Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, istoric, prozator, filosof, mare cărturar al umanismului românesc, s-a născut în Iaşi (conform altor surse: în localitatea Silişteni, comuna Fălciu - azi purtându-i numele, judeţul Vaslui), la 26 octombrie 1673, şi s-a stins la 21 august 1723, în Dmitrovka (azi Dmitrovsk-Orlovski, Rusia).
A fost fiul lui Constantin Cantemir (venit pe lume într-o familie de răzeşi, dar care, datorită meritelor militare, a ajuns domnitor al Moldovei) şi al Anei Bantâş (care provenea dintr-o familie de mici boieri).
Educaţia lui Dimitrie a început cu un profesor de familie - grecul Ieremia Cacavelas, de la care a învăţat limbile greacă şi latină şi a primit noţiuni de teologie, retorică şi logică.
În 1688, când turcii l-au cerut drept garant pentru fidelitatea tatălui său faţă de otomani, tânărul a fost trimis la Constantinopol, unde a continuat pregătirea de cărturar, urmând cursurile prestigioasei Şcoli înalte a Patriarhiei Ortodoxe, învăţând turceşte şi alte limbi orientale, acumulând cunoştinţe de geografie, istorie, filosofie, logică, retorică, medicină, ştiinţele naturii, etică etc.
Mai bine de două decenii a rămas acolo (cu mici întreruperi), fiind bine primit la curtea sultanului şi printre marii demnitari turci, datorită talentelor sale artistice şi erudiţiei de care dădea dovadă. S-a împrietenit astfel cu trimişii Rusiei, Franţei şi Olandei.
A preluat domnia Moldovei după moartea tatălui său, în 1693, dar, după numai o lună, nu a mai putut-o păstra şi a plecat din nou la Constantinopol.
Prima operă scrisă de Dimitrie Cantemir, în perioada decembrie 1697 - iunie 1698, „Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul”, a fost tipărită la Iaşi şi a fost prima creaţie din literatura română care a avut caracterul unei antologii. Cuprindea texte religioase şi laice, orientale şi apusene, antice şi medievale, citate celebre, maxime etc, fiind, în ansamblul ei, o carte de morală creştină pentru credincioşi.
În 1699 s-a căsătorit cu fiica fostului domnitor al Ţării Româneşti - Şerban Cantacuzino, domniţa Casandra, împreună cu care a avut şase copii (Maria, Smaragda, Matei, Constantin, Şerban şi Antioh).
După anul 1700, şi-a construit un palat după un plan personal, pe malul Bosforului, a devenit mentor cultural al fiilor unor înalţi demnitari turci şi a început să-şi organizeze cunoştinţele, cu scopul de a scrie diferite lucrări.
Totodată, a desfăşurat o amplă activitate politică împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu, care reuşea să impună pe tronul Moldovei, apropiaţi de-ai săi.
Între 1703 - 1705, a scris în româneşte: „Istoria ieroglifică sau lupta dintre inorog şi corb”, tipărită abia în 1883, primul roman alegoric autobiografic. Prezintă evenimentele legate de lupta pentru domnie din ţările române, problemele de conducere a statului, fiind atât un manual politic, cât şi un eseu filosofic.
În 1710, Dimitrie a fost susţinut la conducerea Moldovei de către demnitarii otomani, aceştia neştiind că se plănuia obţinerea independenţei faţă de suzeranitatea Porţii.
În timpul domniei dintre 1710 - 1711, Cantemir a încheiat un tratat secret cu Petru cel Mare al Rusiei, apoi a luat parte la campania antiotomană, alături de ruşi.
A pierdut bătălia de la Stănileşti, din iulie 1711, şi, împreună cu familia şi câţiva apropiaţi, s-a refugiat în Rusia, unde a primit o moşie - Dmitrovka - în ţinutul Harkovului.
În 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin şi, la cererea acesteia, va scrie, între 1714 - 1717, „Descriptio Moldaviae”.
„Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” („Descrierea statului Moldovei vechi şi de astăzi”) - prima monografie a Ţării Moldovei, mult mai complexă decât scrierile lui Miron Costin, pledează pentru dreptul la libertate şi prezintă informaţii geografice, economice, istorice, detalii despre etnogeneză, ocupaţii, legi, moravuri, ritualuri etc.
1716 este anul în care a finalizat, în limba latină, „Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae” („Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane”), lucrare tradusă în engleză (şi tipărită între 1734 - 1735), apoi în franceză şi germană.
După ce şi-a pierdut prima soţie, s-a recăsătorit cu Anastasia Trubeţkoi.
Între 1717 - 1722, a scris „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor” (rămas neterminat), tipărit în două volume (în perioada 1835 - 1836), în care Cantemir a urmărit să clarifice problema originii latine a poporului nostru, demonstrată prin continuitatea pe acest teritoriu.
În 1720, printr-un ucaz al lui Petru cel Mare, a fost numit „consilier secret şi membru al Senatului”, participând la luarea unor decizii istorice şi la orientarea europeană a culturii din Rusiei.
A colaborat la realizarea planurilor de construire a oraşului Sankt Petersburg, a elaborat o colecţie de hărţi în limba latină, a ctitorit o mănăstire grecească la Moscova - după propriile planuri, a făcut prima tipografie mobilă cu caractere persane din Rusia (în prezent se află la Oxford).
În 1722, a participat la campania antiotomană din Caucaz.
În 1722 a apărut lucrarea tipărită la Petersburg, în ruseşte, „Sistema religiei mahomedane”, care cuprinde informaţii despre ceremoniile, obiceiurile şi legendele religioase turceşti.
În 1723 a murit la moşia sa, în urma unui diabet avansat, a fost înmormântat într-o criptă a bisericii „Sf. Nicolae” pe care o ridicase la Moscova, iar în 1935, rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse la Iaşi şi reînhumate în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”.
Pe lespedea mormântului, scrie:
„Aici, întors din lunga şi pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei.”
Alte lucrări al căror autor este Dimitrie Cantemir: „Metafizica” (1700),
„Logica” (1701), „Fizica universală a lui Van Helmont” (1701), „Tratat de
muzică turcească” (1704), „Studiu asupra naturii monarhiilor” (1714), „Viaţa
lui Constantin Cantemir” (1718), „Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brâncovenilor”
(1718) şi „Despre conştiinţă” (1722).
Mai multe instituţii de educaţie şi cultură, precum şi străzi din România şi Republica Moldova poartă numele lui Dimitrie Cantemir, existând chiar şi un raion cu această denumire.
În oraşul Ţariţîno din Rusia există un monument dedicat domnitorului, iar un parc din Istanbul a primit numele acestuia, în 2003, aici aflându-se şi un Muzeu aflat în casa din cartierul Fener, unde a locuit cărturarul.
În 1975, la noi a fost realizat un film artistic - „Cantemir şi Muşchetarul român”, iar în 1973, la Chişinău - pelicula „Cantemir”.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu