Interpreta de muzică populară - Maria Bararu - s-a născut la 1 august 1946, în satul Stânca (comuna Zvoriştea, judeţul Suceava) şi a trecut la cele veşnice, la numai 53 de ani, în ziua de 27 decembrie 1999.
A dus o viaţă grea, rămânând de mică fără mamă şi fiind crescută de o mamă vitregă.
A început să cânte chiar din perioada şcolii, fiind apreciată de cei care îi ascultau vocea cu un timbru special.
După ce a început studiile la Şcoala Agricolă, a intrat în ansamblul folcloric al liceului şi a câştigat Marele Premiu la un concurs naţional.
În prima parte a carierei a fost solistă a Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava, apoi a Ansamblului „Doina Moldovei” din Iaşi, după care a făcut parte din Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei, din Bucureşti, timp de 17 ani.
Cartea sa de vizită o reprezintă melodia „La fântâna cu uluc”.
A fost şi o împătimită culegătoare de folclor, mai ales din zona Moldovei.
Între Maria Bararu şi interpreta Elisabeta Turcu a fost o strânsă relaţie de prietenie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu