Vlad Constantin Miriţă - îndrăgit tenor şi interpret de muzică pop, s-a născut în Târgovişte, la 2 august 1981.
La îndemnul mamei, s-a înscris la cursurile de canto clasic de la Şcoala de Arte „Octav Enigărescu” din Târgovişte, pe care a absolvit-o în 2000.
A studiat mai bine de 10 ani tehnica vocală.
În 2002, la Festivalul de la Mamaia, a ocupat prima poziţie la categoria debutanţilor şi astfel şi-a început cariera în lumea muzicii uşoare, fiind primul artist care a abordat stilul pop-opera.
În 2006 a fost premiat de Teatrul de Operă din Viena.
În acelaşi an a devenit solist al Operei Naţionale din Bucureşti, evoluând în operele: „Lucia di Lammermoor”, „Nabucco”, „La Traviata”.
A mai jucat şi în „Tosca”, „Carmen”, „MacBeth”, „Manon Lescaut”, „Madama Butterfly”, Evgheni Onegin”.
În 2007 a jucat în producţia specială „Tragedia lui Carmen”, la Sibiu, în cadrul evenimentelor din seria „Capitală Europeană a Culturii”.
În 2008, alături de Nico, a reprezentat România la „Eurovision”.
De-a lungul anilor a fost prezent în spectacole din Italia, Spania, Anglia, Belgia, Franţa, Germania, Norvegia, Olanda, Belarus, Rusia, Ucraina, Coreea de Sud, Portugalia.
De asemeni, a fost invitat de marea soprană Angela Gheorghiu să cânte în diverse concerte.
A primit Premiul I la Festivalul Internaţional pentru voci de tenor „Traian Grozăvescu” de la Lugoj, precum şi Premiul FIDOF, la Festivalul Internaţional de muzică pop „Slaviansky Bazaar Vitebsk” - Belarus, 2004.
Este căsătorit şi are un copil.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu