Lucreţia Ciobanu (n. Lucreţia Arcaş) - „Doamna Munţilor”, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară, s-a născut la 27 octombrie 1924, în localitatea Topârcea (judeţul Sibiu) şi a trecut la cele veşnice la 30 septembrie 2015, în Bucureşti.
Din copilărie a fost fascinată de doinele cântate din fluier de oierii din zona natală şi asculta cu mare atenţie lăutarii din satul ei.
A absolvit Liceul „Domniţa Bălaşa Brâncoveanu” din Bucureşti.
A debutat la Valea Călugărească, unde a cântat în deschiderea unui spectacol susţinut de Ioana Radu şi Ion Luican.
În 1953, la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, a obţinut menţiunea pe ţară, interpretând balada „Uite, bade-n ochii mei”.
Alături de Maria Tănase, a deschis prima emisiune difuzată de Televiziunea Română.
A dus frumuseţea cântecelor din Mărginimea Sibiului peste tot în ţară şi peste hotare, ajungând tocmai până în SUA şi Canada.
„Pleacă oile la munte”, „Codrule, bătrânule”, „Ridică-te negură”, „Cine n-are dor pe vale”, „Ia uitaţi-vă, feciori!”, „Vino iute, dorule!” sunt doar câteva dintre titlurile cele mai cunoscute din repertoriul său.
În 2002 a primit Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a - „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.
În 2004 i s-a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului” - „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei scenice şi a spectacolului”.
În 2013, în cadrul unei ceremonii desfăşurată în Piaţa Mare din Sibiu, cu prilejul Festivalului de Folclor „Cântecele Munţilor”, Lucreţia Ciobanu a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Sibiu”.
Este înmormântată la cimitirul Ghencea civil din Capitală.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu