In Memoriam: Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu, poet, om politic, diplomat, participant la Revoluţia din 1848, s-a născut în ianuarie 1819 (conform unor surse, în ziua de 14), în localitatea Bolintin Vale (judeţul Giurgiu), şi s-a stins în Bucureşti, la 20 august 1872.

Era de origine macedonean - aromân, venind pe lume în familia unui arendaş (apoi mic proprietar şi subprefect).

A rămas orfan de ambii părinţi încă din 1831, fiind crescut de rude.

A urmat cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din Capitală.

În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la Departamentul „pricinilor suditeşti”, în 1844 - a fost ridicat la rangul de pitar.

În 1842 a debutat cu poemul „O fată tânără pe patul morţii”, prezentat în termeni elogioşi de către Ion Heliade Rădulescu, publicat în „Curierul de ambe sexe”.

La sfârşitul lui 1845, a fost trimis la Paris, cu o bursă din partea Societăţii Literare (sprijinită de Alexandru şi Ştefan Golescu).

La începutul lui 1848, a primit misiunea de a stabili contacte cu revoluţionarii din Bucovina, dar i s-a refuzat paşaportul pentru Moldova şi a fost ameninţat cu arestarea.

În 1847 a apărut primul său volum - „Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu”.

Între 19 iulie - 11 septembrie 1848, a condus publicaţia „Poporul suveran”.

Ulterior a fost exilat, ajungând în Transilvania, apoi la Constantinopol şi, în cele din urmă, la Paris, pentru a-şi continua studiile.

În 1855, deşi domnitorul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iaşi, Poarta nu i-a permis intrarea în ţară.

Prin urmare, Dimitrie a călătorit în Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, scriind articole publicate în diverse reviste şi ziare.

În 1858, au apărut volumele: „Legende sau Basme naţionale în versuri”, „Melodii române” şi „Călătorii pe Dunăre şi în Bulgaria”.

A revenit în ţară în 1859 şi a intrat în politică, fiind numit ministru de externe, culte şi instrucţiune publică.

Totodată, a primit gradul al treilea în Loja „Steaua Dunării” din Bucureşti, iar în 1864 - era membru al Lojii „Frăţia”.

În 1869, a publicat mai multe broşuri de popularizare a istoriei.

În prima jumătate a lui 1870, a făcut o călătorie la Paris.

I s-a reeditat o parte dintre biografiile istorice, a tipărit culegerea de satire „Menadele” şi volumul de poezii „Plângerile României”, a colaborat la „Românul”.

Tot mai bolnav, a fost nevoit să întrerupă munca, cunoscând sărăcia, pensia sa ajungând pe mâna creditorilor, iar oficialii refuzând să-l ajute.

În sprijinul său, prietenii au organizat o loterie cu obiecte care i-au aparţinut lui Bolintineanu, un spectacol la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Dar, la 20 august 1872, s-a stins din viaţă, pe un pat de spital.

Este înmormântat la Bolintinul din Vale.

Opera sa cuprinde proză şi versuri.

Este autorul ciclurilor: „Legendele istorice”, „Florile Bosforului”, „Basmele”, „Macedonele” şi „Reveriile”.

A încercat să scrie o epopee - „Traianida”, şi-a încercat talentul în dramaturgie, reuşind să finalizeze câteva drame istorice.

A scris romanele „Manoil” şi „Elena” şi a vrut să elaboreze câteva satire şi fabule, însă fără succes.

Autor: Pe o aripă de cânt