Rodica Popescu - Bitănescu, una dintre cele mai cunoscute actriţe, s-a născut la 5 august 1938, în satul Răsuceni din judeţul Vlaşca - pe atunci (Giurgiu - în prezent), într-o familie înstărită.
La naţionalizare, familia a cunoscut sărăcia după ce i-a fost confiscată toată averea, a început să locuiască în subsoluri insalubre, iar tatăl a făcut închisoare politică la Piteşti.
Rodica a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti - promoţia 1960, la clasa profesor A. Pop Marţian, iar după absolvire a fost repartizată la Teatrul Naţional din Iaşi.
Aici a jucat în: „Siciliana”, „Dacă vei fi întrebat” şi „Prietena mea, Pix”.
Pe scena Naţionalului din Bucureşti a debutat în 1966, în piesa „Castiliana”.
Mai apoi a fost distribuită în zeci de piese, cele mai importante fiind: „Micul infern”, „Încă-i bine”, „Aşteptând la Arlechin”, „Cinci femei de tranziţie” (textul şi regia îi aparţin), „Rendez-vous” (one woman show), „Legenda ultimului împărat”, „Tărâmul celălalt”, „O batistă în Dunăre”, „Rivalii”, „Cine are nevoie de teatru”, „Faleza”, „Inocentul”, „Hagi Tudose”, „Îmblânzirea Scorpiei”, „Trei fraţi gemeni veneţieni”, „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară”, „Moartea ultimului golan”, „Travesti”, „Coana Chiriţa”, „Bădăranii”.
La Teatrul „Barbu Delavrancea” din Bucureşti a jucat în: „Războiul”, „Poveste de iarnă”, „Grădina cu trandafiri”.
La Teatrul Metropolis a jucat în „Gaiţele”.
Să nu uităm nici de „Viaţă de cimitir”, piesă scrisă de Rodica Popescu Bitănescu.
A colaborat şi cu Teatrul Naţional Radiofonic, fiind prezentă în piesele: „O nuntă de pomină”, „Profesorul de franceză”, „Să ucizi o pasăre cântătoare”, „33.333 de icosari şi 33 de firfirici”, „O soacră”, „Candidat fără noroc”, „Moş Teacă”, „Suferinţă absurdă”, „Lăsaţi-l pe clovn în casă!”, „Capriciile Fenisei”, „Puricele în ureche”, „Vorbe de clacă”, „Deşteapta pământului”.
A jucat în filmele: „Atac în bibliotecă”, „Harababura”, „Miss Litoral”, „Lacrima cerului”, „Secretul lui Nemesis”, „Cucoana Chiriţa”, „Colierul de turcoaze”, „Aripi pe zăpadă”, „Zbor periculos”, „Sosesc păsările călătoare”, „Miezul fierbinte al pâinii”, „Rămân cu tine”, „Femeia din Ursa Mare”, „Am o idee”, „Ciocolată cu alune”, „Eu, tu şi Ovidiu”, „Premiera”, „Comedia fantastică”.
La televiziune a jucat în: „Escu”, „Ştafeta nevăzută”, „Fata şi caruselul”, „Bolnavul închipuit”, „Noaptea marilor speranţe”, „Commedia dell’Arte”, precum şi în serialele: „Ministerul comediei”, „Cuscrele” şi „Îngeraşii”.
A fost premiată pentru rolurile din: „Rendez-vous” - 1995 (la Buzău, Vaslui şi Bucureşti) şi „Aventură în banal” - 1985, iar în 2002 - a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.
În 2009, în cadrul manifestării „Zilele Bucureştiului” - 550 de ani de atestare documentară a oraşului, s-a numărat printre cele 55 de personalităţi care au primit diplome „In Honoris”.
În 2016 a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului - Bucureşti.
În 2010 şi-a lansat volumul „Teatru”, care cuprinde piese de comedie.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu