Ion Vova (nume real: Vladimir Stelian Ionescu), actor, realizator de emisiuni şi regizor artistic la Radiodifuziunea Română, s-a născut la 30 septembrie 1917, la Berlin (mama sa studia acolo Canto), şi s-a stins în Bucureşti, la 7 ianuarie 2011.
Vreme de peste 60 de ani, viaţa sa s-a împletit cu istoria Radiodifuziunii Române şi a Teatrului Naţional Radiofonic, realizând mai mult de 1000 de emisiuni educative pentru cei mici, teatru la microfon, celebra „Ora veselă”, spectacole de estradă etc.
A venit pe lume într-o familie de artişti: tatăl - tenor, mama - cântăreaţă şi actriţă.
A urmat Liceul „Mihai Viteazul”, în timpul căruia a fost cercetaş şi îi plăcea să meargă la piese de teatru.
A fost respins la examenul de admitere la Şcoala de Aviaţie de la Mediaş, dar în 1943 a absolvit Academia de Muzică şi Artă Dramatică, Secţia Actorie, fiind coleg cu Radu Beligan.
După absolvire, alături de Lucia Sturdza Bulandra, a jucat la Teatrul Nostru, în „Thérčse Raquin”, iar la Compania particulară Birlic, se bucura deja de succes.
A mai colaborat cu Sică Alexandrescu şi Dina Cocea, la companii particulare, precum şi cu Teatrul Naţional din Capitală.
Prima colaborare cu Radiodifuziunea a avut loc la 15 decembrie 1951, când a semnat regia de studio pentru înregistrarea „D’ale carnavalului”, iar în anul următor, a fost angajat aici ca regizor.
În 1955 a fost distribuit în pelicula „Directorul nostru”.
La Radio, a promovat pe unii dintre marii noştri actori, a realizat emisiunile: „Prietena noastră, cartea”, „Părinţi şi copii”, „Do-re-mi”, „Legendele Olimpului”, „Unda veselă”, „Teatru la microfon”, „Noapte bună, copii!”, „Satira şi umorul”.
Dintre piesele de teatru regizate la radio de Ion Vova, amintim: „Revizorul”, „Volpone” (şi actor), „Cei doi tineri din Verona” (şi actor), „Regele Lear”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Justiţie”, „Diplomaţie”, „Începem”, „Om cu noroc”, „Minunile Sfântului Sisoe”, „Comisarul e băiat de treabă”, „Nu priviţi la îngeri”, „Boemii”, „Scene din viaţa lumii mari”, „Tartuffe”.
După ce a ieşit la pensie, în 1977, a continuat colaborarea cu Redacţia Teatru a Radiodifuziunii.
Premii şi distincţii:
- 1991 - Premiul Asociaţiei Umoriştilor din România - pentru activitate creatoare în domeniul emisiunilor de comedie;
- 1994 - Premiul Asociaţiei oamenilor de ştiinţă, scenarii ştiinţifice;
- 1999 - Premiul UNCER - creaţii radiofonice în Fonoteca de aur;
- 2001 - Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic pentru stagiunea 1999 - 2000 - Gala UNITER;
- 2001 - Titlul de Excelenţă al Culturii Române;
- 2002 - Diploma de fidelitate faţă de Radio România - 50 de ani.
În 2007 a fost lansată cartea de convorbiri: „Ion Vova cel... cumplit”, semnată de Octavian Iordăchescu.
În acelaşi an, la aniversarea celor 90 de ani, Radio România a organizat Săptămâna „Ion Vova”, perioadă în care au fost transmise emisiuni şi spectacole în cinstea lui.
Ion Vova a fost nelipsit la Radio până la vârsta de 93 de ani, sosind mereu fix la ora 10 şi plecând acasă la ora 13.
A trecut la cele veşnice la 7 ianuarie 2011 şi a fost înmormântat la Cimitirul Iancu Nou.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu