Neagu Djuvara, istoric, diplomat, filosof, jurnalist şi romancier, s-a născut la 18 / 31 august 1916, în Bucureşti, şi a trecut la cele veşnice în ziua de 25 ianuarie 2018.
Tatăl său - Marcel, era căpitan de Geniu în armata română şi se trăgea dintr-o veche familie de celnici aromâni.
Mama - Tinca - făcea parte din vechea familie de boieri - Grădişteanu, care era înrudită cu majoritatea familiilor boiereşti din Ţara Românească.
În timpul epidemiei de gripă spaniolă, tatăl moare în 1918.
După Primul Război Mondial, familia a fost nevoită să plece în exil, întâi la Nisa (1928), apoi la Paris (1932), bunicul - Trandafir Djuvara - fiind ministru plenipotenţiar al României în Belgia.
Tânărul Neagu a terminat liceul la Paris, după care, în 1937 - a fost licenţiat în Litere la Sorbona, iar în 1940 - doctor în Drept la aceeaşi universitate.
S-a căsătorit în Franţa, în 1937, cu France Henriette Marie Gaillet (nepoată de general), fiind cununaţi de Monseniorul Vladimir Ghika, rudă cu mama lui Neagu.
În 1940, la Paris, şi-a lansat volumul „La legislation roumaine en matiere de nationalite”, după care s-a întors în România, pentru a satisface stagiul militar.
În perioada iunie - noiembrie 1941, a luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev - ofiţer de rezervă şi, fiind rănit la o mână, este trimis de la Odesa la Tiraspol, pentru a se vindeca.
În primăvara lui 1943, a dat concurs şi a ocupat un post la „Direcţia cifru” din cadrul Ministerului de Externe.
La 23 august 1944, Antonescu l-a trimis curier diplomatic la Stockholm, fiind numit apoi secretar de legaţie de către Guvernul Sănătescu, până în septembrie 1947.
A rămas în exil până în 1961, fiind secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris, jurnalist la Radio Europa Liberă şi secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”.
În 1961 a mers în Republica Niger, cu un contract - pentru doi ani - de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi profesor de Drept internaţional şi Istorie economică la Universitatea din Niamey. În Africa va rămâne mult peste cei doi ani contractuali.
În 1972 a susţinut doctoratul de stat la Sorbona, cu o teză de filosofie a istoriei, după care va obţine şi diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientare de la Paris (pentru limba sârbo - croată).
Între 1984 - 1989, a trăit la Paris, unde a fost secretar general al Casei Româneşti.
În 1990 a revenit în România, fiind profesor asociat la Facultăţile de Istorie şi de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii bucureştene.
A fost numit membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga” Bucureşti, precum şi membru de onoare al Fundaţiei Culturale „Erbiceanu”.
În 2006 a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în Grad de Mare Cruce.
În 2008 a lansat Fundaţia „Calea Victoriei”, susţinând cursul de istorie: „Cum am trăit secolul XX”.
În 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti i-a înmânat Ordinul „Arts et Lettres” în Grad de Ofiţer.
În 2012 a devenit „Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Bucureşti şi al Universităţii „Dunărea de Jos” - Galaţi.
În 2016 i s-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Cavaler, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de viaţă.
În 2017 i s-a acordat gradul de General de brigadă - cu o stea, în retragere.
De-a lungul vieţii, a scris peste 20 de volume în domeniile: istorie, filosofie, diplomaţie.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu