul de Stat Galaţi: „Cine este soţul meu”, „Cei doisprezece magnifici”, „Audienţă la consul”;
- Teatrul de Stat Sfântu Gheorghe: „Cine eşti tu?”, „Cititorul de contor”, „Noaptea pe asfalt”, „Timp şi adevăr”, „Vara trecută la Ciulimsk”, „Undeva în Europa”, „Un pahar cu sifon”, „Lumea lui Cehov”, „Un pahar cu apă”, „Maria”, „Călătorie cu telefericul”;
- Teatrul „Maria Filotti” Brăila: „Cu căluşul în gură”, „Preferam să mor de râs”, „Mângâierea”, „Moromeţii”, „Despot Eraclidul”, „Roata”, „Martori şi judecători”, „Panda”, „Încercare de zbor”, „Frumoşii marilor oraşe”, „Lunga poveste de dragoste”, „Soroana”, „Politica”, „Audienţă la consul”, „Dreptatea omului”, „Moartea unui comis voiajor”, „Caragiale... fantasticul”;
- Teatrul Mic Bucureşti: „Adio, copilărie!”, „Ruy Blas”, „Acuzarea apără”;
- Teatrul Naţional Bucureşti: „Variaţiuni enigmatice”;
- Teatrul din Pleven - Bulgaria: „Noaptea pe asfalt”.
A colaborat foarte mult şi cu Teatrul Naţional Radiofonic: „Leonardo da Vinci”, „Răzvan şi Vidra”, „Michelangelo”, „Năpasta”, „Bălcescu”, „Jocul ielelor”, „Mitică Popescu”, „Suflete tari”, „Întunecare”, „Acuzarea apără”, „Groapa cu furnici”, „Oricât ar părea de ciudat”, „Limuzinele morţii”, „Soldatul Fanfaron”, „Antigona”, „Electra”, „Oedip”, „Vrăjitoarele din Salem”, „Dincolo de zare”, „Liturghia de la miezul nopţii”, „Ferma Dangaard”, „Doi tineri din Verona”, „Hamlet”, „Regele Lear”, „Richard al II-lea”, „Maşina de scris”, „Cidul”, „Hernani”, „Marion de Lorme”, „Andromaca”, „Don Carlos”, „Hoţii”, „Familia Wanner”, „Peer Gynt”, „Tania”, „Quentin Durward”, „Zamolxe” şi altele.
Filme în care a fost distribuit: debut - „La moara cu noroc”, „Nepoţii gornistului”, „Răsare soarele”, „Mândrie”, „Puştiul”, „Partea ta de vină”, „De-aş fi... Harap Alb”, „Răscoala”, „Subteranul”, „Mihai Viteazul”, „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Săptămâna nebunilor”, „De bună voie şi nesilit de nimeni”, „Cercul magic”, „Mastodontul”, „Evadarea”, „Roşcovanul”, „Trei zile şi trei nopţi”, „Bunicul şi doi delincvenţi minori”, „Pentru patrie”, „Vlad Ţepeş”, „Speranţa”, „Bietul Ioanide”, „La răscrucea marilor furtuni”, „Capcana mercenarilor”, „Trandafirul galben”, „Întârzierea”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”, „Bătălia din umbră”, „Un oaspete la cină”, „Pistruiatul”, „Totul se plăteşte”, „Enigmele se explică în zori”, „Martori dispăruţi”, „Sezonul pescăruşilor”, „Lacrima cerului”, „Doi haiduci şi o crâşmăriţă”, „Terente - regele bălţilor”, „Magnatul”.
În 1967 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
UNITER i-a acordat „Premiul pentru întreaga activitate”, iar în 2013 a fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo.
Este „Cetăţean de Onoare al Municipiului Târgu Mureş”.
În iulie 2020, a fost lansat filmul - documentar „Un timp prin care am trecut”, realizat după cartea cu acelaşi titlu (care prezintă memoriile marelui actor).
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu