14 / 27 august 1916
Intrarea României în Primul Război Mondial
La declanşarea Primului Război Mondial, România se afla într-o situaţie delicată, în sensul că, practic, ar fi trebuit să aleagă la ce teritorii locuite de români renunţă.
Deznodământul războiului a fost unul foarte norocos pentru noi, obţinând mai mult decât speram, dar, putea însemna, la fel de bine, şi un mare dezastru.
Decizia de a intra în război de partea Antantei nu a fost luată în unanimitate, mulţi lideri politici şi oameni de cultură opunându-se.
După declanşarea războiului, Guvernul austro-ungar a început să-l preseze pe Carol I, cu scopul de a determina România să se alăture Triplei Alianţe. Însă, cei mai mulţi oameni politici se pronunţau pentru neutralitate.
La Castelul Peleş de la Sinaia, Regele a convocat Consiliul de Coroană, care să decidă poziţia României, fiind însă convins că se va intra în război alături de Germania şi neadmiţând posibilitatea neutralităţii. Singurul său susţinător a fost fruntaşul conservator Petre P. Carp, restul pronunţându-se ferm pentru neutralitate.
În timpul şedinţei, s-a primit telegrama care anunţa neutralitatea Italiei, ceea ce a dus la grăbirea luării unei decizii definitive.
Regele a fost nevoit să accepte hotărârea majorităţii, deşi s-a exprimat foarte clar că nu este de acord cu ea.
La data de 13 / 26 august 2016, Maiorescu a fost chemat în audienţă la Regele Ferdinand, pentru a fi informat că acesta din urmă a decis intrarea în război de partea Antantei.
Contrariat, Maiorescu i-a atras atenţia Regelui că această decizie ar putea avea urmări „penibile”, dar Ferdinand, privindu-l în ochi şi întinzându-i mâna, i-a adus la cunoştinţă că hotărârea sa este una definitivă.
În ziua următoare - 14 / 27 august 2016, Regele a convocat Consiliul de Coroană, la Palatul Cotroceni, şi astfel s-a decis intrarea României în război, împotriva Puterilor Centrale.
Cu doar câteva zile înainte, se semnase o convenţie militară cu Antanta, care prevedea recunoaşterea dreptului României de a alipi teritoriile din Imperiul Austro-Ungar, locuite de români.
În noaptea premergătoare intrării în război, conform unui plan de operaţiuni stabilit anterior, s-a decretat mobilizarea armatei, care a trecut Carpaţii, înaintând pe lungimea frontului, de la Vatra Dornei la Orşova.
Era vorba despre 235 batalioane de infanterie, 58 escadroane de cavalerie şi 215 baterii de artilerie, adică peste 562.000 de oameni.
Se urmărea eliberarea Transilvaniei, zonă în care erau concentrate: Armata I - condusă de generalul Culcer, Armata a II-a - a generalului Averescu şi Armata a IV-a - condusă de generalul Prezan.
S-a reuşit eliberarea Braşovului, a Petroşaniului şi a Orşovei, s-au obţinut victorii la Miercurea Ciuc şi Odorhei, controlându-se astfel cursul superior al Mureşului şi Târnavelor.
Armatele germano - bulgare au declanşat, însă, ofensiva în Dobrogea, iar înfrângerea de la Turtucaia i-a determinat pe români să se retragă din Transilvania, cu scopul de a ajuta frontul din Sud.
În trecătorile Munţilor Carpaţi au loc lupte grele împotriva nemţilor şi austro-ungarilor, care ocupă, în cele din urmă, Capitala.
Regele şi Guvernul se văd nevoiţi să se retragă în Moldova, mai exact la Iaşi.
Două treimi din teritoriul ţării intră sub ocupaţie străină.
Primele luni ale lui 1917 au însemnat o activitate susţinută de reorganizare a armatei, un rol important în acest sens avându-l Generalul Berthelot, care conducea misiunea militară franceză.
Cu material nou de război, un moral ridicat şi o mare capacitate de luptă, armata constituită acum din 460.000 de militari reia războiul în iulie 1917.
În acel moment, Armata a II-a a generalului Averescu a declanşat cu succes ofensiva de la Mărăşti, iar punctul culminant a fost atins în data de 19 iulie 1917, la Mărăşeşti, atunci când Armata I, condusă de generalul Grigorescu a reuşit să oprească ofensiva inamicilor conduşi de feldmareşalul Mackensen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu