In Memoriam: Theodor Pallady

Theodor Pallady, unul dintre cei mai mari pictori români, s-a născut la 11 aprilie 1871, în Iaşi, şi s-a stins la 16 august 1956, în Bucureşti.

A fost fiul lui Iancu Pallady şi al Mariei Cantacuzino.

Şi-a petrecut copilăria în Iaşi, precum şi la moşia părinţilor săi, din localitatea Perieni.

Iniţial a studiat cu un perceptor francez, iar în 1883 a intrat la Liceul „Sfântul Gheorghe” din Bucureşti.

Respectând dorinţa părinţilor, în 1886, s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, iar între 1887 - 1889, a studiat la Universitatea Politehnică din Dresda.

În paralel, în această perioadă, a luat lecţii de desen şi pictură, îndrumat de Erwin Oehme. Acesta, dându-şi seama de talentul tânărului, l-a sfătuit să meargă la Paris.

În 1889, Theodor Pallady a renunţat la cursurile de la Dresda şi a mers în Franţa, lucrând în atelierul lui Arman Jean, iar mai apoi studiind la Şcoala de Arte Frumoase.

În 1892, s-a perfecţionat în atelierul lui Gustave Moreanu, printre colegi numărându-se şi Henri Matisse, cu care va deveni prieten.

După decesul lui Moreanu, Pallady a rămas în atelierul acestuia, lucrând cu Aime Morot şi Fernand Cormont. În paralel, a luat parte şi la lecţiile lui Puvis de Chavannes, pictor, co-fondator și președinte al Société Nationale des Beaux-Arts.

În 1900, Theodor Pallady a debutat în viaţa artistică, una dintre lucrările sale fiind expusă în cadrul pavilionului român de la Expoziţia universală de la Paris.

A revenit în ţară, iar în 1904 - a expus la Ateneul Român şi în cadrul saloanelor oficiale, realizând compoziţii, portrete, nuduri, naturi statice, peisaje etc.

În 1920 a avut prima expoziţie personală la Paris, urmată apoi şi de altele, până în 1940.

În 1924, 1940 şi 1942, a expus la Bienala de la Veneţia.

A participat deseori la Saloanele naţionale şi la cele pariziene, a expus în cadrul evenimentelor organizate de grupările „Tinerimea artistică” şi „Arta română”, la expoziţiile organizate de „Căminul Artei”.

În 1926, i s-a acordat Marele Premiu al Juriului Salonului Oficial, iar în 1956 - titlul de „Maestru Emerit al Artei”.

Post-mortem, a fost numit membru al Academiei Române.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a locuit la Paris, iar ulterior - la Bucureşti.

Vacanţele şi le petrecea, în general, în ţară, în special în zona Bucium de lângă Iaşi.

Dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, amintim: „În balcon”, „Fata cu lalele”, „Compoziţie”, „În faţa şemineului”, „Toujours du Baudelaire”, „Bărbaţi scriind”, „Bărbat luându-şi dejunul”, „Steriadi academician”, „Portret de bărbat”, „Flori la fereastă, Place Dauphine”, „Pod pe Sena”, „Pe cheiul Senei”, „Pont-Neuf”, „Poduri”, „Franţa lui Pallady”, „Pantheonul din Paris”, „Strada Slătineanu”, „Case la Turtucaia”, „Biserica din Bucium”, „Case lângă Iaşi”, „Peisaj ieşean”, „Peisaj la Cannes”, „Strada din Toledo”, „Peisaj din Chambors”, „Nud în fotoliu verde”, „Nud”, „Nud cu scrisoare”, „Nud pe chaise-longue”, „Toujours du Baudelaire”, „Nud cu eşarfă galbenă”, „Fumătoarea de opium”, „Nud cu chitară”, „Pălăria şi umbrela artistului”, „Natură statică cu crizanteme galbene”, „Natură moartă cu ceaşcă verde”, „Pălăria gri”, „Natură statică cu ceas şi gălbenele”, „Natură statică cu evantai”, „Natură statică cu narghilea”, „Natură moartă cu narghilea şi gutui”, „Natură statica cu trandafiri şi mere”, „Vasul cu cârciumărese şi cutia neagră”.

Autor: Pe o aripă de cânt